„Ivan Turbincă” este o poveste satirică scrisă de Ion Creangă și publicată la 1 aprilie 1878 în revista Convorbiri literare din Iași.Alexandru Teodorescu, „Ion Creangă”, în vol. Academia RSR, Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900, Editura Academiei RSR, București, 1979, p. 236. Narațiunea are o temă cu origini comune în folclorul românesc și în cel european. Ea relatează aventurile unui soldat rus omonim, care călătorește din lumea celor vii în Rai și în Iad, căutând nemurirea. La începutul poveștii, Dumnezeu răsplătește caracterul milos al lui Ivan cu un sac (turbincă) în care acesta poate introduce orice sau pe oricine dorește, iar fostul soldat o folosește pentru a-l supune pe Satan și pe mai mulți draci și se servește de ea, în cele din urmă, pentru a înșela Moartea. Textul include, de asemenea, un portret al Sfântului Petru ca paznic al Raiului, o referire la puterile miraculoase ale Sfântului Nicolae, precum și referințe umoristice la stilul de viață al boierilor autohtoni. Protagonistul însuși se dovedește a fi credincios și inteligent, dar este motivat în primul rând de petreceri și de băutură, activități pe care dorește să le practice veșnic.

Povestea „Ivan Turbincă” are un aspect fantastic mai pronunțat decât celelalte scrieri ale lui Creangă, deoarece personajul principal posedă un instrument magic de supunere a spiritelor rele și chiar a Morții.Alexandru Piru, „Prefață” la vol. Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. XII. Ea este una din contribuțiile valoroase ale lui Creangă în literatura română și a devenit un punct de referință familiar pentru criticii literari și publicul din ​​România și Republica Moldova. Ea a inspirat în special un basm dramatic al prozatorului moldovean Vlad Ioviță ce a stat la baza filmului moldovenesc Se caută un paznic, regizat de Gheorghe Vodă în 1967.Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, p. 52.

Rezumat

Un soldat rus pe nume Ivan a fost lăsat la vatră după ce slujise în armată încă din copilărie și a primit două ruble de cheltuială. În timp ce mergea pe un drum de țară, el îi întâlnește pe un pod pe Dumnezeu și pe Sfântul Petru care vizitau deghizați lumea oamenilor și le dăruiește câte o rublă fiecăruia dintre ei, crezându-i cerșetori și afirmând că „Dumnezeu iar mi-a da, că are de unde”.Ion Creangă, „Ivan Turbincă”, în vol. Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. 151. Sfântul Petru îl îndeamnă pe însoțitorul său divin să-l răsplătească pe soldat, iar cei doi îl ajung din urmă și-i restituie banii. Ivan îngenunchează și-l roagă pe Dumnezeu să-i binecuvânteze sacul soldățesc (turbincă), „ca, ori pe cine-oiu vrea eu, să-l vâr într-însa; și apoi să nu poată ieși de aici fără învoirea mea”.Ion Creangă, „Ivan Turbincă”, în vol. Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. 152. Dumnezeu îi acceptă amuzat această dorință și, înainte de a pleca, îi spune lui Ivan că, dacă se va sătura vreodată de hoinăreală, va fi primit să slujească la poarta Raiului.

Bătrânul soldat își continuă călătoria, hotărât să-și pună turbinca la încercare. În acea seară, el ajunge la o curte boierească și, profitând de statutul său de „om împărătesc”, cere și primește găzduire. Boierul era zgârcit așa că decide să-l păcălească pe oaspetele nedorit, trimițându-l să doarmă într-o casă nelocuită despre care se zicea că ar fi bântuită de draci. Soldatul adoarme pe un divan, dar este trezit brusc atunci când perna lui este smulsă de sub cap de mâini invizibile și, din nou, atunci când în casă încep să se audă sunete puternice, onomatopeice. Ivan pune capăt acestui tărăboi, cerându-le tuturor dracilor să intre în turbincă. El adoarme iarăși, dar este trezit de însuși Satana (denumit popular cu numele Scaraoschi), care este înfuriat de pierderea slujitorilor săi și-l pălmuiește pe soldat. Ivan îi poruncește agresorului să intre în turbincă, alături de ceilalți draci, apoi trezește toată curtea boierească și-i croiește pe draci cu nuiaua până le crapă pielea. Boierul bucuros îi oferă găzduire permanentă, dar Ivan pleacă spunând că se duce să-l slujească pe Dumnezeu, „împăratul tuturor”.Ion Creangă, „Ivan Turbincă”, în vol. Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. 156.

Prin invocarea ajutorului Sfântului Nicolae, Ivan se trezește în fața porții Raiului. El bate de mai multe ori în ușă, dar pornește înspre Iad atunci când află de la Sfântul Petru că în Rai nu este nici tutun, nici votcă, nici femei și nici lăutari. Dracii îi deschid poarta, necunoscându-i vocea, și apoi încearcă să-i facă pe plac pentru a nu ajunge iarăși în turbincă. Ivan face acolo un chef de pomină până ce Talpa-iadului, descrisă ca cel mai inteligent demon, iese afară cu o tobă și bate un marș militar, păcălindu-l pe soldat să creadă că a început războiul. Ivan iese afară, iar dracii închid poarta cu zăvorul în spatele lui.

Ivan revine apoi la planul său inițial de a-l servi pe Dumnezeu și se întoarce la poarta Raiului, pe care o păzește zi și noapte. Într-una din zile sosește Moartea pentru a primi porunci, dar paznicul nu o lasă înăuntru și-i cere să intre în turbincă. Dumnezeu îi spune lui Ivan să-i transmită Morții că va trebui să ia în următorii trei ani doar oameni bătrâni, dar fostul soldat îi comunică că i s-a poruncit să mănânce timp de trei ani doar pădure bătrână. Moartea se prezintă din nou la poarta Raiului după expirarea termenului și-l găsește iarăși pe Ivan; Dumnezeu poruncește să moară timp de trei ani numai oameni tineri și alți trei ani doar copii obraznici. Paznicul interpretează greșit porunca, forțând Moartea să mănânce trei ani doar copaci tineri, iar în următorii trei ani doar vlăstare fragede. Odată ce calvarul se termină, ea sosește din nou la poarta Raiului, dar Ivan o vâră în turbincă și nu-l mai anunță pe Dumnezeu, pedepsind-o că a ucis „atâta amar de lume, de la Adam și pănă astăzi”.Ion Creangă, „Ivan Turbincă”, în vol. Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. 162.

După o vreme, Dumnezeu sosește la poartă, eliberează Moartea și îi ia turbinca lui Ivan, spunându-i acestuia că i-a venit vremea să moară. Fostul soldat cere un răgaz de trei zile pentru a se pregăti, folosind acel timp pentru a reflecta cu privire la viața sa și a-și confecționa un sicriu. Moartea sosește și vrea să-l ia, dar Ivan se preface că nu știe să se așeze în coșciug așa că își exasperează adversarul, care se hotărăște să-i arate. Soldatul închide atunci capacul sicriului și o prinde pe Moarte înăuntru, apoi dă drumul raclei pe o apă curgătoare. Dumnezeu intervine din nou și eliberează Moartea, care-l pedepsește pe Ivan să trăiască veșnic („cât zidul Goliei și Cetatea Neamțului”) pentru a vedea cât este de nesuferită viața la bătrânețe. Povestea se încheie cu precizarea că Ivan a continuat să petreacă timp de mai multe veacuri și că „poate că și acum a mai fi trăind, dacă n-a fi murit”.Ion Creangă, „Ivan Turbincă”, în vol. Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. 166.

Scriere și publicare Surse de inspirație Stilul ironic în care sunt prezentate unele personaje supranaturale precum Dumnezeu, Sfântul Petru, Moartea și dracii i-au determinat pe unii istorici literari să considere că Ion Creangă ar fi folosit epopeea Țiganiada (1800–1812) a lui Ion Budai-Deleanu și povestea „Toderică” (1844) a lui Costache Negruzzi ca surse de inspirație ale acestei povești.Ion Rotaru, „Prefață” la vol. Ion Creangă, Amintiri din copilărie. Povești și povestiri, ediția a II-a, Editura Ion Creangă, București, 1984, p. 11.

Povestea lui Negruzzi era o traducere liberă a nuvelei „Federigo” (1829) de Prosper Mérimée,Ioana Pârvulescu, „Cronica optimistei: Dumnezeu și alții”, în România literară, anul XXXIX, nr. 2, 18–24 ianuarie 2006, p. 21. () ce se inspira la rândul ei din folclorul napoletan, după cum a dovedit mai târziu Eugen Lovinescu. Personajul principal, Toderică, era un tânăr boiernaș, „frumos și bun la inimă, dar desfrânat cât se poate, pentru că-i era dragi cărțile, vinul și femeile”;Constantin Negruzzi, „Toderică”, în vol. Păcatele tinerețelor, Editura Minerva, București, 1986, p. 63. el este vizitat într-o seară de Dumnezeu și de cei 12 apostoli, pe care-i ospătează. Înainte de plecare, călătorul divin dorește să-l răsplătească așa că îi cere să-și pună trei dorințe, iar, la rugămintea lui Toderică, îi binecuvântează un set de cărți de joc ca să fie permanent câștigătoare, un pom de la ușa casei în care oricine se va sui să nu se mai poată da jos fără voia sa și un scaun pe care oricine va ședea să nu se poată ridica până când nu va vrea el. Personajul își recâștigă averea pierdută la cărți și coboară apoi printr-o ocnă părăsită în Iad, unde-l bate pe Scaraoțchi la cărți și salvează sufletele a doisprezece prieteni. Ajungând la bătrânețe, este vizitat de Moarte pe care o păcălește de două ori (o pune să se urce în copac și apoi să șadă pe scaun), câștigând 140 de ani de viață în plus, după care este dus la porțile Iadului, dar Scaraoțchi refuză să-l primească, așa că este adus în Rai. Negruzzi localizează acțiunea pe plaiurile moldovenești, menționând într-un stil umoristic de Statu-Palmă-Barbă-Cot, de Academia din Podul-Iloaiei, de ținutul Herței, de molitfe, de Elenci și Catinci etc. Potrivit criticului Eugen Simion, verva scriitorului o anunță pe cea a lui Creangă din „Ivan Turbincă”, iar boiernașul petrecăreț Toderică păcălește moartea la fel cum o va face și Ivan.

Scrierea și publicarea poveștii Un rol important în începerea activității literare a lui Ion Creangă l-a avut prietenia cu poetul Mihai Eminescu. Cei doi s-au cunoscut la începutul anului 1875, când Eminescu (revizor școlar pentru județele Iași și Vaslui) a fost numit în comisia de examinare a cărților didactice din Iași.Alexandru Piru, „Tabel cronologic”, în vol. Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. XXVII. Ion Creangă era în acea vreme institutor la Școala primară de băieți nr. 2 din cartierul ieșean Păcurari și publicase în colaborare Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară (1868) și Învățătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove și buchi, cuprinzând învățături morale și instructive (1871).George Călinescu, Ion Creangă (viața și opera), Editura pentru literatură, București, 1966, p. 178. Eminescu l-a introdus pe Creangă în cenaclul Junimea și l-a îndemnat să scrie,George Călinescu, Ion Creangă (viața și opera), Editura pentru literatură, București, 1966, pp. 179–180. iar în același an i-au fost publicate în Convorbiri literare poveștile „Soacra cu trei nurori” (1 octombrie 1875) și „Capra cu trei iezi” (1 decembrie 1875).George Călinescu, Ion Creangă (viața și opera), Editura pentru literatură, București, 1966, pp. 184–186.

Ion Creangă a fost bine primit la Junimea, fiind proclamat „scriitor poporal”, iar criticul Titu Maiorescu (ce era în acea perioadă ministru al cultelor și instrucțiunii publice în guvernul condus de Lascăr Catargiu) afirmă că scrierile lui „sunt o adevărată îmbogățire a literaturei noastre”.George Călinescu, Ion Creangă (viața și opera), Editura pentru literatură, București, 1966, p. 186.

Povestea „Ivan Turbincă” a fost publicată în numărul din 1 aprilie 1878 al revistei Convorbiri literare din Iași (anul XII (1 aprilie 1878 – 1 martie 1879), nr. 1, 1 aprilie 1878, pp. 22–31). Între timp, Armata României participase alături de oștirea rusă la Războiul împotriva Turciei din 1877–1878, ce abia se încheiase prin semnarea la 3 martie 1878 a Tratatului de la San Stefano.