Caster Semenya () este o atletă sud-africană specializată pe distanțe medii, campioană mondială în 2009, 2011 și 2017 și campioană olimpică în 2012 și 2016 în proba de 800 m.

Carieră S-a născut în Ga-Masehlong, un sat din provincia Limpopo, în apropierea orașului Pietersburg (acum Polokwane). A crescut în Fairlie, un sat izolat din aceeași provincie. Din copilărie a fost foarte băiețoasă, purtând pantaloni, bătându-se cu băieții și jucând fotbalul. A început să practice alergarea ca antrenament pentru fotbal, apoi un profesor a convins-o pe ea să se dedice atletismului.

În luna iulie 2008 și-a făcut debutul internațional la Campionatul Mondial pentru juniori de la Bydgoszcz, dar nu a nu a putut ajunge în finala. Câteva luni mai târziu a cucerit medalia de aur la Jocurile din Commonwealth pentru tineret cu timpul de 2:04,23. La Campionatul African pentru juniori din 2009, la vârsta de 18 ani, a obținut aurul în probele de 800 m, și 1500 m cu timpurile de 1:56,72 și respectiv 4:08,01. Astfel a doborât atât recordul său personal, cât și recordul național la juniori și la seniori, precum și recordul competiției. După aceste rezultate, Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism (IAAF) i-a cerut să facă un „test de verificare a sexului”. Știrea s-a scurs în presă trei ori înainte de finala Campionatului Mondial de la Berlin, unde ea a câștigat detașat titlul mondial cu timpul de 1:55,45.

Controversa a apărut imediat, finalista italiană Elisa Cusma declarând: „Pentru mine, ea este bărbat”. Gestionarea situației de către IAAF a fost criticată de oameni politici și activiști din Africa de Sud, care au acuzat forul de specialitate de rasism. Câteva săptămâni mai târziu, tabloidul australian Daily Telegraph a susținut că a avut acces la rezultatele testelor: potrivit cotidianul, chiar dacă a fost crescută ca o fată și are organe genitale externe feminine, Semenya nu are ovare nici uter, ci unele testicule necoborate, care produc de trei ori mai mult testosteron decât o femeie medie. În cele din urmă, Federația Sud-Africană de Atletism și IAAF au ajuns la un acord, conform căruia ea reține medalia sa și premiul în bani.

În anul 2010 a fost autorizată să concureze de IAAF, dar rezultatele testelor au rămas confidențiale. Totuși, nefiind în formă, nu a participat nici la Campionatul Mondial pentru juniori, nici la Campionatul African, și s-a retras din Jocurile din Commonwealth din cauza unei accidentări la spate. În anul 2011, IAAF a înlocuit testele de verificare a sexului cu o limită superioară de 10 nmol/L a nivelului de testosteron, de trei ori mai mare decât nivelul constatat pentru 99% dintre femeile. În consecința, Semenya a început să ia medicamente pentru a cobora nivelul său de testosteron. La Campionatul Mondial din 2011 a cucerit argintul cu timpul de 1:56,35, după ce a fost depășită de rusoaica Maria Savinova. Ulterior aceasta a fost decalificată pentru dopaj.THE COURT OF ARBITRATION FOR SPORT (CAS) IMPOSES FOUR-YEAR PERIOD OF INELIGIBILITY ON RUSSIAN ATHLETE MARIYA SAVINOVA-FARNOSOVA, Tribunalul de Arbitraj Sportiv, 10 februarie 2017

În anul următor a fost portdrapelul Africii de Sud la Jocurile Olimpice de vară din 2012. În proba de 800 m a fost laureată cu argint cu timpul de 1:57,23, fiind depășită din nou de Maria Savinova. În timpul alergării, fostul campion și comentator Colin Jackson a speculat că Semenya a lăsat-o pe Savinova sa câștige proba, din teamă expunerii mediatice, ceea ce a fost negat de Semenya. Și această medalie de aur a fost acordată ulterior Semanya. La Campionatul Mondial din 2015 de la Beijing Caster Semenya a avut o performanță dezamăgitoare, neputând trece de semifinală.

În 2015, Curtea de Arbitraj Sportiv (CAS) a anulat restricția privind nivelul de testosteron al atletelor și a suspendat regulile privind hiperandrogenia timp de doi ani. De când nu mai ia medicamente, Semenya a regăsit formă: în aprilie 2016 a câștigat probele de 400 m, 800 m și 1500 m într-o singură după-amiază în cadrul Campionatului Sud-African. În luna iulie, la reuniunea de la Monaco din Liga de diamant, și-a îmbunătățit recordul personal cu timpul de 1:55,33, cel mai bun timp mondial la această distanță de după 2008. În august, a câștigat proba olimpică de 800 metri cu timpul de 1:55,28, stabilind un nou record personal și național.

Realizări 2008Campionatul Mondial de JunioriBydgoszcz, Polonia37800 m2:11,982009Campionatul African de JunioriBambous, Mauritius1800 m1:56,7211500 m4:08,01Campionatul MondialBerlin, Germania1800 m1:55,452011Campionatul MondialDaegu, Coreea de Sud1800 m1:56,352012Jocurile OlimpiceLondra, Marea Britanie1800 m1:57,232015Campionatul MondialBeijing, China24800 m2:03,18Jocurile AfricaneBrazzaville, Congo1800 m2:00,9781500 m4:23,002016Campionatul AfricanDurban, Africa de Sud11500 m4:01,991800 m1:58,2014×400 m3:28,49Jocurile OlimpiceRio de Janeiro, Brazilia1800 m1:55,282017Campionatul MondialLondra, Marea Britanie31500 m4:02,901800 m1:55,162018Campionatul AfricanAsaba, Nigeria1400 m49,961800 m1:56,062022Campionatul MondialEugene, Oregon285000 m15:46,12

Recorduri personale Probă Performanță Dată Locație 400 m 49,62 8 septembrie 2018 Ostrava 800 m 1:54,25 30 iunie 2018 Paris 1500 m 3:59,92 4 mai 2018 Doha

Note

Legături externe

Caster Semenya la athleticspodium.com

Categorie:Nașteri în 1991 Categorie:Nașteri pe 7 ianuarie Categorie:Atleți sud-africani Categorie:Alergători Categorie:Atleți la Jocurile Olimpice de vară din 2012 Categorie:Atleți la Jocurile Olimpice de vară din 2016 Categorie:Medaliați olimpici cu aur sud-africani Categorie:Medaliați olimpici cu argint sud-africani Categorie:Sud-africani în viață