Ceriantarii (Ceriantharia) sunt un ordin mic de antozoare hexacoraliere marine care cuprinde circa 141 de specii grupate în 40 de genuri cuprinse 3 familii (Arachnactidae, Botrucnidiferidae și Cerianthidae), răspândite în toate mările tropicale și subtropicale; se întind și înspre poli, însă lipsesc de obicei în mările cu o salinitate slabă, ca Marea Baltică și Marea Neagră.
Descrierea Trăiesc într-un tub, unde stau înfipți vertical. Tubul are o consistență mucilaginoasă, fiind căptușit cu o pătură de mucus, secretată de ectoderm, de care se prind granule de nisip. În caz de pericol se retrag complet în aceste tuburi. Se pot târî uneori pe substrat. Uneori într-un tub se află pe o perioadă de timp câțiva ceriantari.
Ceriantarii sunt hexacoralieri cu aspect vermiform, cu un corp cilindric alungit ca la un vierme. Au o talie medie sau mare; Cerianthus membranaceus din Marea Mediterană , ajunge la 20 cm lungime, iar tubul de secreție la 1 m. Culoarea ceriantarilor este mai întotdeauna violetă-brunie.
La extremitatea superioară, în jurul orificiului bucal, au două coroane concentrice de tentacule neretractile, simple sau duble fiecare, uneori dungate, viu colorate, coroana externă este formată din tentacule marginale (periferice) sau laterale, lungi, iar coroana internă din tentacule bucale sau labiale, scurte. De regulă tentaculele bucale sunt orientate în sus, iar tentaculele marginale stau pe sol. La partea inferioară a corpului, ascuțită, se găsește un mic por (orificiu) prin care este eliminată apa din cavitatea gastrală în timpul construcției corpului.
Ceriantarii nu au schelet calcaros și nici disc adeziv pedios. Faringele are o singură sifonoglifă dorsală în dreptul lojei dorsale directoare. Fanioanele sunt slab dezvoltate. În peretele corpului au o musculatură longitudinală ectodermică puternică și o rețea nervoasă bogată. În schimb, mușchii longitudinali ai septelor sunt aproape inexistenți și situați nu ca la ceilalți hexacoralieri, ci numai pe fața ventrală a septelor, ca la octocoralieri. Septele apar deodată, ceea ce constituie o altă asemănare cu octocoralierii.
Habitatul Duc o viață solitară pe fundurile mâloase sau nisipoase ale mărilor. Sunt specii sedimentofile, stând înfundați în sedimentul mării, la exterior ieșind doar treimea superioară a tubului.
Hrana Sunt specii carnivore. Se hrănesc cu ce apucă pe fundurilor marine, mai ales cu viermi, crustacee, pești etc.
Specii mai cunoscute Cerianthus membranaceus este o specie comună în Marea Mediterană și este unul dintre animalele obișnuite și preferate în acvarii, unde se comportă foarte bine și poate trăi zeci de ani. Extins, poate ajunge la 30 cm lungime, iar tubul de secreție la 1 m.
În Marea Neagra se găsește o singură specie - Pachycerianthus solitarius, din familia Cerianthidae, care trăiește pe fundurile sedimentare ale mării, la adâncimi de 10-100 m; acest ceriantar poate ajunge la 6-8 cm lungime și până la 1 cm în diametru în partea superioară a discului peristomial; orificiul bucal este înconjurat de 16-32 tentacule bucale și 60 -64 tentacule marginale. Tatiana Begun, Adrian Teacă, Marian-Traian Gomoiu. Starea ecologică a macrobentosului din biocenoza modiolus phaseolinus de pe platforma continentală românească a Mării Negre. Geo-Eco-Marina, 2009, 15: 21-32.
Sistematica Ordinul Ceriantharia cuprinde circa 141 de specii grupate în 40 de genuri cuprinse 3 familii: Arachnactidae (10 genuri, 38 specii), Botrucnidiferidae (11 genuri, 28 specii) și Cerianthidae. (19 genuri, 75 specii) Zhi-Qiang Zhang. Animal biodiversity: An outline of higher-level classification and survey of taxonomic richness. Zootaxa - 3148: 1–2 (23 Dec. 2011)
Subordinul Spirularia Familia Botrucnidiferidae Carlgren, 1912 Genul Angianthula Leloup, 1964 Genul Atractanthula Leloup, 1964 Genul Botracnidifer Genul Botruanthus Genul Botrucnidiata Leloup, 1932 Genul Botrucnidifer Genul Calpanthula Genul Cerianthula Beneden, 1898 Genul Gymnanthula Leloup, 1964 Genul Hensenanthula Genul Ovanthula Genul Sphaeranthula Familia Cerianthidae Milne-Edwards & Haime, 1852 Genul Anthoactis Leloup, 1932 Genul Apiactis Beneden, 1897 Genul Bursanthus Leloup, 1968 Genul Ceriantheomorphe Carlgren, 1931 Genul Ceriantheopsis Carlgren, 1912 Genul Cerianthus Delle Chiaje, 1830 Genul Engodactylactis Leloup, 1942 Genul Isodactylactis Carlgren, 1924 Genul Nautanthus Leloup, 1964 Genul Pachycerianthus Roule, 1904 Genul Paradactylactis Carlgren, 1924 Genul Parovactis Leloup, 1964 Genul Peponactis Van Beneden, 1897 Genul Plesiodactylactis Leloup, 1942 Genul Sacculactis Leloup, 1964 Genul Solasteractis Van Beneden, 1897 Genul Synarachnactis Carlgren, 1924 Genul Syndactylactis Carlgren, 1924 Genul Trichactis Leloup, 1964
Subordinul Penicilaria Familia Arachnactidae McMurrich, 1910 Genul Anactinia Annandale, 1909 Genul Arachnactis Sars, 1846 Genul Arachnanthus Carlgren, 1912 Genul Dactylactis van Beneden, 1897 Genul Isapiactis Carlgren, 1924 Genul Isarachnactis Carlgren, 1924 Genul Isarachnanthus Carlgren, 1924 Genul Isovactis Genul Ovactis Genul Paranactinia
Note
Bibliografie
Radu V. Gh. Zoologia nevertebratelor. Vol. I. Editura didactică și pedagogică. București 1972 Firă Valeria, Năstăsescu Maria. Zoologia nevertebratelor. Editura Didactică și pedagogică, București, 1977 Matic Z., Solomon L., Năstăsescu M., Suciu M., Pisică C., Tomescu N. Zoologia nevertebratelor, Editura Didactică și Pedagogică. București. 1983 Skolka Marius. Zoologia nevertebratelor. Universitatea “Ovidius” Constanța. 2003 Richard C. Brusca, Gary J. Brusca. Invertebrates. 2003 Edward E. Ruppert, Richard S. Fox, Robert D. Barnes. Invertebrate zoology: a functional evolutionary approach. 2003
Categorie:Ceriantharia
Legături externe Cerianthus membranaceus (Spallanzani, 1784) Données d'Observations pour la Reconnaissance et l’Identification de la faune et de la flore Subaquatiques (DORIS). Pachycerianthus solitarius (Rapp, 1829). Données d'Observations pour la Reconnaissance et l’Identification de la faune et de la flore Subaquatiques (DORIS).