Andromaca (în ) este o tragedie în cinci acte și în versuri de Jean Racine, scrisă în 1667 și reprezentată pentru prima oară la castelul Louvre la 17 noiembrie 1667. Conține de versuri alexandrine.
Argumentul piesei se rezumă într-o singură frază: Orest o iubește pe Hermiona, care îl iubește pe Pyrus, care o iubește pe Andromaca, aceasta caută să-l protejeze pe fiul său Astyanax râmânând fidelă amintirii soțului său, Hector, ucis în timpul Războiului Troiei.
Racine se inspiră din cânturile Iliadei de Homer, îndeosebi pentru figura Andromacăi. Istoria ei fusese deja tratată de Euripide în piesele Andromaca și Troienele, aceasta din urmă fiind adaptată mai târziu de Seneca, însă Racine citează în prima sa prefață Eneida de Vergilius ca sursă principală de referință.Vergilius, Eneida (1980), Cartea a III-a, versurile 292-293, 301, 303-305, 320-332
Origine După ce s-a făcut cunoscut prin La Thébaïde și Alexandre le Grand, piese care nu prea mai sunt jucate în zilele noastreRespectiv trei și una reprezentații repertoriate pe site-ul Archives du spectacle, Racine cunoaște gloria cu Andromaque, cea de a treia sa tragedie. Opera este dedicată Henriettei a Angliei. A fost jucată pentru prima oară la 17 noiembrie 1667 în fața reginei de către trupa Hôtel de Bourgogne, la castelul Louvre. Rolul titular a fost susținut de Mademoiselle Du Parc. Piesa a avut un mare succes în fața curții emoționate de lirismul nou al acestei tragedii.
A fost totuși criticată de către rivalii săi, între care Subligny care a adunat cele mai multe reproșuri făcute tragediei într-o comedie, La Folle Querelle, jucată anul următor de trupa lui de Molière.Félix Guirand, Andromaque, Classiques Larousse 1933.
Potrivit lui Voltaire,
Potrivit criticului Félix Guirand, piesa constituie o cotitură în istoria teatrului francez prin aceea că Racine Pe de altă parte, autorul privilegiază contrastând cu
Contrar altor piese ale lui Racine, succesul piesei Andromaque nu a cedat niciunei epoci și piesa a fost mereu una dintre cele mai jucate la Comedia Franceză / :fr:Comédie-Française.
Personajele thumb|Mademoiselle Du Parc, creatoarea rolului Andromaca (portret din 1858).
Actorii citați în lista de mai jos au fost primii interpreți ai acestor roluri.
Andromaca, văduva lui Hector, sclava lui Pyrus, mama lui Astyanax, prințesă troiană : Mademoiselle Du Parc Pyrus, fiul lui Ahile, regele Epirului : Floridor Orest, fiul lui Agamemnon : Montfleury (care avea atunci 60 de ani) Hermiona, fiica Elenei, făgăduită lui PyrusJean Racine, Teatru (1959), p.26.: Mademoiselle des Œillets Pylade, prietenul și confidentul lui Orest Cleona, confidenta Hermionei Cefisa, confidenta Andromacăi Fenix, învățătorul lui Ahile, apoi al lui Pyrus Alaiul lui Orest
Intriga thumb|Jacques-Louis David, Durerea și Regretele Andromacăi lângă corpul lui Hector (1783)
După Războiul Troiei, în cursul căruia Ahile l-a ucis pe Hector, soția acestuia din urmă, Andromaca, este făcută prizonieră împreună cu fiul său Astyanax de către Pyrus fiul lui Ahile. Pyrus se îndrăgostește de ea, în timp ce, în principiu, trebuia să o ia în căsătorie pe Hermiona, fiica regelui Spartei Menelaus și a Elenei.
Structura este aceea a unui lanț amoros cu sens unic: Orest o iubește pe Hermiona, care vrea să-i placă lui Pyrus, care o iubește pe Andromaca, care îl iubește matern pe Astyanax și pe soțul său Hector, care este mort. Sosirea lui Orest la curtea lui Pyrus marchează declanșarea unei reacții care, treptat, va face să explodeze lanțul dislocându-l. Importanța temei galante este un rest al piesei precedente a lui Racine, Alexandru cel Mare.
Scena se petrece la Butrota, cetate în Epir, într-o sală a palatului lui Pyrus.
Note
Bibliografie Homer, Iliada, În romînește de G. Murnu, Studiu introductiv și comentarii de D.M. Pippidi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1955 Homer, Iliada, traducere de George Murnu, ediție bilingvă (greacă și română), Editura pentru Literatură Universală, București, 1967 Homer, Iliada, traducere de Dan Slușanschi, ilustrații de Mihail Coșulețu, Editura Humanitas, București, 2012, ISBN 978-973-50-3702-4 Vergilius, Eneida, Ediție critică, Traducere de George Coșbuc, Ediție îngrijită, note și prefață de Stella Petecel, București, 1980, Editura Univers. Jean Racine, Oeuvres complètes, tome I, Editions Pléiade, 1999, ISBN 978-2-07-011561-7 Jean Racine, Teatru, Prefață de Elena Vianu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București 1959. Racine, Andromaque, Tragédie, avec une Notice biographique, une Notice historique et littéraire, des Notes explicatives, des Jugements, un Questionnaire sur la pièce et des Sujets de devoirs par Félix Guirand, Professeur de Première au Lycée Condorcet, Librairie Larousse - Paris VIe 1937. Jean-Jacques Roubine, Maître-assistant à l'Université de Paris VII, Lectures de Racine, Librairie Armand Collin, Paris Ve 1971.
Legături externe Andromaque sur le site CÉSAR Andromaque sur le site des Archives du spectacle
Vezi și Listă de piese de teatru franceze
Categorie:Tragedii de Racine Categorie:Mitologie greco-romană în literatura de după Antichitate Categorie:1667 în literatură Categorie:Piese de teatru care se desfășoară în Grecia antică Categorie:Literatură franceză Categorie:Piese de teatru franceze