Moartea lui Benito Mussolini, fostul dictator fascist italian, a survenit pe 28 aprilie 1945, în ultimele zile ale celui de al Doilea Război Mondial în Europa, când a fost executat de către italieni comuniști în micul sat Giulino di Mezzegra din nordul Italiei. Versiunea „oficială” a evenimentelor este că Mussolini a fost împușcat de către , un partizan comunist care folosea pseudonimul „Colonelul Valerio”. Cu toate acestea, de la sfârșitul războiului, circumstanțele morții lui Mussolini și identitatea celui care l-a ucis, au fost subiecte de dispută, confuzie și controverse în Italia.
În 1940, Mussolini a implicat Italia în al Doilea Război Mondial de partea Germaniei Naziste, dar în curând a întâmpinat eșecuri militare. Până în toamna anului 1943, el a fost redus la condiția de lider al unui stat-marionetă al Germaniei în Italia de nord, confruntat înaintarea Aliaților dinspre sud și cu un conflict intern din ce în ce mai violent cu partizanii. În aprilie 1945, când Aliații au rupt ultima linie de apărare germană din nordul Italiei și a izbucnit o insurecție generală a partizanilor în orașe, situația lui Mussolini a ajuns imposibilă. Pe 25 aprilie, el a fugit din Milano, unde își avea cartierul general, și a încercat să ajungă la granița cu Elveția. El și amanta sa, Claretta Petacci, au fost capturați pe 27 aprilie de către partizanii locali din apropierea satului Dongo de pe Lacul Como. Mussolini și Petacci au fost împușcați în după-amiaza următoare, ignorȃndu-se cerința Aliaților de a fi arestat, judecat și condamnat, cu două zile înainte de sinuciderea lui Adolf Hitler.
Cadavrele lui Mussolini și Petacci au fost duse la Milano și lăsate într-o piață suburbană, , unde o mare mulțime furioasă le-a insultat și abuzat fizic. Ei au fost apoi spânzurați cu capul în jos de o grindă metalică deasupra unei benzinării. Inițial, Mussolini a fost îngropat într-un mormânt nemarcat, dar, în 1946, trupul său a fost dezgropat și furat de susținători fasciști. Patru luni mai târziu, acesta a fost recuperat de către autoritățile care apoi l-au ținut ascuns pentru următorii unsprezece ani. În cele din urmă, în 1957, s-a permis înhumarea rămășițelor sale în cripta familiei Mussolini din orașul său natal, Predappio. Mormântul său a devenit un loc de pelerinaj pentru neo-fasciști și comemorarea morții sale este marcată de mitinguri neo-fasciste.
În anii de după război, versiunea „oficială” a morții lui Mussolini a fost pusă la îndoială în Italia (dar, în general, nu la nivel internațional) într-un mod care a atras comparația cu teoriile conspirației de pe marginea asasinării lui John F. Kennedy. Jurnaliști, politicieni și istorici care se îndoiau de veridicitatea relatării lui Audisio, au prezentat o mare varietate de teorii și speculații despre cum ar fi murit Mussolini și cine ar fi fost responsabil. În diferite momente, s-a afirmat că cel puțin douăsprezece persoane diferite ar fi fost cei care l-au ucis. Între acestea s-au numărat Luigi Longo și Sandro Pertini , care ulterior au devenit secretar-general al Partidului Comunist Italian și, respectiv, președinte al Italiei. Mai mulți autori cred că moartea lui Mussolini a survenit în urma unei operațiuni a forțelor speciale britanice. Scopul acestei operațiuni ar fi fost obținerea de „acorduri secrete” compromițătoare și a unei presupuse corespondențe cu Winston Churchill pe care Mussolini ar fi purtat-o puțin înainte și la momentul capturării sale. Cu toate acestea, explicația „oficială”, cu Audisio drept călău al lui Mussolini, rămâne cea mai credibilă relatare.
Evenimentele anterioare
Context thumb|left|upright|Republica Socială Italiană: dec. 1943, verde închis și deschis; sept. 1944, doar cu verde închis. Mussolini a condus Italia ca lider fascist din anul 1922 (și ca dictator cu titlul de "Il Duce" din 1925) și a implicat țara în al Doilea Război Mondial pe partea Germaniei Naziste în iunie 1940.BBC History După invazia Aliaților din Sicilia , în iulie 1943, Mussolini a fost demis și arestat; Italia a schimbat apoi tabăra și s-a alăturat Aliaților. Ulterior în același an, el a fost salvat de la închisoare prin raidul de la Gran Sasso de către forțele speciale germane și Hitler l-a instalat ca lider al Republicii Sociale Italiene, un stat-marionetă al Germaniei, care a funcționat în Italia de nord, cu capitala în orașul Salò din apropierea Lacului Garda.Quartermaine 2000, pp. 14, 21 Până în 1944, „Republica de la Salò”, așa cum a ajuns să fie numită, a fost amenințată nu numai de către Aliații care înaintau dinspre sud, ci și pe plan intern de către partizanii anti-fasciști italieni, într-un conflict brutal, care avea să devină cunoscut drept .
Încet-încet, înaintând de-a lungul peninsulei Italice, Aliații au cucerit Roma și apoi Florența în vara anului 1944 și, mai târziu în același an, au început înaintarea în nordul Italiei. După împotriva a armatei germane în aprilie 1945, înfrângerea totală a Republicii de la Salò și a protectorilor ei germani a devenit iminentă.Sharp Wells 2013, pp. 191–194
De la mijlocul lunii aprilie, Mussolini și-a mutat cartierul general la Milano, el și guvernul său avându-și sediul la Prefectura orașului. La sfârșitul lunii, conducerea partizanilor, (CLNAI), a declarat insurecția generală în principalele orașe din nord după retragerea forțelor germane. După ce CLNAI a preluat controlul în Milano și cum armata germană din nordul Italiei era pe cale să capituleze, Mussolini a fugit din oraș pe 25 aprilie și a încercat să meargă spre nord în Elveția.O'Reilly 2001, p. 244
În aceeași zi în care Mussolini pleca din Milano, CNLAI declara:
Capturarea și arestarea thumb|right|upright|Ruta lui Mussolini (cu roz) în jurul Lacului Como, după fuga din Milano Pe 27 aprilie 1945, Mussolini și amanta lui, Claretta Petacci, împreună cu alți lideri fasciști, mergeau într-un convoi german pe lângă satul Dongo de pe malul de nord-vest al Lacului Como. Un grup de partizani comuniști localnici în frunte cu și a atacat convoiul și l-a forțat să se oprească. Partizanii au recunoscut în convoi pe unul din liderii fasciști italieni, dar încă nu pe Mussolini, și au negociat cu germanii să le fie predați toți italienii, pentru ca germanii să fie în schimb lăsați să treacă. În cele din urmă Mussolini a fost descoperit stând aplecat într-unul vehiculele din convoi. Lazzaro a spus mai târziu că:fața lui era ca de ceară și privirea îi era rece, dar cumva oarbă. Am citit totală epuizare, dar nu frică... Mussolini părea complet lipsit de voință, mort spiritualmente.Partizanii l-au arestat pe Mussolini și l-au dus la Dongo, unde a fost interogat la primărie, apoi (separat de Claretta Petacci, care a rămas în Dongo) dus la „Caserma della Guardia di Finanza“ (secția poliției financiare) din Germasino (azi parte a noii comune Gravedona ed Uniti).
În total, peste cincizeci de lideri fasciști și familiile lor au fost găsiți în convoi și arestați de partizani. În afară de Mussolini și Petacci, șaisprezece dintre cei mai importanți dintre ei aveau să fie în Dongo în ziua următoare și încă zece aveau să fi uciși în cele două nopți care au urmat.Roncacci 2003, pp. 391, 403 thumb|upright|Claretta Petacci, amanta lui Mussolini, a fost capturată și executată împreună cu el. Luptele erau încă în desfășurare în zona din jurul satului Dongo. Temându-se că Mussolini și Petacci ar putea fi salvați de către susținătorii fasciștilor, partizanii i-au condus, în miez de noapte (27 spre 28 aprilie 1945), la o fermă din apropiere, a unei familii de țărani pe nume "De Maria" (azi „Casa Del Portico“, Via Del Riale 8, Bonzanigo-Mezzegra-Tremezzina); ei credeau că acesta ar fi fost un loc unde prizonierii lor ar putea fi ținuți în siguranță. Mussolini și Petacci și-au petrecut acolo restul nopții. Vecina și martora oculară Dorina Mazzola a relatat după război că cei doi ar fi fost uciși de partizani în dimineața zilei de 28 aprilie 1945, în curtea acestei ferme, nu lȃngă Villa Belmonte.
În seara zilei capturării lui Mussolini, Sandro Pertini, lider al partizanilor socialiști din nordul Italiei, a anunțat la Radio Milano:Căpetenia acestei adunături de delincvenți, Mussolini, galben de ranchiună și de frică, a fost arestat încercând să treacă frontiera elvețiană. El trebuie să fie predat unui tribunal al poporului care să-l judece rapid. Ne dorim acest lucru, chiar dacă noi credem că un pluton de execuție este o onoare prea mare pentru acest om. El ar merita să fie omorât ca un câine turbat.
Ordinul de execuție Există diferite relatări despre persoanele care au luat decizia ca Mussolini să fie executat. Palmiro Togliatti, secretarul-general al Partidului Comunist, a susținut că el a ordonat executarea lui Mussolini înainte de capturarea sa. Togliatti a spus că a făcut acest lucru printr-un mesaj radio pe 26 aprilie 1945, cu cuvintele: „un singur lucru este necesar pentru a decide că ei [Mussolini și alți lideri fasciști] trebuie să plătească cu viața: chestiunea identității lor”. El a susținut și că a dat ordinul în calitate de viceprim-ministru al guvernului de la Roma și ca lider al Partidului Comunist. Ivanoe Bonomi, prim-ministrul, a negat mai târziu că aceste cuvinte ar fi fost spuse cu acordul sau în numele guvernului său. Un lider comunist din Milano, Luigi Longo, a declarat că ordinul ar fi venit de la comandamentul general al unităților militare de partizani „pentru aplicarea unei hotărâri a CLNAI”. Longo a spus apoi altă poveste: că, atunci când el și Fermo Solari, un membru al (care făcea parte din CLNAI), a auzit vestea prinderii lui Mussolini, imediat au fost de acord ca el să fie executat sumar, iar Longo a dat ordinul. dreapta|thumb|Luigi Longo (stânga) și Palmiro Togliatti la un congres al Partidului Comunist după război. Conform lui Leo Valiani, reprezentantul Partidului Acțiunii în CLNAI, decizia de a-l executa Mussolini a fost luată în noaptea de 27/28 aprilie, de către un grup care acționa în numele CLNAI format din el însuși, Sandro Pertini, și comuniștii Emilio Sereni și Luigi Longo. CLNAI a anunțat, ulterior, a doua zi după moartea lui Mussolini, că acesta a fost executat la ordinele sale.O'Reilly 2001, p. 244
În orice caz, Longo a instruit un partizan comunist de la Comandamentul General, pe , să meargă imediat la Dongo să execute ordinul. Potrivit lui Longo, a făcut-o cu cuvintele: „du-te și împușcă-l”.Moseley 2004, pp. 281, 283, 302 Longo a cerut ca Audisio să fie însoțit și de un alt partizan, Aldo Lampredi, deoarece, potrivit lui Lampredi, Longo credea că Audisio este „obraznic, prea inflexibil și pripit”.Moseley 2004, pp. 281, 283, 302
Execuția Deși după război au fost avansate mai multe versiuni contradictorii și teorii despre cum au murit Mussolini și Petacci, relatarea lui Walter Audisio, sau cel puțin componentele sale esențiale, rămân cea mai credibilă versiune, cea denumită uneori în Italia „versiunea oficială”.Moseley 2004, pp. 275–276, 290, 306 left|upright|thumb|Intrarea in Vila Belmonte. O cruce neagră pe perete a marcat locul execuției (între timp îndepărtată). stanga|thumb|Armă franceză MAS-38 a lui Michele Moretti, despre care s-a afirmat că a fost împușcat Benito Mussolini cu ea () Relatarea a fost în mare parte confirmată de o altă relatare oferită de Aldo Lampredi iar de narațiunea „clasică” a fost stabilită în cărți scrise în anii 1960 de către Bellini delle Stelle și Urbano Lazzaro, precum și de jurnalistul Franco Bandini.Di Bella 2004, p. 49 Deși detaliile fiecărei relatări variază în unele detalii, acestea sunt coerente în ce privește faptele principale.