Unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului (UAT din Stînga Nistrului)Cornea, S. (2012). Evoluția delimitării teritorial-administrative a Republicii Moldova: de la centralizare la recentralizare. In Administrația statului Republica Moldova la 20 de ani de independență. In: Materiale ale sesiunii de comunicări științifice, 29-30 octombrie 2011 (pp. 71-78). este un termen utilizat în Legea organizării administrativ-teritorială a Republicii Moldova pentru a desemna localitățile amplasate pe malul stâng al fluviului Nistru și controlate de regimul separatist transnistrean (Republica Moldovenească Nistreană, cunoscută în mod obișnuit ca Transnistria). Această expresie a fost inclusă pentru prima dată în actele normative ale Republicii Moldova în anul 1998.Legea nr. 191 din 12.11.1998 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. In Monitorul Oficial, 30.12.1998, nr. 116-118 art. 705. UAT din stînga Nistrului nu se referă la: localitățile din stânga Nistrului aflate în administrația oficială a Republicii Moldova: Cocieri, Doroțcaia, Molovata Nouă, Roghi, Vasilievca. localitățile din dreapta Nistrului controlate de regimului separatist transnistrean: Chițcani, Cremenciug, Gîsca, Proteagailovca, Merenești, Tighina, Zahorna.

Sintagma „Unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului” nu este sinonimă cu „Transnistria”, deoarece, din punct de vedere geografic, ultima include toate localitățile din stânga Nistrului, și nici cu așa-numită Republică Moldovenească Nistreană. Pe de altă parte,

Legea nr. 764 din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, implementată în anul 2003, păstrează sintagma „Unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului” menționând statutul special de autonomie al localităților din stânga Nistrului care poate fi stabilit prin lege organică. Această lege nu prevede organizarea localităților în raioane.Legea nr. 764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. In: Monitorul Oficial, 29.01.2002, nr. 16 art. 53.

Diviziuni administrative

Unitățile administrativ-teritoriale din stînga Nistrului numără 147 localități: 1 municipiu, 9 orașe, 69 comune și 68 sate.

Note

Categorie:Diviziuni teritoriale ale Republicii Moldova