Poiana Stampei este o comună în județul Suceava, Bucovina, România, formată din satele Căsoi, Dornișoara, Pilugani, Poiana Stampei (reședința), Prăleni, Tătaru și Teșna.
Comuna Poiana Stampei este considerată poarta de intrare în Bucovina, dinspre Transilvania spre Moldova, în partea de vest a județului Suceava. Comuna se prezintă ca o depresiune întinsă, pe o lungime de 22 km, de-a lungul râului Dorna și al afluentului acestuia, Dornișoara.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Poiana Stampei se ridică la 2.119 locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.077 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (95,99%), iar pentru 3,87% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,25%), cu o minoritate de penticostali (4,58%), iar pentru 4,67% nu se cunoaște apartenența confesională.
Politică și administrație Comuna Poiana Stampei este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Recensământul din 1930
Conform recensământului efectuat în 1930 Populația statornică în 1930, p. 430, Institutul Central de Statistică, populația comunei Poiana Stampei se ridica la 1430 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (94,5%), cu o minoritate de germani (4,15%). Alte persoane s-au declarat: polonezi (5 persoane), maghiari (2 persoane) și ruși (2 persoane). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (95,6%), dar existau și romano-catolici (3,3%), greco-catolici (1,0%) și adventiști (1 persoană).
Imagini
Note
Lectură suplimentară Monografia comunei Poiana Stampei: Suceava, Paraschiva Abutnăriței, Ioan Abutnăriței, Editura Axa, Botoșani, 2006
Vezi și Biserica de lemn din Poiana Stampei Călimani - Gurghiu (sit de importanță comunitară) Cușma (sit de importanță comunitară) Larion (sit de importanță comunitară inclus în rețeaua ecologică europeană Natura 2000 în România). Munții Călimani (arie de protecție specială avifaunistică) Parcul Național Călimani
Legături externe Comori de artă populară veche în Munții Bucovinei , 30 decembrie 2011, Otilia Bălinișteanu, Ziarul Lumina Pe urmele vechilor colinde, în Bucovina , 23 decembrie 2011, Otilia Bălinișteanu, Ziarul Lumina
Poiana Stampei