Homo Erectus („Omul drept”, „Omul în picioare”) este o specie extinctă de om arhaic robust care a trăit acum 2 milioane de ani în urmă (Pleistocen) și a dispărut acum aproximativ 117.000 de ani. Exemplarele Homo erectus sunt printre primii membri recognoscibili ai genului Homo. A fost primul strămoș uman care s-a răspândit în întreaga Lume Veche, având o distribuție în Eurasia care se întindea de la Peninsula Iberică până la Java. Populațiile africane de H. erectus sunt probabil strămoșii direcți ai mai multor specii umane, cum ar fi H. heidelbergensis și H. antecessor, primul fiind considerat în general că a fost strămoșul direct al Neanderthalienilor și Denisovenienilor, și uneori și al oamenilor moderni.Klein, R. (1999). The Human Career: Human Biological and Cultural Origins. Chicago: University of Chicago Press, . Populațiile asiatice de H. erectus pot fi ancestrale pentru H. floresiensis și posibil pentru H. luzonensis. Momentul dispariției lui H. erectus este o chestiune de dispută. Există, de asemenea, mai multe subspecii propuse cu niveluri diferite de recunoaștere. Ultima înregistrare cunoscută de morfologie recognoscibilă H. erectus este specimenul Omul de Solo din Java, în urmă cu aproximativ 117–108.000 de ani.
H. erectus avea un mers și proporții ale corpului asemănătoare omului și a fost prima specie umană care a prezentat o față plată, un nas proeminent și, posibil, o acoperire rară cu păr a corpului. Capacitatea creierului a variat mult în funcție de populație, de la 546 la 1.251 cm3 iar dimensiunea maximă a creierului a fost probabil atinsă la începutul vieții, sugerând o copilărie mai scurtă și îngrijirea părintească mai puțină decât la oamenii moderni. Dimensiunile au variat, de asemenea, de la 146–185 cm înălțime și 40–68 kg în greutate. Este posibil ca bărbații și femeile H. erectus să aibă aproximativ aceeași dimensiune (prezintă dimorfism sexual redus) ca oamenii moderni, ceea ce ar putea indica monogamie în conformitate cu tendințele generale expuse la primate. Culoarea pielii poate varia în funcție de zonă.
H. erectus este asociat cu industria uneltelor de piatră Acheuleană și se crede că a fost cel mai vechi strămoș uman capabil să folosească focul, să vâneze și să se adune în grupuri coordonate, să îngrijească membrii răniți sau bolnavi ai grupului, să navigheze și, posibil, să facă artă. Site-urile arată în general consumul de animale mijlocii până la mari, cum ar fi bovine sau elefanți, iar o dependență mare de carne este asociată cu creșterea dimensiunii creierului. Deși grupurile erau mai sociale decât speciile strămoșilor, nu este clar dacă H. erectus a fost capabil din punct de vedere anatomic de vorbire, deși se acceptă că au comunicat folosind un anumit proto-limbaj.
Taxonomie Nume
Primele rămășițe, Omul din Java, au fost descrise de anatomistul olandez Eugène Dubois în 1893, care și-a propus să caute „veriga lipsă” dintre maimuțe și oameni în Asia de sud-est, deoarece el credea că gibonii sunt cele mai apropiate rude vii ale oamenilor în conformitate cu ipoteza „În afara Asiei”. H. erectus a fost primul hominin fosil găsit ca urmare a unei expediții dirijate.
Excavat de pe malul râului Solo la Trinil, Java de Est, el a fost alocat inițial unui gen de cimpanzei fosili ca Anthropopithecus erectus, apoi în anul următor a fost atribuit unui nou gen ca Pithecanthropus erectus (numele genului fusese inventat de Ernst Haeckel în 1868 pentru legătura ipotetică dintre oameni și maimuțele fosile). Numele speciei erectus a fost dat deoarece femurul a sugerat că Omul din Java a fost biped. Cu toate acestea, puțini oameni de știință l-au recunoscut ca o „verigă lipsă” și, în consecință, descoperirea lui Dubois a fost în mare parte ignorată.
În 1921, Johan Gunnar Andersson a descoperit doi dinți în Zhoukoudian, China, care au provocat un interes larg mediatizat. Atunci când a descris dinții, Davidson Black a numit o nouă specie Sinanthropus pekinensis din greaca veche Σίνα sino- „China“ și latinescul pekinensis „din Peking“. Săpăturile ulterioare au descoperit aproximativ 200 de fosile umane de la peste 40 de indivizi, inclusiv cinci capace craniene aproape complete. Aproape toate specimenele originale au fost pierdute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în timpul unei încercări de a le scoate din China pentru a le păstra în siguranță. Totuși, copii realizate de Weidenreich există la Muzeul American de Istorie Naturală din New York și la Institutul de Paleontologie și Paleoantropologie al Vertebratelor din Beijing.
Asemănările dintre Omul din Java și Omul Peking l-au determinat pe Ernst Mayr să le redenumească pe amândouă drept Homo erectus în 1950. De-a lungul secolului XX, antropologii au dezbătut rolul lui H. erectus în evoluția umană. La începutul secolului, datorită în parte descoperirilor de la Java și Zhoukoudian, credința că oamenii moderni au evoluat pentru prima dată în Asia a fost larg acceptată. Câțiva naturaliști – Charles Darwin cel mai proeminent dintre ei – au teoretizat că primii strămoși ai oamenilor erau africani. Darwin a subliniat că cimpanzeii și gorilele, cele mai apropiate rude ale oamenilor, au evoluat și există doar în Africa.
Evoluție
S-a propus că H. erectus a evoluat din H. habilis acum aproximativ 2 milioane de ani, deși acest lucru a fost pus în discuție deoarece au coexistat cel puțin o jumătate de milion de ani. Alternativ, un grup de H. habilis ar fi putut fi izolat reproductiv și numai acest grup s-a dezvoltat în H. erectus (cladogeneză).
Deoarece cele mai vechi rămășițe de H. erectus se găsesc atât în Africa, cât și în Asia de Est (în China încă de acum 2,1 milioane de ani, în Africa de Sud 2,04 milioane de ani), se dezbate unde a evoluat H. erectus. Un studiu din 2011 a sugerat că H. habilis a ajuns în Asia de Vest din Africa, că H. erectus timpuriu s-a dezvoltat acolo și apoi s-ar fi dispersat din Asia de Vest în Asia de Est (Omul Peking), Asia de Sud-Est (Omul din Java), înapoi în Africa (Homo ergaster) și în Europa (Omul Tautavel), în cele din urmă evoluând în oameni moderni în Africa. Alții au sugerat că H. erectus/H. ergaster s-a dezvoltat în Africa, unde în cele din urmă a evoluat în oameni moderni.
H. erectus a ajuns la Sangiran, Java, acum 1,6 milioane de ani, iar un al doilea și distinct val de H. erectus colonizase Zhoukoudian, China, acum aproximativ 780.000 de ani. Dinții de la Sangiran sunt mai mari și mai asemănători cu cei primari (ancestrali) occidentali de H. erectus și H. habilis decât cu cei de la Zhoukoudian. Cu toate acestea, dinții Sangiran mai târziu par să-și reducă dimensiunea, ceea ce ar putea indica un eveniment secundar de colonizare a Java de către Zhoukoudian sau o populație strâns legată.
Subspecii Homo erectus bilzingslebenensis (0,37 Ma) Homo erectus erectus (Omul din Java, 1,6–0,5 Ma) Homo erectus ergaster (1,9–1,4 Ma) Homo erectus georgicus (1,8–1,6 Ma) Homo erectus lantianensis (Omul Lantian, 1,6 Ma) Homo erectus nankinensis (Omul Nanjing, 0,6 Ma) Homo erectus pekinensis (Omul Peking, 0,7 Ma) Homo erectus soloensis (Omul Solo, 0,546–0,143 Ma) Homo erectus tautavelensis (Omul Tautavel, 0,45 Ma) Homo erectus yuanmouensis (Omul Yuanmou)
„Omul Wushan” a fost propus ca Homo erectus wushanensis, dar acum se crede că se bazează pe fragmente fosilizate ale unei maimuțe extincte non-hominină.
De la descoperirea sa în 1893 (Omul din Java), a existat o tendință în paleoantropologie de reducere a numărului de specii propuse de Homo, până la punctul în care H. erectus include toate formele timpurii (Paleoliticul inferior) de Homo derivate suficient de la H. habilis și distincte de H. heidelbergensis timpuriu (în Africa cunoscut ca H. rhodesiensis). Este uneori considerat ca o specie polimorfă de amploare.
Datorită unei game atât de largi de variații, s-a sugerat că H. rudolfensis și H. habilis ar trebui considerate soiuri timpurii de H. erectus. Primitivul H. e. georgicus din Dmanisi, Georgia are cea mai mică capacitate cerebrală dintre toți hominzii cunoscuți din Pleistocen (aproximativ 600 cm3), iar includerea sa în specie ar extinde foarte mult gama de variație a H. erectus pentru a include probabil specii precum H. rudolfensis, H. gautengensis, H. ergaster și poate H. habilis. Un studiu din 2015 a sugerat că H. georgicus reprezintă o specie mai timpurie, mai primitivă de Homo derivată dintr-o dispersie mai veche de hominini din Africa, probabil cu H. ergaster/erectus derivând dintr-o dispersie ulterioară. H. georgicus nu este uneori nici măcar considerat ca H. erectus.
Într-un sens mai larg, H. erectus a fost în mare parte înlocuit de H. heidelbergensis cu aproximativ 300.000 de ani în urmă, cu o posibilă supraviețuire târzie a H. erectus soloensis în Java, estimată la 117.000-108.000 de ani.
Descendenți și sinonime
Homo erectus este cea mai longevivă specie de Homo, care a supraviețuit aproape două milioane de ani. Prin contrast, Homo sapiens a apărut acum aproximativ 300.000 de ani în urmă.
În ceea ce privește mulți oameni arhaici, nu există un consens clar cu privire la faptul dacă acestea ar trebui clasificate ca subspecii de H. erectus sau H. sapiens sau ca specii separate. Candidați africani H. erectus Homo ergaster ("African H. erectus") Homo naledi (sau H. e. naledi) Candidați eurasiani H. erectus: Homo antecessor (sau H. e. antecessor) Homo heidelbergensis (sau H. e. heidelbergensis) Homo cepranensis (sau H. e. cepranensis) Homo floresiensisThere was long-standing uncertainty whether H. floresiensis should be considered close to H. erectus, close to H. sapiens, or an altogether separate species. In 2017, it was suggested on morphological grounds that H. floresiensis is a sister species to either H. habilis or to a minimally habilis-erectus-ergaster-sapiens clade, and its line much more ancient than Homo erectus itself. Candidați Homo sapiens Homo neanderthalensis (sau H. s. neanderthalensis) Homo denisova (sau H. s. denisova sau Homo sp. Altai și Homo sapiens subsp. Denisova) Homo rhodesiensis (sau H. s. rhodensis) Homo heidelbergensis (sau H. s. heidelbergensis) Homo sapiens idaltu fosila Narmada descoperită în 1982 în Madhya Pradesh, India, a fost sugerată la început ca H. erectus (Homo erectus narmadensis) însă mai târziu recunoscută ca H. sapiens.
Unele soiuri târzii de H. erectus s-ar putea să fi suferit o introgresiune în denisovani, care ulterior au suferit o introgresiune în H. sapiens. Totuși, este convențional să etichetăm oamenii arhaici europeni ca fiind H. heidelbergensis, predecesorul imediat al Neanderthalienilor.
Meganthropus, bazat pe fosile găsite în Java, datat 1,4-0,9 milioane de ani, a fost grupat provizoriu cu H. erectus, spre deosebire de interpretările anterioare ale acestuia ca specie gigantică a omului timpuriu deși literatura mai veche a plasat cu totul fosilele în afara genului Homo.Krantz, G.S. (1975). "An explanation for the diastema of Javan erectus Skull IV". In: Paleoanthropology, Morphology and Paleoecology. La Hague: Mouton, 361–372. Zanolli și colab. (2019) au considerat că Meganthropus este un gen distinct de maimuță dispărută.
Anatomie Cap