A doua bătălie de pe Valea Jiului s-a desfășurat între între 29 octombrie/11 noiembrie - 2/15 noiembrie 1916 și a avut ca rezultat străpungerea apărării forțelor române și forțarea Munților Carpați de către trupele Puterilor Centrale, prin trecătorile Surduc și Vâlcan, în ea fiind angajate forțele Armatei 1 române și forțele Armatei 9 germane.

Bătălia s-a desfășurat la aproape două săptămâni de la Prima bătălie de pe Valea Jiului, încheiată cu victoria forțelor române. În urma analizei efectuate după această bătălie, comandamentul forțelor germane a ajuns la concluzia că cel mai potrivit loc pentru forțarea Munților Carpați era tot Valea Jiului, având în vedere caracteristicile terenului și deficiențele dispozitivului de luptă al forțelor române, aflate într-un număr mic, dispuse pe un front de peste 30 de km., în detașamente izolate, care nu se puteau susține reciproc.

Spre deosebire de prima bătălie, unde comandamentul german a mizat pe surprindere, de această dată decide ca străpungerea apărării să se facă printr-un atac frontal masiv, urmat de o învăluire strategică realizată de un corp de cavalerie special constituit pentru această misiune. Forțele destinate erau de cinci divizii de infanterie, două divizii de cavalerie și patruzeci și cinci de baterii de artilerie. Forțele române dispuneau doar de o divizie de infanterie - Divizia 1 Infanterire - și șaptesprezece baterii de artilerie, fără cavalerie.

Bătălia a început la 29 octombrie/11 noiembrie și a durat cinci zile, timp în care forțele române sau retras apărându-se pe aliniamente succesive sub presiunea forțelor germane, mult superioare ca număr, armament și tehnică de luptă. La 2/15 noiembrie 1916 frontul român a fost străpuns, forțele germane ocupând orașul Târgu Jiu.

Pierderea bătăliei a avut un impact strategic major asupra frontului românesc, permițând forțelor germane să debușeze în Câmpia Română, fapt care va duce în mai puțin de două luni la ocuparea întregului teritoriu al Munteniei și Dobrogei.

Contextul operativ strategic

thumb|left|Contraatacul Puterilor Centrale, septembrie-octombrie 1916 Bătălia de pe Valea Jiului a făcut parte din operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați, cea de-a treia operație de nivel strategic desfășurată de Armata României în campania anului 1916. Ea s-a desfășurat începând cu a doua decadă a lunii septembrie și până la începutul lunii octombrie 1916, având trei obiective principale: oprirea ofensivei declanșate de inamic pe frontul din Transilvania, menținerea și consolidarea unui dispozitiv defensiv pe aliniamentul Munților Carpați și crearea condițiilor pentru reluarea inițiativei strategice și trecerea la ofensivă.***, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989

Gruparea de forțe inamică era comandată de arhiducele Carol, moștenitorul tronului austro-ungar și era formată din trei armate: Armata 7 austro-ungară, acționând în Bucovina, Armata 1 austro-ungară acționând între Târnava Mare și Olt și Armata 9 germană acționând în partea sudică a frontului, aflată sub conducerea generalului Erich von Falkenhayn, proaspăt demis din funcția de șef al Statului Major general.Erich von Falkenhayn, Campania Armatei a 9-a împotriva românilor și a rușilor, Atelierele Grafice Socec & Co S.A., București, 1937

Planul de operații al Puterilor Centrale prevedea în faza inițială o dublă ofensivă. Prima dintre acestea era a Armatei 1 austro-ungară în zona Trotuș-Oituz având ca scop ocuparea acestei trecători și ulterior interceptarea comunicației de pe Valea Siretului pentru a preveni sosirea ajutoarelor ruse. Cea de-a doua urma să fie desfășurată de Armata 9 germană și avea ca obiectiv „deschiderea drumului peste munți spre București, pe calea cea mai scurtă, astfel ca întreg teritoriul de vest al Munteniei să fie tăiat ca de un cuțit”. Dacă aceste două operații reușeau, planul prevedea o a treia operație care consta în trecerea Dunării de către forțele aflate sub comanda lui Mackensen și desfășurarea unui atac concentrat asupra Bucureștiului.Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989

Planul general al ofensivei Armatei 9 germane prevedea „trecerea munților odată cu inamicul, sau în cel mai rău caz înainte ca el să aibă timpul a se instala în lucrările de fortificație existente pe înălțimile trecătorilor de pe granițe”. În acest scop urmau să fie atacate succesiv forțele românești care apărau trecătorile Carpaților Meridionali, în vederea ocupării prin surprindere a uneia dintre acestea și facilitarea astfel a trecerii grosului forțelor germane la sud de Carpați.

Planul de operații român prevedea trecerea la apărarea strategică pe întreg frontul de nord și menținerea de către cele trei armate (1, 2 și de Nord) a aliniamentului Carpaților până la sosirea iernii „când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile”.

Decizia

Înfrângerea forțelor germao-austro-ungare în Prima bătălie de pe Valea Jiului a fost interpretată diferit de cele două părți. Generalul Falkenhayn a realizat, în ciuda înfrângerii, că în Valea Jiului Carpații puteau fi forțați cel mai ușor. Rezultatul calculelor a fost ca ceea ce n-am putut obține în regiunea Surduc, prin surprindere, trebuia obținut prin întrebuințarea forței brutale. Numai în această cea mai îngustă porțiune a munților era posibil a executa cu trupele trecerea spre câmpia românească, într-un marș forțat. Numai aici cunoșteam condițiunile, de ambele părți ale șoselei, în mod precis. Aci ieșirea spre Sud se afla în mâna noastră, și puteam spera să surprindem inamicul. Era evident, că după succesul obținut împotriva lui Kneussel, el nu mai conta pe repetarea atacului nostru.

Marele Cartier General român, sub euforia succesului neașteptat, considera că forțele Puterilor Centrale nu vor mai încerca o nouă lovitură pe Valea Jiului, până la sosirea iernii. La comandamentul nostru, printr-o greșeală de judecată, nu se aștepta nimeni ca inimicul să repete lovitura în același loc unde fusese înfrânt, iar concentrarea formidabilei armate a lui Kühne se făcuse cu atâta discreție încât ai noștri nu băgaseră de seamă nimic.

După victoria în prima bătălie de pe Jiu, din prima parte a lunii octombrie, Armata 1 română, comandată după moartea generalului Ioan Dragalina de către generalul Paraschiv Vasilescu, a trecut la punerea în aplicare măsurilor din planul de reorganizare ordonat de Marele Cartier General, încă de la 9 octombrie, dar care trebuiseră să fie amânate de intervenția germană. Divizia 11 Infanterie a fost scoasă de pe front și redislocată pentru refacerea capacității de luptă, în zona Pitești. Sectorul ocupat de aceasta a fost preluat de unități ale Diviziei 1 Infanterie.Gheorghe Dabija (general), Armata română în răsboiul mondial (1916-1918), vol.III, Tipografia „Lupta” N. Stroilă, București, 1934

La 16/29 octombrie 1916, în chiar ziua în care forțele comandate de generalul von Kneussl erau înfrânte de forțele române în prima bătălie din Valea Jiului, Falkenhayn - formându-și convingerea că acolo era locul cel mai ușor de străpuns apărarea forțelor române, a luat decizia de a ataca din nou. În acest sens, a dat următorul ordin de luptă generalului Viktor Kühne, comandant al nou sositului Comandament General LIV Rezervă: Misiunea ce vă încredințez este de a curați de inamic, deocamdată, ambele părți ale șoselei Surduc, prin înaintarea spre ieșirile din munți, până în regiunea Târgu Jiului, pe care o veți stăpâni astfel încât Corpul de Cavalerie Schmettow să poată împinge imediat spre sud, în câmpie. Ulterior, Corpul LIV, întărit, va continua înaintarea în direcția generală sud-est, având Corpul de Cavalerie pe flancul său sudic.

Pentru a distrage atenția părții române, Falkenhayn a ordonat, totodată, să se desfășoare „o activitate combativă pe toate șoselele la est de Surduc”, și anume pe Valea Oltului și în pasurile Bran, Predeal, Buzău și Oituz, pentru a nu-i permite comandamentului român executarea de manevre de forțe spre sectorul prevăzut pentru ruperea frontului. De asemenea, Falkenhayn instalează în mod ostentativ Cartierul General al Armatei 9 la Brașov, unde desfășoară activități publice de mare vizibilitate: recepții, parade militare, vizite dese frontului de la Predeal, menite să ajungă la cunoștința comandamentului român și să le distragă atenția de la Valea Jiului.

Forțe participante Dispozitivul forțelor române

Forțele române erau reprezentate de Divizia 1 Infanterie. Divizia 1 Infanterie fusese reconstituită după Prima bătălie de pe Valea Jiului din unități luate de la Grupul Cerna și din resturile unor unități ale Diviziei 11 Infanterie, care încă nu apucaseră să plece. Totalul forțelor române era de 18 batalioane și jumătate de infanterie, o jumătate de escadron de cavalerie și 16 baterii de artilerie, organizate în Brigada 21 Infanterie - comandată de colonelul Constantin Jipa, Brigada 22 Infanterie - comandată de colonelul Mihail Obogeanu și un detașament mixt (2 batalioane de infanterie și o baterie de artilerie), comandat de locotenent-colonel Dumitru Trușculescu.

Unitățile din componența Diviziei 1 Infanterie se aflau în linia întâi de la începutul războiului, aveau rândurile împuținate, iar oamenii erau obosiți până la extenuare. Divizia ocupa un dispozitiv de luptă centrat pe trecătorile Vâlcan și Surduc. Dispozitivul forțelor române nu era continuu, fiind format din detașamente dispuse pe principalele căi de comunicație.

La data 28 octombrie/10 noiembrie 1916, forțele Diviziei 1 Infanterie, care aveau misiunea de a apăra Valea Jiului erau grupate în Detașamentul Jiu - format din 10 batalioane de infanterie și 9 baterii de artilerie, ocupând dispozitiv de luptă în sectorul Dealul Arcanul-nord Bumbești-Dealul Muncelul-Dealul Molidviș-Vârful Parâng. Restul forțelor diviziei - 10 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie erau grupate în Detașamentul Cerna, cu misiunea de a apăra defileul Dunării. Rezerva diviziei - formată din 4 batalioane de infanterie, 1 escadron de cavalerie și 3 baterii de artilerie, era dispusă la Filiași, cu un detașament la Baia de Aramă.Alexandru Ioanițiu (Lt.-Colonel), Războiul României: 1916-1918, vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929

Dispozitivul de luptă al Diviziei 1 Infanterie a fost inspectat la data de 27 octombrie/9 noiembrie 1916 - cu o zi înainte de declanșarea ofensivei germane - de către șeful proaspăt sositei Misiuni Militare Franceze, generalul Henri Berthelot. Acesta aprecia organizarea ca fiind deficitară, în sensul în care dacă ieșirea din defileu era bine supravegheată și apărată, dispozitivul de luptă din estul și vestul defileului ar fi putut fi mai bine organizat, recomandând realizarea acoperirii corespunzătoare a distanțelor mari existente între cele trei centre de rezistență.Glenn E. Torrey, General Henri Berthelot and Romania. Mémoires et Correspondance 1916-1919, Columbia University Presss, New York, 1987, ISBN 0-88033-115-1

Dispozitivul forțelor germane

Pentru atacul pozițiilor românești, comandamentul german destinase o grupare de forțe pusă sub comanda Comandamentului General LIV Rezervă, comandant de generalul Viktor Kühne. Gruparea era compusă din compusă din patru divizii de infanterie - Divizia 11 Infanterie Bavareză, Diviziile 301, 41 și 109 Infanterie germane - și un corp de cavalerie, sub comanda generalului Eberhard von Schmettow, format din Diviziile 6 și 7 Cavalerie germane și un detașament de patru automobile blindate, precum și 45 de baterii de artilerie. Rezerva grupului era formată din Divizia 115 Infanterie germană și o brigadă de cicliști. Efectivele aflate sub comanda generalului Kühne numărau 60.000 de oameni și 30.000 de cai.

Raportul de forțe era unul net defavorabil părții române: Divizia 1 Infanterie română Comandamentul General LV Rezervă Raportul de forțe Batalioane de infanterie Escadroane de cavalerie Baterii artilerie Mitraliere