miniatura|355px|Pom de Crăciun Tradițiile de Crăciun variază de la țară la țară. Elemente comune multor popoare includ instalarea și iluminarea brazilor de Crăciun, agățarea de coronițe de flori, șosete de Crăciun, bastoanașe din bomboane și crearea unor scene cu Nașterea Domnului care descriu nașterea lui Iisus Hristos. Colinde pot fi cântate și pot fi spuse diferite povești despre personaje reprezentative, cum ar fi Copilul Iisus, Sfântul Nicolae, Moș Crăciun, Moș Gerilă, Christkindl, etc. Tradițiile de Crăciun mai includ trimiterea unor felicitări de Crăciun, schimbul de urări de Crăciun, respectarea postului și/sau ritualurile religioase speciale, cum ar fi o masă la miezul nopții sau Vecernia în Ajunul Crăciunului, dăruirea unor cadouri, etc. Împreună cu Paștele, Crăciunul este unul dintre cele mai importante perioade din calendarul creștin și este adesea strâns legat de alte sărbători din această perioadă a anului, cum ar fi Advent, sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri, Ziua Sfântului Nicolae, Ziua Sfântului Ștefan, Anul Nou, și sărbătoarea Epifaniei (Boboteaza).Crăciun, www.encyclopedia.com.

Africa

Africa de Sud Crăciunul în Africa de Sud este o sărbătoare legală sărbătorită pe 25 decembrie. Multe tradiții europene sunt menținute în ciuda distanței față de Europa.

Pomi de Crăciun sunt împodobiți în casele oamenilor și copiii primesc cadouri în șosetele lor. Pomi tradiționali de Crăciun fir sunt populari și copii lasă un ciorap afară pentru Moș Crăciun în Ajunul Crăciunului.

Masa de Crăciun conține plăcinte cu carne, curcan, friptură de vită sau un grătar în aer liber. La final se consumă budincă de Crăciun. Christmas Crackers sunt folosiți pentru a face zgomot. În ciuda faptul că sărbătoarea Crăciunului are loc în mijlocul verii în emisfera sudică, motive comune de iarnă din emisfera nordică sunt foarte populare.

Etiopia și Eritrea Ziua de Crăciun este o sărbătoare publică în Etiopia și Eritreea, fiind sărbătorită la 7 ianuarie sau pe 27 Tahsas în calendarul etiopian. Crăciunul se numește Ledet în Eritreea sau Gena în Etiopia. Mulți creștini din cele două țări țin post timp de 40 de zile (se numește postul profeților). Aceștia se duc apoi la biserică în zorii dimineții de Crăciun. În ziua de Crăciun se țin sărbători colorate și muzicale care implică participarea preoților îmbrăcați în cele mai bune hainele rituale ale lor, se organizează dansuri, se bat tobele și se cântă la alte instrumente. Dis de dimineață în zori toată lumea se îmbracă în alb și merge la biserica din apropiere. După-amiaza târziu începe jocul tradițional de Gena, un fel de hochei. Potrivit unei legende etiopiene, acesta este jocul care a fost jucat de păstorii care își pășteau în apropiere turmele în noaptea în care Iisus a fost născut. Jocul este asistat de liderul comunității. Un premiu este oferit câștigătorului jocului Gena. Cei mai mulți etiopieni poartă pe parcursul sărbătorilor un Shamma tradițional,Christmas Traditions Around the World -- Christmas Traditions in Ethiopia o folie de bumbac subțire de culoare albă cu dungi viu colorate. Sărbătoarea Crăciunului este urmată de festivalul de trei zile Timkat care începe la 19 ianuarie și de sărbătoarea botezului lui Iisus Hristos.

Nigeria Ziua de Crăciun este o sărbătoare publică în Nigeria care întotdeauna este marcată de golirea orașelor deoarece locuitorii se reîntorc în satele lor ancestrale pentru a fi împreună cu familia și ca să-i binecuvânteze pe cei mai puțin norocoși. Afokansi, introduction paragraphAfokansi, "Visits from not relations and friends" În timp ce orașele se golesc, oamenii blochează piețele din Africa de Vest pentru a cumpăra și transport pui vii, capre și vaci care vor fi necesare pentru mesele de Crăciun.Afokansi, "Abundance of food and drinks"

În ajunul Crăciunului, mâncăruri tradiționale sunt preparate în conformitate cu tradițiile fiecărei regiuni. În loc de dulciuri și prăjituri, majoritatea nigerienilor au tendința de a pregăti diverse tipuri de preparate din carne în cantități mari. În sud, un fel de mâncare de orez denumit Jollof sau Benachin este servit cu diferite tipuri de tocănițe din carne, împreună cu fasole fiartă și banane prăjite; în partea de nord, orez și tocană, precum Tuwon Shinkafa, o budincă de orez servită cu diverse tocănițe din carne, este de preferat. O alternativă în ambele regiuni (dar mai des întâlnită în partea de sud) este o supă de ardei cu pește, capră sau carne de vită care poate fi servită și cu Fufu (un produs alb din ignamă pisată). Odată cu aceste alimente se consumă și o serie de băuturi alcoolice, cum ar fi tradiționalul vin de palmier sau diverse beri și vinuri locale și de import; în schimb copiii și femeile pot consuma băuturi nealcoolice.

În loc de daruri, se preferă acordarea de bani de la cei mai norocoși la cei mai puțin norocoși. Donații financiare și cadouri atent împachetate pot fi acordate în cadrul unor petreceri generoase, nunti și ceremonii; uneori banii sunt aruncați în aer pentru a fi adunați de ceilalți sau lipiți pe fruntea transpirată a celor care dansează.Afokansi, "Financial donations"

În Nigeria există două mari religii cu un număr aproximativ egal de creștini și musulmani. Există focare ocazionale de conflicte religioase. Secta islamică Boko Haram a atacat biserici creștine și a comis atentate de Crăciun în 2011.

Somalia Din 2015, în Somalia a fost interzisă sărbătorirea Crăciunului și a Anului Nou, țară cu populație majoritar musulmană.

America Centrală El Salvador În El Salvador, copii care sărbătoresc Crăciunul se joacă cu focuri de artificii numite "volcancitos" și "estrellitas". Familiile organizează petreceri unde se mănâncă și se dansează. Mâncăruri tradiționale de Crăciun din El Salvador sunt tamales salvadoreños și bocadillos de curcan cu baguette, salată verde și ridichii, pâine dulce și desert. Băuturi tipice includ ciocolată caldă, suc de ananas, horchata, cereza și cafea. La ora 12 noaptea în data de 25 decembrie, toată lumea se adună sub bradul de Crăciun pentru a-și deschide cadourile.

Guatemala În Guatemala, poartă haine de Crăciun cu un sombrero denumit puritina. Festivitățile de Crăciun includ elemente spaniole și maiașe la fel ca întreaga cultură a acestei țări. Festivitățile încep de la 7 decembrie când are loc tradiționala Ardere a diavolului (Quema del diablo).Reseña de la quema del diablo en GuatemalaLa Quema del Diablo La Tradición de La Quema del Diablo

America de Nord În America de Nord, Crăciunul se sărbătorește pe 25 decembrie. În Statele Unite, este sărbătoare federală și statală; Crăciunul este sărbătorit și în Canada și în Mexic, precum și în alte teritorii dependente ale acestor țări. Canada

În provinciile canadiene vorbitoare de limba engleză, tradițiile de Crăciun sunt foarte asemănătoare cu cele din Statele Unite, cu influențe din Marea Britanie și cu noi tradiții europene aduse de imigranți. Copiii canadieni cred că Moș Crăciun locuiește la Polul Nord în CanadaMos Crăciun un canadian, reafirmă ministrul imigrației și îi scriu scrisori folosind codul poștal „HOH OHO” ca o aluzie la codurile poștale canadiene compuse din șase litere și numere.Poșta canadiană așteaptă curând 20 milioane de scrisori pentru Moș Crăciun , The Canadian Press, 2011 Un program național, "Lumini de Crăciun în Canada", are loc în capitală, Ottawa, și în cele 13 capitale provinciale și teritoriale.

În provincia Québec și în alte zone francofone din America de Nord, printre tradițiile de Crăciun se numără reveillon (Crăciun și Anul Nou), Père Noël (Moș Crăciun) și bûche de Noël.Crăciunul în Canada, Canadian Enciclopedia Una dintre mâncărurile tradiționale de reveillon este tourtière, o plăcintă gustoasă.

Brazii de Crăciun, naturali sau artificiali, au fost introduși în 1781 de soldații germani staționați în Quebec în timpul Revoluției Americane, iar astăzi sunt utilizați atât în case cât și în zonele comerciale. Mexic

Ziua de Crăciun este o sărbătoare religioasă și oficială în Mexic și lucrătorii au zi liberă cu plată. Crăciunul în Mexic implică peste 30 de tradiții. Timp de nouă zile, grupuri de oameni merg din casă în casă amintind de pelerinajul părinților copilului Iisus atunci când au ajuns în Betleem și au trebuit să găsească cazare pentru o noapte.

Petrecerile de Crăciun în Mexic încep la 12 decembrie, odată cu sărbătoarea La Guadalupana (Fecioara din Guadalupe), și se termină la 6 ianuarie, de Bobotează.

Statele Unite

Crăciunul este foarte sărbătorit în Statele Unite. Sezonul de Crăciun începe la sfârșitul lunii noiembrie, a doua zi după sărbătoarea de Ziua Recunoștinței când au loc marile reduceri de "Black Friday", deși decorul și muzica de Crăciun apar deja la sfârșitul festivităților de Halloween.

Timp de cinci săptămâni înainte de Crăciun, în fiecare duminică, se aprinde câte o lumânare, fiecare cu o anumită semnificație, iar în Ajunul Crăciunului cele cinci lumânări sunt reaprinse pentru a sărbători Nașterea Domnului. Se mănâncă curcan, iar specialitatea Crăciunului este o prăjitură cu fructe confiate.TRADIȚII de Crăciun din jurul lumii. Cum sărbătoresc japonezii, rușii sau americanii, 25 decembrie 2015, Alina Costache

America de Sud Argentina miniatura|Scenă andină cu Nașterea Domnului În Argentina este o tradiție ca de 8 decembrie să fie împodobit bradul de Crăciun cu luminițe și ornamente, 8 decembrie fiind ziua în care se sărbătorește Inmaculada Concepción. Sunt folosite simboluri legate de iarnă în ciuda căldurii.Traditiile de Craciun din Argentina

Brazilia Ziua de Crăciun este o sărbătoare publică în Brazilia. În orașele mici și mari din întreaga țară, cum ar fi São Paulo, Rio de Janeiro, Recife, Salvador, Fortaleza, Curitiba, Porto Alegre, Brasilia, Manaus, Belém, Natal și Belo Horizonte, festivitățile sunt similare cu cele din Europa și America de Nord, cu pomi de Crăciun, schimburi de cadouri și felicitări de Crăciun, decorarea caselor și clădirilor cu lumini și scene cu Nașterea Domnului. În ciuda căldurii tropicale, sunt folosite simboluri ale iernii.

Columbia Crăciunul este o sărbătoare oficială în Columbia și, în primul rând, este o sărbătoare religioasă. Deși decorațiuni de Crăciun pot fi observate încă de la începutul lunii noiembrie, începutul oficial al Crăciunului columbian are loc la 7 decembrie, când este celebrată Ziua lumânărilor (Día de las velitas). Pruncul Hristos este cel care aduce cadouri în locul lui Moș Crăciun.

Venezuela În Venezuela, Crăciunul este o sărbătoare religioasă. Ca și în Columbia, Pruncul Hristos este cel care aduce cadouri în locul lui Moș Crăciun, care joacă însă un rol important în festivităților.

Festivitățile de Crăciun încep după celebrarea Feria de la Chinita în a doua jumătate a lunii noiembrie. Originea acestei sărbători este cultul Fecioarei de Chiquinquirá, numită "La Chinita", care este onorată cu procesiuni și muzică de cimpoi. Acest eveniment are loc în regiunea Zulia, în special în capitală, Maracaibo, și mai târziu și în alte orașe alături de concerte și focuri de artificii.

Asia China miniatura|Om de zăpadă artifical din Hong Kong, 2012 În China, pe 25 decembrie nu este o sărbătoare oficială. Cu toate acestea, este marcată ca sărbătoare legală în regiunile administrative speciale Hong Kong și Macao, ambele foste colonii ale țărilor occidentale de tradiție culturală-creștină. În mall-uri și alte locuri publice din Hong Kong sunt instalați pomi de Crăciun. În China continentală, unde există un număr mic de creștini, au loc festivități de Crăciun ale unor persoane care nu sunt neapărat creștini cu obiceiuri occidentale: felicitări, șosete pentru cadouri, decorațiuni.How Christmas Started in China

India