Stilurile de învățare se referă la o serie de teorii concurente și contestate, care au scopul de a se ține seama de diferențele în procesul de învățare a indivizilor.

Aceste teorii propun ca oamenii să fie clasificați în funcție de "stilul" lor de învățare, deși diferitele teorii prezintă opinii diferite privind modul în ar trebui să fie definite și clasificate aceste stiluri. Un concept comun este ca indivizii diferă în funcție de modul în care ei învață.

Ideea de stiluri de învățare individualizate a devenit populară în anii 1970In one extensive list of learning-styles instruments and theories , the authors listed three works on learning styles before the 1950s, four from the 1950s, seven from the 1960s, 21 from the 1970s, 22 from the 1980s, and 17 from the 1990s., și a influențat în mare măsură pedagogia, în ciuda criticilor primite din partea unor cercetători .

Susținătorii recomandă ca profesorii să evalueze stilurile de învățare ale elevilor și să își adapteze metodele de predare la clasă, pentru a se potrivi cel mai bine stilul de învățare fiecărui elev. Deși există numeroase dovezi că persoanele își exprimă preferințele pentru modul în care acestea să primească informațiile, criticii spun că nu este nici o dovadă că identificarea stilului de învățare al unui individ poate produce rezultate mai bune.  

Modele teoretice și concepțiihttp://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2010/psihologie/Mara_Roman_Daniela_Ro.pdf Exista peste 80 de modele de învățare care au fost propuse, fiecare având cel putin două stiluri de învățare. Enumerăm câteva dintre aceste modalități de învățareː

Modelul lui David Kolb

Modelul David A. Kolb se bazează pe învățarea experiențială, după cum se explică în cartea sa ”Învățare experiențială”. Modelul lui Kolb prezintă două abordări față de experiență: “Experiența concretă” și abstractă “Conceptualizarea”, precum și două abordări legate față de experiență de transformare: “Observare reflexivă” și "Experimentare activă.”

Conform modelului lui Kolb, procesul de învățare ideală angajează toate cele patru din aceste moduri, ca răspuns la cererile situaționale; ele formează un ciclu de învățare din experiența sa de observație la conceptualizarea la experimentare și înapoi la experiență. În scopul de a învăța să fie eficiente, Kolb postulează că toate cele patru aceste abordări trebuie să fie încorporate. Indivizii încearcă să folosească toate cele patru abordări, ei pot tinde să dezvolte punctele forte într-o singură abordare, dobândind experiență și o abordare de transformare, determinându-i să prefere unul din următoarele patru stiluri de învățareː acomodabil = experiența concretă + experimentare activă = valoroși în practică, a face (de exemplu, fizioterapeuții) convergent = conceptualizarea + experimentare activă = puternic în practică prin aplicarea teoriilor (de exemplu, inginerii) divergent = experiența concretă + observație reflexivă = puternic în capacitatea imaginativă și discuții (de exemplu, asistenți sociali) asimilator = conceptualizarea + observație reflexivă = puternic în raționamentul inductiv și crearea de teorii (de exemplu, filosofii)

Modelul lui Kolb a dat naștere la Inventarul Stilurilor de învățare, o metodă de evaluare folosită pentru a determina stilul de învățare al unui individ. Conform acestui model, indivizii pot prezenta o preferință pentru una dintre cele patru stiluri - acomodabil, convergent, divergent și asimilator.

Deși modelul lui Kolb este larg acceptat ca suport empiric substanțial și a fost revizuit de-a lungul anilor, un studiu din 2013 sugerează că Inventarul de învățare are, încă, "deficiențe grave".

Modelul lui Peter Honey și Alan Mumford

Peter Honey și Alan Mumford au adaptat modelul de învățare experiențială a lui Kolb. În primul rând, ei au redenumit etapele din ciclul de învățare conform cu experiența de conducere: având o experiență, analizând experiența, tragând o concluzie din experiență, iar planificarea următorii pași. În al doilea rând, ei au aliniat aceste etape pentru patru stiluri de învățare, numite: activ reflexiv teoretician pragmatic

Aceste patru stiluri de învățare presupun să fie achiziționate preferințe care sunt adaptabile, fie că vrea sau prin circumstanțe modificate, mai degrabă decât să fie fixate caracteristici de personalitate. Modelele lui Peter Honey și Alan Mumford de chestionare de învățare sunt un instrument de auto-dezvoltare și diferă de la stilul de învățare inventat de Kolb prin invitarea managerilor pentru a finaliza o listă de verificare de comportamente legate de muncă, fără a cere în mod direct îndrumări de la educatori. După încheierea auto-evaluării, managerii sunt încurajați să se concentreze pe consolidarea stilurilor insuficient utilizate, în scopul de a deveni mai bine echipate pentru a învăța de la o gamă largă de experiențe de zi cu zi.

Un sondaj MORI, comandat de Campania pentru învățare în 1999, a stabilit că Honey și Mumford LSQ este sistemul cel mai des utilizat pentru a evalua stiluri de învățare preferate în sectorul administrației publice locale din Marea Britanie.

Modelul lui Felder și Silverman Felder și Silverman combină modelul lui Kolb și caracterizează fiecare subiect din patru puncte de vedere: activ-reflexiv; senzorial-intuitiv; vizual-verbal; secvențial-global.

Astfel: Activii învață mai bine aplicând și probând; Reflexivii lucrează singuri și reflectează asupra materialului; Senzorialii sunt realiști și învață din fapte concrete; Intuitivii sunt inovativi și creativi și preferă materiile abstracte .

Modelul lui Meyers Briggs Modelul lui Bernice McCartnez Moduri de învățare Walter Burke Barbe și colaboratorii au propus 3 moduri de învățare distincte (identificate adesea cu acronimul VAK). Modul Vizual; Modul Auditiv; Modul Kinestetic.

+ Descrierea modurilor de învățare Vizual Kinestezic/tactil Auditiv Imagini Gesturi Audiție Forme Mișcări corporale Ritm Sculptură Manipularea obiectelor Ton Picturi Posturi Cântece

Barbe și colaboratorii au remarcat că aceste moduri de învățare pot să se manifeste independent sau în combinație, se pot schimba în timp și pot fi integrate odată cu maturizarea. Ei au subliniat că "punctele forte ale unei persoane diferă de preferințele acesteia". This disconnect between strengths and preferences was confirmed by a subsequent study.

Modelul VAK/VARK al lui Neil Fleming

Modelul VARK propus de Neil Fleming extinde modelele anterioare, bazate pe modalități senzoriale, cum ar fi modelul VAK al lui Barbe și colegii sau a sistemelor de reprezentare ( VAKOG ) din programarea neuro-lingvistică .

Cele patru modalități senzoriale în modelul Fleming sunt: învățarea vizuală; învățarea auditivă; învățarea prin citire/scriere; învățarea kinestezică.

Iată, în continuare, caracteristicile celor 4 stiluri de învățare: elevii cu dominantă vizuală au o preferință pentru a vedea (materiale vizuale care reprezintă ideile, care utilizează alte cuvinte; metode, cum ar fi grafice, diagrame, diagrame, simboluri, etc.); școlarii care invață auditiv asimilează, cel mai bine, prin ascultare (prelegeri, discuții, benzi, etc.); elevii care învăță prin citire/scriere sunt studioși și asimilează prin documentare în biblioteci; aceștia au, în general, rezultate bune la școală; elevii cu dominantă kinestezică preferă să învețe tactil, prin experiență în mișcare, să atingă și să facă (explorarea activă a lumii, proiecte științifice, experimente, etc.).

Elevii pot utiliza modelul pentru a identifica stilul de învățare preferat și, se presupune, a maximiza învățarea lor prin concentrarea asupra modului care le aduce beneficii mai mult.

Modelul lui Anthony Gregorc

Anthony Gregorc și Kathleen Butler au organizat acest model, care își are originea în modul în care indivizii asimilează și procesează informațiile diferit. Acest model postulează că abilitățile de percepție ale unui individ sunt fundamentul punctelor sale forte specifice de învățare, sau stiluri de învățare.

În acest model, există două calități de percepție: concrete și abstracte, și două abilități prin care se dispune: aleatoare și secvențială . Percepțiile concrete implică înregistrarea de informații prin cele cinci simțuri, în timp ce percepțiile abstracte implică înțelegerea de idei, calități și concepte care nu pot fi văzute.

În ceea ce privește cele două abilități prin care se dispune: secvențială presupune organizarea informațiilor într-un mod liniar, mod logic, iar ordonarea aleatoare presupune organizarea de informații pe bucăți și în nici o ordine specifică. Modelul postulează că ambele calități perceptuale și ambele abilități comandă sunt prezente în fiecare individ, dar unele calități și abilități, prin care se dispune, sunt mai dominante în anumite persoane. Există patru combinații de calități perceptive și abilități prin care se dispune pe baza poziției dominante: secvențiale concrete, abstract aleatoare secvențiale, abstracte, și aleatoare din beton. Modelul postulează că indivizii cu diferite combinații învață în moduri diferite, ei au diferite puncte forte, lucruri diferite au sens pentru ei, lucruri diferite sunt dificile pentru ei, iar ei adresează diferite întrebări pe tot parcursul procesului de învățare.

Validitatea modelului Gregorc a fost pusă la îndoială de către Thomas Oier și Albert Wiswell în urma studiilor experimentale. Gregorc susține că criticii săi au "puncte de vedere științific limitate" și că ei resping în mod greșit "elementele mistice ale spiritului", care poate discerne doar printr-un "instrument uman subtil".

Abordarea cognitivă

Anthony Grasha și Sheryl Riechmann au formulat, în 1974, Scala Grasha - Reichmann Learning Style. Aceasta a fost dezvoltată pentru a analiza atitudinile studenților și modul în care aceștia abordau tehnica de învățare. Testul a fost proiectat inițial pentru a oferi profesorilor o perspectivă cu privire la modul de abordare a planurilor de instruire pentru studenti. În mare parte, Grasha a fost în procesele cognitive și tehnici de adaptare. Spre deosebire de unele modele de stiluri cognitive care sunt relativ non-judecătoare, Grasha și Riechmann disting între stilurile adaptive și mal-adaptative.

Denumirile Grasha și RIECHMANN pentru stilurile de învățare sunt:

evitant; participativ; competitiv; colaborativ; dependent; independent.

Cu scopul de a explica de ce testele de aptitudini, notele și performanțele de la clasă nu reușesc, de multe ori, să identifice capacitatea reală, Robert Sternberg a enumerat diverse dimensiuni cognitive în cartea sa, "Moduri de gândire".

O serie de alte modele sunt, de asemenea, de multe ori folosite atunci când se caută stiluri cognitive, unele dintre aceste modele sunt descrise în cărțile pe care Sternberg le-a reeditat, cum ar fi, "Perspective asupra gândirii", "Învățare" și "Stiluri cognitive".

NASSP

Profilul stilului de învățare NASSP (LSP) este un instrument de a doua generație pentru diagnosticul stilurilor cognitive ale studenților, răspunsurile de percepție, și preferințele de studiu și de instruire. LSP este un instrument de diagnosticare, conceput ca bază pentru o evaluare cuprinzătoare unui stil, cu studenții în al șaselea an cu cele 12 grade. Acesta a fost dezvoltat de către Asociația Națională a Departamentului Secundar de cercetare, în colaborare cu directorii de școală și experți în stiluri de învățare. Profilul a fost dezvoltat în patru faze cu activitatea inițială efectuată de la Universitatea din Vermont (elemente cognitive), Ohio State University (elemente afective) și Universitatea St. John (elemente de mediu fiziologice). Validarea rigidă și studiile normative au fost realizate prin metode analitice ale factorului, pentru a asigura validitatea de construct puternic și independența sub-scală.

LSP conține 23 de scale reprezentând patru factori de ordin superior: stiluri cognitive, răspunsurile de percepție, preferințele de studiu și preferințele de instruire (afectivă și elemente fiziologice).