Castelul Corvinilor

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei, este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România.Octavian Floca, Regiunea Hunedoara - Ghid Turistic, p. 219, Ed. „1 Mai”, Deva, 1957Ioan S. Gruescu, Gruparea industrială Hunedoara-Valea Jiului: Studiu de geografie economică, p. 141, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972Film, „Aproape De Soare” (1960), min. 38, Florin Piersic privind spre castel: „Măh.., frumos cuib și-au făcut huniazii ăia”Marian Godină, Flash-uri din sens opus, Ed. „Curtea Veche”, 2016: „Am ajuns în Deva, de unde am plecat a doua zi la Hunedoara și am vizitat Castelul Huniazilor”Stan Stoica, Dinu C. Giurescu, Dicționar de istorie a României, p. 67, Ed. „Meronia”, 2007Castelul a fost construit pe ruinele unei fortificații din secolul al XIV-lea. Este situat pe o stâncă de calcar în partea de sud-vest a orașului Hunedoara din România . După 1440, voievodul Iancu de Hunedoara a transformat o fortificație existentă în castelul ancestral al familiei nobiliare Huniade. În a doua fază de construcție, după 1458, complexul a fost extins sub regele Matei Corvin. La începutul secolului al XVII-lea, alte modificări majore ale clădirii au fost efectuate sub domnia prințului Gabriel Bethlen. Complexul actual prezintă un amestec de diferite stiluri arhitecturale . Din 1918 face parte din proprietatea statului român. În castel a fost înființat un muzeu; ocazional, acesta servește drept platou de filmare. Castelul Hunedoarei este cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) din România aflată încă „în picioare”.TOP 10 lucruri mai puțin cunoscute despre Castelul Corvinilor | GALERIE FOTO, 10 februarie 2013, Ciprian Iancu, Evenimentul zilei, accesat la 6 ianuarie 2016

Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa”.

Etimologie Castelul listat este cunoscut și sub alte câteva nume, cum ar fi Castelul Negru, Castelul Corvinilor, Castelul Vajdahunyad și Castelul Huniad. Aceste nume reflectă fie aspectul său, fie familiile care l-au deținut cândva.

Poveste miniatura|Iancu de Hunedoara, constructorul castelului. Conform unui document  datat 18 octombrie 1409, regele Sigismund de Luxemburg a acordat teritoriul regal al Hunedoarei cu o structură fortificată nobilului Vojk (Voicu) Corbu. Acest boier, probabil un imigrant din Țara Românească, servise anterior ca cavaler la curtea regelui.

Locuitorii și proprietarii castelului

De la constructorul castelului la Matei Corvin Iancu de Hunedoara a fost constructorul castelului. L-a construit în timp ce era guvernator sau voievod (în maghiară: vajda) al Regatului Ungariei. Locul nașterii și originile sale sunt incerte. Se presupune că era fiul nobilului Vojk (Voicu) Corbu și al Elisabetei Morzsinay. O legendă populară îl numea și fiul regelui Sigismund al Ungariei. Omul de stat și liderul militar transilvănean a fost unul dintre cei mai importanți lideri politici și militari ai secolului al XV-lea din Europa.

Primul fiu al lui Iancu de Hunedoara, Ladislau Huniade, care s-a născut în castel în 1433, a devenit proprietarul proprietății din 1456 până în 1457  la 16 martie 1457, proprietatea a trecut la Matei Corvin, al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoarași al Elisabeta Szilágyi. Din cauza activităților sale, regele Matei Corvin a stat în castel doar ocazional. În 1490, acesta a murit.

Timpul de după Matei Corvin Fiul nelegitim al lui Matei Corvinus, Iancu Corvin, a devenit ulterior noul proprietar al castelului. A murit în 1504, la vârsta de treizeci și unu de ani. Văduva sa, Beatrice de Frangepan, a devenit noua stăpână a castelului, tutore al orfanilor pe jumătate Christoph și Elisabeth. În anul următor, fiul ei Christoph a murit, iar în 1507, fiica ei Elisabeth. După perioada de doliu, Beatrice de Frangepan s-a căsătorit cu George de Brandenburg în 1509  . stanga|miniatura|Matei Corvin Astfel, margraful de Brandenburg-Ansbach a devenit unicul moștenitor al proprietății Castelului Hunedoara. Cu toate acestea, înainte de moartea sa, George de Brandenburg a predat castelul și bunurile aferente nobililor Gaspar și Nicolaus Török din Enning. Până în 1526, proprietatea se afla deja în mâinile familiei Török.

Ulterior, proprietatea s-a schimbat în cadrul familiei Török, mai întâi de la Gaspar și Nicolaus Török la Valentin Török. După moartea lui Valentin Török în închisoarea Yedikule, un căpitan, Georg Badas, s-a căsătorit cu văduva sa. Astfel, el a dobândit și drepturi asupra unei părți din domeniul castelului. Fiii lui Valentin, Johann și Franz Török von Enying , au recăpătat ulterior posesia deplină a moșiei tatălui lor, plătindu-i lui Georg Badas o sumă de 12.000 de taleri.

Johann și Franz Török au lăsat în urmă fiecare câte un fiu: Johann, un fiu cu același nume, și Franz, Stefan Török, menționat de mai multe ori în istoria Transilvaniei. La începutul anului 1605, Stefan, ultimul membru masculin al familiei cu numele său, a amanetat castelul lui Gabriel Bethlen, generalul de cavalerie și mai târziu prinț al Transilvaniei. Cu toate acestea, cei 12.000 de guldeni confiscați de la moștenitorii lui Stefan nu au fost colectați decât în ​​1618, deoarece sora sa, Catharina, era încă în viață după moartea lui Stefan, în 1612.

De la Gabriel Bethlen până la moartea Catharinei Zólyomi miniatura|Gabreil Bethlen Prin urmare, Gabriel Bethlen a dobândit complexul moșieresc abia după moartea Catharinei Török, ca proprietate a coroanei eliberată prin sechestru. Prințul Bethlen a avut doi fii, Gabriel și Michael Bethlen, cu soția sa, Susanna Karolyi, care a murit în 1626, dar au murit tineri. După ce a doua sa căsătorie cu Ecaterina de Brandenburg nu a produs urmași, prințul și-a reorganizat afacerile succesorale. A găsit un moștenitor printre rudele sale. Fratele său, Stefan Bethlen, și soția sa au avut patru fii și trei fiice. Gábor l-a crescut pe fiul fratelui său cu același nume și l-a adoptat ca fiu al său. După moartea lui Gabor, la 15 noiembrie 1629, Stefan Bethlen cel Tânăr a moștenit castelul și moșiile lui Hunyad în virtutea dispoziției sale testamentare.

Un an mai târziu, Stefan Bethlen cel Tânăr a murit la castelul său din Ecséd . Soția lui Stefan a ajuns apoi la o înțelegere cu tatăl lui Stefan și cu fiul său supraviețuitor, Peter, cu privire la proprietate și la drepturile ei de moștenire. După ce Peter Bethlen a murit pe 3 august 1646, iar tatăl său i-a succedat la tron ​​doi ani mai târziu, proprietatea a trecut la fiica sa, Catharina Bethlen. Drepturile ei de moștenire au fost contestate de mai multe ori.

Catharina a fost căsătorită cu David Zólyomi, care a încercat el însuși să urce pe tronul princiar al Transilvaniei. Drept urmare, a fost condamnat pentru înaltă trădare pe 21 august 1633 și ulterior încarcerat în închisoarea Castelului Kővár . Rugăciunile și insistențele insistente au dus la faptul că Catharina a fost ulterior lăsată să împartă închisoarea cu soțul ei, unde a născut-o pe fiica lor, Kövari Catharina. În timpul închisorii sale voluntare, a transferat o parte din proprietate lui Stefan Tököli, soțul nepoatei sale Maria, pentru a menține securitatea și ordinea moșiei. După moartea soțului ei, în 1651, Catharina Bethlen s-a întors la Hunedoara. Apoi a încercat să recupereze proprietatea confiscată în timpul procesului de trădare și a reușit parțial. A locuit acolo până în 1666. După aceea, moștenirea ei a trecut la copiii ei, Maria și Nikolaus Zólyomi, care au împărțit ulterior proprietatea. Din motive inexplicabile, fiica ei, Kövari Catharina, nu a fost menționată în acordul de împărțire.

De la Nikolaus Zólyomi la transferul în proprietatea românească stanga|miniatura|Mihai Apafi I. Tratatul în unsprezece puncte a fost contestat în 1667 de Nicolae Zólyomi în fața Dietei de la Marosvásárhely , din cauza unei clauze pe care aceasta o inserase în favoarea lui Stefan Tököli. Procesul s-a încheiat cu un compromis. Ulterior, Nicolae Zólyomi s-a căsătorit cu o soră a lui George I Rákóczi din motive politice , pentru a pune capăt ostilităților existente între cele două familii nobile, Bethlen și Rákóczi . După ce s-a separat de soția sa neiubită, însă, a luat partea lui George al II-lea Rákóczi . După o încăierare cu Ákos Barcsay , George a asediat castelul din Hunedoara pentru a răzbuna neloialitatea lui Zólyomi. După asediu, Nicolae a fost capturat și închis în Ungaria până în iunie 1660. După închisoare, însă, activitățile politice ale lui Nicolae au continuat, chiar și în timpul disputei pentru tron ​​dintre Ioan Kemeny și Mihail I Apafi . Din acest motiv, a fost acuzat de înaltă trădare și închis în cetatea Făgăraș timp de nouă luni, până la evadarea sa reușită pe 14 martie 1664. Nicolae Zólyomi și-a folosit noua libertate pentru a-și recăpăta posesia deplină asupra proprietății sale. Prin urmare, a contactat comandanții turci din jurul sultanului Mehmed al IV-lea , care ulterior au cerut ca Mihail I Apafi să-i restituie proprietatea lui Mihail.

Moartea lui Zólyomi în 1671 a fost, așadar, o veste bună pentru prințul Mihail I. Proprietatea a trecut acum în întregime în mâinile lui Mihail. Mai târziu, Emmerich Thököly a achiziționat proprietatea de la Mihail I. Mihail al II-lea Apafi , fiul lui Mihail I Apafi, a devenit apoi proprietarul castelului. Când acesta a murit, la 1 februarie 1713, văduva sa, Catharina Apafis, a intrat în posesia proprietății.  Aceasta a murit în 1724, după care castelul a trecut în posesia trezoreriei statului.

Din acest moment, Castelul Hunedoara a rămas în proprietatea statului: din 1724 până în 1867, mai întâi în posesia Austriei , apoi din 1867 până în 1918 în posesia Austro-Ungariei . Din 1918, clădirea se află în proprietate românească .

Povești și legende cercetate Există mai multe povești și legende despre castel. Alături de alte castele din Transilvania, este considerat și „adevăratul castel al lui Dracula”,  însă Vlad al III-lea Drăculea nu îl deținea. El l-a vizitat doar pe proprietarul și aliatul de atunci, Matei Corvin, la castel.  În 1462, Vlad al III-lea a fost forțat să fugă în Transilvania după o cruciadă împotriva turcilor. În timpul evadării sale, a găsit inițial adăpost la Matei Corvin, pe atunci regele Ungariei, care mai târziu l-a închis pe Drăculea timp de doisprezece ani în Castelul Vișegrad pentru presupusă trădare și probabil și temporar în Castelul Hunedoara.Castelul Huniazilor în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73|right|thumb|350px

Legenda Fântânii Conform legendei, fântâna castelului, adâncă de 28 de metri , din curtea castelului, a fost săpată de trei prizonieri turci cărora li s-a promis libertatea dacă vor săpa până vor ajunge la apă.  După ce și-au terminat sarcina după 15 ani de muncă, angajatorii lor și-au încălcat promisiunea. Conform legendei, inscripția prizonierilor, „Poate că aveți apă, dar aproape niciun sentiment”, de pe un zid al castelului, lângă fântână, mărturisește dezamăgirea amară a turcilor.

Legenda Corbului Stema familiei Corvinilor înfățișează un corb cu un inel de aur în cioc. Există diverse povești și o frescă alegorică în castel despre pasărea heraldică cu inel. O legendă spune că Ioan de Hunedoara a fost fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg și al mamei sale, Elisabeta Morzsinay.  Se spune că Sigismund a căsătorit-o ulterior pe Elisabeta cu nobilul Vojk (Voicu) Corbu.

Ca simbol al recunoașterii, Sigismund i-a oferit iubitei sale un inel cadou pentru copilul lor nenăscut. În timpul unei călătorii, un corb a furat inelul strălucitor la o masă. Ioan de Hunedoara a ucis apoi corbul și astfel și-a recăpătat inelul. În memoria acestui eveniment, el a ales ulterior corbul ca simbol pentru sigiliul său. Conform unei alte povești răspândite, fiul lui Ioan de Hunedoara, Matei I, s-a autointitulat Corvinus (latină pentru corb),  deoarece a derivat acest nume din stema familiei Hunedoare.

Istoric