miniatura|Comenius luându-și rămas bun de la Karol cel Bătrân de Zierotin (1873) Václav Brožík (6 martie 1851, Třemošná - 15 aprilie 1901, Paris) a fost un pictor ceh care a lucrat în stilul academist.

Viața Provenea dintr-o familie săracă și a învățat tehnica litografiei și a pictării porțelanului ca ucenic al unui meșter. Începând din 1868, cu asistență financiară a unui moșier local, a putut să urmeze cursurile de la Academia de Artă din Praga. El a făcut o excursie în Olanda, unde a studiat cu Maeștrii Vechi, apoi s-a stabilit la Paris (în ciuda  faptului că nu era capabil să vorbească limba franceză), unde o scrisoare de recomandare i-a asigurat sprijinul lui Jaroslav Čermák. În 1879 s-a căsătorit cu Hermina Sedelmeyer, fiica bogatului negustor de artă parizian Charles Sedelmeyer.4 pictures and biography at Art Renewal Center În cea mai mare parte din viața lui și-a împărțit timpul între Paris și Praga, unde a devenit profesor la Academia de Artă în 1893.

El a fost numit membru al Institut de France, parțial prin influența socrului său, care, de asemenea, i-a sugerat să realizeze un tablou pe tema „Tu Felix Austria Nube” (de la un vechi proverb: „Lasă-i pe alții să poarte război: tu, fericită Austrie, căsătorește-te”). Rezultatul l-a mulțumit pe împăratul Franz Joseph I, care era implicat într-un mariaj nefericit. Ca urmare, Brožík a fost înnobilat.

De asemenea, el a devenit membru al Académie des Beaux-Arts, a primit Marea Cruce a Legiunii de OnoareKdo byl kdo v našich dějinách do roku 1918, by Pavel Augusta. și a fost numit în Academia Cehă de Științe și Arte.Šlechtová, Alena and Levora, Josef: Členové České akademie věd a umění 1890–1952, 2nd edition, Academia Prague (2004) ISBN 80-200-1066-1 În 1893, una dintre picturile sale a fost reprodusă în Statele Unite ale Americii pe un timbru poștal.

Starea lui de sănătate a început să se deterioreze în 1894, dar s-a ocupat de pictură cu mai multă sârguință. A murit brusc în urma unei insuficiențe cardiace în 1901 și a fost îngropat în Montmartre. Aprecierea operei sale a suferit un grav declin după moartea sa, deoarece era considerată de modă veche, dar o retrospectivă majoră în 2003 a produs un interes reînnoit.

Referințe

 Bibliografie Osobnosti - Česko : Ottův slovník (Well-known Czechs from Otto's encyclopedia) Ottovo nakladatelství, Prague (2008) ISBN 978-80-7360-796-8 Vošahlíková, Pavla: Biografický slovník českých zemí, Libri, Prague (2007) ISBN 978-80-7277-248-3

Legături externe

Slovensko-Česky Klub: Brožík Retrospective Novinky: Brožíkův návrat na výsluní (Brožik's Comeback) by Peter Kováč Radio Prague: Pražská výstava obrazů Václava Brožíka končí už příští týden (Brožík's Retrospective Ends Next Week) by Evelina Himalová (2003)

Categorie:Nașteri în 1851 Categorie:Nașteri pe 6 martie Categorie:Decese în 1901 Categorie:Decese pe 15 aprilie Categorie:Decese în Paris Categorie:Înmormântări în cimitirul Montmartre Categorie:Pictori cehi