miniatura|Sigiliul lui Radu Paisie Radu Paisie () cunoscut și sub numele de Petru de la Argeș, a fost domn în Țara Românească: iunie 1535 - martie 1545.

Biografie S-a născut în jurul anului 1500.Valentin Gheonea, "Un domnitor controversat — Radu Paisie", in Magazin Istoric, September 1996, pp. 49–51.

A fost fiul lui Radu cel Mare; călugăr și stareț la Mănăstirea Curtea de Argeș sub numele de Paisie, ca domn și-a luat numele de Radu, fiind ales de boieri.

În 1538 - 1540, turcii au ocupat Brăila, pe care o transformă împreună cu ținutul din jur, în raia în 1541. La 7 ianuarie 1543 a încheiat cu arhiducele austriac Ferdinand o alianță prin care își promiteau ajutor reciproc împotriva turcilor, urmând ca Radu Paisie să-i furnizeze știri despre mișcările dușmanului. La 1544 boierii pribegi în fruntea cărora se aflau Laiot și Stroe, l-au atacat și au încercat să-l alunge, însă au fost învinși. A fost înlăturat de pe tron de fratele său (după tată) Mircea Ciobanul în martie 1545. Turcii l-au exilat în Egipt, unde a și murit. Se crede că este înmormântat într-o biserică din Alexandria în Egipt.

Familie El s-a căsătorit prima oară cu Stana, fiica lui Petru Rareș și au avut 6 copii: Marcu (fl.1543), Voica, Maria, Pătrașcu cel Bun, Vlad (fl.1543) și Cârstina.

El a mai avut un fiu, Mihnea, care s-a turcit în 1555 sub numele de Mehmed.

Petru s-a recăsătorit cu Ruxandra Basarab, la 1541. Ei n-au avut copii.Nicolae Iorga, în cartea sa, Femeile din viața neamului nostru, scrie că Marcu ar fi fost fiul Ruxandrei și lui Petru, dar probabil este o eroare.

Cultură Radu Paisie a clădit mănăstirile Mislea din Prahova, Cosoteni din Teleorman si Valea din Țițești.

Principala realizare a sa a fost însă aceea de co-ctitorire, finalizare și înfrumusețare a Catedralei Mitropoliei Țării Românești de la Târgoviște. Deși construcția ansamblului a fost începută de Neagoe Basarab în anul 1518, Radu Paisie este cel care a salvat monumentul din stadiul de ruină neterminată și l-a adus la forma sa de maximă splendoare. Domnitorul a avut o contribuție estetică și structurală decisivă prin două acțiuni majore reflectate în documentele istorice:

acoperirea cu tablă de plumb a întregului ansamblu și a celor 8 turle pentru a proteja structura de intemperii; realizarea picturii interioare și a decorațiunilor, transformând Mitropolia într-una dintre cele mai frumoase biserici din sud-estul Europei din acea epocă.

Note

Legături externe (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904 Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943 (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966 Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010 Un nume călugăresc într-un pomelnic domnesc , 19 iunie 2012, Alexandru Briciu, Ziarul Lumina

Categorie:Dinastia Drăculeștilor Categorie:Nobili români Categorie:Domni și domnitori ai Țării Românești