Augustus (născut Gaius Octavius; ), cunoscut și sub numele de Octavian (), a fost fondatorul Imperiului Roman și primul împărat roman, domnind din 27 î.Hr. până la moartea sa, în anul 14 d.Hr. Domnia lui Augustus a marcat începutul cultului imperial și al unei perioade de pace imperială — sau — în care lumea romană a fost în mare măsură ferită de conflicte armate. Principatul, un sistem de guvernare în cadrul căruia împăratul manifesta în mod formal respect față de Senat, a fost instituit în timpul domniei sale și a dăinuit până la Criza secolului al III-lea.

Octavius s-a născut într-o ramură de rang ecvestru a Octavia. Străunchiul său, dictatorul Iulius Cezar, l-a desemnat prin testament drept moștenitor principal, iar după asasinarea lui Cezar, în 44 î.Hr., Octavian i-a moștenit averea și i-a preluat numele. El a luptat pentru a obține loialitatea legiunilor lui Cezar. A fost numit senator în timpul unei stări de urgență și a preluat puterea după ce a mărșăluit asupra Romei în 43 î.Hr., devenind cel mai tânăr consul ales până atunci. Împreună cu Marcus Antonius și Marcus Lepidus, a constituit un regim triumviral ale cărui puteri, consfințite prin lege, îi permiteau să-i proscrie și să-i combată pe asasinii lui Cezar și aliații lor. După victoria de la Filippi, din 42 î.Hr., triumvirii și-au împărțit între ei Republica Romană și au guvernat-o ca oligarhi de facto. Ambițiile lor rivale au destrămat în cele din urmă alianța: Octavian l-a trimis pe Lepidus în exil în 36 î.Hr., după ce acesta i s-a opus în Sicilia, iar Marcus Agrippa, comandantul naval al lui Octavian, l-a înfrânt pe Antonius în Grecia, la Bătălia de la Actium, în 31 î.Hr. Antonius și soția sa Cleopatra, regina ptolemeică a Egiptului, s-au sinucis în timpul invadării Egiptului de către Octavian, după care țara a devenit posesiunea sa personală.

După dispariția triumviratului, Augustus a ajuns la o înțelegere cu membrii rămași ai elitei romane: urma să restabilească aparența unei republici libere, organizate în jurul Senatului, al magistraturilor și al adunărilor legislative. Controlul exercitat asupra armatei și asupra unei jumătăți din provinciile romane i-a permis însă să păstreze o putere autocratică, legitimată prin numirea sa în calitate de comandant suprem al majorității armatelor romane. Pentru a evita aparența unei monarhii sau a unei dictaturi, a renunțat în cele din urmă să mai candideze pentru consulat, dar Senatul i-a acordat puterile tribuniciare și cenzoriale, precum și titlurile de („primul cetățean”), („cel venerat”) și („părinte al patriei”). Tot după el a fost denumită luna august. După moartea lui Lepidus, Augustus a preluat și funcția de („mare pontif”).

Augustus a extins considerabil Imperiul în urma războaielor sale, anexând Egiptul, Dalmația, Pannonia, Noricum și Raetia, extinzând posesiunile din Africa și încheind cucerirea Hispaniei. Politica sa expansionistă a suferit însă un eșec major în Germania. Dincolo de frontiere, a protejat imperiul printr-o zonă-tampon alcătuită din state clientelare și a negociat tratate de pace cu Imperiul Part și Regatul Kuș. A reformat sistemele romane de impozitare și monetare, a dezvoltat rețeaua de drumuri și serviciul poștal oficial , a înființat o armată permanentă de profesioniști, Garda pretoriană, precum și servicii oficiale de poliție și stingere a incendiilor pentru orașul Roma și a renovat o mare parte a orașului în timpul domniei sale. Augustus a fost scriitor și protector al unor poeți precum Virgiliu și a fost reprezentat în numeroase opere de artă, din Antichitate până în epoca modernă. A murit din cauze naturale în anul 14 d.Hr., la vârsta de 75 de ani, iar Senatul l-a divinizat postum. Potrivit unor zvonuri persistente, ar fi fost otrăvit de soția sa, Livia. I-a urmat la tron fiul său vitreg și adoptiv, Tiberiu.

Nume Augustus a fost cunoscut sub mai multe nume de-a lungul vieții: : (). Potrivit lui Suetoniu, Octavius a primit în copilărie cognomenul (, „din Thurii”), pentru a comemora victoria tatălui său asupra unor adepți ai lui Spartacus la Thurii. Marcus Junius Brutus, unul dintre asasinii tatălui adoptiv al lui Octavian, Iulius Cezar, a respins validitatea adopției testamentare de către Cezar, numindu-l în continuare Octavius. : După ce Iulius Cezar l-a desemnat moștenitor în 44 î.Hr., Octavius a preluat nomenul și cognomenul lui Cezar. Istoricii l-au deosebit adesea de Cezar adăugând numelui forma (), care indica proveniența sa din ginta Octavia. Nu există dovezi că Augustus ar fi folosit el însuși această formă, deși unii contemporani l-au numit Gaius Octavius, Gaius Iulius Caesar Octavianus sau „tânărul Cezar”. Pentru perioada dintre 44 și 27 î.Hr., istoricii îl numesc de obicei Octavian (sau mai rar Octavianus). : Monedele și inscripțiile timpurii ale lui Octavian îl numesc Gaius Caesar, dar până în 38 î.Hr. acesta înlocuise cu titlul de victorie („comandant militar victorios”). Descendenții săi au continuat să folosească numele , cognomenul unei ramuri a ginții Iulia, care a devenit în cele din urmă un titlu imperial standard. : În 27 î.Hr., Senatul i-a acordat numele onorific (, „cel venerat”). Istoricii folosesc numele Augustus sau forma Caesar Augustus pentru perioada dintre 27 î.Hr. și moartea sa, în anul 14 d.Hr.

Tinerețea

thumb|upright|right|Un portret sculptural roman idealizat al adolescentului Octavius, realizat probabil postum sau când acesta era mult mai în vârstă; se află în prezent la Muzeele Vaticane.|alt=Bust al lui Augustus reprezentat ca tânărul Gaius Octavius

Octavius s-a născut la Roma, la 23 septembrie 63 î.Hr., pe o proprietate a familiei situată pe Colina Palatină. Tatăl său, Gaius Octavius, provenea dintr-o familie de rang ecvestru, relativ înstărită, aparținând ginții Octavia. El a parcurs treptele cursus honorum și a fost guvernator proconsular al Macedoniei. Familia sa provenea din Velitrae, din apropierea Romei, unde fiul său și-a petrecut o parte a copilăriei. Mama tânărului Octavius, Atia, era nepoata lui Iulius Cezar.

thumb|upright=1.35|right| din 44 î.Hr., cu Iulius Cezar pe avers și zeița Venus pe revers. Legendă: |alt=Monedă romană antică, înfățișându-l pe Iulius Cezar pe avers și pe Venus ținând un sceptru pe revers

După moartea tatălui lui Octavius, în 59 î.Hr. sau 58 î.Hr., mama sa s-a căsătorit cu Lucius Marcius Philippus, ales consul în 56 î.Hr. Când bunica lui Octavius, Iulia, sora lui Iulius Cezar, a murit în 52 sau 51 î.Hr., Octavius a rostit discursul funebru, aceasta fiind prima sa apariție publică. Un sclav grec numit Sphaerus i-a fost pedagog și l-a învățat să citească, să scrie, să socotească și să vorbească grecește. Octavius l-a eliberat ulterior pe Sphaerus și i-a organizat funeralii publice în 40 î.Hr. În adolescență, a studiat filozofia cu Areios din Alexandria și Athenodorus din Tars, retorica latină cu Marcus Epidius, iar retorica greacă cu Apollodorus din Pergam.

Iulius Cezar formase în 60 î.Hr. o alianță informală cu Pompei și Crassus, dar până în 49 î.Hr. alianța se destrămase, iar Pompei și Cezar purtau un îndelungat război civil. În 47 î.Hr., după ce Octavius a îmbrăcat și a devenit cetățean adult, Cezar a determinat alegerea sa ca pontif, în locul răposatului Lucius Ahenobarbus. În anul următor, Octavius a prezidat jocurile grecești organizate pentru a comemora inaugurarea de către Cezar a Templului lui Venus Genetrix. A dorit să se alăture statului-major al lui Cezar în campania din Africa, dar a renunțat în urma protestelor mamei sale, Atia, îngrijorată de sănătatea lui șubredă. Cezar i-a permis lui Octavius să înainteze alături de carul său în timpul triumfului care celebra campania și i-a acordat decorații militare ca și cum ar fi participat la aceasta. În 45 î.Hr., Octavius a călătorit în Hispania pentru a se alătura campaniei lui Cezar împotriva lui Pompei cel Tânăr. La 13 septembrie 45 î.Hr., Cezar a încredințat fecioarelor vestale un nou testament, prin care îl desemna pe Octavius drept moștenitor principal.

Ascensiunea la putere

Moștenitorul lui Cezar

miniatura|Moartea lui Cezar, de Vincenzo Camuccini, 1805, Galleria Nazionale d'Arte Moderna, Roma|alt=Pictură înfățișând un grup de bărbați care îl atacă pe Iulius Cezar, unii dintre ei fiind înarmați cu cuțite. Cezar, purtând o cunună de lauri, este așezat și întinde un braț spre atacatori. În fundal, o mulțime privește îngrozită. În anul 44 î.Hr., Octavius se afla la Apollonia, în Iliria, când, în februarie, Iulius Cezar a devenit primul („dictator pe viață”) al Romei, iar apoi a fost asasinat la Idele lui Marte (15 martie). Octavius s-a consultat cu comandanții lui Cezar din Macedonia înainte de a porni pe mare spre Italia, pentru a-și evalua perspectivele politice. Potrivit dreptului roman, Cezar nu avea copii legitimi în viață. Prin testament, Octavius devenea principalul său moștenitor, cu condiția să preia numele dictatorului decedat. După ce a debarcat lângă Brundisium, în sudul Italiei, Octavius a primit o copie a testamentului, prin care îi reveneau trei sferturi din averea lui Cezar. și , citându-i, printre alții, pe: ; ; ; . Vezi și , , , și . Împotriva sfatului tatălui său vitreg, Philippus, Octavius a acceptat testamentul lui Cezar la 8 mai 44 î.Hr. El a pretins că fusese adoptat ca fiu de Cezar și a preluat numele Gaius Julius Caesar. Tatăl său vitreg, Cicero și alți contemporani l-au numit .

Octavian nu se putea baza numai pe resursele sale financiare limitate pentru a pătrunde cu succes în viața politică. După ce a fost primit cu căldură de soldații lui Cezar la Brundisium, a cerut o parte din fondurile alocate de Cezar războiului din Orient împotriva parților. Era vorba despre 700 de milioane de sesterți păstrați la Brundisium, baza de concentrare din Italia pentru operațiunile militare din Orient. Octavian a făcut un alt gest îndrăzneț când, fără autorizare oficială, și-a însușit tributul anual trimis în Italia din provincia romană Asia. De asemenea, a început să recruteze veterani ai lui Cezar și soldați destinați războiului cu parții. În drumul său prin Italia către Roma, prezența și bogăția recent dobândită ale lui Octavian i-au atras de partea sa pe mulți, inclusiv pe veteranii lui Cezar stabiliți în Campania. Până în iunie adunase o armată de 3.000 de oameni, oferindu-i fiecăruia o primă de 500 de denari, mai mult decât dublul soldei anuale a unui soldat.

Creșterea tensiunilor

miniatura|upright=0.8|Bust al lui Octavian, . Muzeele Capitoline, Roma|alt=Bust sculptat în marmură, înfățișându-l pe Octavian purtând o togă. Ajuns la Roma la 6 mai 44 î.Hr., Octavian l-a găsit pe consulul Marc Antoniu, colegul de consulat al lui Cezar, într-un armistițiu fragil cu asasinii acestuia. O amnistie generală adoptată la 17 martie îi grațiase pe asasini în schimbul recunoașterii actelor juridice ale lui Cezar. La scurt timp după aceea, printr-un elogiu funebru incendiar rostit la funeraliile lui Cezar, Antoniu a reușit să-i alunge pe cei mai mulți dintre ei din Roma și să întoarcă opinia publică împotriva asasinilor.

Marc Antoniu și-a consolidat sprijinul politic, dar pierduse susținerea multor romani și cezarieni după ce se opusese propunerii de divinizare a lui Cezar. Octavian l-a înfruntat pentru conducerea cezarienilor. Pentru a-l împiedica să împartă câte 300 de sesterți pe cap de locuitor plebei urbane, conform testamentului lui Cezar, Antoniu a refuzat să-i predea banii care i se cuveneau ca moștenitor al lui Cezar. De asemenea, a împiedicat comițiile curiate să examineze încercările lui Octavian de a-și legitima presupusa adopție de către Cezar, de a obține divinizarea oficială a lui Cezar și de a expune din nou în public tronul de aur al acestuia la jocurile organizate în aprilie și iunie. În timpul jocurilor în cinstea victoriilor lui Cezar, Octavian a distribuit o parte din fondurile prevăzute în testament, completându-le cu propriii bani, ceea ce i-a sporit popularitatea și a afectat-o pe cea a lui Antoniu.