thumb|Vasile cel Mare, iconostasul Catedralei din Blaj, 1765. thumb|Profesorul Simion Bărnuțiu

Liceul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj este o școală care funcționează sub egida Bisericii Române Unite cu Roma. Gimnaziul din Blaj, precursorul actualului liceu, a fost înființat de episcopul Petru Pavel Aron în data de 21 octombrie 1754. În timpul Imperiului Austro-Ungar a purtat denumirea de Gimnaziu Superior (în ) și a fost unul din cele cinci licee românești din Transilvania.

Activitatea didactică se desfășoară în clădirea de lângă Catedrala din Blaj (Piața 1848, nr. 3), respectiv în clădirea nouă (Bulevardul Republicii, nr. 8).Liceul Sfântul Vasile , accesat la 14 martie 2023.

Istoric Gimnaziul din Blaj, precursorul actualului liceu, a fost înființat de episcopul Petru Pavel Aron în data de 21 octombrie 1754, inițial cu două clase.Nicolae Albu, Istoria învățământului românesc din Transilvania, Blaj 1944, pag. 183. A treia clasă gimnazială a fost deschisă la 15 august 1757.Idem. După întoarcerea lor de la Colegiul Sf. Barbara din Viena în anul 1772, Samuil Micu și Gheorghe Șincai au fost numiți ca profesori de matematică și etică (Micu) respectiv retorică (Șincai), pentru a echivala programa școlară cu cea standard pentru liceele din Imperiul Austriac, programă care prevedea cinci clase grupate în două cicluri: Grammatices și Humaniores. În epoca respectivă existau în Transilvania alte 13 gimnazii similare, cel din Blaj fiind singurul românesc.

La înființare au fost înmatriculați 72 de elevi.Zenovie Pâclișanu, Documente privitoare la istoria școalelor din Blaj, București 1930, pag. 31. Șase ani mai târziu, în anul 1760, gimnaziul din Blaj avea înmatriculați circa 300 de elevi.Albu, Op. cit., pag. 194.

Finanțarea instituției a fost asigurată din fondurile Episcopiei de Blaj. Episcopul Petru Pavel Aron a instituit prin testament ca veniturile domeniului de la Cut și ale viilor din Petrisat, Mănărade și Cenade să fie destinate scopurilor didactice ale școlii de obște și ale gimnaziului.I. Antonelli, Breviariu istoricu al școalelor din Blaj, Blaj 1877, pag. 7.

În anul 1772 episcopul Grigore Maior a creat „fondul de pâine”, din care erau alimentați zilnic elevii săraci.

Până în anul 1832 materiile au fost predate în latină și germană. Primul profesor care și-a ținut cursurile în limba română a fost Simion Bărnuțiu,Gheorghe Bogdan-Duică, Viața și ideile lui Simion Bărnuțiu, București 1942, pag. 33. urmat de Vasile Ladislau Pop, primul care a predat matematica și fizica în română.

Directori Primul director al gimnaziului a fost Grigore Maior, care a devenit ulterior episcop și susținător al instituției.

Profesori Printre dascălii care au predat la acest liceu s-au numărat: Alexandru Borza Tit Liviu Chinezu Aurel Leluțiu Timotei Cipariu Ștefan Manciulea Vasile Ladislau Pop Alexandru Rusu Alexandru Todea

Elevi Artemiu Publiu Alexi (1847-1896), biolog și pedagog Ioan Cetățianu (1840-1898), pedagog, primul director al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați Alexandru Papiu-Ilarian (1827-1877), ministru, academician Dionisie Florianu (1856-1921), general imperial Vasile Suciu (1873-1935), mitropolit unit Valeriu Traian Frențiu (1875-1952), episcop Tiberiu Brediceanu (1877-1968), compozitor Ion Agârbiceanu (1882-1963), scriitor, academician, protopop unit Policarp Morușca (1883-1958), episcop ortodox Augustin Rațiu (1884-1970), politician Sebastian Rusan (1884-1956), mitropolit ortodox Iuliu Hossu (1885-1970), episcop greco-catolic, membru de onoare al Academiei Române Corneliu Coposu (1914-1995), politician, deținut politic Hubert Caspari (1926-2004), arhitect

Referințe

Bibliografie Iacob Mârza, Der Deutschunterricht am rumänischen Gymnasium von Blasendorf in der ersten Hälfte des 19. Jahrhunderts, în: Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, 14 (85), 1991, pag. 17-22; Iacob Mârza, Tradition und Erneuerung im siebenbürgischen Schulwesen im Zeitalter der Aufklärung: die Schulen aus Blasendorf, în: Annuario dell’Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia, VIII, 8, 2006, pag. 427-437; Iacob Mârza, Das Schulzentrum Blasendorf, der Kern einer rumänischen Bibliothek in der Aufklärung, în: Les bibliothèques centrales et la construction des identités colectives. Edité par Fréderic Barbier et István Monok, Leipzig, Leipziger Universitätsverlag, 2005, pag. 155-161; Iacob Mârza, Der Unterricht der Mathematik und der Physik in den Schulen aus Blaj am Ende des XVIII-ten Jahrhunderts und im ersten Teil des XIX-ten Jahrhunderts, în: Apulum, XX, 1982, pag. 241-256; Cornel Tatai-Baltă, Anuarul Liceului de băieți din Blaj (1853-1945), Editura Altip, Alba Iulia, 2017.

Vezi și Ștefan Manciulea Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov

Categorie:Fondări în 1754 Categorie:Arhitectura în județul Alba Liceul Sfântul Vasile Categorie:Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Categorie:Licee din România Categorie:Școli din județul Alba