Operațiunea Cerberus (Channel Dash (Fuga prin Canal), cu numele de cod german Unternehmen Cerberus) Operațiunea Cerberus a primit numele după ființa mitologică greacă Cerber, câinele cu trei capete care păzea intrarea în Hades. a fost un angajament naval de primă mărime din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale în cursul căreia o escadră a Kriegsmarine formată din două cuirasate din clasa Scharnhorst, crucișătorul greu Prinz Eugen și navele lor de escortă au spart blocada britanică și s-au deplasat de la Brest (Bretania) în bazele lor din Germania prin Canalul Mânecii. Această acțiune a avut două motive. Primul era acela că Brestul se afla în raza de acțiune a avioanelor britanice și vasele se aflau într-un continuu pericol să fie distruse de bombardamentele aeriene. Al doilea era acela că, acționând din baze aflate mai la nord, vasele germane puteau să atace cu mai mare eficiență convoaiele din Atlanticul de Nord, care erau folosite pentru aprovizionarea Uniunii Sovietice.
Pe 11 februarie 1942, vasele Kriegsmarine au părăsit portul Brest la ora 21:14 și au navigat nedetectate de inamic pentru mai bine de 12 ore, reușind să ajungă la intrarea în Canalul Mânecii fără să fie interceptate. După ce navele germane au traversat strâmtoarea și au ajuns în Marea Nordului, britanicii au reușit să le intercepteze, iar avioanele Royal Air Force, ale Fleet Air Arm și bateriile de coastă au încercat să le bombardeze. Atacurile britanice nu au avut niciun efect asupra convoiului german, iar vasele Kriegsmarine au ajuns la destinație pe 13 februarie. în sprijinul operațiunii navale, Luftwaffe a lansat Operațiunea Donnerkeil (Trăznetul) pentru asigurarea superiorității aeriene germane în timpul traversării Canalului.
Planul german Vasele de linie Scharnhorst și Gneisenau au sosit pentru prima oară în portul Brest pe 22 martie 1941, după ce luaseră parte la acțiuni împotriva transporturilor navale aliate în Oceanul Atlantic. Prinz Eugen a intrat în același port în zorii zilei de 1 iunie, după participarea la Operațiunea Rheinübung. Vasele germane au intrat în docurile de reparații din portul Brest și au fost rentate cu combustibil, dar au devenit în același timp ținta unor atacuri aeriene britanice destul de frecvente. Adolf Hitler a ordonat ca atare Kriegsmarine să transfere vasele de război în porturile de bază germane. Amiralitatea germană a avut de ales pentru îndeplinirea ordinului variata Strâmtorii Danemarcei și cea a Canalului Mânecii. Această a doua rută era mai scurtă, dar mai periculoasă.
Hitler a ales ruta rapidă prin Canalul Mânecii, iar întreaga acțiune de planificare a căzut în sarcina Comandamentului naval german de vest cu sediul în Paris. Deși întreaga operațiune avea să fie plasată sub comanda viceamiralului Otto Ciliax, (care și-a înălțat pavilionul pe Scharnhorst), amiralul Alfred Saalwächter și subordonații săi au fost responsabili pentru planificarea și emiterea directivelor operaționale.
Cum operațiunea fusese ordonată personal de Hitler, pentru reușita ei au fost mobilizate dragoare de mine, au fost puse în funcțiune stații suplimentare de bruiere radar, au fost trimise submarine pentru culegerea de date meteo, iar mai multe distrugătoare au fost trimise în Canal spre Brest pentru întărirea escortei. Generalul Adolf Galland a fost invitat să participe pe Scharnhorst la sesiunile de planificare. Generalul a promis că va asigura acoperirea aeriană cu avioane de vânătoare a rutei prin Canal 24 din 24 de ore.
În ianuarie, marina și forțele aeriene germane au executat mai multe exerciții de amploare pentru asigurarea unei bune cooperării dintre marinari și aviatori.
Amiralul Ciliax, care avea mari îndoieli cu privire la succesul Operațiunii Cerberus, trebuia să facă față a numeroase probleme. Vasele pe care le avea sub comandă nu mai erau temutele mașini de luptă care fuseseră odată. Cât timp se aflau în docurile de la Brest, numeroși tehnicieni și experți fuseseră trimiși în alte șantiere navale pentru rezolvarea a unor probleme urgente. Dacă din punct de vedere tehnic existau probleme, moralul echipajelor era ridicat. Navele nu fuseseră ținte ale sabotajelor, iar marinarilor germani li se acordase numeroase permisii pe țărm.
Printre localnici circulau zvonuri insistente cu privire la iminența plecare a vaselor germane. Pentru ca să îi înșele pe francezi că germanii urmau să se deplaseze în Atlanticul de sud, informația urmând să fie transmisă englezilor în mod neîndoielnic, au fost răspândite zvonuri corespunzătoare în oraș, echipajele au primit în dotare căști coloniale, iar docherii au fost puși să încarce butoaie cu ulei pe care era notat „Pentru utilizarea la tropice”.
Pregătirile britanice
Planul britanic
Royal Navy avea încă din aprilie 1941 un plan comun cu Ministerul Aerului pentru împiedicarea unei eventuale „evadări” germane, Operațiunea Fuller. Responsabil pentru acest plan era viceamiralul Bertram Ramsay din Comandamentul din Dover. El avea sub comandă șase distrugătoare, care ar fi trebuit să staționeze în așteptare în estuarul Tamisei, data de luptă în maxim patru ore, dar care în realitate nu erau disponibile. De asemenea, forța ar mai fi trebuit completată cu trei distrugătoare din clasa Hunt, numai că vasele repartizate nu erau dotate cu tuburi lansatoare de torpile. Din acest motiv, ele nu erau o amenințare reală pentru vasele germane puternic blindate. Capacitatea de luptă a vedetelor torpiloare din flotilele din Dover și Ramsgate, care erau plasate sub comanda lui Ramsay, era egalată de flotila germană de E-boat. Au existat mai multe motive pentru care avioanele ale Fleet Air Arm, RAF Coastal Command și RAF Bomber Command nu au fost capabile să asigure un sprijin eficient flotei britanice.
Britanicii prevăzuseră în mod greșit că germanii își vor planifica trecerea prin Canal astfel încât cel mai periculos punct al traversării de la Dover-Calais, unde navele se aflau în raza de acțiune a bateriilor de coastă britanice, să fie depășit în timpul nopții. Germanii au considerat însă că cel mai important element al operațiunii este asigurarea elementului surpriză pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Pentru aceasta, vasele germane trebuiau să se strecoare din portul Brest în timpul nopții fără să fie observate, ceea ce le dădea un avans de 12 ore, până când ar fi fost anunțați britanicii. Britanicii au fost prinși pe picior greșit de mișcarea îndrăzneață a germanilor. Echipajele avioanelor Hudson de recunoaștere de noapte ale RAF Coastal Command nu au identificat navele în marș după plecarea acestora din portul Brest, deoarece radarele lor nu au funcționat corespunzător sau au fost bruiate. Intensitatea bruiajului german a crescut progresiv de-a lungul a mai multor zile. Evitând o creștere bruscă a activității de bruiaj, germanii nu au lăsat să se întrevadă nici un semn al vreunei activități militare neobișnuite. Tot datorit bruiajului, un agent de informații britanic din Brest nu a putut să își transmită raportul cu privire la plecarea vaselor. Submarinul britanic HMS Sealion aflat în patrulare în zona portului francez nu a putut să transmită raportul deoarece tocmai își pusese la încărcat bateriile stației radio.Hendrie pp. 166-167 O mică formațiune de avioane He 111 a reușit să păcălească operatorii radar britanici, care au raportat identificarea unei mari grupări aeriene. În același timp, hidroavioane Ar 196 transportate la bordul unor vase au ținut sub control zona de traversare, iar escadrile de bombardiere Ju 88 au zburat sub plafonul de acțiune a radarelor britanice și au executat atacuri surpriză asupra portului Plymouth și a aeroporturilor din zonă.
Descoperirea convoiului german Primele indicații cu privire la operațiunea germană a venit din partea operatorilor radar RAF comandați de Bill Igoe, care au identificat un nivel neobișnuit de crescut al activității aeriene inamice în spațiul aerian al Canalului. Frecvența folosită de aceste stații radar nu fusese detectată de germani și ca atare nu fusese bruiată. Operatorii radar britanici au intrat în alertă în jurul orei 09:00, când vasele germane se apropiaseră deja de Le Havre. Doar după încă 90 de minute, radarele britanice au descoperit flota germană. Două avioane Spitfire ale RAF Fighter Command au fost trimise să găsească convoiul inamic. Deși aviatorii britanici au reperat vasele, ei primiseră ordine pentru păstrarea unei tăceri radio strice, iar veștile nu au ajuns la superiori decât după aterizare, în jurul orei 10:40, . Rapoartele germane afirmă însă că mesajele radio au fost lansate de aviatori, dar au fost interceptate și bruiate. Nimeni nu s-ar fi așteptat ca tocmai aviația de vânătoare să fie cea care să repereze flota germană din Canal, iar respectarea strictă a lanțului de comunicare din armata britanică a făcut ca raportul cu privire la identificarea vaselor inamice să fie transmisă cu întârziere responsabililor Royal Navy, respectiv Bomber Command.
Artileria de coastă În jurul prânzului zilei de 12 februarie, artileria britanică de coastă a deschis focul asupra navelor germane, tirul fiind direcționat de noile radare instalate de tip K. La ora 12:19 a fost trasă prima salvă. Dat fiind faptul că raza maximă de vizibilitate era de 5 mile (8 km), observatorii de artilerie nu au putut să ajute la reglarea tirului, dar britanicii au sperat că radarul putea să detecteze locul de impact al proiectilelor și să permită astfel corectarea focului, în ciuda faptului că o asemenea metodă nu fusese folosită până atunci. Spoturile de pe ecranele radarelor K au detectat deplasarea în zigzag a vaselor germane, dar locurile de impact al proiectilelor nu au putut fi determinate și întreaga baterie a început să tragă fără nicio corecție a tirului.Ford pp. 44-45 Cele patru tunuri Mk IX–X de 9.2”au lansat 33 de proiectile asupra vaselor germane care se deplasau cu peste 50 km/h, dar nicio lovitură nu și-a atins ținta. Germanii au afirmat chiar că gruparea lor navală depășise deja Doverul când artileria britanică de coastă a deschis focul, iar proiectilele au plonjat în apă mult în spatele vaselor.
Vedetele torpiloare Între timp, cele cinci vedete torpiloare Fairmile D din baza din Dover au plecat din port la ora 11:55 și au fost primele forțe britanice care au confirmat la 12:23 identitatea vaselor germane. Acoperirea aeriană promisă de RAF pentru atacul torpiloarelor nu a fost asigurată. Torpiloarele britanice au încercat să atace, dar înaintarea lor le-a fost blocată de 12 vedete rapide (Schnellboot, S-boot), care navigau pe două linii. Vedeta torpiloare conducătoare a atacului britanic a fost oprită din înaintare de o pană de motor, dar echipajul a reușit să lanseze torpila de la o distanță de 3,7 km de țintă, după care s-a reîntors la bază. Restul torpiloarelor nu a reușit să se apropie suficient de mult de convoi și și-au lansat torpilele printre spațiile libere lăsate de vedetele rapide germane. Britanicii au raportat o lovitură în plin asupra vasului Prinz Eugen, dar până la urmă s-a dovedit că atacul a fost un eșec. Două vedete rapide au ajuns la timp pentru asigurarea acoperirii retragerii unui torpilor atacat de un distrugător german. La ora 12:25 au mai sosit în zonă două torpiloare de la baza Ramsgate, dar ele au ajuns mult prea în urma convoiului german pentru ca să mai poată lansa un atac.Ford PP. 47-48
Avioanele torpiloare Swordfish