Sofocle (Greacă veche Σοφοκλῆς-Sofokles - n. cca. 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.) a fost un poet tragic grec. Împreună cu Eschil și Euripide a pus bazele tragediei clasice greceștiMircea Mâciu dr., Nicolae C. Nicolescu, Valeriu Șuteu dr., Mic dicționar enciclopedic, Ed. Stiințifică și enciclopedică, Bucuresti, 1986. A adus însemnate inovații în tehnica teatrală: renunțarea la conexiunea trilogiei prin crearea de piese independente, mărirea numărului coreilor (picior de vers antic) de la 12 la 15, introducerea celui de-al treilea actor, dezvoltarea dialogului, importanța acordată decorului și costumelor. Opera marelui poet tragic, continuator al lui Eschil, cuprinde peste 120 de pieseAurelian Tache, din prefață - Antigona, Editura Garamond, București, 2002, pagina 8. (după diverse păreri și izvoare, numărul pieselor e de 123, 130, 133, ba chiar și de 140), dintre care au mai rămas în întregime numai șapte.
Viața și caracterul
Scriitorul s-a născut în anul 496 î. Hr. în Colonos, cartier mărginaș al Atenei, într-o familie înstărită, fiind fiul lui Sofillus, un armurier bogat. Sofocle a beneficiat de educația specifică tinerilor timpului, inițiindu-se în teoria și practica muzicală (profesor i-a fost Lampros, unul dintre cei mai renumiți maeștri ai Antichității, de la care a învățat arta folosirii instrumentelor muzicale, mai ales a kitharei), în practicarea dansului și a exercițiilor fizice (călărie, conducerea carului), căpătând probabil, și unele cunoștințe științificeFlorin Ioniță, Maria Ioniță, Gheorghe Lăzărescu, Literatură universală - Manual de clasa a XI-a, Art Grup Editorial, București, 2006, pagina 25..
Adolescența, tinerețea și maturitatea
La 16 ani a fost ales de compatrioții săi conducător al tinerilor însărcinați a celebra prin cântări și jocuri aniversarea glorioasă a Salaminei. Frumusețea-i contribuise, pe lângă talentele sale, în a dobândi această cinsteSofocle, Oedip rege - tragedie in 5 acte, prefață, Editura Universală Alcalay & Co., No. 289, București.. N-avea însă o voce sonoră, de aceea a si fost scutit mai pe urma a se supune datinei, care cerea ca poetul dramatic să joace în propriile piese. A apărut numai o dată pe scenă, în rolul lui Tamiris orbul.
Sofocle a manifestat din tinerețe o puternică pasiune pentru literatură, căutând cu nesaț în operele homerice, în tragediile lui Eschil și în folclor răspuns la numeroasele probleme ale timpului său. Tragedia l-a atras nespus, încă de copil participând în corul ce susținea reprezentările pe scenă ale pieselor înaintașilor săi. În anul 468 i.Hr. s-a prezentat la un concurs la Atena și a obținut pentru prima dată premiul I, cucerind auditoriul rafinat al cetății. În cei 60 de ani de creație cetățenii i-au mai aplaudat de încă 23 de ori victoria la întrecerile dramatice, fără a avea prilejul să-și manifeste compasiunea pentru vreo înfrângere, al cărei gust amar Sofocle nu l-a simțit niciodată. thumb|left|Portretul de pe un vas grecesc al unui actor dintr-o piesă pierdută de-a lui Sofocle, Andromeda. Preot laic al cultului unei zeități locale, Sofocle a înființat și o asociație literară și era prieten apropiat cu persoane proeminente precum Ion din Chios, Herodot, Archelaos. Civilizat, manierat și spiritual, Sofocle era îndrăgit de contemporanii săi, care vedeau în el întruchiparea echilibrului și seninătății. Poreclindu-l „Albina”, pentru elocința lui „dulce”Daniel S. Burt, 100 cei mai mari scriitori ai lumii, Editura Lider, București, 2005, pagina 19., aceștia îi făceau cel mai măgulitor compliment la care putea aspira un poet sau povestitor - îl asemuiau cu tragicul Homer.
Sfârșitul vieții
Sofocle s-a stins din viață în anul 406 î.Hr., la numai câteva luni după contemporanul său mai tânăr, Euripide. A fost înmormântat la Colonos, în pământul său natal, căruia i-a adus laude și slavă în ultima sa piesă: „Oedip la Colonos”. La doi ani după moartea sa, Atena a fost înfrântă de Sparta, ceea ce a însemnat sfârșitul unei perioade de aproximativ o sută de ani de supremație culturală ateniană. Aflat în centrul vieții publice din Atena, Sofocle a fost trezorier imperial și diplomat, fiind ales de doua ori general.
Și după moarte, marele scriitor a continuat să domine scena greacă, reprezentările pieselor sale bucurându-se de mare succes. Din inițiativa lui Licurg, după 40 de ani de la moartea lui Sofocle, i s-a ridicat o statuie de bronz, iar numele său a intrat în rândul eroilor, alături de Homer, Eschil și alții.
Sofocle și cariera politică
Ca om politic, Sofocle n-a arătat totuși priceperea, deși a ocupat funcții în stat în timpul lui Pericle . El n-a reușit să se adapteze tuturor meandrelor vieții politiceAurelian Tache, din prefață - Antigona, Editura Garamond, București, 2002, pagina 7. a Atenei și să-și găsească un loc stabil în evoluția conflictului dintre democrația sclavagistă și grupurile aristocratice conservatoare. În tinerețe, Sofocle a înclinat spre acestea din urmă, simpatizând cu gruparea reacționară a lui Cimon, ca apoi să adere la politica lui Pericle. Spre sfârșitul vieții sale Sofocle a oscilat din nou, ajungând să participe chiar la un complot (în anul 411 i.Hr.) urzit în scopul răsturnării guvernării democratice la Atena.
Inconsecvențele lui Sofocle în atitudinea politică se oglindesc în bună măsură și în piesele sale, printr-o serie de șovăieli și compromisuri pe care le manifestă în hotărârea verdictului asupra luptei dintre vechile și noile norme morale sau politice pe care le reclamă viața democratică și instituțiile ei. Dar totul este explicabil întrucât însăși guvernarea democratică sclavagistă cuprinde în sine contradicții, manifestă adesea nehotărâre și șovăială, este zdruncinată de lupte interne și ciocniri de interese dezbinatoare.
În 413 î.Hr., când avea optzeci de ani, Sofocle a devenit comisar special pentru investigarea dezastrului militar atenian din Sicilia.
Destinul literar
În secolul al V-lea î.Hr., în timpul în care au trăit cei trei mari tragici ai antichitații elene - Eschil, Sofocle și Euripide - Grecia cunoaște o perioadă de dezvoltare și înflorire atât în agricultură, cât și în atelierele meșteșugărești, navigație, comerț, etc. thumb|right|170px|Statuia în marmură a unui poet grec, probabil Sofocle Înflorirea vieții social-culturale a Atenei a făcut din aceasta unul dintre cele mai importante centre economice, politice și culturale. Astfel, o parte a cetățenilor, care aveau înclinații spre cugetare și artă, se puteau dedica filosofiei, literelor, sculpturii, etc.
Conducătorii democrației ateniene, dornici să ducă faima cetății lor, au stimulat dezvoltarea teatrului tragic, teatru cu un vădit rol educativ.
Spectacolele, care se țineau în aer liber, erau urmărite de zeci de mii de spectatori, așezați pe treptele unui vast amfiteatru. Periodic, cetatea organiza concursuri pentru premierea celor mai bune piese dramatice, iar autorii învingători erau cinstiți cu mare fast de populație, fiind sărbătoriți ca niște eroi. Cei trei mari tragici ai secolului al V-lea î.Hr. au cunoscut în nenumărate rânduri bucuria victoriei la aceste întreceri. Eschil a obținut de 13 ori premiul I, Sofocle (a cărui operă este oglinda apogeului democrației sclavagiste) de peste 20 de ori, iar Euripide de 4 ori.
Cetățenii Atenei - care l-au onorat cu importante funcții politice și militare, îl cinsteau pe Sofocle în mod deosebit pentru înaltul său spirit cetățenescOvidiu Drimba, „Istoria literaturii universale”, Ed. Saeculum I.O. și Vestala, București, 2004, pagina 77.. Amintirile tiraniei mai stăruiau în mintea oamenilor, când Sofocle înfiera tirania personificată în figura lui Creon din „Antigona”. Totodată, poetul îi prevenea pe concetățenii săi să nu se lase târâți de demagogi în haosul anarhiei. Apoi, Sofocle denunța goana după avuție și puterea de corupție a banului:
Sofocle a înlocuit trilogiile legate ale lui Eschil cu piese distincte pe diverse subiecte, stabilind norma, preluată ulterior în teatrul occidental, care prevedea deplasarea accentului pe intensitatea și unitatea acțiunii dramatice.
Dacă lui Eschil i se atribuie meritul de a fi descoperit resursele poetice și emoționale ale tragediei, rafinamentul și măiestria tehnica ale lui Sofocle au reprezentat standardele după care a fost judecată această formă literară începând din secolul al V-lea î. Hr.
Dacă Pericle a ridicat democrația sclavagistă pe culmile ei cele mai înalte pe plan politic și militar, în opera lui Sofocle se desăvârșește oglinda literară a acestui apogeu, se întrupează în chip fidel năzuințele politice, concepțiile morale, juridice, religioase etc. ale democrației sclavagiste. Ca un omagiu adus însemnătății operei lui Sofocle, cetățenii Atenei l-au ales strateg (conducător militar), în acestă calitate participând la o expediție împotriva insulei Lemnos.
Opera literară
În crearea tragediilor, Sofocle se inspiră din aceleași izvoare ca și Eschil; ca și înaintașul său, el face apel la cunoscutele legende și eroi mitologici, tematica unora dintre tragediile sale fiind asemănătoare cu a pieselor lui Eschil, sau continuă pur și simplu tema abordată de acesta (de pildă, în „Antigona”, Sofocle pornește de la momentul final al tragediei „Cei șapte contra Tebei”). thumb|left|170px|Antigona, de Frederic Leighton, 1882 În creația lui Sofocle, un moment de mare însemnătate îl reprezintă tragedia „Oedip rege”, pusă în scenă, pentru prima dată, în 429 i.Hr.
Destinul lui Oedip și al neamului său ne este prezentat în tragediile „Oedip Rege”, „Oedip la Colonos” și „Antigona”, care, în totalitatea lor, alcătuiesc o unitate.
Subiectele tragediilor lui Sofocle sunt de sine stătătoare; în cadrul trilogiei, fiecare piesă are o temă proprie, în timp ce la Eschil subiectul se desfășura de-a lungul întregii trilogii. Această inovație pe care Sofocle a adus-o dramaturgiei i-a dat posibilitatea să prezinte mai variat specificul caracterelor omenești și complexul de situații în care trăiesc eroii săi.
Prelucrarea dramatică pe care o dă Sofocle sorții tragice a legendarului Oedip a influențat dramaturgia universală, rămânând și în zilele noastre în repertoriul permanent al scenelor dramaticeAurelian Tache, din prefață - Antigona, Editura Garamond, București, 2002, pagina 9..
În timp ce Eschil urmărea în figura lui Oedip în primul rând un moment al împlinirii blestemului moștenit, Sofocle se concentrează asupra sorții individuale a eroului; suferințele lui Oedip sunt, în bună măsură, urmarea propriilor sale fapte, a atitudinii pe care și-o alege în chip voluntar. În piesa lui Sofocle, soarta implacabilă pe care zeii au hotărât-o nefericitului Oedip este mai puțin hotărâtoare decât la Eschil, iar autorul relevă mai pregnant natura instabilă a fericirii sau nefericirii omului. Oedip - potrivit mitului - trăiește mulți ani de fericită domnie în cetatea Tebei, având drept soție pe mama sa, Iocasta. Deznodământul tragic survine numai atunci când, din inițiativă proprie, el caută cu înfrigurare să afle adevărul cu privire la viața sa, prin urmare, el însuși își alege drumul care-l va duce la o serie întreagă de nenorociri. right|thumb|150px|Gustave Moreau - Oedip și Sfinxul Într-o tragedie scrisă spre sfârșitul vieții, „Oedip în Colonos”, Sofocle preamărește moartea eroului. Bătrân și orb, Oedip vine la Atena, se stabilește în Colonos, locul natal al autorului, și moare în deplină împăcare cu zeii, devenind un geniu păzitor al cetății în care a găsit caldă ospitalitate. Nu putem să nu observăm în această încheiere a tragediei lui Oedip un omagiu pe care Sofocle îl aduce orașului său, locuitorilor lui primitori și, în genere, spiritului de ordine și dreptate ce domnea în acest stat democratic, în contrast cu normele aspre și rigide din Sparta aristocratică cu care se înfruntase în războiul peloponesiac.