„Uniforme de general” este o nuvelă scrisă de Mircea Eliade în decembrie 1971 la Chicago și New York (SUA) și publicată în anul 1973 în revista Ethos din Paris. Nuvela a fost inclusă apoi în volumul În curte la Dionis, tipărit în anul 1977 de Editura Caietele Inorogului din Paris și reeditat în anul 1981 de Editura Cartea Românească din București. Tematica centrală a acestei nuvele o constituie problematica teatrului,Elena Bortă (dr.), „Fantasticul și sacrul în proza lui M. Eliade”, în Dialog teologic, revista Institutului Teologic Romano-Catolic Iași, anul XI, nr. 22, 2008, p. 86. adică mai precis revitalizarea sacrului, revelarea sensului existenței și salvarea spiritului prin intermediul spectacolului.Eugen Simion, „Nuvelele textului mitic”, postfață la vol. Mircea Eliade, În curte la Dionis, Editura Cartea Românească, București, 1981, p. 648.Ofelia Ichim, „Mircea Eliade - memoria spectacolului”, în Anuar de lingvistică și istorie literară, Tom XXXIV, 1994–1995, B. Istorie Literară, p. 295.
Nuvela evocă o întâlnire ratată cu sacrul a violoncelistului Antim, care-și trădase adevărata vocație de artist și suferise o regresiune spirituală datorită neputinței de a recunoaște misterul revelației și de a înțelege că imaginația poate schimba realitatea. El își întrerupe ascensiunea către Cer, ratând astfel împlinirea într-un spațiu transcendent.Ioan Petru Culianu, Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, 2006, p. 300.
Nuvelele „Uniforme de general” și „Incognito la Buchenwald...” și romanul Nouăsprezece trandafiri formează un ciclu, care-l are ca personaj principal pe Ieronim Thanase; cele trei scrieri se deosebesc de celelalte povestiri fantastice ale lui Eliade prin faptul că experiența supranaturalului este aici căutată deliberat.Ioan Petru Culianu, Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, 2006, p. 332.
Rezumat
Într-o noapte de toamnă din anii '50, tânărul actor Ieronim Thanase pătrunde pe furiș, împreună cu Vladimir Iconaru (un licean pe care-l întâlnise pe stradă), în podul unei case vechi din centrul Bucureștilor, cu scopul de a împrumuta două uniforme de general pentru o reprezentație teatrală, precum și de a-i arăta însoțitorului său mai multe vechituri și o impresionantă colecție de fluturi. Casa, care îi aparținuse mătușii tatălui său, văduva generalului erou Iancu Calomfir, se șubrezise în urma bombardării București în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și era acum aproape părăsită. Cei doi se îmbracă în uniformele de general scoase din cuferele prăfuite, iar Ieronim rezumă cu fantezie întâmplările ca într-un spectacol de teatru și încearcă să evoce într-un mod romanțios istoria misterioasă a familiei Calomfir. Vizita capătă astfel o semnificație simbolică, reprezentând o călătorie misterioasă într-un timp demult dispărut.Traian Penciuc (lector dr.), „Torna, torna, fratre. Looking for the European Background of Mircea Eliade’s Concept of Theatre as Anamnesis”, în vol. Cristina Scarlat (coord.), Mircea Eliade: once again, Editura Lumen, Iași, 2011, p. 47.
Incursiunea nocturnă în pod este întreruptă de sosirea neașteptată în casă a violoncelistului Manolache Antim (o rudă bătrână și mai îndepărtată a lui Ieronim), împreună cu noua sa elevă, Maria Daria Maria. Muzician excepțional remarcat de Pablo Casals, el citise în copilărie o povestire misterioasă care-i revelase caracterul sacru al artei și trăia obsedat de ideea că și-a ratat adevărata vocație, cântându-le oamenilor în loc să le cânte zeilor. Obsesia sa cu privire la acest aspect se reflectase și în viața sa sentimentală, iar fiecare femeie, căreia îi istorisea descoperirea sa, se despărțea de el; au fost rupte astfel trei logodne.Elena Bortă (dr.), „Fantasticul și sacrul în proza lui M. Eliade”, în Dialog teologic, revista Institutului Teologic Romano-Catolic Iași, anul XI, nr. 22, 2008, p. 90. Audiind un pasaj cântat de Maria Da Maria (care afirmase anterior că muzica are rolul de a elibera îngerul care zace în om și de a-l face să-și ia zborul, înălțând astfel și sufletul omului), profesorul Antim își dă seama că interpretarea ei la violoncel întrece tot ce înțelesese el până atunci din muzică și că fata, deși îi este elevă, are un talent superior.
Surprinși de Antim, tinerii coboară din pod, iar Ieronim își narează propria poveste de copil-minune în lumea teatrului, afirmând că a redescoperit „sensul și funcția spectacolului” ca asumare activă a existențeiElena Bortă (dr.), „Fantasticul și sacrul în proza lui M. Eliade”, în Dialog teologic, revista Institutului Teologic Romano-Catolic Iași, anul XI, nr. 22, 2008, p. 91. („a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol. Asta înseamnă că putem interveni oricând, prin imaginație, și putem modifica spectacolul așa cum vrem noi…”,Mircea Eliade, „Uniforme de general”, în vol. În curte la Dionis, Editura Cartea Românească, București, 1981, p. 449. adică imaginea lumii ca teatru definită prin conceptul „theatrum mundi”) și a reinventat arta dramatică. Perspectiva istorică poate fi transformată astfel într-un timp mitic, în care existența omului devine interpretarea unui rol,Ofelia Ichim, „Mircea Eliade – memoria spectacolului”, în Anuar de lingvistică și istorie literară, Tom XXXIV, 1994–1995, B. Istorie Literară, p. 297. iar „cât timp ne vom putea costuma și vom putea juca, suntem salvați!”.Mircea Eliade, „Uniforme de general”, în vol. În curte la Dionis, Editura Cartea Românească, București, 1981, p. 434.
Planurile narațiunii se întrepătrund, iar povestea tinerilor și povestea violoncelistului și a elevei sale sunt prezentate în paralel, cu flashback-uri în trecutul personajelor. Timpul trece, iar Vladimir decide să plece spre casă, fiind condus de Ieronim și Maria Da Maria, ce își continuă apoi plimbarea împreună. Rămas singur, Antim deschide ultima sticlă de brandy și este trezit din starea de somnolență de una din numeroasele sale logodnice care-l aduce, după ce traversează cadrul de lumină al oglinzii din salon, într-o enormă sală de concerte și-l trage după ea pe o scară de marmură care urca la nesfârșit către un loc unde erau așteptați.Ioan Petru Culianu, Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, 2006, pp. 261, 282. El se oprește pentru o clipă să asculte ce se cântă în sală, iar fata necunoscută dispare fără urmă.
Personaje Ieronim Thanase — tânăr actor, care a devenit cunoscut în perioada în care era copil-minune în trupa Teatrului Municipal. Dezamăgit de public și, în general, de existență, el izbutește să uite tot ce a învățat și redescoperă sensurile adevărate ale spectacolului. Joacă în prezent pe scena unui teatru experimental, unde poate să interpreteze potrivit propriei imaginații. Manolache Antim — celebru violoncelist ce a cântat într-un cvartet din Viena și face parte în prezent din orchestra Filarmonicii din București. Este obsedat de vocația religioasă a artei și consideră că și-a trădat idealul artistic. Maria Daria Maria (Maria Da Maria) — o tânără absolventă de Conservator, admiratoare fanatică a violoncelistului Antim și o artistă de valoare. Vladimir Iconaru — elev în clasa a VII-a la Liceul „Gheorghe Lazăr”, entomolog amator pasionat de coleoptere. Este originar din satul Adunați (județul Olt), fiind fiul unui învățător invalid de război.
Scrierea și publicarea nuvelei Nuvela „Uniforme de general” a fost scrisă în decembrie 1971 la Chicago și New York (SUA), după cum menționează însuși autorul la sfârșitul scrierii.Mircea Eliade, „Uniforme de general”, în vol. În curte la Dionis, Editura Cartea Românească, București, 1981, p. 456.Alex. Ștefănescu, „La o nouă lectură: Mircea Eliade”, în România literară, anul XXXVI, nr. 1, 8–14 ianuarie 2003, pp. 10–11. () Prima sa publicare a avut loc în numărul inaugural (caietul nr. 1/1973) al revistei Ethos din Paris (Franța), ce a apărut în anul 1973 sub redacția lui Ioan Cușa și Virgil Ierunca. Ea a fost inclusă, alături de alte nuvele scrise de Mircea Eliade după 1967 și publicate în diferite reviste sau broșuri din străinătate, în volumul În curte la Dionis (pp. 133–188), tipărit în anul 1977 de Editura Caietele Inorogului din Paris.***, „Bibliografía de M. Eliade”, în vol. Joan B. Llinares (ed.), Mircea Eliade, el profesor y el escritor. Consideraciones en el centenario de su nacimiento, 1907–2007, Pre-textos, Valencia, 2007, p. 211.
Prima publicare în România a nuvelei „Uniforme de general” a avut loc abia în anul 1981, când Editura Cartea Românească din București a tipărit volumul În curte la Dionis, care cuprindea cele șase nuvele ce apăruseră în volumul omonim parizian, nuvelele „Pe strada Mântuleasa...” și „Tinerețe fără tinerețe”, plus alte opt nuvele postbelice scrise în perioada 1945–1965 (șapte dintre ele apăruseră anterior în volumul La țigănci și alte povestiri (Editura pentru literatură, București, 1969), iar cea de-a opta era „O fotografie veche de 14 ani”).Mihai Iovănel, „Cronologie”, în vol. Mircea Eliade, La țigănci. Pe strada Mântuleasa. În curte la Dionis, Editura Art, București, 2011, p. 15.
Analiză literară Locul nuvelei în literatura fantastică a lui Mircea Eliade Eseistul și istoricul religiilor Ioan Petru Culianu considera că există trei perioade de creație în proza fantastică a lui Eliade.Ioan Petru Culianu, Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, 2006, pp. 326–327. Nuvelele scrise în perioada de dinainte de război au influențe folclorice, fenomenele paranormale (vampirism, întâmplări magice, călătorii misterioase în timp și spațiu) sunt presupuse a fi reale, iar revelarea sacrului este realizată de către un specialist inițiat (precum Andronic, dr. Zerlendi sau Swami Shivananda). Începuturile perioadei de creație din exil sunt marcate de elaborarea teoriei miracolului irecognoscibil, iar întâmplările fantastice (perceperea unei discontinuități temporale) sunt trăite de către un personaj inocent,Ioan Petru Culianu, Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, 2006, p. 327. „ingenuul, idiotul prin excelență al esoterismului arthurian medieval” extras din mitul lui Parsifal (cavalerul sărac cu duhul din miturile germane).Ioan Petru Culianu, Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, 2006, p. 398. În ambele cazuri are loc o irupție a fantasticului în cotidian.
Cea de-a treia perioadă de creație se deosebește de primele două printr-o încercare de „recuperare a tuturor celor ce suferă, a conștiințelor în derivă”, această metamorfoză ieșind la iveală începând cu nuvela „Uniforme de general”, ce inaugurează un întreg ciclu (format din nuvelele „Incognito la Buchenwald...”, „Les Trois Grâces”, „Pelerina”, „Tinerețe fără de tinerețe” și „Dayan”, precum și din romanul Nouăsprezece trandafiri) pe care Culianu l-a denumit „ciclul spectacolului și al criptografiei”. Nuvela „În curte la Dionis” (1968) face trecerea între „ciclul idiotului” și „ciclul spectacolului”.
Tema nuvelei Opera lui Mircea Eliade urmărește recuperarea sacrului și a memoriei mitice; căile de acces către realitatea primordială sunt religia și teatrul. Regăsirea memoriei mitice (anamneza) determină o integrare a timpului uman în periodicitatea cosmică și eternitatea divină.