Konrad Bercovici () a fost un prozator și dramaturg american de origine evreiască din România.

Biografie Konrad Bercovici s-a născut la Brăila într-o familie de evrei nepracticanți, cu mai mulți copii, și a locuit acolo până la vârsta de șapte ani. Tatăl său era negustor de vite și cai, iar mama sa, casnică, era pasionată de romane senzationale. Datorită naturii ocupației tatălui, care avea frecvente contacte comerciale cu romii, Bercovici a intrat de mic în contact cu lumea acestora.

Copilăria sa s-a desfășurat într-un mediu poliglot și cosmopolit: părinții vorbeau română, germană, franceză și greacă, iar el a crescut cunoscând aceste limbi de timpuriu.

Conform propriei autobiografii, în casa familiei lucrau mai mulți servitori, între care se remarca doica romă Mama Tinka, care l-a crescut și i-a fost foarte apropiată, de la care a învățat elemente din limba romani și semnele patrin, precum și un turc și un rus stabiliți la Galați după Războiul Ruso-Turc din 1877.

Bercovici a urmat primele clase elementare la o școală particulară germană din oraș.

În memoriile sale, Bercovici evocă o serie de pogromuri care au avut loc în satele și orașele din România, perioadă în care tatăl său a fost bătut cu cruzime de o mulțime de oameni, în timp ce încerca să oprească jefuirea unui magazin. Acesta a rămas o perioadă la pat și ulterior cu sechele grave. Din această cauză, familia și-a pierdut averea și a fost nevoită să se mute mai întâi într-o casă mai mică, apoi de la Galați la Brăila, în 1888, împreună cu cei trei servitori. După o scurtă perioadă de redresare financiară, tatăl său s-a îmbolnăvit din nou și a murit doi ani mai târziu, când Konrad avea unsprezece ani.

După evenimente, au urmat noi pogromuri îndreptate împotriva romilor și evreilor, iar familia a luat în calcul posibilitatea emigrării. Fratele său mai mare a plecat inițial în Palestina, cu intenția de a-i chema ulterior și pe ceilalți membri ai familiei, însă, în urma unui pogrom condus de arabi, în care a fost rănit la un picior, a renunțat la acel plan și a decis să emigreze în Australia.

La vârsta de cincisprezece ani, Bercovici s-a alăturat primului club al muncitorilor din Brăila, unde a avut acces la bibliotecă și a aprofundat diverse limbi și domenii și a intrat în contact cu ideile socialiste. În același timp, a lucrat ca ucenic la o firmă de utilaje agricole, societatea Stadecker, ocupându-se de distribuția de mașini agricole, contribuind împreună cu fratele său la întreținerea familiei. Cu banii câștigați, și-a cumpărat o vioară și a luat lecții de la liderul unei orchestre locale. A participat la proteste contra pogromurilor împotriva evreilor, distribuind manifeste, și a fost prins de poliție. Din această cauză, a fost concediat, iar familia sa a fost declarată periculoasă pentru siguranța statului, primind termen de o săptămână pentru a părăsi România.

Familia a emigrat cu vaporul către Anvers; după o lună au ajuns la Bruxelles și, șase săptămâni mai târziu, la Paris, sosind cu puține bunuri personale. După câteva luni petrecute la Paris, fratele său, stabilit în Australia, a început să trimită mamei o sumă lunară aproape suficientă pentru întreținerea familiei, însă au avut în continuare lipsuri, din cauza lipsei de chibzuință a mamei în administrarea banilor.

La Paris, având vârsta de 17 ani, și-a continuat studiile muzicale începute în România. A studiat cu Pârlează (maestrul lui Grigoraș Dinicu), cu Scărlătescu și cu un profesor german de armonie. În capitala Franței a intrat în contact cu numeroși muzicieni romi, care i-au influențat și mai mult sensibilitatea artistică.

În paralel, Konrad Bercovici s-a înscris la Université populaire din Faubourg-Saint-Antoine. Acolo a luat contact cu Anatole France, Jean Jaurès, Henri Bergson și prințul Piotr Kropotkin. A lucrat într-o fabrică de mobilă, apoi ca vopsitor la Turnul Eiffel, ca comis-voiajor pentru un ceasornicar și, ulterior, ca ajutor de constructor.

Ulterior, mama sa a murit. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu Naomi Librescu, o sculptoriță româncă stabilită la Paris, iar la scurt timp după aceea, împreună cu soția și copilul lor, a emigrat în Statele Unite, la vârsta de 21 de ani.

Aceștia s-au stabilit la New York, iar la sosire, a lucrat într-o fabrică de manufactură de flori artificiale, la deszăpezire, spălător de geamuri, la niturirea podului dintre New York și Brooklyn, ca muncitor în mine de fier, dar și dând lecții de pian sau cântând la orgă în cinematografe.

Apoi, a ocupat funcția de profesor de armonie la Universitatea din Jamestown, timp de doi ani. După întoarcerea la New York, a învățat ebraică și, împreună cu un grup de literați evrei, a alcătuit un dicționar ebraic-englez, despre care afirma că era unic în epocă. A plecat apoi în Canada, unde a fost profesor de armonie la Universitatea din Montreal până în 1917, an în care s-a întors la New York și a început să activeze ca jurnalist și scriitor.

Panait Istrati, care l-a cunoscut pe Bercovici în 1925, spunea despre el că stăpânea numeroase limbi străine și că în America i se spunea „nașul lăieșilor”, aluzie la volumul său The Story of the Gypsies (New York, 1928).

În 1930, Bercovici a revenit în România, vizitând Galațiul și Brăila, inclusiv fostul său loc de muncă de la Stadecker. A rememorat experiențele tinereții, contactul cu muzicanții romi și importanța mediului cultural în formarea sa. Cu acest prilej, a fost elogiat pentru opera sa și pentru contribuția la promovarea literaturii române în Statele Unite. „Nimeni nu e mai îndreptățit decât mine să vorbească despre România. E țara în care m-am născut. Nu mi-a fost niciodată rușine de acest lucru. Am fost adeseori mâhnit pentru felul în care este guvernată. Dar n-am încetat să-mi iubesc țara de origine: limba ei, oamenii ei, folclorul, tradițiile, munții râurile și văile ei”. (Note, 1932)

Activitate literară și publicistică Bercovici și-a început cariera literară cu studiul sociologic „Crimes of Charity”, care a beneficiat de introduceri semnate de John Reed și Horace Traubel. Lucrarea a atras atenția criticilor și a publicului american, marcând debutul său ca autor. Potrivit propriei mărturisiri, volumul „adus foarte multe laude, dar foarte puține parale...”.

Ulterior, a colaborat cu ziarul „New York World”, unde a publicat săptămânal nuvele și povestiri, iar mai târziu cu „Evening Post”, contribuții care i-au consolidat reputația literară și publicistică.

Relația cu Charlie Chaplin miniatura|Konrad Bercovici și Charlie Chaplin, Realitatea Ilustrată, 1930-08-21, nr. 186, p. 8 În 1917, în restaurantul lui Joseph Moskowitz din New York, l-a cunoscut pe Charlie Chaplin, cu care a legat o strânsă prietenie. În a doua jumătate a anilor 1930, Chaplin a discutat cu Bercovici despre realizarea unui film inspirat din viața comunităților de romi nomazi din Europa de Est, subiect de care cineastul era interesat de mai multă vreme.

Potrivit relatărilor lui Bercovici, Chaplin i-ar fi cerut mai multe idei de scenariu, pe care le-a respins succesiv, până când scriitorul i-a propus o schiță în care un frizer evreu din Germania, asemănător la înfățișare cu Adolf Hitler, trece printr-o serie de situații absurde și abuzuri antisemite. Această schiță ar fi inclus chiar și elemente precum dansul cu globul pământesc sau discursul parodic într-o limbă inventată, care apar ulterior în filmul The Great Dictator. Chaplin ar fi respins inițial proiectul, considerând că momentul nu era potrivit pentru o satiră la adresa Germaniei naziste, dar, potrivit lui Bercovici, ar fi reluat ideea câțiva ani mai târziu, fără implicarea sa.

În 1947, Bercovici l-a acționat în instanță pe Chaplin, acuzându-l de plagiat și solicitând despăgubiri de 500.000 de dolari. Procesul s-a încheiat printr-o înțelegere amiabilă, în urma căreia Chaplin a plătit 90.000 de dolari, plus 5.000 de dolari cheltuieli de judecată. În schimb, Bercovici a recunoscut oficial că Chaplin este unicul autor al scenariului și i-a cedat drepturile exclusive asupra acestuia, precum și asupra altor două scenarii proprii.Newsweek, May 12, 1947.

Chaplin a negat constant acuzațiile, afirmând în autobiografia sa că a ales să încheie amiabil disputa din cauza „nepopularității sale în State la acel moment și sub presiunea instanței, [fiind] îngrozit, nu știa la ce să se aștepte în continuare”.Chaplin, My Autobiography, 1964 Avocatul lui Bercovici, Louis Nizer, a descris ulterior cazul în volumul My Life in Court (1959), menționând că Bercovici susținea existența unor întâlniri repetate în care i-ar fi prezentat lui Chaplin schița filmului și că a existat chiar un martor, baritonul rus Kushnevitz, care ar fi confirmat detaliile discuțiilor dintre cei doi: „El [Kushnevitz] și-a amintit incidentul cu viu interes, căci, după cum a spus el însuși, acesta fusese unul dintre marile momente ale vieții sale — posibilitatea de a juca într-un film al lui Chaplin. Chaplin îl chemase pe culoarul teatrului și îi dăduse numărul său personal de telefon. A scos din buzunarul de la spate un mic carnet negru și numărul era încă scris acolo. Era un martor perfect, având în vedere că Chaplin negase orice interes față de povestea despre țigani a lui Bercovici.”Louis Nizer, My Life in Court (Rum and Coca Cola: 1944) pp. 9-10.

Potrivit lui Sever Voinescu, povestea lui Bercovici, deși plauzibilă în anumite detalii, „nu umbrește geniul lui Chaplin și nici nu diminuează valoarea Dictatorului”, filmul rămânând „o creație chapliniană 100%”.

Un aspect ignorat este că fratele vitreg al lui Chaplin, Sydney, a regizat și a jucat în 1921 în filmul mut King, Queen, Joker, în care, așa cum avea să facă mai târziu Charlie Chaplin, interpreta un dublu rol: frizer și conducător al unei țări ce urma să sufere o lovitură de stat. Aparent, nici partea reclamantă, nici Chaplin însuși nu au menționat acest film regizat de Sydney Chaplin.Garza, Janiss. "King, Queen, Joker: Synopsis". AllMovie. Retrieved May 4, 2013.

Controverse În anul 1931, Konrad Bercovici a publicat în revista americană „Liberty” o serie de articole critice la adresa situației politice din România. Textele, percepute ca defăimătoare, au provocat reacții negative în presa românească și în rândul comunității româno-americane.

Ziarul „Cuvântul” relata că „articolele calomnioase la adresa României” au surprins prin faptul că autorul, „originar din Brăila și cunoscut pentru scrierile sale despre viața țiganilor nomazi”, fusese considerat până atunci „un bun prieten al țării de origine”.

Ca reacție, Clubul literar „Gr. Alexandrescu” de pe lângă Seminarul din East Orange, New York, a organizat la 12 decembrie 1931 o ședință extraordinară, în cadrul căreia membrii au exprimat public indignarea lor și au trimis redacției Liberty o scrisoare de protest. În aceasta, semnatarii condamnau „insultele malițioase și gratuite” la adresa României și contestau „minciunile răuvoitoare, inoportune și tendențioase” atribuite lui Bercovici.

La scurt timp după apariția articolelor, presa americană a relatat că scriitorul a fost agresat fizic de persoane necunoscute, incident pe care Bercovici l-a pus pe seama reacțiilor provocate de publicațiile sale.

Opera

Crimes of Charity. With an Introduction by John Reed, New York, 1917; Dust of New York, New York, 1919; Ghitza and Other Romances of Gipsy Blood, New York, 1921; Costa’s Daughter, teatru, Chicago, 1923; Murdo, New York, 1923; Love and the Gipsy, London, 1923 (Gipsy Loco); Singing Winds. Stories of Gipsy Life, New York, 1923 (alte ediții 1924, 1925, 1926, 1970); Around the World in New York, New York, London, 1924; Iliana. Stories of a Wandering Race, New York, 1924; Best Stories of the World. Edited with an Introduction by Boston, 1925; On New Shore, New York, 1925; The Marriage Guest, roman, New York, 1925; Nights Abroad. With illustrations by E.H. Suydam, New York, London, 1926 (alte ediții 1926, 1927, 1928); The Volga Boatman, New York, 1926;