Nada Florilor, subintitulat Amintirile unui pescar cu undița, este un roman scris de Mihail Sadoveanu și publicat în 1950 de către Editura Tineretului din București. Romanul este o rescriere în spirit proletcultist a câtorva povestiri pescărești din volumul Împărăția apelor (1928), în care personajul principal, băiatul Iliuță Dumitraș, este inițiat atât în tainele pescuitului, cât și în acelea ale mișcării socialiste.Eugen Simion, „Mihail Sadoveanu (1880–1961)”, în Scriitori români de azi, vol. I, Editura Litera Internațional, București – Chișinău, 2002.
Acțiunea romanului se petrece în anul 1888 într-un falanster organizat în stufărișul unei bălți, unde se refugiaseră anterior mai mulți răzvrătiți împotriva ordinii sociale capitaliste.Horia Ungureanu, „Recitiri necesare”, în Arca, revistă lunară de literatură, eseu, arte vizuale și muzică apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România, nr. 1–2–3 (298–299–300), 2015, p. 178. Autorul adaptează povestirile pescărești ideologiei realist-socialiste, vrând să evidențieze susținerea populară de care s-ar fi bucurat mișcarea revoluționară de sorginte comunistă la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Romanul a fost ecranizat, alături de alte proze sadoveniene, în filmul Vacanță tragică (1979), regizat de Constantin VaeniCălin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, p. 115. după un scenariu scris de Constantin Mitru.Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897-2000), Editura Fundației Culturale Române, București, 2000.
Rezumat
Iliuță, fiul inginerului Manole Dumitraș, trăiește în orașul Fălticeni, împreună cu tatăl său, cu mătușa sa și cu bătrâna sa dădacă, Anghelina. Mama băiatului, fiica unui țăran rotar din Păstrăveni, murise de timpuriu, iar gospodăria inginerului Dumitraș este condusă de sora lui mai mare, țâțaca Leona, o femeie arțăgoasă ce-și disprețuia rudele prin alianță. Inginerul Dumitraș era un om blând, ce-și însușise ideile socialiste și coresponda cu un medic revoluționar rus ce-și părăsise țara pentru a nu fi deportat în Siberia. În casa lor poposea adesea uncheșul Haralambie, cumnatul inginerului, atunci când venea de la munte.
Vacanțele de vară erau petrecute de Iliuță la rudele mamei sale de la Păstrăveni, prilej cu care copilul s-a apropiat de săteni. El a deprins în copilărie patima pescuitului de la bunicul său, care l-a dus pentru prima dată la pescuit cu crâsnicul în bălțile umbrite de sălcii de pe malul Moldovei. Băiatul și-a confecționat instrumente de pescuit primitive și a început să pescuiască singur într-un stăvilar din iazurile de pe râul Șomuzul Mare, fiind atras de farmecul și de liniștea naturii.
Într-o dimineață de primăvară a anului 1888 a fost condus de un băiat mai mare pe nume Culai la plavia (insula plutitoare) Nada Florilor, ascunsă în stufăriile din bălțile Șoldăneștilor, unde se adunau zilnic câțiva localnici săraci: moș Dumitrache Hau, moș Spânu și lelea Ileana, ce suferiseră multe necazuri în cursul vieții. Coloniștii trăiau din pescuit, din furtul porumbului de pe câmp și din prestarea ocazională a unor munci sezoniere. Iliuță a mers acolo timp de o lună, împrietenindu-se cu pescarii și învățând tainele acestui meșteșug. Pe la sfârșitul lunii mai, sosește la Nada Florilor muncitorul Alecuț Dumitriu de la Pașcani, un prieten mai vechi al insularilor, ce aderase la mișcarea socialistă și era urmărit de poliție ca agitator al țăranilor răsculați. El venise la Fălticeni, la rugămintea poetului ieșean Solomon Cornea, pentru a-i înmâna inginerului Dumitraș (ce era un vechi prieten al poetului) un mesaj postum și o poezie revoluționară. Deoarece intrările în oraș erau păzite de armată pentru a împiedica extinderea răscoalelor, Iliuță îl îndrumă pe Alecuț către munții Sucevei și-l trimite la uncheșul Haralambie, salvându-i astfel viața de jandarmii care controlau ostroavele.
În ziua următoare, băiatul trebuia să susțină o teză la matematică, dar, necunoscând materia deoarece lipsise de la școală în ultima vreme, desenează pe foaia albă ostrovul de la Nada Florilor și figurile prietenilor săi pescari. Profesorul s-a simțit ofensat și a înaintat un memoriu în care cerea exmatricularea tânărului. Ceilalți profesori și uncheșul Haralambie reușesc să-l îmbuneze pe inspector, iar băiatului i se permite susținerea tezei la matematică în sesiunea de toamnă. Imediat după retragerea soldaților, Alecuț sosește la Fălticeni și îi înmânează inginerului Dumitraș scrisoarea și poezia fostului său prieten, socialistul Solomon Cornea, trezindu-i în suflet mândria de a fi rămas consecvent idealurilor din tinerețe.Alexandru Piru, Panorama deceniului literar românesc 1940—1950, Editura pentru literatură, București, 1968, pp. 203–223. Culai pleacă la Pașcani, împreună cu Alecuț, pentru a învăța o meserie. Iliuță este trimis de tatăl său la Liceul Național din Iași, urmând apoi cursurile Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București și dedicându-se luptei pentru drepturile muncitorilor și țăranilor.
În ultimul capitol, Mihail Sadoveanu afirmă că a descoperit între hârtiile inginerului Ilie Dumitraș, bunul său prieten, poezia lui Solomon Cornea, o scrisoare veche de la tatăl său și celebra teză la matematică.
Structură Romanul cuprinde 17 capitole numerotate cu cifre romane și având următoarele titluri:
Capitolul I – Mă cheamă în trecut amintirile Capitolul II – Uncheșul Haralambie coboară din munți și din cântece bătrânești Capitolul III – Bunicul meu, rotarul Capitolul IV – Cum am scăpat de la moarte pe Colțun Capitolul V – Povestea lui Moș Pricop Litavoi Capitolul VI – Raiul de la Nada Florilor Capitolul VII – Lelea Ileana își aduce aminte de trecut Capitolul VIII – Năcazurile breslei Capitolul IX – În care am însemnat și povestea lui Dumitrache Hau Capitolul X – Evenimente neașteptate și apariția lui Alecuț, tinichigiul de la Pașcani Capitolul XI – Cum am trimes răvaș uncheșului Haralambie Capitolul XII – Tulburări, amărăciuni și primejdii Capitolul XIII – Eu dau o teză faimoasă la aritmetică, iar Culai devine campion în lupta liberă Capitolul XIV – Domnu inginer descopere pe vinovat Capitolul XV – Vești de la rai Capitolul XVI – În care crește admirația mea pentru uncheșul Haralambie și pentru prietinul Alecuț Capitolul XVII – O dată cu aceste „Amintiri”, între hârtiile rămase de la vechiul tovarăș luptător, inginerul Ilie Dumitraș, au fost găsite și următoarele trei documente: poezia lui Solomon Cornea, o scrisoare de demult de la tatăl său și celebra teză
Personaje Ilie (Iliuță) Dumitraș — băiat în vârstă de 15 ani, fiul inginerului Manole Dumitraș și al Polixeniei. Este apropiat de rudele sale de la țară și își însușește ideile luptei de clasă de la bunicul și unchiul său, precum și de la insularii din Nada Florilor. Manole Dumitraș — inginer hotarnic văduv, tatăl lui Iliuță. A fost mutat disciplinar de la Iași la Fălticeni din cauza ideilor sale socialiste pe care le-a dobândit de la medicul rus Pavel Ilici Zoltuhin, un revoluționar ce-și părăsise țara pentru a nu fi deportat în Siberia. uncheșul Haralambie — fratele mai mare al Polixeniei, mama lui Iliuță. Prigonit de boierii de la Păstrăveni, a trăit mai mulți ani ca cioban în munții Neamțului și a reușit să-și agonisească o mică avere. țâțaca Leona — sora mai mare a inginerului Manole Dumitraș. Este o femeie arțăgoasă ce fusese părăsită cu 33 de ani în urmă de soțul ei, Jorj Robcea. Îi disprețuiește pe țărani și-l prigonește pe Iliuță. Paralizează în urma reîntâlnirii cu câinele Colțun. mama Anghelina — dădaca lui Iliuță. Este o femeie bătrână și blândă ce cunoaște ierburile de leac. Pintilie — tatăl uncheșului Haralambie și al Polixeniei și bunicul lui Iliuță. Originar dintr-o veche familie de răzeși din Păstrăveni, a sărăcit și a devenit rotar. Culai — un băiat mai mare, cu care Iliuță merge pe plavia (insula plutitoare) Nada Florilor, ascunsă în stufăriile din bălțile Șoldăneștilor. Provine dintr-o familie săracă și este orfan de tată. Pleacă la Pașcani pentru a învăța o meserie. moș Dumitrache Hau — un țăran bărbos originar din Cornești. A fost împroprietărit prin Reforma agrară din 1864, dar, nevoit să se împrumute cu bani, și-a pierdut pământul printr-o hotărâre judecătorească nedreaptă. A făcut câteva luni de închisoare, după care a pribegit zece ani prin lume, ajungând în cele din urmă la Fălticeni, unde lucrează ca ziler și pescar la Nada Florilor. moș Spânu — un bătrân sărac pripășit la Nada Florilor. Provenea dintr-o familie bogată de armeni de la Anadolchioi, în apropiere de Țarigrad. Turcii i-au ucis pe armeni și le-au confiscat averile. A umblat prin lume, ajungând în cele din urmă la Galați și s-a pripășit cu zece ani în urmă la Fălticeni. Vorbește foarte puțin. Este ucis de jandarmii care cutreierau bălții în căutarea răzvrătiților. lelea Ileana — o femeie mai în vârstă, cunoscătoare a buruienilor de leac și a descântecelor. A fost soția pădurarului Gavrilaș Macavei, cu care trăia într-o cabană de vânătoare din Munții Neamțului, înspre Petru Vodă. L-a îmbrâncit pe cneazul Țugui de la Bălțătești, care vruse să o violeze cu prilejul unei vânători, și a fost condamnată la opt ani de închisoare. Soțul ei a fost bătut crunt de însoțitorii boierului și a murit înainte de a fi judecat. Alecu Dumitriu — fost pescar la Nada Florilor. S-a mutat la Pașcani, unde a lucrat ca tinichigiu la atelierele CFR. Aderă la mișcarea socialistă, merge ca agitator prin sate și este dat în urmărire de poliție. Grigoriță Oanea — coleg de clasă al lui Iliuță, ce locuiește la Rădășeni. Ciolac — profesor de aritmetică la Gimnaziul din Fălticeni Vacamar (Vacă-Mare) — subcomisar de poliție la Fălticeni
Preocupările pescărești ale lui Sadoveanu
Mihail Sadoveanu a fost un pescar pasionat, deprinzând patima pescuitului cu undița de la bunicul său, rotarul Gheorghe Ursachi din Verșeni, sat aflat pe malul stâng al râului Moldova.Profira Sadoveanu, „Cuvînt înainte” (scris la București la 7 noiembrie 1972) la vol. Mihail Sadoveanu, Nada Florilor, Editura Ion Creangă, București, 1988. La vârsta de 13 ani, după ce familia sa se mutase în 1891 de la Pașcani la Fălticeni, el a pornit împreună cu un băiat mai mare pe nume Culai într-o expediție către bălțile Șoldăneștilor de pe râul Șomuzul Mare (în partea de est a orașului), descoperind un tărâm pitoresc cunoscut sub numele de Nada Florilor unde a fost instruit în meșteșugul pescuitului de către bătrânii Moș-Hau și Moș-Spânu.
Nada Florilor era o plavie (insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol) existentă în bălțile Șoldăneștilor la care se ajungea trecând prin apă, pe lângă o îngrămădire de stuf. Plavia nu mai există astăzi ca urmare a efectuării unor lucrări de regularizare a apelor din acea zonă; bălțile au fost desecate, iar iazurile au fost separate și îndiguite și fac parte din zona protejată (arie de protecție specială avifaunistică) Lacurile Fălticeni.
Referindu-se la vânătoare și pescuit, Mihail Sadoveanu le considera îndeletniciri primitive care întăreau relația simbiotică între om și natură: „Pasiunea vânatului și a pescuitului ne vine de departe și de demult – așa de departe și așa de demult încât, cugetând, simt un aspru fior. Vine dintr-o epocă obscură și eroică, când tot ce au astăzi oamenii era numai o intenție în ochii, în mintea și-n brațul primilor luptători”.Mihail Sadoveanu, Împărăția apelor, în vol. Povestiri, Editura pentru Literatură, București, 1968. Ulterior, oamenii s-au îndepărtat de natură și de acele îndeletniciri, dar instinctul străvechi a rămas în interiorul oamenilor.