Dimitrie Știubei () a fost un pictor de marine, portretist, ilustrator de carte, machetator de mărci poștale, creator de afișe și calendare, decorator de interioare de nave, creator de intarsii și comandor român al Marinei Militare Regale Române sub regii Ferdinand I al României și Carol al II-lea. În anul 1932, a fost avansat la gradul de căpitan și a fost numit aghiotant regal în Casa Militară a Curții Regale a României.

Dimitrie Știubei a făcut parte din generația de comandori care s-au format în perioada de început de constituire a acestei arme în România. El a urmat cursurile Școlii Navale din Constanța, fiind absolventul primei generații a acesteia, alături de el evidențiindu-se figuri legendare pe nedrept uitate prin arhivele armatei ca viceamiralii Vasile Scodrea, Eugeniu Roșca și Ioan Bălănescu, contraamiralii Corneliu Bucholtzer, Victor Schmidt și mulți alții. Încheindu-și cariera militară la vârsta de 45 de ani, Știubei s-a ocupat numai de pictură. El a pictat peisajul marin în atelierul său de pe strada Cobălcescu din București și mai apoi în cel din Germania, unde s-a stabilit din anul 1975.

Artistul-comandor este cunoscut mai mult în Europa de Vest decât în România, chiar dacă opera lui a păstrat o identitate autohtonă prin tematica marină pe care a abordat-o de-a lungul întregii sale cariere, precum și prin prezentarea în picturile lui a coastelor Mării Negre și ale Deltei Dunării. Dimitrie Știubei este recunoscut unanim ca fiind pictorul român al marinelor. Realizările sale în domeniul picturii s-au suprapus concomitent cu definirea unei cariere excepționale de marinar.

În domeniul artistic, Știubei a lucrat în atelierului lui Jean Alexandru Steriadi, pe care l-a avut ca îndrumător și mentor. A studiat cu Ernst Liebermann și Peter Trumm la Knirr-Schule din München. Artistul român a fost considerat ca fiind unul dintre „cei mai delicați portretiști ai mării". Dimitrie Știubei a surprins marea în toate ipostazele sale, de la valurile agitate la transparența apei. Având în plus cunoștințe de ofițer de marină, peisajele sale marine au o mare valoare documentară prin minuția detaliilor ambarcațiunilor navale pictate. El a pictat marea în toată splendoarea sa, în zile liniștite, pe furtună, nervoasă sau calmă, de la bord sau de pe țărm, pe timp de pace sau de război. Dimitrie Știubei a fost considerat un inegalabil poet al talazurilor. Cu toate că pictorul a realizat și lucrări de factură impresionistă și a declarat că a fost influențat de către Claude Monet, majoritatea creațiilor sale în care marea este subiectul principal, maniera ei de reprezentare este una realistă.

Fiind un excelent portretist al navelor românești, Știubei a lăsat o moștenire deosebită în acest sens: Bricul „Mircea”, Pasagerul „Dacia”, Yachtul regal „Luceafărul”, Motonava „București” la Londra, Cargoul „Galați”, Motonava „Carpați” la Budapesta, Mineralierul „Petroșani” la Istanbul, Pasagerul „Moldova” la Budapesta, Nava-școală „Mircea” în larg, „Escadra în marș”, Cargoul „Dobrogea”, „Velier în larg”, „Monitoare pe Dunăre”, „Navele Diviziei de Mare în misiune”, „Distrugătoare în marș”, „Cargou la ancoră”.

A realizat lucrări de artă monumentală la Banca Națională a României, Gara Mogoșoaia, Gara de Nord, Gara Regală din Sinaia și compoziții pentru Palatul Regal, Muzeul Marinei Române din Constanța și Muzeul Militar Național din București. Împreună cu Olga Greceanu a realizat lucrările de la Gara Mogoșoaia, și lucrarea prezentată la pavilionul românesc de la Expoziția internațională de la New York. Dimitrie Știubei a fost un machetator de mărci poștale românești editate de Poșta Română, având o tematică diversă: marine, sport, costume naționale, sateliți și cosmonauți, apărarea patriei, ș.a.m.d. A fost decorator de interior al navelor românești, realizând picturi monumentale așa cum este cea din careul ofițerilor de pe Nava Școală „Mircea” și intarsii pe Nava „Siretul”, pe navele rapide de călători pe Dunăre: „Muntenia”, „Moldova”, „Banat”, „Ardeal”, „Istria” și „Mehedinți”.

A avut parte de multe distincții militare și civile. Cu ocazia Expoziției Internaționale de la Paris din anul 1937, Dimitrie Știubei a fost decorat cu Legiunea de onoare în grad de cavaler. În 1970, Societatea „Arts, sciences, lettres” l-a premiat cu „Medaille de vermeil” (aur-argint), el fiind primul artist plastic român căruia i s-a acordat această distincție.

Origini și educație Familia și precizarea vocației Dimitrie Știubei s-a născut la Bacău ca fiu al învățătorului Dimitrie Știubei și al Mariei Mitru, fiica preotului Ion Mitru.Dreptu și Păvăloiu... pag. 33 Dimitrie tatăl, după o scurtă carieră de dascăl, a urmat Școala de Poduri și Șosele din București devenind inginer hotarnic și conductor de lucrări publice. Dimitrie fiul, a mai avut încă doi frați și trei surori. Aceștia au fost: Natalia (n. 1890), pianistă care a concertat în Elveția; Alexandru (n. 1894), care a fost comandor, comandant și inspector în Marina Militară și civilă a României; Aurelia (n. 1898); Cornelia (n. 3 aprilie 1904),Petre Oprea... pag. 102 pictorița cunoscută ca Nelly Știubei;Dreptu și Păvăloiu... pag. 34 Paul (n. 1906), care a fost unul dintre primii ingineri de sunet ai Radiodifuziunii Române.

În anul 1904, familia Știubei a plecat la Iași, unde a cumpărat o casă pe strada Învățător Toma Săvescu nr. 24, pe care a reconstruit-o la scurt timp după mutare. Dimitrie și-a făcut clasele primare la Școala din Sărărie începând din anul 1907 și mai apoi, din 1911, la Liceul Național din localitate. Ca urmare a obținerii de către tatăl său a unei funcții în orașul Botoșani, în anul 1916, Dimitrie s-a mutat de la liceul ieșean la Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani. În anul 1918, familia a revenit la Iași și în anul 1919, viitorul pictor și-a luat bacalaureatul la Liceul Național.

Primele manifestări artistice ale lui Dimitrie Știubei au avut loc în anul 1916, când avea doar 15 ani, ca urmare a vacanței pe care a petrecut-o cu familia la Techirghiol, așa cum făceau de mai mulți ani. A realizat o serie de acuarele cu tematică marină din amintirile excursiei cu vaporul Împăratul Traian la Constantinopol și în insula Prinkipo, în limba turcă Büyükada, din arhipelagul Insulelor Principilor din Marea Marmara. Prima expoziție și-a organizat-o într-un cadru familial, în casa unde locuiau la Iași.

În anul 1928, Dimitrie Știubei s-a căsătorit cu Louise Vallerie Schmidt, care avea o fiică, Marie Louise Yvona Zottu. Yvona s-a căsătorit cu arhitectul Tiberiu Ricci, cel cu care Știubei a colaborat la organizarea Pavilionului Armatei de la Șosea din București, din anul 1940.

Studii Pentru că Dimitrie Știubei era talentat la desen, tatăl lui nu a fost de acord cu alegerea unei cariere militare de către fiului său și de aceea l-a îndrumat să aleagă arhitectura. În anul 1919 s-a înscris la cursurile Școlii de Artilerie, Geniu și Marină din București. Ieșind la examenul de admitere primul pe tară, Știubei ar fi trebuit să beneficieze de o bursă în străinătate. Din motive neprecizate, el nu a putut beneficia de această bursa, ea fiind acordată în final, unui alt student.

În anul 1920, Alexandru Știubei, fratele său ajuns la gradul de căpitan de marină, a revenit din prizonieratul din Germania la care a fost supus ca urmare a participării lui la Primul Război Mondial. Alexandru a avut o influență semnificativă în alegerea carierei militare a lui Dimitrie. În acest an, Școala de Artilerie, Geniu și Marină din București s-a descentralizat și s-a divizat în trei școli specializate în cele trei direcții specifice de Artilerie, de Geniu și de Marină. Ultima, Școala Navală, s-a mutat la Constanța în edificiul actualului Muzeu al Marinei Române construit în anul 1908, înainte de război. A absolvit în anul 1921 cu prima promoție a școlii și a fost avansat în grad, ca puntist. În anul 1923, Dimitrie Știubei s-a înscris la cursurile Școlii de aplicații a Marinei, pe care a absolvit-o în anul 1924.

În domeniul artistic, Știubei a lucrat în atelierului lui Jean Alexandru Steriadi, pe care l-a avut ca îndrumător și mentor,Dreptu și Păvăloiu... pag. 16 de la care și-a însușit tehnica picturii, fost elevul al lui Eugeniu Voinescu.Dreptu și Păvăloiu... pag. 18 Știubei a frecventat atelierul lui Steriadi timp de aproape un deceniu, perioadă în care mentorul său era directorul Muzeului Kalinderu.Albumul Dimitrie Știubei... pag. 23 Atelierul era ca un muzeu plin de obiecte de colecție, reproduceri și gravuri după opere celebre, obiecte vechi „... dar câte nu sunt în acest fermecător colț de atelier în care Jean Al. Steriadi, cu zâmbetu-i plin de bonomie, rămâne ca un veritabil îndrăgitor a tot ce-i artă, să-și vadă în tihnă de activitatea-i obișnuită.”N. Pora: În atelierul lui Jean Al. Steriadi, în Ilustrațiunea română, 1930

Steriadi ajunsese la o manieră proprie de a picta și era deja un pictor cunoscut. Era prin excelență un peisagist de tradiție impresionistă și picta dintr-o bucurie a esteticului cu accente de generozitate și sentimentalism, marcate cu tușe largi, vizibile. Era adeptul unei arte mai puțin conceptuale, preponderent vizuală, în care estetica bunului gust ocupa prim-planul. Fiind un colorist de mare anvergură, spectrul cromatic pe care-l așternea pe pânze nu era grevat de dominante, totul fiind bine armonizat.Albumul Dimitrie Știubei... pag. 24

Dimitrie Știubei a obținut o aprobare de la Ministerul de Război și Regența României în anul 1929, pentru a efectua un concediu de studii în străinătate.Dreptu și Păvăloiu... pag. 36 A plecat astfel, la München, unde a studiat pictura cu Ernst Liebermann și Peter Trumm la Knirr-Schule, timp de un an și jumătate.Albumul Dimitrie Știubei... pag. 21 Profesorul Trumm, directorul școlii de artă Knirr-Schule, a scris despre Dimitrie Știubei că a fost „dotat de un talent extraordinar și de o inteligență vie, un sentiment veritabil pentru esența artei. Împins de o asiduitate și un zel accentuat prin educația militară, a dezvoltat capacitatea artistică de o manieră impresionantă într-un răstimp așa de scurt.” Trumm a mai scris că „Fără îndoială, putem aștepta din partea lui, opere de tot genul în special la portrete și în pictura marină.”

Școala germană punea accentul pe studiul după model, pe redarea corpului uman și pe aprofundarea cunoștințelor de anatomie. Definitorie era portretisca, dominantă fiind expresivitatea în limitele asemănării, totul ducând spre un stil realist. Astfel, Știubei a realizat de-a lungul carierei portrete de factură realistă, precum și un singur nud cunoscut până astăzi.

În perioada anilor 1939 - 1940 a făcut o călătorie de studii Paris - Londra - Bruxelles - Copenhaga - Berlin - Praga - Viena - Budapesta.

Cariera militară Dimitrie Știubei a făcut parte din generația de comandori care s-au format în perioada de început de constituire a acestei arme în România.Dreptu și Păvăloiu... pag. 11 El a urmat cursurile Școlii Navale din Constanța, fiind absolventul primei generații a acesteia, alături de el evidențiindu-se figuri legendare pe nedrept uitate prin arhivele armatei ca viceamiralii Vasile Scodrea, Eugeniu Roșca și Ioan Bălănescu, contraamiralii Corneliu Bucholtzer, Victor Schmidt și mulți alții.Dreptu și Păvăloiu... pag. 9

A absolvit în anul 1921 Școala Navală de la Constanța, în prima promoție, și a fost avansat în grad, ca puntist. Ca urmare, a fost repartizat la bordul monitorului „Alexandru Lahovari”, care se afla în serviciul Forțelor Navale Fluviale.Dreptu și Păvăloiu... pag. 35 După absolvirea Școlii de aplicații a Marinei, în anul 1924, a fost repartizat la bordul canonierei „Lt. Remus Lepri” din Divizia de Mare. În anul 1925 a fost avansat la gradul de locotenent.