Vincenzo Gonzaga () a fost duce de Mantova și Monferrat din 1587 până la sfârșitul vieții.
Biografie Vincenzo a fost fiul lui Guglielmo Gonzaga, duce de Mantova și a arhiducesei Eleonora de Austria. Bunicii materni au fost împăratul romano-german Ferdinand I și regina Anna Iagello a Boemiei și Ungariei.
Vincenzo a fost un important patron al artelor și științelor și a transformat Mantova într-un vibrant centru cultural. La 22 septembrie 1587 Vincenzo a fost încoronat ca cel de-al 4-lea Duce de Mantova printr-o ceremonie ostentativă. El l-a angajat pe compozitorul Claudio Monteverdi și pe pictorul Peter Paul Rubens. În 1590 Monteverdi a devenit interpret de viola da gamba și dascăl în capela lui Vincenzo; în 1602 Vincenzo l-a numit maestru al muzicii după decesul lui Benedetto Pallavicino. De asemenea, Vincenzo a fost prieten cu poetul Torquato Tasso. O carte mică publicată la Verona în 1589 descrie cum un actor comic numit Valerini în serviciul lui Vincenzo își imaginează o galerie ideală de artă, în care sunt prezentate mai degrabă statuile celor mai importanți colecționari de artă decât activitatea artiștilor însăși. Vincenzo a fost descris ca un colos care va domina întreaga galerie ideală.
Astronomul Giovanni Antonio Magini a servit ca tutore pentru fii lui Vincenzo, Francesco și Ferdinando. Lucrarea cea mai importantă a lui Magini a fost pregătirea Atlante geografico d'Italia (Atlas Geografic al Italiei), publicat postum de fiul lui Magini în 1620. Vincenzo, căruia Atlasul i-a fost dedicat, l-a ajutat în acest proiect și a permis ca hărți ale diferitelor state ale Italiei să-i fie aduse lui Magini.
În iarna 1603–1604, Galileo a vizitat Curtea din Mantova într-un efort de a obține o poziție acolo și i s-a oferit un salariu, dar nu a putut conveni asupra termenilor cu Vincenzo.
Obiceiurile risipitoare ale lui Vincenzo sunt considerate a fi accelerat declinul economic și cultural al Mantova. S-a spus că Vincenzo era impotent și că a trimis o expediție secretă în Lumea Nouă pentru a obține un afrodisiac legendar.
Căsătorii și descendenți
Vincenzo s-a căsătorit cu Margherita Farnese în 1581; mariajul a rămas fără copii și s-a terminat prin divorț. La 29 aprilie 1584 el s-a căsătorit cu verișoara lui primară Eleonora de Medici, fiica lui Francesco I de Medici și a Ioanei de Austria.
Vincenzo și Eleonora au avut șase copii: Francesco (7 mai 1586 – 22 decembrie 1612), a condus sub numele de Francesco al IV-lea Gonzaga, Duce de Mantova și Montferrat între 9 februarie și 22 decembrie 1612. Ferdinando (26 aprilie 1587 – 29 octombrie 1626), care a condus sub numele de Ferdinando I Gonzaga, Duce de Mantova și Montferrat din 1612 până la moartea sa. Guglielmo Domenico (1589–1591); Margherita Gonzaga (2 octombrie 1591 – 7 februarie 1632), soția lui Henria al II-lea, Duce de Lorena Vincenzo (7 ianuarie 1594 – 25 decembrie 1627), a condus sub numele de Vincenzo al II-lea Gonzaga, Duce de Mantova și Montferrat din 1626 până la moartea sa. Eleonora Gonzaga (23 septembrie 1598 – 27 iunie 1655), a doua soție a lui Ferdinand al II-lea, Împărat Roman
A avut și câțiva copii nelegitimi, printre care:
- cu Agnes Argotta, soția lui Prospero del Carretto: Francesco Gonzaga (1588–1673), episcop de Nola în 1657; Silvio (1592–1612), cavaler de la Malta, poet de curte și marchiz Cavriana; Giovanni (d. 1679), ministru al lui Ferdinando Carlo Gonzaga; Eleanora, călugăriță. - cu Felicita Guerrieri, fiica lui Tullo Guerrieri: Francesca.
Note
Categorie:Nașteri în 1562 Categorie:Nașteri pe 21 septembrie Categorie:Decese în 1612 Categorie:Decese pe 9 februarie Vincenzo 1 Vincenzo 1