Gheorghe Brăescu (n. 30 ianuarie 1871, Iași - d. 15 martie 1949, București) a fost un militar, memorialist, prozator, romancier și comediograf român, participant activ al cenaclului artistic Sburătorul al lui Eugen Lovinescu.
miniatura|Gheorge Brăescu
Biografie Gheorghe Brăescu a fost fiul lui Alexandru Brăescu și al Mariei, dar a fost crescut de o rudă din partea tatălui său, Eliza Tomșa. A studiat pentru puțin timp la liceul internat al Institutele Unite, iar în 1886 a fost înscris la Școala Fiilor de Militari din Iași. Studiile militare le-a realizat în România, la Școala de Ofițeri de Infanterie (sublocotenent), cât și în Franța, la Școala de subingineri de la Nancy.
S-a înrolat în Legiunea franceză, unde a luptat sub contract timp de doi ani. Revenit în țară în 1892 s-a înrolat voluntar în armata română, la Regimentul 7 Rahova, ca simplu soldat. La expirarea celor trei ani de stagiu militar (1893 - 1896) - timp în care a avansat caporal, sergent, sergent-major și adjutant - la 25 de ani s-a reangajat în armată pe termen de cinci ani cu gradul de plutonier. Impresionându-și superiori a fost selecționat și trimis, în octombrie 1897 la Școala Superioară de Război. După doi ani, în 1899, a fost avansat sublocotenent și repartizat la un regiment din garnizoana Calafat, apoi în 1902 a fost mutat în garnizoana Bârlad unde s-a împrietenit cu Emil Gârleanu.
Deși considerat bun ofițer de infanterie, priceput în instruirea soldaților și elevilor, el și-a făcut mult de lucru cu însărcinări mai puțin obișnuite pentru ambientul militar din acele vremuri ca profesor de gimnastică și scrimă, izbindu-se de rezistența celorlalți ofițeri.
Avansat la gradul de căpitan în 1910, și-a căutat un loc mai potrivit pentru inclinațiile și preocupările sale intelectuale și literare, între anii 1911 - 1915 fiind profesor de tactică, educație morală și inspector de studii la Școala de Ofițeri de Infanterie din București. Aici l-a cunoscut pe Nicolae Iorga care predase o perioadă Istoria.
La începutul Primului război mondial a fost avansat în gradul de maior (nov. 1915) și a participat împreună cu Regimentul 30 Muscel la luptele desfășurate pe frontul din Transilvania, la cele de pe Valea Oltului și Valea Prahovei. În 1916 a fost grav rănit de schijele unui proiectil inamic, fiind internat în spitalul Colțea din București, unde după intervenții chirurgicale nereușite i s-a amputat brațul drept.
Găsit în spital de nemți și refuzând să dea declarații că nu va mai lupta împotriva lor, deși mutilat, a fost declarat prizonier de război și transportat în lagărul de la Straslund (pe insula Dänholm), împreună cu alți 300 ofițeri români. Acolo și-a descoperit talentul de prozator, distrându-și camarazii cu citirea unor schițe umoristice care vor vedea lumina tiparului mai târziu. Mutat în mai multe lagăre, Breseen (lângă Neubrandenburg) și Neisse (între Lamsdorf/Lambinovice și Oppeln/Opole, ambele acum în Polonia), a fost eliberat în 1917, revinind în țară unde a fost trecut în rezervă cu gradul de general, în 1918.
Părăsind cadrele active ale armatei s-a dedicat activității și creației literare, remarcându-se în domeniul prozei și dramaturgiei. A îndeplinit unele funcții în aparatul de stat, între 1919 și 1931, este funcționar superior în Ministerul Muncii, la Direcția pentru ocrotirea veteranilor de război.Almanahul Oștirii 1991, p. 107 - 108
S-a stins din viață la 15 martie 1949 la București. Înmormântat în Cimitirul Bellu din București.Bezviconi, Gheorghe (1972). Necropola Capitalei. București: Institutul de Istorie „N. Iorga”. p. 73
Opera literară Și-a făcut debutul în activitatea publicistică cu lucrarea „Educația socială a națiunii armate” (București, 1914) iar literar a debutat în anul 1918 cu volumul de nuvele și schițe „Vine doamna și domnul general” (retras din librării din cauza greșelilor de tipar). A mai publicat și Doi vulpoi, Maiorul Boțan, Schițe vesele, volume în care a surprins cu umor și spirit de observație automatismele vieții militare din România antebelică, creând o tipologie umană mult mai variată decât la autorii anteriori. Este de asemenea autor de romane și de piese de teatru, mult inferioare schițelor.
A frecventat cenaclul lui Eugen Lovinescu, care era convins că schițele sale umoristice le depășesc în valoare pe cele ale lui Ion Luca Caragiale, și publică schițe în Sburătorul. A publicat, între altele, și în Adevărul literar și artistic, Viața literară, Bilete de papagal, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească, România literară, Rampa, Luceafărul, Cugetul românesc.
Premii și distincții Medalia „Meritul Cultural” clasa a II-a, pentru litere și opere literare (22 septembrie 1931) Ordinul „Meritul Cultural”, în gradul de Cavaler clasa I, pentru litere (1 februarie 1943)Decretul regal nr. 246 din 1 februarie 1943 privind conferiri de decorațiuni, publicat în Monitorul Oficial, anul CXI, nr. 34, Partea I, miercuri 10 februarie 1943, pp. 1162–1163. A fost distins de două ori cu Premiul Societății Scriitorilor Români pentru volumele „Doi vulpoi” (1923) și „Schițe vesele” (1924).
Volume publicate Schițe Vine domnul și doamna general, 1919 Maiorul Boțan, 1921 Cum sunt ei, 1922 Schițe umoristice, 1922 Doi vulpoi, 1923 Schițe vesele, 1924 Nuvele, 1924 Un scos din pepeni, 1926 Schițe alese, 1927 Alte schițe vesele, 1928 La clubul decavaților, 1929
Romane Moș Belea, 1927 Conașii, 1935 Primii și ultimii pași, 1939 Margot, 1942
Teatru Ministrul, 1941-1942
Memorialistică Amintiri, 1937
Diverse Educațiunea socială a națiunii armate, 1914
Note
Bibliografie
Categorie:Nașteri în 1871 Categorie:Nașteri pe 30 ianuarie Categorie:Decese în 1949 Categorie:Decese pe 15 martie Categorie:Decese în București Categorie:Dramaturgi români Categorie:Memorialiști români Categorie:Militari români în Primul Război Mondial Categorie:Modernism în România Categorie:Romancieri români Categorie:Sburătorul Categorie:Sincronism Categorie:Scriitori moderniști Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Umoriști români Categorie:Înmormântări în Cimitirul Bellu