Jean Alexandru Steriadi () a fost un pictor și grafician român, profesor universitar la Școala de Arte Frumoase din București și membru titular al Academiei Române din anul 1948.
A studiat la București cu George Demetrescu Mirea în cadrul Școlii de Belle Arte din București, între anii 1896 până în 1901, apoi la Academia Regală din München și ulterior la Paris. A condus Muzeul Aman, apoi Muzeul Kalinderu și a fost profesor la Școala de arte plastice din București. Steriadi este inițiatorul și promotorul saloanelor de alb-negru în grafică. În prima perioadă de creație, Steriadi a fost preocupat de compoziția de mari dimensiuni, înfățișând scene din viața oamenilor simpli („Hamali în portul Brăilei”, „Chivuțele în Piața Mare”, „Vânzătoare de dantelă”) și de portret, demostrând o sensibilitate receptivă la vibrațiile sufletului uman. Mai târziu a pictat, cu o emoție uneori învăluită de o ușoară melancolie, peisaje urbane și acvatice, colțuri ale vechiului București, imagini din Dobrogea și din numeroasele sale călătorii. Pictura lui Steriadi, de o luminozitate delicat nuanțată, atestă asimilarea celor mai prețioase trăsături ale impresionismului. Desenator talentat, este autorul a numeroase portrete-schiță (în creion sau în peniță), care ating, în grafica românească, o culme a genului prin precizia caracterizării, spiritul de observație, umorul inteligent. Steriadi a practicat cu succes și litografia.
În anul 1912, Jean Alexandru Steriadi a fost ales ca președinte al Societății Tinerimea artistică, funcție pe care a deținut-o până în anul 1917. Artistul român s-a aflat menționat încă de la început împreună cu artiștii de prim rang ai societății: Kimon Loghi, Arthur Verona, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Ipolit Strâmbu, Ștefan Popescu, Ștefan Luchian sau Gheorghe Petrașcu. Steriadi a introdus sistemul organizării prin rotație a expozițiilor personale ale membrilor societății. Un plus de valoare pe care artistul a adus-o, a fost și avantajul pe care Tinerimea l-a deținut astfel datorită relațiilor personale pe care Steriadi le avea în varii medii, precum și o diplomație personală cu ajutorul căreia a aplanat o mulțime de conflicte cauzate de orgoliile inerente ce apăreau cu ocazia manifestărilor de grup. Pictorul a fost adoptat cu entuziasm de către cronicarii Sămănătorului. Din relația pe care a avut-o cu intelectualii care gravitau în jurul revistei, rezultă că identitatea de natură ideatică dintre artist și ideologia promovată de Sămănătorul pare să fi fost totală, pictura artistului satisfăcând gustul și concepțiile celei din urmă.
O dată cu terminarea Primului Război Mondial și cu înființarea Societății Arta română, Steriadi a devenit membru al acesteia. Arta română a preluat idealurile Tinerimii artistice, care devenise în perioada de după prima conflagrație mondială o mișcare care doar beneficia de aura prestigiului pe care-l obținuse cu mulți ani în urmă. În anul 1937, pictorul a făcut parte din grupul de artiști care au fondat Asociația Arta, asociație care a fost un fenomen ce s-a manifestat tocmai datorită unei conciziuni remarcabile și a unei viteze de manifestare a membrilor care au ajuns, practic, să-și trăiască propria clasicitate prin dubla ipostază de întemeietori și stabilizatori. Prin participarea la evenimentele asociației, fondatorii doreau parcă o verificare a propriilor puteri înaintea intrării în posteritate.
Arta sa a fost influențată de Wilhelm Trübner, Heinrich Wolff, Lucien Simon și Ion Andreescu.
Origini O parturiție dilematică Data nașterii lui Jean Alexandru Steriadi a suferit de-a lungul timpului o serie de incertitudini.Călin Dan... pag. 5 Analiștii postbelici au opinat că artistul s-ar fi născut în ziua de 29 octombrie 1880.Mircea Deac: în textul din albumul Jean Al. Steriadi, Editura Meridiane, 1962Dan Grigorescu: Pictura românească în prima jumătate a secolului XX, în Pictura românească imagini, Editura Meridiane, 1970Vasile Florea: Arta românească modernă contemporană, Editura Meridiane, 1982 Alții au optat pentru 29 octombrie 1881 bazându-se pe scrierile lui George Oprescu, care a fost un bun prieten al pictorului.George Oprescu: Pictura românească de la Luchian până în zilele noastre (curs litografiat), Universitatea din București, Facultatea de filosofie și litere, Seminarul de istoria artei, București, 1938-1939, p. 16 Chiar Steriadi dând un interviu pentru Revista Rampa din 20 mai 1929, a dat anul 1881 ca an de naștere, fără să pomenească ziua.N. Constantinescu: Cu pictorul Jean Steriadi despre el și despre alții, în Revista Rampa din 20 mai 1929
Istoricul Călin Dan a considerat că izvorul tuturor confuziilor pare să fi fost un necrolog pe care l-a scris Tudor Arghezi pentru Contemporanul din ziua de 30 noiembrie 1956. În stilul său caracteristic, Arghezi a făcut apel la așa zisa „frăție de lapte” a „... [celor] doi prunci care trebuiau să se regăsească târziu, de la scutece și caiete, la pensulă și condei”, fapt imposibil din cauză că Arghezi s-a născut în data de 23 mai 1880.Centenar Tudor Arghezi (1880-1980), Cartea Românească, 1980, p. 21 Marele scriitor și poet l-a așezat, astfel, pe Steriadi într-o poveste de basm în care feții-frumoși erau legați într-o dragoste frățească de către o doică și mai apoi, au fost despărțiți până la vârsta maturității.
Jean Steriadi a revenit într-o autobiografie făcută, probabil, prin anul 1950 și a spus că s-a născut în data de 29 octombrie 1880. Incertitudinile de acest fel din biografia lui Steriadi, au constituit o marcă definitorie, un brand, pentru parcursul artistic și pentru întreaga personalitate a pictorului atâta timp cât a trăit. De-a lungul vieții lui, și-a ascuns unele amănunte biografice în spatele unui stufăriș de aparențe ambigue și strălucitoare, destinate tocmai edificării unei măști proteice proprii. Legat de dialectica prieteniei personale și de meșteșug, cultura românească a avut la începutul secolului al XX-lea un privilegiul bizar de a avea un cuplu de artiști care s-au aflat într-o complementaritate ce ducea la absolut. Astfel, Steriadi și-a construit un portret ce strălucea cu rafinamente de tip oriental ce obligă în permanență la nenumărate reveniri, deoarece lipsa de claritate a dualului joc interior-exterioritate s-a complicat prin aspecte ascunse. Pe de altă parte, asceticul Theodor PalladyPentru datele referitoare la Theodor Pallady ce nu au trimitere, a se consulta monografia a lui Mihai Ispir: Pallady, Editura Meridiane, 1987 s-a ascuns într-o armură construită în mod naiv și în văzul tuturor, într-un stil agresiv și tranșant, bazându-se pe complicațiile pe care i le-a adus o existență intelectuală. Ca urmare, întreaga analiză a biografiei artistului trebuie să fie făcută cu o tenacitate susținută, pentru a releva adevărul îndepărtând prejudecățile pe care el însuși se pare că le-a ridicat, într-un eșafodaj sistemic. Jean Alexandru Steriadi a lăsat ca atare posterității rezolvarea propriei biografii, în timp ce Theodor Pallady a fost pentru contemporanii lui, numai un artist.
Familia
În istorie, există un Constantin Steriade care a fost amintit ca fiind ministrul de finanțe în trei dintre guvernele pe care le-a avut Țara Românească după unirea de la 24 ianuarie 1859, adică înaintea unificării administrative a celor două principate. Acestea au fost guvernele Constantin Al. Crețulescu, Nicolae Crețulescu și Ion Ghica. Istoricul Călin Dan a opinat că acest Steriade ar fi fost probabil bunicul lui Jean Alexandru Steriadi și în același timp cel pe care l-a amintit N. Constantinescu ca fiind beneficiarul dedicației poetice a lui Dimitrie Bolintineanu.Teodor Vârgolici: Dimitrie Bolintineanu și epoca sa, Editura Minerva, 1971 - o poezie intitulată Pe mormântul domnișoarei Ecatherina Steriade în volumul Poezii din tinerețe nepublicate încă, București, 1869, p. 167-168
Considerat ca fiind o personalitate meteorică a politicii României moderne, Constantin Steriade a avut și minusuri ce au echilibrat cariera sa fulminantă. Fiul său Alexandru, tatăl viitorului pictor Jean Alexandru, s-a născut în ziua de 12 aprilie 1848. El a avut înclinații artistice începând din copilărie, calități care au fost estompate categoric de părinții săi. Alexandru Steriade a publicat doar sporadic unele din realizările sale, în special desene satirice, în Revista Scrânciobul. Alexandru a fost în schimb, recompensat pe deplin de primul copil Jean Alexandru față de care a avut o grijă părintească în a-i stimula și încuraja preocupările timpurii în domeniul artistic. Alexandru Steriade a fost timp de douăzeci de ani director al reședințelor regale și a fost decorat cu o mulțime de ordine străine și românești. Biografia sa este una învăluită de discreție, chiar dacă, probabil, a fost o personalitate influentă în acea epocă.
Alexandru s-a căsătorit cu Alexandrine Houel, care era de origine franceză. Steriade, tatăl, a dat copiilor săi o educație tipică pentru marile familii burgheze ce activau în domeniul financiar. Adică: lecturi solide, cunoașterea și folosirea unui instrument muzical, o viață bazată pe relații active, cunoașterea limbii franceze și învățarea desenului și a acuarelei având ca destinație finală așa numitele „caiete de salon”. Despre mama pictorului nu se cunosc date biografice. Există în schimb o litografie intitulată Portretul mamei artistului care a fost datată în anul 1920 și care se află astăzi la Cabinetul de stampe al Muzeului Național de Artă al României, în care se vede o apropiere fizionomică însemnată cu cea a lui Jean Steriadi.Călin Dan... pag. 59 Conform unui necrolog publicat la decesul tatălui artistului, pictorul a mai avut un frate, de profesie magistrat.Ziarul Adevărul din 21 ianuarie 1907
Precizarea vocației Avântul artistic pe care Jean Alexandru Steriadi l-a avut încă din copilărie a determinat pentru mai târziu și un gust și o curiozitate pe care acesta o avea față de pictură.Călin Dan... pag. 6 Analiștii operei sale au susținut chiar și o aparteneță a pictorului la grupul amicilor lui Nicolae Grigorescu, cel care a avut nenumărate succese în clasa avută a acelor vremuri. Unii cercetători au considerat importantă și atenția pe care Steriadi a manifestat-o pentru opera lui Ion Andreescu, încă din copilărie.Radu Bogdan: Andreescu, vol. II, Posteritatea critică, Meridiane, 1982, p. 105 Artistul s-a manifestat de timpuriu cu o apetență deosebită pentru muzică și desen.George Oprescu: Jean Alexandru Steriadi, Colecția Galeria artiștilor români, publicație îngrijită de profesor Christea I. Guguianu, Casa de librărie și Editura Arta, București, Ediția a II-a, 1943, p. X Această realitate a fost confirmată mai târziu, prin faptul că acesta a frecventat cercurile de melomani și prin mențiunile documentare care au făcut referire la prestațiile personale la pian sau la orgă „... acompaniind singur vocea sa de tenor”.
Steriade, tatăl, a tranșat practic dilema carierei fiului său spunând „... dacă mie nu mi-a fost dat să mă fac pictor, cel puțin să am fericirea să te văd pe tine”. Jean a păstrat tatălui său o amintire frumoasă și tandră și relativ condescendentă, considerându-l „... un om foarte cumsecade”.