Asociația Club Sportiv Știința Poli Timișoara, cunoscut sub numele de Politehnica Timișoara, Poli Timișoara, sau pe scurt Poli, este un club de fotbal profesionist din Timișoara, România, care evoluează în prezent în .
Numit și condus inițial de Universitatea Politehnica Timișoara, clubul a fost fondat în 1921 de către un matematician, Traian Lalescu. După două decenii petrecute în ligile regionale, Politehnica a promovat în prima divizie în 1948. A câștigat primul său trofeu în campania 1957–58, când a învins Progresul București în finala Cupei României. La nivel internațional, Alb-Violeții și-au făcut debutul în competițiile europene în Cupa UEFA 1978-1979, când au trecut de MTK Hungária în prima rundă. Politehnica a obținut cel mai mare rezultat în campionatul național după ce a terminat pe locul doi în Liga I 2008-2009. A repetat performanța în sezonul 2010-2011, dar a retrogradat după ce nu a putut obține o nouă licență de participare din cauza datoriilor neplătite și a fost în cele din urmă desființată în 2012.
După dizolvarea vechii entități în 2012, clubul ACS Recaș a fost mutat la Timișoara și redenumit ACS Poli Timișoara, preluând palmaresul fostei echipe de la Primăria Timișoara. Suporterii însă, nefiind de acord cu această decizie, precizând că echipa nu poate fi considerată continuatoarea tradiției politehnicii, au decis să formeze o echipă de amatori în Liga a V-a. UPT a cedat marca și palmaresul clubului FC Politehnica Timișoara pentru utilizare gratuită clubului ACS Poli în perioada 2012–2021, iar apoi a mutat brandul la ASU Politehnica începând cu 2021. ASU Politehnica și-a cesionat ulterior activitatea fotbalistică către clubul SSU Politehnica, urmând ca și acesta să-și cesioneze activitatea în vara lui 2025 către clubul actual, Știința Poli Timișoara.
Culorile tradiționale ale clubului sunt alb și violet, Timișorenii disputându-și meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Electrica din Timișoara, care are o capacitate de 5.000 de locuri.
Poli are o rivalitate aprigă cu UTA, meciurile dintre cele două fiind cunoscute sub numele de Derbiul Vestului. Altă rivalitate aprinsă, dar de amploare ceva mai redusă, este cu rivala locală Ripensia Timișoara.
Istoric Începuturi și ligi inferioare (1921–1945) Echipa studențească, a fost fondată odată cu crearea universității politehnice de către Traian Lalescu în 1921, sub numele de Societatea Sportivă Politehnica Timișoara. Scopul său inițial a fost de a oferi studenților universitari o oportunitate de face mișcare într-un mediu competitiv. Logistica sportului s-a dovedit problematică, deoarece existau limitate mijloace financiare disponibile. Datorită contribuțiilor strânse de la profesori și angajați universitari, clubul și-a cumpărat primele echipamente de fotbal, cu dungi verticale alb-negru, și a închiriat stadionul de fotbal „Patria”. Abia în 1928 clubul și-a dezvoltat propriul teren de antrenament, „Politehnica”, care a fost construit de voluntari. Jucătorii echipei au fost aleși pe merit din bazinul de elevi și liceeni timișoreni, care s-au antrenat după orele de școală în timpul săptămânii și au jucat fotbal în weekend. Astfel Poli a stat în conul de umbră al marilor echipe ale orașului din perioada interbelică, CA Timișoara, RGMT, Ripensia și Chinezul.
După ce a petrecut trei ani în Campionatul Districtual II, alături de echipele Patria, Progresul, Dura și altele, Politehnica a câștigat promovarea la primul nivel în 1924, învingând-o pe Kadima Timișoara. Clubul s-a consolidat în anii următori, ajungând chiar pe locul 2 la Campionatul Districtual I 1926–27, când Politehnica a pierdut la un singur punct în fața Chinezul, care era unul dintre cele mai cunoscute nume de fotbal din România la acea vreme. Cu toate acestea, nivelul competitiv nu putea fi susținut cu ușurință de un club universitar, deoarece era supus intrării și ieșirii de jucători condiționate de statutul lor de student, ei au fost antrenati pe gratis de antrenorul italian Carnelli. După un declin spre sfârșitul deceniului, punctul cel mai de jos a venit la începutul anilor 1930, între 1931 și 1933, când din cauza resurselor materiale insuficiente, Politehnica a fost nevoită să-și suspende activitățile fotbalistice. A reapărut în 1934, dar a rămas un club modest, cu clasamente la mijlocul clasamentului în Campionatul Districtual I, precum și în Divizia C și Divizia B, odată înființate.
În timpul războiului, campionatele naționale au fost suspendate și toate activitățile fotbalistice reduse la meciuri amicale și „Cupa Eroilor” (1943–44). Până la al doilea război mondial, Politehnica a fost departe de clubul de fotbal numărul unu în Timișoara. Chinezul și apoi Ripensia au câștigat mai multe campionate ale României, în timp ce clubul studenților nu a reușit să obțină rezultate similare.
A devenit unul dintre cluburile notabile ale orașului (1945–1991)
După război și după o scurtă vreme de succes a rivalei CFR Timișoara, însă, Poli a preluat ștafeta fotbalului timișorean, cu România sub regim comunist, aceste decenii au fost o provocare pentru Politehnica, deși clubul a reprezentat o instituție de învățământ de cel mai înalt nivel, nu a reușit la nici un moment dat să egaleze rezultatele obținute de cele două mari echipe ale Timișoarei înaintea perioadei comuniste. Având de suferit din cauza regimului dictatorial și deservind echipele centrale cu jucători, în mod silit, echipa emblemă a Timișoarei a oscilat adesea între primele două eșaloane. Numeroasele promovări și retrogradări dintre primele două ligi naționale au fost contrastate de cele două cupe ale României câștigate și de primele incursiuni ale clubului în fotbalul internațional.
În ciuda câtorva prezențe sporadice în cupele europene și a eliminării unor cluburi precum Celtic Glasgow și Atletico Madrid, Poli nu a reușit să câștige niciodată campionatul României. Totuși, a propulsat mai mulți jucători la Naționala de fotbal a României, cu oameni ca Sfera, Ignuța, Deheleanu, Chiroiu, Pop, Protopopescu și Sepi toți purtând tricourile naționale.
Politehnica a promovat pentru prima dată în liga de top a României, Divizia A, în 1948, și a jucat sub numele CSU Timișoara în primul sezon. Promovarea în A, s-a realizat, cu următorii jucători: Corbus, Păcurariu, Mazăre, Mioc, Popescu, Marcu, Andreescu, Meghie, Iovan, Rădulescu, Dee, Morja, Chioreanu, Francescovici și Baciu, condusi de antrenorul V. Carte. La scurt timp după aceea (din 1950), clubul a fost redenumit Știința Timișoara, în conformitate cu nomenclatorul dorit al vremurilor. În ciuda faptului că a suferit prima retrogradare în 1951, deceniul a fost unul neobișnuit de consistent, clubul revenind rapid în divizia superioară și rămânând acolo până în sezonul 1959. Punctul culminant al anilor Știința a fost cucerirea Cupa României 1957-1958, o victorie cu 1–0 împotriva Progresul București, cu clubul terminând pe primul loc în ligă în același sezon, dar pierzând la diferența de goluri.
mini|Echipa din 1965 Următorul deceniu a văzut clubul luptând pentru a rămâne în prima ligă, în special spre sfârșitul anilor '60. Totuși, atunci a început să prindă contur identitatea modernă a clubului. În primul rând, în 1963, a fost finalizat cel mai mare stadion din Timișoara. Inițial a fost numit „1 Mai”, în onoarea Ziua Muncitorilor Socialiști, înainte de a fi redenumit de mai multe ori în anii 90 și, în final, s-a instalat pe Stadionul Dan Păltinișanu. În al doilea rând, clubul a revenit la denumirea anterioară de Politehnica Timișoara în 1966 și a mers să joace în următoarele cinci decenii pe stadionul construit atunci.
Când Politehnica s-a întors în prima ligă în 1973, după ce s-a chinuit să câștige promovarea timp de câțiva ani, a continuat să sărbătorească una dintre cele mai bune succese ale sale în clasamentul de vârf. Cu oameni ca Emeric Dembrovschi și Dan Păltinișanu în echipă, care ambii au jucat pentru România și au devenit unii dintre cei mai participați jucători din istoria clubului, și sub conducerea prof. Ion V. Ionescu, Politehnica a pierdut finala cupei din acel sezon. După ce a reușit un loc al treilea în ligă cu managerul Angelo Niculescu în 1978, Politehnica a participat pentru prima dată la o competiție continentală. A fost Cupa UEFA 1978-1979, unde „Poli” a învins MTK Budapesta (2–0 și 1–2), fiind apoi eliminată de Honved Budapesta (2–0). și 0–4) în turul următor.
Clubul a rămas constant și a reușit să câștige în sezonul următor al doilea trofeu de cupă, învingând Steaua București cu 2–1, după prelungiri. Politehnica s-a calificat astfel în Cupa Cupelor UEFA, unde a reușit să-l elimine pe Celtic Glasgow (1–0 și 1–2), înainte de a fi învinsă de West Ham United (1–0 și 0–4) în manșa secundă. În ciuda pierderii unei alte finale a Cupei României în 1981, clubul s-a calificat încă o dată în Cupa Cupelor UEFA, unde a pierdut cu Leipzig 2–5 la total.
După ce a retrogradat în 1983, Politehnica a jucat între Divizia A și Divizia B, cu promovări în 1984, 1987, 1989 și retrogradări în 1986 și 1988. Fanii au numit în mod ironic această perioadă „anii ABBA”.
Întrucât Revoluția Română, care a început la Timișoara, a semnalat sfârșitul unei ere, Politehnica a reușit să obțină cel mai impresionant rezultat de până acum în competițiile europene, eliminând Atlético Madrid (2–0 și 0–1) în Cupa UEFA 1990–91.
După privatizare (1991–2001) Din ordinul statului, toate instituțiile publice au fost nevoite să renunțe și să reorganizeze orice club sportiv deținut în 1991, pentru a le privatiza efectiv. Drept urmare, alături de clubul de fotbal nou organizat a apărut și o asociație non-profit, AFC Politehnica Timișoara. Acesta din urmă, format din jucători și personal anterior al clubului, a fost mandatat să dețină și să protejeze înregistrările clubului și proprietatea intelectuală.
Cântecul de lebădă al clubului, aproape de vârful fotbalului românesc pentru următorul deceniu, urma să fie sezonul 1991–92. Poli a terminat pe locul 5 și a ajuns și în finala Cupei României, doar pentru a o pierde la penalty-uri împotriva Steaua București. Participarea ulterioară la Cupa UEFA 1992-1993, a făcut ca clubul să remizeze împotriva lui Real Madrid (1–1 la Timișoara), înainte de a fi învins în retur (0–4). Politehnica a pierdut mai mulți jucători cheie în anii de după privatizarea forțată, ceea ce a dus încet-încet la prăbușirea echipei. În mai puțin de douăzeci și patru de luni de la egalitatea cu Real, clubul a fost retrogradat în Divizia B în 1994. În ciuda unei reveniri rapide în prima ligă în 1995, Poli nu a reușit să-și consolideze poziția și a fost retrogradată în curând după sezonul 1996–97.
Incapacitatea de a reveni duce la presiuni financiare tot mai mari. Clubul a fost deținut temporar de un om de afaceri din Timișoara între 1998 și 2000, înainte ca autoritățile locale să accepte oferta unui investitor italian, Claudio Zambon, de a prelua Politehnica. În ciuda unei cheltuieli financiare inițiale, Poli a terminat pe locul 15 și a fost retrogradat în liga a treia, Divizia C, unde jucase ultima oară în 1938. Pentru a evita un astfel de rezultat, Zambon și autoritățile locale au încheiat o înțelegere cu un club din liga a doua, Dacia Pitești, și și-au achiziționat licența de participare la Divizia B. După ce nu a reușit să câștige promovarea în top, sezonul 2001–02 a reprezentat o provocare de netrecut pentru Politehnica. Plecarea lui Zambon în urma unor neînțelegeri cu autoritățile locale a făcut ca clubul să se confrunte cu dificultăți financiare. Cu minus opt puncte în clasament, din cauza datoriilor neachitate, încă o dată clubul trebuia să retrogradeze în divizia a treia.
Mutarea AEK București la Timișoara (2002)