thumb|right|250px|Bustul funerar al interpretei Marioara Tănase. thumb|right|250px|Mormântul lui Mihai Eminescu. Basorelieful din medalion a fost sculptat de Ion Georgescu.
Cimitirul Șerban Vodă (cunoscut în limbaj popular drept Cimitirul Bellu) este cel mai mare cimitir din București și unul dintre cele mai mari din România, având o suprafață de 28 de hectare.
Localizare Este situat la intersecția Șoselelor Giurgiului, Olteniței, Viilor și Căii Șerban Vodă, mai exact în Piața Eroii Revoluției.
În aproprierea sa se află Cimitirul evreiesc sefard din București (numit în mod popular și Cimitirul Bellu evreiesc),["In memoriam Dan Mizrahy"], Radio România Muzical, 25 Februarie 2010, accesat 8 octombrie 2024. dar și Cimitirul evanghelic luteran.
Istoric
Inițiativele privind mutarea cimitirelor
Până la jumătatea secolului al XIX-lea bucureștenii își îngropau morții în curțile bisericilor. Existau câteva cimitire în afara orașului, unde erau înmormântați săracii, oamenii de rând sau cei morți în urma molimelor. La începutul secolului, din cauza epidemiilor frecvente, autoritățile bucureștene au început să ia în calcul interzicerea înhumărilor în jurul bisericilor din interiorul orașului. Primele propuneri documentate datează din anii 1809 și 1810, când au fost recomandate noi spații la periferie. Printre acestea se număra și un loc la sud de București, la Podul lui Șerban Vodă, menționat la 1810 de cavalerul Krasno-Milașevici ca aflându-se „în dreptul viii paharnicului Ștefan Belul”.Manole Brihuneț, Distribuirea locurilor de cimitir la începutul secolului al XIX-lea: Iași, Chișinău și București, Cercetări Istorice (serie nouă), XXXIII, Iași, 2014, p. 125-135. Proiectul a fost amânat din cauza contextului istoric turbulent (Ciuma de la 1813, Revoluția de la 1821, Războiul Ruso-Turc (1828–1829)) și reluat abia după 1830, sub forma unui regulament orășenesc pentru înființarea de cimitire noi, menționându-se moșia Mănăstirii Văcărești ca locație vizată.Gheorghe G. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie N. Iorga, 1972, p. 3-13.
Înființarea cimitirului
Problema construirii de cimitire noi este reluată la mijlocul secolului XIX. În 1847, Sfatul Orășenesc propune organizarea de cimitire noi pe mahalale, iar în 1850 se propune îngrădirea locurilor viitoarelor cimitire.Sfatul Orășenesc decide la 26 noiembrie 1852 începerea lucrărilor de amenajare a cimitirului, solicitând oficial consimțământul Mitropolitului pentru înstrăinarea terenului, aprobare obținută în anul 1853.Nicolae Iorga, Istoria Bucureștilor, 1939, p. 290. Condițiile pentru construirea clădirilor au fost publicate în Buletinul Oficial la 15 iunie 1853, iar lucrările au început la 1 august 1853. Arhitectul Alexandru Orăscu întocmește planurile pentru ridicarea capelei pe locul unde fusese cândva biserica lui Alexandru Bellu (1799-1853). Interiorul era realizat de pictorul Constantin Lecca. În 1859 guvernul trece la aplicarea legii, prin mutarea celor înhumați din oraș în acest nou cimitir, iar în 1860 este definită și legislația pentru mutarea cimitirelor în afara orașului. Gheorghe G. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie N. Iorga, 1972.
Din anul 1862 Cimitirul Bellu trece sub aripa Municipalității bucureștene, așa că, în momentul în care vechea capelă se dărâmă, primarul Pache Protopopescu pune piatra de temelie la noua capelă care va fi clădită în stilul catedralei din Karlsbad. Ea va fi pictată la început de Mihail Popp, iar mai târziu repictată de Dimitrie Belisarie și Arthur Verona. Cimitirul Bellu avea 17 hectare în 1859, iar în prezent măsoară 28 de hectare.
În cimitirul Bellu se află și Aleea Artiștilor, perimetrul unde sunt îngropați artiștii.Sebastian Papaiani: „Aleea Artiștilor a devenit o groapă comună“, 4 octombrie 2013, Corina Zorzor, Adevărul, accesat la 6 ianuarie 2014
Ansamblul "Cimitirul Șerban Vodă - Bellu" este înscris în Lista monumentelor istorice 2010 - Municipiul București - la nr. crt. 22438, .
Istoricul terenului
Tradiția orală a atribuit adesea înființarea cimitirului unei donații făcute de baronul Barbu Bellu (1825–1900) către administrația locală condusă de C. A. RosettiHenric Stahl, Bucureștii ce se duc, Tipografia „Neamul Românesc”, 1910, p. 196.Predescu, Alexandru - Dâmboviță, apă dulce - Evocări Bucureștene, Editura Albatros, 1970, Grădina Baronului, p. 175. Documentele de arhivă, coroborate cu observațiile unor istorici, contrazic această legendă.
Terenul de pe strada Șerban Vodă a aparținut inițial logofătului Ștefan Bellu (bunicul lui Barbu Bellu), care a achiziționat mai multe vii și terenuri în zona dealului Văcărești în 1809Arhivele Naționale ale României, Fond Mitropolia Țării Românești, Pachetul CLXX, Doc #18, cotă BU-F-00065-170-18 și 1811Arhivele Naționale ale României, Fond Mitropolia Țării Românești, Pachetul CLXX, Doc #19, cotă BU-F-00065-170-19. Proprietatea, cunoscută de bucureșteni drept „Grădina Bellu” și folosită adesea ca loc de petreceri populare,Dimitrie Papazoglu, Istoria Fondării Orașului București, ed. 2000, p. 84. a fost moștenită de fiii lui Ștefan Bellu după decesul acestuia din 1833.
La data de 1 noiembrie 1840, fiii lui Ștefan Bellu au vândut grădina părintească, curtea, hanul și via către Mitropolia Țării Românești, cu scopul de a se construi un seminar teologicArhivele Naționale ale României, Fond Mitropolia Țării Românești, Pachetul CLXX, Doc #22, cotă BU-F-00065-170-22. Această tranzacție infirmă mitul donației terenului și explică prezența acestuia ca aparținând de „Locul Sfintei Mitropolii” respectiv „Seminarul Mitropoliei” pe hărțile maiorului Borroczyn la 1844, respectiv 1852Georgescu, Florian - “Marele Plan al Orașului București ridicat de Maiorul Borroczyn între 1844-1846”, citat în Materiale de Istorie și Muzeografie de Florian Georgescu (1964), orig din lucrarea „Dezvoltarea edilitar-urbanistică a orașului București în anii 1831-1848". Bucureștenii au continuat să meargă în timpul liber "la Bellu" și după acest transfer către Mitropolie, dar și după transformarea vechii grădini în cimitir,G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, 1899, p. 695. motiv pentru care noul așezământ a fost numit popular Cimitirul Bellu.
Rolul lui C. A. Rosetti
O altă eroare comună perpetuată de istoria neoficială, este presupusa implicare a lui C. A. Rosetti în inițierea proiectului cimitirului. Între 1848 și 1857, perioadă în care se luau deciziile privind amenajarea, Rosetti s-a aflat în exil la Paris și nu a deținut funcții în Sfatul Orășenesc.Generalul R. Rosetti, Familia Rosetti (vol II) - Celelalte Ramuri, Academia Română, 1940, p. 76.Camelia Ene, „C.A. Rosetti, o viață pusă în slujba idealurilor democratice...”, Materiale de Istorie și Muzeografie XVII, 2003, p. 436-444.
Cu toate acestea, legătura sa cu cimitirul este una reală, deși de natură privată. La scurt timp după întoarcerea din exil, în noiembrie 1859, C. A. Rosetti cumpără prima concesiune oficială a unui loc de veci pentru fiica sa decedată prematur, Elena-Maria, iar în 1861 concesionează un loc de veci și pentru fiul său, Anton.Gheorghe G. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie N. Iorga, 1972. Prin acest act, C. A. Rosetti a inițiat o tendință în rândul elitei bucureștene, Cimitirul Șerban Vodă devenind rapid principala necropolă pentru personalitățile culturale, politice și boierești ale vremii. C.A. Rosetti a fost urmat de scriitorul Cezar Bolliac care, în 1860, și-a înmormântat aici soția, Aristița, fiica boierului Izvoranu.
Personalități înmormântate A Adrian Maniu (1891-1968) - scriitor român, poet tradiționalist al epocii interbelice, membru corespondent (din 1933) al Academiei Române Adrian Păunescu (1943-2010) - poet, publicist și politician (Fig. 9) Adrian Pintea (1954-2007) - actor (Fig. 97) Al. G. Donescu (1875-1942) - primar al Bucureștiului Alecu Croitoru (1933-2017) - regizor, actor, poet Alexandra Bellu, ns. Alexandrescu (Cafegi-bașa) (1855-1925) - sotia lui Alexandru Șt. Bellu (Fig. 44B) - Vezi Familia Bellu Alexandrina Cantacuzino (1878-1944) - diplomată română Alexandru A. Philippide (1900-1979) - poet, prozator și traducător român Alexandru A. Suțu (1837-1919) - psihiatru, membru corespondent al Academiei Române Alexandru Adolf Flechtenmacher (1823-1898) - compozitor, violonist, dirijor și pedagog , autorul muzicii pentru Hora Unirii (Fig. 50) Alexandru Al. Bellu (1875-1941) - fiu al lui Alexandru Șt. Bellu (Fig. 44B) - Vezi Familia Bellu Alexandru Arșinel (1939-2022) - actor Alexandru Balaci (1916-2002) - italienist român, critic și istoric literar, politician comunist, membru al Academiei Române, membru supleant al CC al PCR Alexandru Bocăneț (1944-1977) - regizor de film român Alexandru Bogza (1895-1973) - muzician și filosof român Alexandru Cernat (1828-1893) - personal militar și general (Fig. 34) Alexandru D. Xenopol (1872-1920) - istoric, filozof, enonomist, sociolog și scriitor, membru al Academiei Române Alexandru Darie (1959-2019) - regizor român Alexandru Davila (1862-1929) - dramaturg și om de teatru român Alexandru Dimitrie Mavrocordat (1854-1906) - prinț Alexandru Dimitrie Xenopol (1847-1920) - istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog și scriitor. Autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. (Fig. 43) Alexandru Duiliu Zamfirescu (1892-1968) - diplomat, prozator și traducător român Alexandru Filitti (1883-1970) - căpitan (Fig. 27) Alexandru Flechtenmacher (1823-1898) - compozitor Alexandru G. Golescu (1819-1881) - politician român Alexandru Giugaru (1897-1986) - actor Alexandru Graur (1900-1988) - lingvist român Alexandru Ionescu-Ghibericon (1891-1960) - actor român de teatru și film Alexandru Lulescu (1932-2022) - actor Alexandru Macedonski (1854-1920) - poet, prozator, dramaturg și publicist (Fig. 6) Alexandru Marghiloman (1854-1925) - om de stat conservator român (Fig. 38) Alexandru Mironescu (1903-1973) - scriitor Alexandru N. Lahovari (1841-1897) - politician român Alexandru Odobescu (1834-1895) - scriitor, arheolog și politician, membru al Academiei Române Alexandru Orescu (1817-1894) - arhitect - Vezi Familia Orescu Alexandru Paleologu (1919-2005) - scriitor (Fig. 8) Alexandru Phoebus (1899-1954) - pictor și grafician român (Fig. 78) Alexandru Priadcencu (1902-1981) - inginer agronom român, membru corespondent al Academiei Române Alexandru Șt. Bellu (1850-1921) - fotograf, absolvent de drept, deputat (Fig. 44B) - Vezi Familia Bellu Alexandru Surdu (1938-2020) - filosof român Alexandru Tocilescu (1946-2011) - regizor de teatru și film Alexandru Tzigara-Samurcaș (1872-1952) - istoric de artă, etnograf, muzeolog și jurnalist cultural român Alexandru Vlahuță (1858-1919) - scriitor, membru al Academiei Române (Fig. 71) Alexandru Vulpe (1931-2016) - istoric și arheolog român Alexe Narcis (1925-2000) - DIRECTOR AL CIMITIRULUI Bellu Alexe P. Pantzu (-1916) - primul ofiter român care a cazut in Razboiul de Reintregire a neamului (Fig. 61) Alfred Alessandrescu (1893-1959) - compozitor Alice Săvulescu (1905-1970) - botanistă română Alice Voinescu (1885-1961) - scriitoare, eseistă, profesoară universitară, critic de teatru și traducătoare română Amza Pellea (1931-1983) - actor (Fig. 96) Ana Aslan (1897-1988) - medic român specialist în gerontologie, academician din 1974, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie" Anastasie Simu (1854-1935) - academician român, doctor în științe politice și administrative, politician, colecționar de artă și membru de onoare al Academiei Române (Fig. 61) Anca Parghel (1957-2008) - cântăreață de muzică jazz (Fig. 122) Anda Călugăreanu (1946-1992) - actriță și cântăreață (Fig. 96) Andrei Blaier (1933-2011) - regizor și scenarist Andrei Sulică (1938-2000) - medic imunolog Angela Moldovan (1927-2013) - cântăreață de muzică populară Anghel Demetriescu (1847-1903) - istoric și scriitor, membru al Academiei Române