Comuna Tîrnova este o comună din raionul Dondușeni, Republica Moldova. Este formată din satele Tîrnova (sat-reședință), Briceva și Elenovca. Comuna Tîrnova este amplasată la extremitatea sudică a raionului, pe malul stâng al râului Răut. Comuna are o suprafață totală de 4852,59 ha și se întinde de la nord la sud pe distanță de 12 km și de la vest la est - 8,5 km. La nord se învecinează cu comuna Dondușeni (a nu se confunda cu orașul omonim), la nord-est cu comuna Țaul, la sud-est cu comunele Mîndîc și Fîntînița din raionul Drochia, la sud cu comuna Baraboi și la est cu comunele Frasin și Scăieni.

Comuna Tîrnova este traversată de calea ferată Bălți - Ocnița și drumul republican R12 Bălți- Drochia-Dondușeni, realizând legătura comunei cu centrele raionale și regionale asigurând transportul de pasageri și mărfuri.

Geografie Structura geologică

Din punct de vedere geologic, teritoriul comunei Tîrnova, ca și cea mai mare a teritoriul Moldovei, este amplasat pe Placa Moldovenească care reprezintă partea de sud-vest a Platformei Est-Europene consolidată acum 3,5-1,200 mlrd ani în urmă datorită manifestărilor tectono-magmatice Belomorian-Kareliene. Placa este alcătuită dintr-un fundament cristalin de vârsta precambriană acoperit cu o cuvertură de roci sedimentare formată de-a lungul perioadelor geologice. În perimetrul comunei fundamentul cristalin se află la adâncimea de 300-350 m și este format de roci magmatice și metamorfice de vârsta arhaică și proterozoică: gnaisuri, magatie, gravelite, gabbro-norite, diabaze, argilite. În procesul evoluției geologice îndelungate, aceste roci au suferit în repetate rânduri faze de cutare, ultrametamorfizare și granitizare. Formarea cuverturi sedimentare a avut loc în câteva etape, căror le corespund anumite complexe stratigrafice. Straturile de sedimente sunt așezate, orizontal cu o anumită înclinare în direcția sud-vestică. Depozitele proterozoice (perioada ediacarană) s-au format pe suprafața alterată a fundamentului cristalin și constituie cel mai gros strat de roci sedimentare - circa 250-270 m. Aceste depozite sunt reprezentate de gresii, aleurite, argile cu straturi de tufite, gnais, având vârsta de 1150-570 mii ani.

În perimetrul comunei, era Paleozoică este reprezentată de roci de vârsta cambriană, ordoviciană și siluriană. Sedimentele cambriene (vârsta - 570 mii ani) au o grosime de 90 m și sunt alcătuite din gresii, aleurite și argilite de culoare cenușiu-închis și cenușiu verzuie. Formațiunile terigiene de vârsta ordoviciană, 570 mil ani, au o grosime de până la 15 m și sunt constituite din gresii cuarțite, mai rar roci carbonatice. Complexul silurian se dispune discordant pe suprafața rocilor ordoviciene la adâncimea 170-200 m. În această perioadă s-au format dolomite, marne cu argilite, argile bentonice, anhidrite de vârsta de 435 mil ani. Grosimea rocilor siluriene constituie circa 150 m.

Din era Mezozoică sunt prezente doar depozitele cretacice, secțiunea cenomaniană, cu vârsta de 65 mil ani. Depozitele cenomaniene cu grosimea de 120-130 m sunt alcătuite de marne, aleurite, nisipuri gluconitice, calcare argiloase și silicioase, cretă, zeolite, roci tripoliene și silicice.

De remarcat că sedimentele devoniene și jurasice lipsesc în regiunea Tîrnovei.

Cainozoicul este reprezentat de sistemul neogen (22 mii ani), care cuprinde secțiile miocenă și pliocenă. În straturile geologice din regiunea Tîrnovei sunt doar roci miocene din etajele badenian și sarmațian. Etajul badenian este unul din cele mai subțire straturi geologice: calcare, marne, argile, nisipuri și gresii cu grosimea de 8-10 m. Depunerile sarmațiene, de vârsta de 8,5 mii ani, sunt divizate în 3 subetaje: inferior, mediu și superior. Toate sedimentele sarmațiene sunt de origine maritimă. În sarmațianul mediu s-au acumulat calcare oolitice și detritice, și argile stratificate de 40-50 m grosime, care apar la suprafață în valea Răutului și a pâraielor din localitate. Ultimul strat de roci sedimentare este reprezentat de argile și nisipuri depuse în sarmațianul superior, pe care, ulterior, s-au format solurile actuale.Țurcanu, Viorel. Paleogeografia mediului terestru în Basarabianul mediu pe teritoriul interfluviului Nistru – Prut. In: Buletin Științific. Revista de Etnografie, Științele Naturii și Muzeologie (Serie Nouă) . 2006, nr. 4(17), pp. 176-185. ISSN 1857-0054.

Paleogeografie Alternarea rocilor sedimentare de diferită vârstă ne oferă informații despre istoria geologică a regiunii. În perioada formării și consolidării platformei moldovenești, teritoriul se afla în etapa de geosinclinal, fiind acoperit de ape. Ulterior, teritoriul actual al comunei s-a dezvoltat în condiții continentale datorită cutărilor care au generat formarea unei regiuni muntoase. Apoi, rocile cutate au fost supuse denudației și distrugerii. La începutul paleozoicului, perioada cambriană, relieful muntos este substituit cu o câmpie aridă fără vreo urmă de activitate biologică. În ordovician are loc transgresiunea marină, însă la sfârșitul perioadei mișcările tectonice ridic suprafața pământului deasupra nivelului mării. În această perioada clima este tropicală, apele sunt populate de numeroase plante și animale: cianobacterii, alge verzi, diatomee, alge brune, coralieri, spongieri, cefalopode, trilobiți etc. Silurianul este marcat prin scufundarea teritoriului și transgresiune marină. În perioadele devoniană și carboniferă, mișcările ascendente determină condițiile continentale, fapt susținut de lipsa depunerilor în profilul geologic local din aceste perioade. Datorită climei umede și calde, continentele erau acoperite cu o vegetație abundentă alcătuit din plante ierboase înalte, diverse specii de ferigi, ecvizetofite, conifere, apar primele animale terestre: arahnide și insecte. Începând cu permian teritoriul este ocupat de deșerturi și semideșert. Tot în acea perioadă are loc formarea supercontinentului Pangeea.

În mezozoic are loc debutul ciclului tectono-magamtic alpin care va lua amploare în cainozoic. În perioadele triasic, mai ales în jurasic și cretacică uscatul era populat de reptile gigantice, denumite în literatura de specialitate dinozauri. În triasic începe dezmembrarea Pangeiei în 2 continente: Gondwana și Laurasia - ultimul fiind locul de dislocare a comunei Tîrnova. În cretacicul superior are loc o nouă transgresiune marină, Laurasia continuă să se fărâmițeze, dând naștere continentelor actuale din emisfera nordică. La sfârșitul cretacicului (etajul campanian) are loc ridicarea teritoriului deasupra nivelului mării, sedimentele fiind supuse unor procese îndelungate de alterare și dezagregare sub acțiunea precipitațiilor, vânturilor și soarelui.

La începutul cainozoicului se intensifică ciclul magmatic-alpin al Carpaților Orientali care cauzează coborârea lentă a teritoriului și formarea depresiunii tectonice Precarpatice. Pe tot parcursul perioadei paleogene relieful,în perimetrul teritoriului actual al comunei, reprezintă o câmpie slab-fragmentată acoperit cu vegetație tropicală de tipul palmierelor. În neogen au avut loc mai multe transgresiuni marine. Prima s-a produs în miocenul mediul (depunându-se sedimente de vârstă badeniană), marea a înaintat din parte de vest. Apoi mare s-a retras, lăsând în urmă roci de ghips și calcare, dar revenise la sfârșitul miocenului mediu. În miocenul superior are loc ultima transgresiunea marină din nordul Basarabiei. Cu 13 mii ani în urmă teritoriul dintre Nistru și Prut, cât și regiunile învecinate, era ocupată de Marea Sarmațiană. Apele acestei mări erau salmastre datorită legăturii slabe cu Oceanul Planetar. Spre sfârșitul sarmațianului mediu bazinul mării se desalinizează, devine închis și se retrage spre sud. În sedimentele acumulate din acel timp au fost descoperite fosile de corali, briozoare, foraminifere, arici de mare, cochilii de moluște bivalve și gasteropode, schelete ale unor pești etc. Ridicarea orogenului carpatic, condiționat de mișcările tectonice epirogenetice oscilatorii, duce la retragere mării și instalarea regimului continental.

În pliocen suprafața terestră reprezenta o câmpie ridicată în care se dezvoltau procesele de denudație și eroziunea versanților. Rocile nisipo-argiloase și calcaroase care ieșeau la suprafață erau supuse proceselor de modificare chimică și formau o scoarță de alterare roșie. Fosilele de animale demonstrează că în pliocen clima era tropicală. La sfârșitul pliocenului, mișcările tectonice intense au condiționat restructurarea reliefului, relativ bruscă, care a provocat formarea cumpenei inferioare de separație a apelor râurilor Prut și Nistru.

În perioada cuaternară se remarcă intensificarea mișcărilor tectonice de ridicarea, adâncirea văii Răutului și depunerea sedimentelor aluviale (argilă, nisip, mâl). Se accelerează procesele de eroziune formându-se văile râpelor și a rețelei hidrografice actuale. Deja, în pleistocen câmpia a început să se transforme într-un platou cu altitudini de peste 150 de m. În perioada holocenă s-a constituit definitiv relieful actual - cu cumpenele apelor peste 200 de m, lunca Răutului și afluenților săi.

Conform hărții regionării seismice a Republicii Moldova, comuna Tîrnova se află în zona cu intensitatea maximă posibilă a cutremurelor de 7 grade. Activitatea seismică a teritoriul este determinată în primul rând de focarele de origine tectonică generate de activitatea orogenică din zona Carpaților de Curbură. Focarele se află la adâncimea de 50-60 km față de suprafață, la distanța de 280-300 de Tîrnova. Granița de sud a comunei este intersectată de falia tectonică Ștefănești-Vâsoca, generată de mișcări tectonice disjunctive ale cuverturii sedimentare.

Rocile geologice care apar la suprafața teritoriului comunei sunt prezentate de straturi de sedimente neogene și cuaternare. Masivele de dealuri sunt alcătuite de straturi de argile, luturi și nisipuri de vârstă neogenă.

Relief

300px|miniatura|Relieful comunei Tîrnova, r. Dondușeni Teritoriul comunei Tîrnova este situat pe Platoul Moldovei de Nord care are aspectul unei câmpii puțin înaltă, caracterizată prin forme netede de relief, constituit din depuneri argilo-nisipoase de vârsta sarmațiană medie. Altitudinile dominante ale platoului sunt cuprinse între 240-250 m.

În acest context, relieful comunei reprezintă un podiș fragmentat de văi și râpi ale cursurilor de apă. Înălțimea maximă absolută de pe teritoriul comunei este dealul Tîrnova, la sud-vest de localitatea omonimă cu altitudinea de 264,6 m, al doilea deal după înălțime, de 260,3 m, se află la extremitatea nordică a comunei. În apropiere de satul Tîrnova se înalță vârful Fața Răutului - 231,1 m; d. Lebedi de 253,3 m și un deal anonim de 210,4 m. Cel mai înalt vârf din apropierea satului Elenovca este dealul Râpa Carei de 214,1 m, iar de lângă satul Briceva este un deal localizat la est de sat de 208,5 m. Cel mai jos punct în perimetrul comunei se află în lunca Răutului și reprezintă 140,0 m deasupra nivelului mării. Altitudinea medie a satului Tîrnova este de 227 m, a satului Briceva de 189 m și a Elenovcăi - 155 m. Dezmembrarea pe orizontală a reliefului constituie 1,81 km/km2. În preajma satelor Elenovca și Briceva dezmembrarea verticală este mai intensă, înregistrându-se 2,01 km/km2. Dezmembrarea medie pe verticală a reliefului constituie 124,6 m, cea mai mare dezmembrare s-a identificat în preajma satului Briceva fiind egală cu 101,6 m. În apropiere de Tîrnova dezmembrarea pe verticală este de - 94,6 m și în Elenovca - 74,1 m.

Relieful comunei prezintă o îmbinare a unui lanț de culme relativ plat intersectat văi, Fiind situată în interfluviul Răut - Cubolta culmile de dealuri au o direcția dinspre nord spre sud. De menționat, că Platoul Moldovei de Nord își are limita sudică pe direcția Rîșcani - Drochia, după care trece treptat în Câmpia colinară a Bălților.