John „Johnny” Christopher Depp II (n. 9 iunie 1963, Owensboro, Kentucky, SUA) este un actor, scenarist, regizor, producător și muzician american. A câștigat Globul de Aur și premiul academiei Screen Actors Guid pentru Cel Mai Bun Actor. El a ieșit în evidență în anii 1981, odată cu serialul 21 Jump Street, devenind un idol al adolescenților.

Depp a acceptat provocarea vieții lui de a accepta roluri "mai mari decât viața", începând cu un rol suport în filmul lui Oliver Stone, Platoon, reprezentând Războiul din Vietnam și care a apărut în 1986, apoi a jucat rolul principal în filmul fantezist Edward Scissorhands (1990). Mai târziu a experimentat succesul de box- office în aventura fantastică Sleepy Hollow (1999), apoi în fantasticul Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl (2003) și în continuările acestuia. A continuat cu Charlie and the Chocolate Factory (2005), filmul fantastic Alice in Wonderland (2010) și a dat voce personajului principal din comedia western animată Rango (2011). În nouă din filmele lui a colaborat cu directorul, producătorul și prietenul său, Tim Burton.

Depp este considerat a fi unul dintre cei mai buni actori de film pe plan mondial. A reușit să câștige laudele criticilor pentru performanțele sale, care au inclus următoarele roluri: directorul și regizorul Ed Wood în Ed Wood, agentul FBI sub acoperire Joseph D. Pistone în Donnie Brasco, autorul J.M. Barrie în Finding Neverland, și Whitey Bulger, gangsterul american din Black Mask. Filmele lui Depp au avut încasări de peste 3.2 miliarde de dolari în box-office-ul american și peste 8 miliarde de dolari pe plan mondial. Seria Pirații din Caraibe a strâns 3 miliarde, Alice in Wonderland 1 miliard, Charlie și Fabrica de Ciocolată 474 milioane și Turistul 278 milioane.

Biografie John Christopher Depp II s-a născut pe 9 iunie 1963 în orașul Owensboro, Kentucky. La puțin timp după nașterea sa, familia lui s-a mutat în Florida după ce părinții săi au divorțat pe când el avea 16 ani, abandonează școala un an mai târziu, sperând să reușească într-o carieră de muzician. Depp a înființat multe formații de garaj, cea mai reușită fiind The Kids, cu care o dată a deschis un concert al lui Iggy Pop. A descoperit actoria când a făcut o vizită la Los Angeles (California) cu fosta sa soție, Lori Anne Allison, care i-a făcut cunoștință cu actorul Nicolas Cage, care la rândul său l-a prezentat impresarului său. Curând după aceea, și-a făcut debutul în 1984 cu filmul A Nightmare on Elm Street. În 1987, devine faimos când îl înlocuiește pe Jeff Yagher în rolul polițistului sub acoperire Tommy Hanson din serialul de televiziune 21 Jump Street. În 1990, după numeroase filme pentru adolescenți, are loc începutul unei lungi relații de muncă, dar și de prietenie, cu regizorul Tim Burton, când a jucat rolul principal din Edward Scissorhands (Edward Mâini-de-foarfecă). După acest succes, Depp a reușit să-și creeze un stil propriu, primind tot mai multe roluri sumbre și foarte diferite, în stare să surprindă atât criticii cât și publicul.

A continuat să câștige aprecierea criticilor și să îi crească popularitatea apărând în mai multe ipostaze înainte să revină cu rolul principal din filmul lui Burton, Ed Wood. În 1997, Depp l-a jucat pe agentul FBI sub acoperire din filmul Donnie Brasco, alături de Al Pacino. În 1998, a apărut în Fear and Loathing in Las Vegas (Spaimă și scârbă în Las Vegas), iar apoi în 1999 în SF-ul horror The Astronaut"s Wife (Soția astronautului). În același an, a făcut din nou echipă cu Burton în Sleepy Hollow (Legenda călărețului fără cap), interpretându-l pe Ichabod Crane.

Johnny Depp a jucat multe roluri în cariera sa, inclusiv un personaj dintr-o carte, inspectorul Fred Abberline din From Hell (Din iad - Jack Spintecătorul) în 2001. În 2003 a jucat alături de Antonio Banderas și de Salma Hayek în Once Upon in Mexico (A fost odată în Mexic - Desperado 2), iar mai târziu în același an a început să joace rolul căpitanului Jack Sparrow din blockbusterul Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl (Pirații din Caraibe: Blestemul Perlei Negre).

Viața personală

Johnny Depp a fost căsătorit cu Lori Anne Allison din 20 decembrie 1983 până în 1985, când cei doi au divorțat. Ulterior a fost logodit cu actrițele Jennifer Grey și Sherilyn Fenn la sfârșitul anilor 1980, iar în anii 1990 a fost într-o relație cu Winona Ryder, pentru care el și-a tatuat „WINONA FOREVER” pe brațul drept. În 1998, după o relație de patru ani cu supermodelul britanic Kate Moss, Depp a început o relație cu actrița și cântăreața franceză Vanessa Paradis, pe care a întâlnit-o la filmările pentru The Ninth Gate. După 14 ani de relație și în urma câtorva luni de speculații media, în iunie 2012 Depp și Paradis și-au anunțat despărțirea.

Cel de-al doilea mariaj al lui Depp este cu actrița și modelul Amber Heard. Cei doi sunt împreună din 2012, de la filmările pentru The Rum Diary (Jurnalul unui iubitor de rom) și s-au căsătorit pe 4 februarie 2015, într-o ceremonie privată la casa lor din Los Angeles.

Depp are doi copii cu Vanessa Paradis: o fată, Lily-Rose Melody Depp (n. 1999), și un băiat, John „Jack” Christopher Depp III (n. 2002). În 2007, fiica lui Depp s-a vindecat după o boală serioasă, o infecție cu bacteria E. coli, care i-a cauzat disfuncționalități ale rinichilor, ceea ce a dus la perioade îndelungate de spitalizare. Ca mulțumire față de Great Ormond Street Hospital, în noiembrie 2007 Depp a vizitat spitalul îmbrăcat în ținuta lui „Jack Sparrow” și a petrecut patru ore citind povești copiilor. În 2008, el a donat spitalului £1 milion (~ $2 milioane).

Cariera

Și-a făcut debutul în A Nightmare On Elm Street (1984). În 1987 i-a luat locul lui Jeff Yagher în rolul polițistului sub acoperire Tommy Hanson în serialul TV foarte popular 21 Jump Street (1987). În 1990, după câteva roluri mai puțin importante, a început colaborarea fructuoasă cu regizorul Tim Burton. Primul film la care colaborează cei doi este Edward Scissorhands (1990). A continuat să acumuleze popularitate și faimă prin a doua colaborare cu Tim Burton în Ed Wood (1994). În 1997, a jucat rolul unui agent FBI sub acoperire în Donnie Brasco, alături de Al Pacino. Un an mai târziu a apărut în Spaimă și scârbă în Las Vegas, în regia lui Terry Gilliam, iar în 1999 horrorul științifico-fantastic The Astronaut's Wife. În același an a făcut din nou echipă cu Tim Burton în Sleepy Hollow. Urmează apoi rolurile din From Hell (2001), Once Upon a Time in Mexico, Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl (2003), Finding Neverland (2004) și Charlie and the Chocolate Factory (2005).

În afara vieții de scenă, Johnny Depp a avut relații cu mai multe celebrități, cum ar fi logodnele eșuate cu Jennifer Grey, Winona Ryder și Kate Moss. A fost căsătorit cu Lori Anne Allison în anii 1983-1985. Cea mai lungă relație a lui Johnny Depp a fost cu actrița și cântăreața franceză Vanessa Paradis, cu care are și doi copii: Lily-Rose Melody, născută în 1999, și Jack, născut în 2002.

Jonny Depp a fost practic lansat de regizorul Tim Burton, care l-a ales pentru rolul lui Edward Scissorhands, personajul principal al filmului omonim. Prietenia lor și abilitatea de a colabora într-o sinergie rar întâlnită a stat la baza unor succese răsunătoare în Box Office-ul american.

Filmografie

An Titlu Regizor Rol2017Crima din Orient ExpressKenneth BranaghRatchett2017Pirații din Caraibe 5 (Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales)Joachim Rønning și Espen SandbergCăpitanul Jack Sparrow2016Alice în Țara OglinzilorJames BobinThe Mad Hatter2015Yoga HosersKevin SmithGuy Lapointe2015Black MassScott CooperWhitey Bulger2015MortdecaiDavid KoeppCharlie Mortdecai2014Into the WoodsRob MarshallLupul2014TuskKevin SmithGuy Lapointe2014TranscendenceWally PfisterWill2013Legenda Călărețului Singuratic (The Lone Ranger)Gore VerbinskiTonto2012Dark ShadowsTim BurtonBarnabas Collins201221 Jump StreetPhil Lord și Chris MillerTom Hanson2011Jack and JillDennis DuganJohnny Depp2011The Rum DiaryBruce RobinsonPaul Kemp2011Pirații din Caraibe: Pe ape și mai tulburi (Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides)Rob MarshallCăpitanul Jack Sparrow2011RangoGore VerbinskiRango (voce)2010The TouristFlorian Henckel von DonnersmarckFrank Tupelo/Alexander Pearce2010Alice in WonderlandTim BurtonThe Mad Hatter2009Public EnemiesMichael MannJohn Dillinger2009The Imaginarium of Doctor ParnassusTerry GilliamImaginarium Tony Nr.12007Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet StreetTim BurtonBen Barker/Sweeney Todd2007Pirații din Caraibe: La capătul lumii (Pirates of the Caribbean: At World's End)Gore VerbinskiCăpitanul Jack Sparrow2006Pirații din Caraibe: Cufărul omului mort (Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest)Gore VerbinskiCăpitanul Jack Sparrow2005Mireasa moartă (Corpse Bride)Tim Burton și Mike JohnsonVictor Van Dort (voce)2005Charlie și fabrica de ciocolată (Charlie and the Chocolate Factory)Tim BurtonWilly Wonka2004Libertinul (The Libertine)Laurence DunmoreRochester2004În căutarea Tărâmului de Nicăieri (Finding Neverland)Marc ForsterSir James Matthew Barrie2004Fereastra secretă (Secret Window)David KoeppMort Rainey2003A fost odată în Mexic - Desperado 2 (Once Upon a Time in Mexico)Robert RodriguezSands2003Pirații din Caraibe: Blestemul Perlei Negre (Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl)Gore VerbinskiCăpitanul Jack Sparrow2001Din Iad - Jack Spintecătorul (Letter from Hell)Albert Hughes și Allen HughesInspector Fred Abberline2001Visul alb (Blow)Ted DemmeGeorge Jung2000Ciocolată cu dragoste (Chocolat)Lasse HallströmRoux2000Viața și epoca lui Reinaldo Arenas (Before Night Falls)Julian SchnabelBon Bon/Teniente Victor2000The Man Who Cried (The Man Who Cried)Sally PotterCesar1999Legenda călărețului fără cap (Sleepy Hollow)Tim BurtonIchabod Crane1999Soția austronautului (The Astronaut's Wife)Rand RavichSpencer Armacost1999A noua poartă (The Ninth Gate)Roman PolanskiDean Corso1998Aventuri în Las Vegas (Fear and Loathing in Las Vegas)Terry GilliamRaoul Duke/Hunter S. Thompson1997The Brave (The Brave)Johnny DeppRaphael1997Donnie Brasco (Donnie Brasco)Mike NewellDonnie Brasco/Joseph D. "Joe" Pistone1995Crimă contra cronometru (Nick of Time)John BadhamGene Watson1995Călătorie spre eternitate (Dead Man)Jim JarmuschWilliam Blake1995Don Juan DeMarco (Don Juan DeMarco)Jeremy LevenDon Juan1994Ed Wood (Ed Wood)Tim BurtonEd Wood1993Ce-l roade pe Gilbert Grape (What's Eating Gilbert Grape)Lasse HallströmGilbert Grape1993Benny și Joon, o dragoste trăsnită (Benny & Joon)Jeremiah S. ChechikSam1993Căutătorul de vise (Arizona Dream)Emir KusturicaAxel Blackmar1990Edward Mâini-de-foarfecă (Edward Scissorhands)Tim BurtonEdward Scissorhands1990Lacrimi de fată (Cry-Baby)John WatersWade Walker 1986Plutonul (Platoon)Oliver StoneGator Lerner1985Hotel particular (Private Resort)George BowersJack1984Coșmar pe Elm Street (A Nightmare On Elm Street)Wes CravenGlen Lantz

Premii

Oscar

Nominalizat: 2008 - Cel mai bun actor în rol principal - Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street 2005 - Cel mai bun actor în rol principal - Finding Neverland 2004 - Cel mai bun actor în rol principal - Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl

Globul de aur:

Nominalizat: 2006 - Cel mai bun actor într-o comedie sau muzical - Charlie and the Chocolate Factory 2005 - Cel mai bun actor într-o dramă - Finding Neverland 1995 - Cel mai bun actor într-o comedie sau muzical - Ed Wood 1994 - Cel mai bun actor într-o comedie sau muzical - Benny & Joon 1991 - Cel mai bun actor într-o comedie sau muzical - Edward Scissorhands Câștigă: 1990 - ShoWest Award 1994 - Actor of the Year 1996 - Actor of the Year 1998 - Golden Aries 1999 - Star on the Walk of Fame, Motion Picture 2003 - Actor of the Year 2004 - Teen Choice Award 2004 - SFX Award, Cel mai bun actor 2006 - Teen Choice Award 2007 - Cel mai bun actor, SFX Award 2007 - Rembrandt Award 2008 - Best International Actor