Cetatea Semendria (în ) este o cetate medievală fortificată din Semendria (Serbia), oraș care a îndeplinit temporar rolul de capitală a Serbiei în Evul Mediu. Ea a fost construită între 1427 și 1430 la ordinul despotului Đurađ Branković, conducătorul Despotatului Serbiei. A fost fortificată de către Imperiul Otoman, care a cucerit orașul la sfârșitul aceluiași secol.
Cetatea a rezistat mai multor asedii ale otomanilor și sârbilor, supraviețuind relativ neatinsă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost puternic deteriorată de explozia accidentală a depozitului de muniție aflat aici și apoi de bombardamentele armatelor aliate. Începând din 2009 ea a fost supusă unor ample lucrări de restaurare și conservare, fortăreața fiind „una dintre rarele curți domnești conservate ale conducătorilor medievali sârbi”.
Cetatea Semendria a fost declarată în 1979 monument cultural de importanță excepțională. În 2010 cetatea a fost plasată pe o listă preliminară pentru o posibilă nominalizare ca monument din Patrimoniul Mondial (UNESCO).
Localizare Cetatea Semendria se află la 45 de kilometri sud-est de Belgrad și se întinde pe o suprafață de 11,3 hectare în centrul orașului modern Semendria. Ea este situată strategic pe malul drept al fluviului Dunărea într-o câmpie de formă triunghiulară formată la confluența Dunării cu râul Jezava, la o altitudine de doar 72 de metri deasupra nivelului mării. Această locație a permis capitalei sârbe să rămână aproape de Regatul creștin al Ungariei, mulțumindu-l, de asemenea, pe sultanul Murad al II-lea al Imperiului Otoman prin oprirea trecerii necontrolate a maghiarilor pe valea Moravei. (Excerpt from Smederevo 1430–1930 by Ljubomir Petrović.)
Poziția strategică a cetății pe drumul ce leagă Balcanii și Europa Centrală a transformat-o într-un important centru comercial și religios timp de secole, ea aflându-se în prezent pe traseul Coridorului X pan-european. (A reprint of the specific section may be found here.) Dunărea o conectează, de asemenea, cu multe alte situri istorice, mai ales Belgrad și suburbia sa Vinča, Novi Sad, cetatea Golubăț, Lepenski Vir și Viminacium.
Istoric stanga|miniatura|Zidurile sudice ale orașului interior și șanțul cu apă (10) miniatura|Vestigiile palatului despotal (18) În mijlocul turbulențelor ce au avut loc în perioada cuceririi Balcanilor de către otomani de la începutul secolului al XV-lea, conducătorii creștini ai regiunii au pierdut mai multe bătălii, printre care Bătălia de la Kosovo Polje și asediul orașului Veliko Tărnovo. Despotul Stefan Lazarević a trebuit să mențină Despotatul Serbiei într-un echilibru fragil între otomani și maghiari. În jurul anului 1403, el a acceptat să devină vasal al regelui maghiar Sigismund și a stabilit noua capitală în orașul Belgrad, care îi fusese cedat ca o recompensă. După moartea despotului Stefan în 1426, Đurađ Branković, nepotul și succesorul lui Stefan, a trebuit să retrocedeze ungurilor Belgradul. Pentru a compensa această pierdere, Đurađ a decis să construiască o nouă capitală și a ales locul unde se află astăzi orașul Semendria.
Semendria, unde nu se aflase anterior nicio așezare umană, a fost ales din mai multe motive. În 1428, în timpul războiului Imperiului Otoman cu Republica Venețiană, ungurii și turcii au fost de acord să-l recunoască pe Branković în calitate de conducător independent al Serbiei, transformând astfel Despotatul Serbiei într-un stat tampon. Un tratat a stabilit, de asemenea, suzeranitatea otomană asupra Serbiei, ce a rămas în continuare un stat vasal al Ungariei. Ținându-se cont de relația mai veche cu Ungaria și de diferențele religioase față de otomani (Ungaria și Serbia erau creștine, spre deosebire de Turcia care era musulmană), capitala statului a fost aleasă într-un loc mai apropiat de Ungaria decât de Imperiul Otoman. Localizarea Semendriei pe Dunăre, între Belgrad și Golubăț, oferea un acces ușor către alte orașe aflate de-a lungul râului. Ea permitea, de asemenea, controlul circulației pe Dunăre, inclusiv blocarea pătrunderii maghiarilor pe valea Morava, ceea ce-i mulțumea pe turci.
În toamna anului 1428 a început construcția capitalei. În 1430, prima parte a cetății, inclusiv un palat și alte clădiri necesare pentru a forma un oraș interior, a fost finalizată. Lucrul la suburbiile fortificate și la fortificațiile suplimentare au continuat până în 1439.
Pe 20 aprilie 1434, Katarina, fiica cea mai tânără a lui Đurađ Branković, și Ulrich al II-lea de Celje s-au căsătorit în noua cetate. Această căsătorie a subliniat relațiile de prietenie pe care despotul le avea cu Poarta Otomană, deși legăturile de rudenie ale lui Ulrich cu regina Ungariei însemna o alianță sârbo-maghiară. Ca urmare, vizirul Mehmet Saridže-pașa a sosit la Semendria la mijlocul anului 1434 cu un mesaj de la Edirne, în care se afirma că siguranța Serbiei în fața Imperiului Otoman putea fi garantată doar prin căsătoria fiicei mai mari a lui Branković cu sultanul Murad al II-lea. După mai multe discuții, sfatul domnesc convocat la palat a acceptat propunerea turcă și s-au început demersurile necesare pentru pregătirea căsătoriei Marei cu sultanul. În acea toamnă, Murad i-a trimis pe mai mulți dintre „cei mai importanți viziri” pentru a-i aduce logodnica.
Pe 14 august 1435, un contract formal de „frăție și prietenie” între Serbia și Republica Veneția a fost semnat în sala de audiențe a cetății Semendria.Din „Pod vlašću proklete Jerina": "... in curia sine [sic] palatio residentie apud Semedram in sala mogna audientie”. La începutul lui iunie 1439, pacea cu otomanii, care fusese obținută prin căsătoria Marei cu sultanul, a fost ruptă. Condusă de Murad al II-lea, o armată de 130.000 de soldați turci a ocupat dealurile din jurul Semendriei. Branković a plecat în Ungaria după ajutor, lăsându-l pe fiul său, Grgur, la comandă. Ajutorul nu a venit imediat, dar Semendria a rezistat atacului, chiar și atunci când Murad a adus tunuri. stanga|miniatura|O vedere a zidului nordic și a Dunării. Aproape trei luni mai târziu, pe 18 august 1439, foamea i-a forțat pe sârbi să se predea. Prinții Grgur și Stefan au fost trimiși în Anatolia și li s-au scos ochii, în ciuda rugăminților surorii lor, sultana Mara. Cinci ani mai târziu, cu toate acestea, orașul Semendria a fost restituit Serbiei prin Pacea de la Seghedin, iar prinților Grgur și Stefan li s-a permis să se întoarcă în țara lor de origine.
Pe la începutul anului 1449, Branković l-a închis pe regentul maghiar Iancu de Hunedoara în temnițele cetății până când a fost răscumpărat de către conaționalii săi. În 1453 sultanul Mahomed al II-lea și Isak-bey Arbanazović au condus un atac asupra Semendriei ce făcea parte dintr-o campanie militară otomană împotriva Serbiei. Turcii au capturat 50.000 de bărbați, femei și copii în timpul atacului, dar Semendria a fost bine apărată de Toma Kantakuzen. În ciuda faptului că avea doar 6.000 de oameni, în comparație cu cei 20.000 de militari turci, orașul a rezistat. Mahomed Cuceritorul a asediat Semendria pentru a doua oară și pentru a treia oară în 1456, cetatea fiind apărată de forțele militare sârbe. În cele din urmă, Semendria a fost capturată de otomani în 1459, ceea ce a dus la destrămarea statului medieval sârb.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele germane au folosit cetatea ca depozit de muniție. Pe 5 iunie 1941, muniția a explodat accidental, afectând întreaga cetate Semendria, precum și așezările umane aflate la o distanță de până la 10 kilometri. O mare parte a zidului sudic al cetății a fost distrus, stația de cale ferată aflată în apropiere, plină cu oameni, a sărit în aer, iar mai multe clădiri din oraș au fost transformate în moloz. Aproximativ 2.500 de oameni au murit în explozie și aproape fiecare locuitor a fost rănit (aproximativ 5.500). Bombardarea de către Aliați în 1944 a cauzat pagube suplimentare.
Utilizare curentă și viitoare Cetatea este folosită în prezent ca parc al orașului și găzduiește, ocazional, festivaluri, concerte, târguri și alte evenimente culturale. O scenă a fost construită în orașul interior. La sud-est, anterior spațiu deschis de-a lungul râului Jezava, se află în prezent un port comercial și unul de agrement. Există, de asemenea, discuții cu privire la utilizarea viitoare a complexului fortificat, precum și la realizarea unor proiecte de restaurare, reabilitare și modernizare a cetății. centru|miniatura|700x700px|Vedere panoramică a Orașului Mic (orașul interior) centru|miniatura|700x700px|Vedere panoramică a Orașului Mare
Importanță istorică și culturală miniatura|Cetatea Semendria - anii 1920 Cetatea Semendria a fost descrisă ca „una dintre cele mai uimitoare și mai monumentale piese de arhitectură ce s-au păstrat din Serbia medievală” și „martor al puterii creatoare sârbe”. Ea constituie un exemplu de arhitectură medievală defensivă tradițională și a rămas bine conservată, nesuferind nici o daună majoră până la cel de-al Doilea Război Mondial. Cetatea și zona înconjurătoare au acumulat dovezi ale civilizațiilor care s-a dezvoltat de-a lungul istoriei, în principal între secolele al XV-lea și al XX-lea, oferind o mărturie directă a progresului statului sârb medieval și al Bisericii Ortodoxe Sârbe. stanga|miniatura|Una dintre ferestrele cu arc dublu ale cetății. Cetatea a fost construită de către Đurađ Branković ca noua capitală a Serbiei. În timpul construcției, soția lui Branković, Jerina, a fost văzută vorbind adesea cu cei care supravegheau lucrările - fratele ei George Paleologul Kantakuzen și oamenii lui - ceea ce a determinat frecventa asociere a ei cu acest proiect. Această asociere, împreună cu timpul îndelungat necesar ridicării cetății și cu impozitele mari care trebuiau a fi plătite, i-a adus porecla de Prokleta Jerina (Afurisita Jerina).
Volumul mare de muncă necesar a dus la apariția, de asemenea, a unui număr mare de exagerări și povești, cum ar fi poemul epic „Starina Novak i knez Bogosav” („Bătrânul Novak și Cneazul Bogosav”), în care se relatează că mulți oameni au fugit în pădure și au devenit haiduci pentru a scăpa de biruri și de munca forțată la construirea cetății. Chiar dacă au existat de fapt haiduci în zonă, nu este clar dacă aceștia aveau vreo legătură cu construirea cetății.
După ce prima parte a fost finalizată, Cetatea Semendria a devenit rapid o legătură importantă între Balcani și Europa Centrală. La scurt timp după ce a fost construit, orașul a atins importanța sa maximă în calitate de centru politic, comercial și religios, fiind populat în principal de sârbi, dar având și colonii de negustori, mai ales din Dubrovnik. În această perioadă, au fost aduse și depozitate în biserica din cetate moaște ale Sfântului Evanghelist Luca, care a devenit patron al Semendriei.
În ceea ce privește structura în sine, orașul interior este notabil prin sala de audiență, care este un exemplu important al arhitecturii medievale sârbe. În partea de sus a zidului de piatră aflat înspre Dunăre au fost cioplite patru seturi de ferestre cu arcuri duble într-o combinație de stil gotic și romanic. Aici a fost semnat contractul comercial între Republica Veneția și Despotatul Sârb. dreapta|miniatura|200x200px|Turnul cu inscripție. Există, de asemenea, un turn în orașul interior cu o inscripție mare pe cărămidă ce poartă numele lui Đurađ Branković și atestă data construcției. Textul inscripției este următorul: „V Hrista Boga blagoverni despot Gurg, gospodin Srblju i Pomorju zetskomu; zapovešću njegovom sazida se ovaj grad v leto 6938” („Credinciosul în Hristos Domnul despot Gurg, Domn al sârbilor și al țărmului Zetei. Din ordinul Său a fost construit acest oraș în anul 6938 .”)Tvrđava - Prestoni grad www.smederevo.org.rs Deasupra inscripției se află o cruce încastrată în zid, care-i dă turnului numele Krstata kula („turnul Krstasta”) și turnul Krstača. Acest tip de inscripție este foarte rar și se întâlnește doar pe fostul teritoriu al Imperiul Roman de Răsărit.