Bătălia de la Midway este cea mai importantă bătălie navală din războiul din Pacific, parte a celui de-al Doilea Război Mondial. „... considerată bătălia decisivă a războiului din Pacific.” "Midway was indeed "the" decisive battle of the war in the Pacific.", p. 166 Între 4 iunie și 7 iunie 1942, la aproximativ o lună după bătălia din Marea Coralilor și la șase luni după atacul de la Pearl Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză, care atacase Atolul Midway, și a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze.U.S. Naval War College Analysis, p.1; Parshall and Tully, Shattered Sword, pp.416–430. Istoricul militar John Keegan a caracterizat bătălia ca fiind cea mai amețitoare și mai precisă lovitură din istoria războaielor navale.Keegan, John. "The Second World War." New York: Penguin, 2005. (275)
Operațiunea japoneză, ca și atacul anterior de la Pearl Harbour, urmărea să elimine poziția strategică a Statelor Unite din Pacific, dând astfel Japoniei mână liberă în stabilirea sferei sale de influență în Marea zonă de prosperitate a Asiei Orientale. Japonezii sperau și că o altă înfrângere demoralizatoare va determina Statele Unite să capituleze în războiul din Pacific.Parshall and Tully, Shattered Sword, p. 33; Peattie & Evans, Kaigun.
Japonezii au plănuit să atragă portavioanele americane într-o capcană.H.P. Willmott, Barrier and the Javelin; Lundstrom, First South Pacific Campaign; Parshall and Tully, Shattered Sword, pp. 19–38. De asemenea, japonezii au intenționat să ocupe Atolul Midway ca parte a unui plan mai mare de a-și extinde perimetrul de apărare ca răspuns la raidul Doolitle. Această operațiune era considerată și ca o pregătire pentru viitoarele atacuri îndreptate împotriva Insulelor Fiji și Samoa.
Planul a fost dezavantajat de prezumțiile greșite pe care le-au făcut japonezii cu privire la reacția americanilor și de dispozițiile insuficiente date la momentul de început al punerii în executare.Willmott, Barrier and the Javelin Pentru americani a fost esențial că Stația HYPO (unitatea de informații din Hawaii specializată în interceptarea comunicațiilor și în decriptarea acestora) a fost în stare să determine data și locul atacului, Marina Militară a Statelor Unite putând astfel să pregătească propria ambuscadă. Patru portavioane japoneze și un crucișător greu au fost scufundate cu costul unui portavion american și al unui distrugător. Bătălia de la Midway și uzura extenuantă din Campania din insulele Solomon au făcut ca Japonia să nu mai poată ține pasul cu construcția de nave și pregătirea piloților, în timp ce Statele Unite ale Americii măreau ritmul în ambele direcții.Parshall and Tully, Shattered Sword, pp. 416–419.
Contextul Japonia și-a atins repede țintele strategice pe care le stabilise, ocupând Insulele Filipine, Malaya, Singapore și Indiile Olandeze de Est (Indonezia). Indiile Olandeze de Est, cu resursele lor vitale, au avut o importanță aparte pentru Japonia. Din această cauză, planurile preliminare pentru o a doua fază a operațiunilor au început să apară încă din ianuarie 1942. Cu toate acestea, existau încă dezacorduri cu privire la strategie între Armata Imperială Japoneză și Marina Imperială Japoneză și conflicte între Cartierul General Imperial și Flota Combinată a amiralului Yamamoto, astfel că o strategie care trebuia urmată nu a fost formulată decât în aprilie 1942.Prange, Miracle at Midway, pp.13–15, 21–23; Willmott, The Barrier and the Javelin, pp. 39–49; Parshall and Tully, Shattered Sword, pp. 22–38. Amiralul Yamamoto a reușit în sfârșit să învingă lupta cu birocrația prin utilizarea unei amenințări slab voalate că va demisiona, după care planul său asupra operațiunilor următoare în centrul Pacificului a fost acceptat, fiind înlăturate alte propuneri.Parshall and Tully, Shattered Sword, p. 33; Prange, Miracle at Midway, p. 23.
Ținta esențială urmărită de Yamamoto era eliminarea portavioanelor americane pe care le percepea ca fiind amenințarea principală asupra întregii campanii din Pacific. Această îngrijorare a fost amplificată acut în cursul raidului Doolittle (18 aprilie 1942) în care bombardierele B-25 Mitchell lansate de pe portavionul Hornet au bombardat ținte din Tokio și din alte câteva orașe japoneze. Raidul, deși nu a avut o importanță militară prea mare, le-a produs japonezilor un șoc psihologic și a arătat inconsistența apărării din jurul insulelor japoneze.Prange, Miracle at Midway, pp. 22–26. Acest raid și alte raiduri de tip „lovește și fugi” executate de portavioanele americane au arătat că puteau constitui o amenințare serioasă, chiar dacă păreau să ezite să se angajeze într-o bătălie totală.Parshall & Tully, Shattered Sword, pp. 31–32. Yamamoto a crezut că un alt atac, asemănător cu cel de la Pearl Harbour, va scoate din luptă întreaga flotă americană, inclusiv portavioanele; totuși, el a evaluat că Pearl Harbour nu mai putea fi atacat direct din cauza forței deținute de baza aeriană din Hawaii.Parshall & Tully, Shattered Sword, p. 33. În schimb, el a ales Midway, situat în nord-vestul Insulelor Hawaii, la aproximativ 2.100 km de Oahu. Midway nu era un punct important în planul japonezilor referitor la controlul asupra zonei centrale a Pacificului, dar aceștia au știut că americanii vor considera că atolul este un avanpost vital pentru Pearl Harbour și astfel îl vor apăra cu toate forțele.Willmott, Barrier and the Javelin, pp. 66–67; Parshall and Tully, Shattered Sword, pp. 33–34. Statele Unite chiar considerau că Midway este vital; după bătălie, stabilirea unei baze pentru submarine în Midway a permis submarinelor care operau din Pearl Harbour să se alimenteze și să se aprovizioneze de aici, mărindu-și astfel raza de acțiune cu 1.900 km. O pistă de decolare de pe Midway a fost punctul de plecare pentru atacurile aeriene asupra Insulei Wake.
Planul lui Yamamoto, Operațiunea Mai thumb|Atolul Midway cu câteva luni înainte de bătălie. Insula de Est, pe care se află aerodromul, se află în prim plan, iar Insula Sand, mai mare, se află în plan secund, dincolo de canal.
Planul de bătălie al lui Yamamoto era foarte complicat, ca toate planurile navale făcute de japonezi în al Doilea Război Mondial.Prange, Miracle at Midway, pp. 375–379, Willmott, Barrier and the Javelin, pp. 110–117; Parshall and Tully, Shattered Sword, p. 52. Mai mult, proiectul său se întemeia pe o informație optimistă conform căreia portavioanele Enterprise și Hornet, care formau Task Force 16 (Grupul operativ 16), erau singurele portavioane disponibile din flota americană din Pacific la acel moment. În bătălia din Marea Coralilor, care avusese loc doar cu o lună înainte, portavionul Lexington fusese scufundat, iar Yorktown fusese grav avariat, astfel că japonezii au crezut că și acesta a fost pierdut de americani. Japonezii fuseseră avertizați că portavionul Saratoga se afla în reparații pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii după ce fusese lovit de o torpilă lansată de un submarin.
Mai importantă a fost credința lui Yamamoto că americanii ar fi fost demoralizați de înfrângerile frecvente pe care le-au suferit în cele șase luni care au precedat bătălia. Yamamoto a crezut că poate atrage prin înșelăciune flota americană într-o situație periculoasă pentru aceasta.Parshall and Tully, Shattered Sword, p. 53, derived from Japanese War History Series (Senshi Sōshō), Volume 43 ('Midowei Kaisen'), p. 118. În acest scop, el și-a dispersat navele la limita maximă (în special cuirasatele) în speranța că nu vor fi descoperite de americani înainte de bătălie. Navele de război de escortă și crucișătoarele trebuia să urmeze portavioanele amiralului Chūichi Nagumo la o distanță de câteva sute de mile. Navele japoneze aveau misiunea de a distruge orice navă americană care s-ar fi apropiat de Midway, odată ce portavioanele lui Nagumo le-ar fi slăbit suficient printr-un duel de artilerie la lumina zilei;Parshall and Tully, Shattered Sword, pp. 51, 55. era o decizie tipică pentru regulile militare stabilite de cele mai puternice forțe navale.Parshall and Tully, Shattered Sword, pp. 43–45, derived from Senshi Sōshō, p. 196.
Yamamoto nu știa că Statele Unite reușiseră să spargă codul principal folosit de navele sale. Accentul pus de Yamamoto pe dispersarea navelor a însemnat și că niciuna din unitățile sale nu putea să acorde sprijin alteia. De exemplu, singurele nave mai mari decât distrugătoarele care păzeau flota de portavioane a lui Nagumo erau două cuirasate și trei crucișătoare, în ciuda faptului că portavioanele sale erau așteptate să conducă atacurile și să suporte efectele contraatacului american. În opoziție cu aceasta, flota lui Yamamoto și a lui Kondo avea două portavioane ușoare, cinci cuirasate și 6 crucișătoare, dar niciunul nu va ajunge să participe la bătălie. Distanța față de portavioanele lui Nagumo va avea consecințe grave în cursul bătăliei, deoarece avioanele de recunoaștere se aflau pe navele lui Yamamoto și Kondo, iar Nagumo nu a putut să se folosească de informațiile importante pe care acestea i le-ar fi furnizat.Willmott, Barrier and the Javelin.Lord, Incredible Victory; Willmott, Barrier and the Javelin; Layton, And I Was There: Pearl Harbor and Midway—Breaking the Secrets.
Invazia Insulelor Aleutine thumb|right|300px|Harta Bătăliei de la Midway
Operațiunile japoneze în Insulele Aleutine (Operațiunea AL) au scos din luptă și mai multe nave care ar fi putut să atace Midway. Operațiunea din Aleutine a fost caracterizată de unii istorici ca fiind un atac simulat efectuat de japonezi pentru a atrage flota americană, în timp ce alți istorici au arătat că Operațiunea AL trebuia lansată simultan cu atacul de la Midway. Oricum, faptul că flota lui Nagumo a navigat timp de o zi a însemnat că Operațiunea AL a început cu o zi mai devreme față de atacul de la Midway.Parshall and Tully, Shattered Sword, pp. 43–45, derived from Senshi Sōshō, pp. 119–121.
Preludiu Întăririle americane thumb|Portavionul Yorktown la Pearl Harbour, înainte de bătălie.
Pentru a lupta cu un inamic cu privire la care se aștepta să aibă patru sau cinci portavioane, amiralul Chester Nimitz, comandantul suprem al Zonelor din Oceanul Pacific, avea nevoie de toate portavioanele disponibile ale Statelor Unite ale Americii. Avea deja la îndemână grupul operativ comandat de vice-amiralul William Halsey, format din portavioanele Enterprise și Hornet, deși Halsey s-a îmbolnăvit de psoriazis și a trebuit să fie înlocuit de contraamiralul Raymond A. Spruance, comandantul escortei.Prange, Miracle at Midway, pp. 80–81; Cressman et al., A Glorious Page in Our History, p. 37. Nimitz s-a grăbit să recheme flota comandată de contraamiralul Fletcher, inclusiv portavionul Yorktown (care fusese avariat serios în bătălia din Marea Coralilor), din zona de sud est a Pacificului. Acesta a ajuns la Pearl Harbour la timp pentru a se aproviziona și a naviga mai departe.
Deși se estimase că reparațiile lui Yorktown vor dura câteva luni, lifturile sale erau intacte, iar, în mare parte și puntea de zbor era în condiții bune.Willmott, Barrier and the Javelin, p.337. Șantierul Naval Pearl Harbour a lucrat continuu timp de 72 de ore și a reparat nava pentru a fi gata de bătălie,Cressman et al., A Glorious Page in Our History, pp.37–45; Lord, Incredible Victory, pp.37–39. estimând că va funcționa câteva săptămâni așa cum a cerut Nimitz.Willmott, Barrier and the Javelin, p.338. Puntea de zbor i-a fost peticită, secțiuni întregi din elementele de structură interioară au fost tăiate și înlocuite și câteva escadrile au fost mutate de pe Saratoga; piloții însă nu au avut timp să se antreneze.Willmott, Barrier and the Javelin; p.337–40?