+Geografia României330pxHarta RomânieiSuprafațăTotal238.397 km²Pământ231.237 km²Apă7.160 km²Latitudine46°0' NLongitdine25°0' EGranițe Anuarul Statistic al României ediția 2007Republica Moldova681,3 kmUcraina649,4 kmBulgaria631,3 kmSerbia546,4 kmUngaria448,0 kmLinie de coastă193,5 kmRevendicări maritime:Zonă contiguă24 Mile MarinePlatformă continentalăpână la 200 m sub nivelul măriiZonă economică exclusivă200 Mile MarineApe teritoriale12 nm

Fiind situată la limita peninsulei Balcanice și acoperind o suprafață eliptică, de 238.397 km², România ocupă mare parte din bazinul inferior al Dunării și regiunile din estul bazinului de mijloc al acestui fluviu. Se află atât la sudul, cât și la nordul Munților Carpați. Formele de relief sunt variate și proporționale, altitudinea maximă (2544 m) aflându-se în Munții Făgăraș.

România este țară carpatică deoarece 2/3 din lanțul carpatic se află pe teritoriul său. Munții Carpați determină etajarea biopedoclimatică, reprezentând un veritabil nod orografic și totodată o barieră în calea maselor de aer, dețin resurse naturale importante si au avut o importanță deosebită în dezvoltarea vieții economice.

România este țară danubiană deoarece întreg sectorul inferior al fluviului (1075 km) se află pe teritoriul României sau reprezintă părți din sectorul de graniță cu statele Serbia, Bulgaria, Ucraina. Dunărea reprezintă o axă importantă de navigație încă din Antichitate. În prezent, prin intermediul Dunării, Rinului și canalelor Main-Rin și Dunăre-Marea Neagră, se realizează legătura între Marea Neagră și Marea Nordului.

România este o țară pontică deoarece are ieșire la Marea Neagră, lungimea țărmului românesc fiind de 245 km (variază în funcție de procesele de acumulare sau eroziune), iar existența litoralului românesc al Mării Negre conferă României multiple avantaje economice. Are un grad mare de populare, densitatea medie a populației fiind în jur de 90 loc./km²), depășind media europeană. Ponderea majoritară a populației este între 53-54%, mai redusă comparativ cu cea europeană. Prezența României în ambele conflagrații mondiale, a făcut-o să iasă din prima câștigătoare (formarea României Mari), din cea de-a doua a ieșit perdantă (pierderea Basarabiei, nordul Bucovinei, Ținutul Herța). Sub aspect cultural, spațiul românesc actual a mai fost numit și „spațiul mioritic” (Lucian Blaga), reprezentând spiritualitatea creatoare a satului autohton, cu un specific aparte în diversitatea culturilor europene. Poziția geopolitică actuală este de cea membră NATO din anul 2004 si membru UE din anul 2007.

Date generale thumb|right|350px|Harta fizico-geografică cu unitățile administrative din 1967

Poziționare Partea Central-Sud-Estică a Europei Granițele Romaniei Nord: Ucraina Vest: Ungaria Sud-Vest: Serbia Sud: Bulgaria Sud-Est: Marea Neagră Est: Republica Moldova

Teren Câmpia Transilvaniei este separată de Podișul Moldovei prin Carpații Orientali și de Câmpia Română prin Carpații Meridionali (Alpii Transilvaniei).

Extremele altitudinii cel mai jos punct: Marea Neagră, 0 m cel mai înalt punct: Vârful Moldoveanu, 2.544 m

Extremele geografice cel mai vestic punct: Beba Veche, Timiș (20°17′58″E) cel mai sudic punct: Zimnicea, Teleorman (43°39′12″N) cel mai estic punct: Sulina, Tulcea (29°39′10″E) cel mai nordic punct: Horodiștea, Botoșani (48°14′41″N)

Resurse naturale petrol (resurse în scădere), cherestea, gaze naturale, cărbune, sare, teren arabil, energie hidraulică.

Folosirea terenurilor teren arabil: 41% semănături permanente: 3% pășuni permanente: 21% păduri: 29% altele: 6% (estimativ, 1993)

Terenuri irigate 30.016 km² amenajați, din care cca. 15.000 km² în funcțiune; (2005)

Riscuri naturale cutremure mai severe în sud și sud-est; structurile geologice și climatul provoacă alunecări de teren; inundatții frecvente în nordul și vestul țării.

Mediu înconjurător - probleme curente eroziune a solului și degradare; poluare a apei; poluare a aerului în sud din motive industriale; contaminare a Deltei Dunării

Mediu înconjurător - înțelegeri internaționale părtașă la: Poluarea Aerului, Tratatul Antarctic, Biodiversitate, Schimbarea Climatului, Deșertificare, Specii pe cale de Dispariție, Modificări ale Mediului Înconjurător, Risc de Dezastru Natural, Legea Mării, Interzicerea Testului Nuclear, Protejarea Stratului de Ozon, Poluarea provocată de Vase, Delte semnate, dar încă nu ratificate: Poluarea Aerului - Poluanți Organici Persistenți, Protocolul pentru Mediul Antarctic, Protocolul de la Kyoto pentru Schimbarea Climatului

Notă controlează cea mai ușor de traversat rută între Balcani, Republica Moldova și Ucraina.

Relief

thumb|350px|right|Harta reliefului României Raportat la suprafața relativ mică a României, relieful se caracterizează printr-o mare diversitate și complexitate. Din întreaga suprafață a României, 28% este ocupată de munți (peste 800 m altitudine), 42% de dealuri și podișuri (200–800 m altitudine) și 30% de câmpii (sub 200 m altitudine).

Relieful este axat pe arcul Carpaților. În centrul teritoriului se află Podișul Transilvaniei, înconjurat de lanțurile muntoase ale Carpaților Orientali, Meridionali și Occidentali, la exteriorul cărora se întind, ca o treaptă mai joasă, podișuri și câmpii, către care trecerea se face prin intermediul dealurilor subcarpatice.

Diversitatea tipurilor genetice de relief este caracteristică și spațiului românesc. Relieful structural este pus în evidență de abrupturi și denivelări în Carpați și Podișul Dobrogei de Nord. De asemenea, horstul dobrogean s-a constituit pe resturi hercinice în condițiile eroziunii diferențiale a peneplenei. Relieful petrografic este dezvoltat pe roci cristaline în Carpați și Podișul Dobrogei. Relieful dezvoltat pe roci solubile reprezintă peste 20 % din teritoriul țării, mai relevant fiind relieful carstic din aria carpatică. Tot în Carpați este specific și relieful dezvoltat pe gresii și conglomerate, în ariile de orogen, alături de care evoluează relieful vulcanic și cel grefat pe roci metamorfice. Pe spațiile mai joase se afla relieful dezvoltat pe argile, marne, nisipuri și depozite leossoide. Relieful glaciar este bine reprezentat în părțile înalte ale Carpaților Meridionali și în Munții Rodnei, prin circuri glaciare, în timp ce relieful periglaciar este distribuit, în mod variat, pe întreg teritoriul țării. De asemenea, relieful fluviatil și cel litoral au o reprezentare specifică pe teritoriul României.

Munți

Carpații Românești se extind ca un inel, care închide o mare depresiune în centrul țării, a Transilvaniei. Sunt munți cu altitudine mijlocie, fragmentați (de văi transversale total sau parțial) și prezintă un număr însemnat de depresiuni intracarpatice (cu diferite genezeDepresiunile pot fi: tectonice, de baraj vulcanic, de eroziune glaciară etc.), cu un spectaculos etaj alpin, cu pășuni alpine, cu întinse suprafețe de eroziune. Acești munți au fost, din cele mai vechi timpuri, loc de retragere și de adăpost al populației pe timpul invaziilor străine. Datorită caracteristicilor locale, au apărut și așezări permanente (în depresiuni și pe culoarele de vale), dar și temporare (odăi, sălașe) care ating plafonul de 2000 m. În Carpații Apuseni se atinge altitudinea de 1200 m pentru așezările permanente. Raportat la continentul european, Carpații reprezintă sistemul nord-estic montan alpin, care începe din Bazinul Vienei și ține până în Valea Timocului, pe o lungime de aproximativ 1500 km (cel mai lung lanț montan din Europa) și se întinde pe o suprafață de 170 000 km². Pe teritoriul României au o lungime de 910 km.Nicolae Cruceru - Introducere în geografia regionala a României - Editura Fundației România de Mâine, București, 2008, ISBN 978-973-163-224-7 Carpații românești fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcția generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate și structură. Rezistența Platformei Ruse le-a impus Carpaților la formare o direcție de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcție modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean. Astfel, Munții Carpați, care se ridică până la peste 2 500 m, domină relieful României, altitudinea maximă de 2 544 m fiind în vârful Vârful Moldoveanu din Munții Făgăraș. Carpații sunt apreciați ca munți cu înălțime mijlocie și mică și au altitudinea medie de 840 m. De asemenea, circa 90 % din suprafața lor se află sub altitudinea de 1500 m. Cea mai mare parte din aria carpatică având peste 2000 m, în proporție de 85 %, se află între Valea Prahovei și Culoarul Timiș-Cerna. Treapta munților prezintă, deci, diferențieri din punct de vedere hipsometric: Carpații Meridionali, cu altitudinea medie de 1136 m, Carpații Orientali, cu altitudinea medie de 950 m și Carpatii Occidentali, cu altitudinea medie de 654 m.George Erdeli, Cătălina Șerban, Nicolae Ilinca, Nela Burcea - Manual de geografie pentru clasa a XII-a - Europa, România, Uniniunea Europeană, Probleme fundamentale - Editura CD Press, București, 2008, ISBN 978-973-1760-88 9

Carpații românești se împart în trei mari grupe: Carpații Orientali, aflați între granița de nord și Valea Prahovei, reprezintă 52,2 % din întreaga arie carpatică, cuprinzând depresiuni largi și numeroase pasuri ce permit circulația rutieră și feroviară între Moldova și Transilvania; pe latura vestică a Carpaților Orientali se întinde cel mai mare lanț de munți vulcanici din Europa: Oaș, Gutâi, Țibleș, Călimani, Gurghiu, Harghita, Bodoc etc. Formați ca și celelalte unități ale Carpaților românești, în timpul orogenezei alpine, prezintă varietate litologică, fiind constituiți din sișturi cristaline, roci sedimentare și roci vulcanice, dispuse în trei șiruri paralele. Altitudinea maximă este de 2303 m, iar gradul de fragmentare este ridicat, fiind dat de prezența depresiunilor și văilor dispuse transversal și longitudinal. Între văile Oituz și Prahova, Carpații Orientali își schimbă direcția (de la N-V la S, spre S-V și V), formând Carpații de Curbură. Masivele care alcătuiesc Carpații Orientali au următoarea alcătuire: în vest roci vulcanice, în centru roci cristaline iar în est și sud roci sedimentare. Principalele resurse sunt: minereuri de cupru, plumb, aur, argint, mangan, cărbuni, ape minerale etc. Carpații Meridionali, cuprinși între Valea Prahovei și culoarul Timiș-Cerna, se întind pe aproximativ 21 % din spațiul montan românesc. În această grupă se întâlnesc cei mai înalți munți din România, 11 vârfuri au altitudini de peste 2500 m. Caracteristicile morfometrice sunt superioare celorlalte unități carpatice. Dovada o constituie înălțimea maximă de 2544 m, înclinarea medie a reliefului de 25 – 35 % și adâncimea fragmentării, care, pe alocuri, variază între 500 și 1000 m. Masivitatea pronunțată se explică prin structura litologică, prin predominarea sișturilor cristaline. În plus, aceste tipuri de roci au conservat cel mai bine urmele glaciațiunii pleistocene și, ca urmare, Carpații Meridionali adăpostesc cea mai mare varietate de forme glaciare: circuri și văi glaciare, custuri, șei de transfluență, morene frontale și laterale, praguri glaciare. Acestea sunt fie izolate, fie grupate, în acest din urmă caz formând complexe glaciare. De asemenea, rocile metamorfice sunt cele care au condiționat menținerea urmelor modelarii policiclice, în cadrul lor evidențiindu-se trei suprafețe de nivelare (Borăscu, Râu-Șes, Gornovița), precum și umeri de vale. Nu în ultimul rând, este de menționat relieful carstic prezent pe calcarele din care sunt construite extremitățile munților. Munții sunt formați din roci cristaline și culmi calcaroase.