Ayn Rand (;; născută Alisa Zinovievna Rosenbaum, ; ) a fost o romancieră, filosoafă,; ; ; . dramaturgă și scenaristă americană de origine rusă.
A absolvit Universitatea din Petrograd, apoi a emigrat în SUA în 1926. Ea este cunoscută pentru cele două romane de succes ale ei, Izvorul și Revolta lui Atlas, și pentru dezvoltarea unui sistem filosofic numit de ea „obiectivism”. Educată în Rusia, s-a mutat în Statele Unite în 1926. În anii 1935–1936 a scris o piesă de teatru care s-a jucat pe Broadway. După primele două romane, care la început nu au avut succes în America, a ajuns celebră cu romanul The Fountainhead din 1943.
În 1957, Rand și-a publicat cea mai cunoscută lucrare, romanul Revolta lui Atlas. După aceea, a recurs la non-ficțiune pentru a-și promova filosofia, publicându-și propriile reviste și lansând mai multe colecții de eseuri până la moartea sa în 1982. Rand a susținut rațiunea ca singurul mijloc de a dobândi cunoștințe, și a respins credința și religia. Ea susținea egoismul rațional și etic, și respingea altruismul. În politică, ea a condamnat primul recurs la forță ca fiind imoral,; ; ; ; și s-a opus colectivismului și etatismului, dar și anarhismului, susținând în schimb un capitalism Laissez-faire, pe care l-a definit drept un sistem bazat pe recunoașterea drepturilor individuale.; În artă, Rand a promovat realismul romantic. Ea a fost extrem de critică cu cei mai mulți filozofi și cu tradițiile filosofice cunoscute de ei, cu excepția lui Aristotel, a lui Toma d'Aquino, și a liberalilor clasici.;
Criticii literari au primit operele de ficțiune ale lui Rand cu recenzii mixte, iar mediul academic, în general, i-a ignorat sau i-a respins filosofia, deși interesul academic a crescut în ultimele decenii. Mișcarea obiectivistă încearcă să-i răspândească ideile, atât în rândul publicului cât și în mediul academic. Ea a avut o influență semnificativă asupra libertarienilor și conservatorilor americani.;
Viața
Viața timpurie Rand s-a născut Alisa Zinovievna Rosenbaum () la 2 februarie 1905, într-o familie burgheză evreiască rusă din Sankt Petersburg. Ea a fost cea mai mare dintre cele trei fiice ale lui Zinovi Zaharovici Rosenbaum și ale soției lui, Anna Borisovna (născută Kaplan), în mare parte evrei nereligioși. Zinovi Rosenbaum era un farmacist și om de afaceri de succes, care ajunsese să dețină o farmacie și clădirea în care aceasta era situată.; ; Cu o pasiune pentru artele liberale, Rand a spus mai târziu că școala i se părea neinteresantă și a început să scrie scenarii la vârsta de opt ani și romane de la vârsta de zece ani. La prestigiosul gimnaziu Stoiunina, o prietenă apropiată a ei a fost sora mai mică a lui Vladimir Nabokov, Olga. Cele două fete împărtășeau un interes intens față de politică și aveau să dezbată la : în timp ce Nabokova apăra monarhia constituțională, Rand sprijinea idealurile republicane.; Ea avea doisprezece ani la momentul Revoluției din Februarie 1917, evenimente în care ținea cu Aleksandr Kerenski împotriva țarului Nicolae al II-lea.
Revoluția din Octombrie și dominația bolșevică a lui Vladimir Lenin i-au perturbat viața de familie de care până atunci se bucurase. Afacerea tatălui ei a fost confiscată și familia strămutată. Au fugit în Peninsula Crimeea, care inițial a fost sub controlul Armatei Albe în timpul Războiul Civil Rus. Mai târziu, ea și-a amintit că, în liceu, a hotărât că este atee și că prețuiește rațiunea mai presus de orice altă virtute omenească. După absolvirea liceului în Crimeea la 16 ani, Rand s-a întors cu familia ei la Petrograd (cum era denumit orașul Sankt Petersburg la acel moment), unde s-a confruntat cu niște condiții disperate, uneori aproape murind de foame. alt=Cele douăsprezece Colegii ale ceea ce era pe atunci Universitatea de Stat Petrograd|thumb|left|Rand a studiat trei ani la Universitatea de Stat din Petrograd. După Revoluția Rusă, universitățile au fost deschise și pentru femei, ceea ce i-a permis lui Rand să fie în primul grup de femei care s-a înscris la Universitatea de Stat din Petrograd, unde, la vârsta de 16 ani, a început studiile la facultatea de pedagogie socială, specializându-se în istorie. La universitate a luat contact cu scrierile lui Aristotel și Platon, i-au fost cea mai mare influență și, respectiv, contra-influență.; O a treia figură ale cărei lucrări filosofice le-a studiat foarte mult a fost Friedrich Nietzsche. Capabilă să citească în franceză, germană și rusă, Rand i-a descoperit și pe scriitorii Fiodor Dostoievski, Victor Hugo, Edmond Rostand, și Friedrich Schiller, care i-au devenit preferați permanenți.
Împreună cu multe alte studente „burgheze”, Rand a fost epurată din universitate, cu puțin înainte de absolvire. Cu toate acestea, după plângerile unui grup de oameni de știință străini, aflați în vizită, multora dintre studenții epurați li s-a permis să-și finalizeze studiile și să absolvească,; ceea ce a făcut și Rand în octombrie 1924. Ulterior, ea a studiat timp de un an de la Colegiul de Stat pentru Artele Ecranului din Leningrad. Ca una din teme, ea a scris un eseu despre actrița poloneză Pola Negri, devenit prima ei lucrare publicată.
În acest moment, ea deja hotărâse să-și semneze lucrările profesionale cu numele de Rand, posibil, o scriere prescurtată în alfabet chirilic a numelui ei de familie,; și a adoptat numele de Ayn, fie de la numele finlandez , sau din cuvântul ebraic עין (ayin, care înseamnă „ochi”).Rand susține că numele Ayn avea origini finlandeze , dar pune această informație la îndoială, sugerând că acesta provine dintr-o poreclă în ebraică.
Sosirea în Statele Unite alt=Copertă maronie de carte cu desene în alb și negru și texte în rusă. Desenul din stânga este un portret al unei femei cu păr negru; cel din dreapta reprezintă zgârie-nori.|thumb|right|upright|Coperta primei lucrări publicate a lui Rand, o monografie în 2500 de cuvinte despre femme fatale Pola Negri, publicată în 1925. În toamna anului 1925, Rand a primit viză pentru vizitarea unor rude din America.; A plecat la 17 ianuarie 1926. Când a ajuns la New York, pe 19 februarie 1926, a fost atât de impresionată de clădirile din Manhattan că a plâns cu ceea ce avea mai târziu să descrie ca „lacrimi de splendoare”. Intenționând să rămână în Statele Unite ale Americii pentru a deveni scenaristă, ea a trăit timp de câteva luni cu rudele din Chicago, dintre care una deținea un cinematograf și i-a permis să vizioneze gratuit zeci de filme. Apoi, a plecat la Hollywood, California.
Inițial, Rand a avut dificultăți la Hollywood și a acceptat locuri de muncă de jos pentru a avea bani pentru cheltuieli de bază. O întâlnire întâmplătoare cu celebrul regizor Cecil B. DeMille i-a adus un post de figurantă în filmul , precum și alte munci ulterioare ca scenaristă junioare. În timp ce lucra la Regele regilor, ea a întâlnit un tânăr actor aspirant, Frank O'Connor; cei doi s-au căsătorit pe 15 aprilie 1929. Ea a devenit în iulie 1929, și la 3 martie 1931.; Prin 1930, avea locuri de muncă diverse și, în paralel, scria. Atunci a lucrat un timp și ca șef al departamentului de costume la RKO Studios.; A făcut mai multe încercări de a-și aduce părinții și surorile în Statele Unite, dar nu a reușit să obțină permisiunea de a emigra.;
Ficțiunea timpurie Primul succes literar al lui Rand a venit cu vânzarea scenariului la Universal Studios în 1932, dar acesta nu a fost niciodată produs. Acesta a fost urmat de drama judiciară , produs mai întâi de E. E. Clive la Hollywood în 1934 și apoi redeschis cu succes pe Broadway în anul 1935. În fiecare noapte, „juriul” era selectat din membri ai publicului, și se juca unul dintre cele două finaluri diferite posibile, în funcție de „verdictul” juriului. În 1941, Paramount Pictures a produs un . Rand nu a participat la producție și a fost extrem de critică față de rezultat.; Ideal este un roman și o piesă scrisă în 1934, care au fost publicate pentru prima dată în 2015 de moștenitorii ei. Eroina este o actriță care întruchipează idealurile Randiene.
Primul roman publicat al lui Rand, opera semi-autobiografică Noi, cei vii, a fost publicată în 1936. Acțiunea se desfășura în Rusia Sovietică, și prezenta lupta dintre individ și stat. În prefața ediției din 1959, Rand declara că Noi, cei vii „este la fel de aproape de o autobiografie cât aș putea scrie vreodată. Nu este o autobiografie în sens literal, ci numai în sens intelectual. Acțiunea este inventată, contextul nu...” Vânzările inițiale au fost slabe și editura americană l-a scos de la imprimare, deși edițiile europene au continuat să se vândă.Ralston, Richard E. "Publishing We the Living". După succesul romanelor de mai târziu, Rand a reușit să publice o versiune revizuită în 1959, care s-a vândut în peste trei milioane de exemplare. În 1942, fără știrea sau permisiunea lui Rand, romanul a fost adaptat în două filme italiene, Noi vivi și Addio, Kira. Redescoperite în anii 1960, aceste filme au fost re-editate într-o nouă versiune, aprobată de Rand și relansate sub titlul , în 1986.
Nuvela Imnul a fost scrisă în timpul unei pauze din scrierea romanului The Fountainhead. Acesta prezintă viziunea unei lumi distopice în care colectivismul totalitar a triumfat într-o asemenea măsură încât chiar și cuvântul „eu” a fost uitat și înlocuit cu „noi”.; A fost publicat în Anglia în 1938, dar Rand nu a putut la început să găsească o editură americană. Ca și Noi, cei vii, succesul de mai târziu i-a permis lui Rand să obțină publicarea unei versiuni revizuite în 1946, care s-a vândut în peste 3,5 milioane de exemplare.Ralston, Richard E. "Publishing Anthem".
The Fountainhead și activismul politic În timpul anilor 1940, Rand a devenit activă politic. Atât ea, cât și soțul ei au lucrat ca voluntari pe toată durata campaniei prezidențiale a republicanului . Această activitate i-a adus lui Rand prima experiență de vorbit în public, inclusiv răspunsuri la întrebările uneori ostile din partea publicului din New York care tocmai văzuseră jurnale de știri pro-Willkie, o experiență care i-a plăcut foarte mult. Această activitate a adus-o și în contact cu alți intelectuali ce simpatizau cu capitalismul cu piață liberă. Ea s-a împrietenit cu jurnalistul Henry Hazlitt și cu soția lui, iar Hazlitt i-a prezentat-o economistului de Școală Austriacă Ludwig von Mises. În ciuda diferențelor de viziune filozofică între ei, Rand a sprijinit puternic, de-a lungul carierei, scrierile ambilor, și amândoi și-au exprimat admirația pentru ea. Odată, Mises a spus despre Rand că este „cel mai curajos om din America”, o laudă care a încântat-o în mod deosebit datorită folosirii cuvântului „om” în loc de „femeie”.; ; Rand a fost prietenă cu scriitoarea libertariană . Rand o întreba pe bine informata Paterson despre istoria și politica Americii până la ore târzii în timpul numeroaselor lor întâlniri și i-a dat lui Paterson idei pentru singura ei carte de non-ficțiune, .
Primul mare succes al lui Rand ca scriitoare a venit cu Izvorul în 1943, un roman romantic și filosofic pe care l-a scris de-a lungul a șapte ani. Romanul are ca subiect un tânăr arhitect nedispus la compromisuri, pe nume Howard Roark, și pe lupta lui împotriva celor care încearcă să trăiască prin alții, punându-i pe alții mai presus de ei înșiși. Acesta a fost respins de douăsprezece edituri până când a fost acceptat în cele din urmă de către la insistentele editorului Archibald Ogden, care a amenințat cu demisia dacă angajatorul său nu-l publică. În timp ce termina romanul, lui Rand i s-a prescris benzedrină, o amfetamină, pentru a lupta împotriva oboselii. Medicamentul a ajutat-o să lucreze multe ore pentru a respecta un termen limită pentru livrarea romanului terminat, dar atunci când cartea a fost gata, ea era atât de epuizată că medicul i-a recomandat două săptămâni de odihnă. Utilizarea acestei substanțe timp de circa trei decenii a contribuit la ceea ce unii dintre asociații ei ulteriori au descris ca fiind o stare de spirit volatilă.;