thumb|350px|Harta Statelor Unite cu autostrăzile americane în funcțiune (U.S. Highways) thumb|350px|Indicatoare de Interstate (I-40), (I-85) și patru U.S. Highways (US 29, US 70, US 220 und US 421) în Greensboro thumb|350px|Început de U.S. Highway 1 în Key West Rețeaua de drumuri numerotate în Statele Unite ale Americii este o rețea integrată de drumuri și autostrăzi numerotate în cadrul unui sistem organizat în raport cu teritoriul contiguu al Statele Unitor ale Americii. Întrucât denumirea și numerotarea acestor șosele a fost făcută prin coordonare între state, acestea sunt uneori numite Autostrăzi Federale, dar drumurile propriu-zise au fost mereu întreținute de guvernele statelor sau administrațiile locale ale unităților pe care le traversează, de la organizarea lor în 1926.
Numerele și pozițiile drumurilor sunt coordonate de către (AASHTO).American Association of State Highway and Transportation Officials (January 2000). Singura implicare federală în AASHTO este un post de observator al . În general, șoselele pe direcția nord-sud au numere impare, cele mai mici în partea de est, în zona celor treisprezece state fondatoare ale Statelor Unite, și cele mai mari în vest. În mod similar, șoselele pe direcția est-vest sunt, de obicei, numerotate cu numere pare, cele mai mici numere fiind în partea de nord, unde drumurile au fost modernizate intens mai devreme, și mai mare în sud. Marile rute nord–sud au numere care se termină în "1", în timp ce marile rute est–vest au numere care se termină în "0". Șoselele cu numere de trei cifre sunt ramificații ale rutelor-părinte, dar nu sunt neapărat conectate de părinții lor. Există , care oferă două aliniamente diferite pentru un singur traseu, chiar dacă multe astfel de variante au fost eliminate. Rutele speciale pot oferi și ele diverse variante, cum ar fi alternative, șosele de centură sau variante pentru transportul greu, pentru o șosea a SUA.
Înainte ca drumurile să fie organizate astfel, principalul mijloc de marcare a drumurilor prin SUA erau , administrate de asociațiile pentru trasee auto. În 1925, Boardul Comun pentru Șosele Interstatale, recomandat de (AASHO), a lucrat pentru a forma un sistem național de numerotare care să raționalizeze drumurile. După mai multe întâlniri, raportul final a fost aprobat de către în noiembrie 1925. Ei au primit plângeri din întreaga țară cu privire la atribuirea de trasee, așa că comisia a făcut mai multe modificări; Sistemul de Șosele al SUA a fost aprobat în noiembrie 1926. Ca urmare a compromisurilor făcute pentru a obține aprobarea acestui sistem, mai multe trasee au fost divizate în variante, aliniamentele diferite deservind diferite orașe. În anii următori, AASHTO a cerut eliminarea acestor ramificații ale drumurilor.
Extinderea sistemului a continuat până în 1956, când s-a format Sistemul Șoselelor Interstatale. După ce construcția a fost finalizată, multe drumuri americane au fost înlocuite cu șoselele interstatale, drumuri rapide pentru traficul de tranzit. În ciuda sistemului interstatal, drumurile vechi încă mai formează multe conexiuni regionale importante, și încă se adaugă rute.
Detalii despre sistem În general, drumurile nu au un minim standard de proiectare, spre deosebire de șoselele interstatale, și nu sunt de obicei construite la standard de autostradă. Unele porțiuni din drumurile SUA nu îndeplinesc standardele pentru niciun fel de drum rapid. Multe traversează din orașele și satele prin care le traversează. Noi completări la sistem trebuie însă să „corespundă în mod substanțial actualelor ”.American Association of State Highway and Transportation Officials (January 2000). La 1989, sistemul de șosele numerotate ale Statelor Unite ale Americii avea o lungime totală de .AASHTO Special Committee on U.S. Route Numbering (1989).
Cu excepția și , pe foarte puține drumuri este pusă taxă. Politica AASHTO spune că un drum cu taxă poate fi inclus doar ca , și că „obligativitatea existenței unei rute gratuite între orice două puncte continuă să fie păstrată ca o parte însemnată a sistemului drumurilor numerotate din SUA.”American Association of State Highway and Transportation Officials (January 2000). îndeplinește această obligativitate; în New Hampshire, ruta nu urmează porțiunile cu taxă din . Dar drumurile americane din sistem utilizează părți din patru drumuri cu taxă:Rand McNally (2013). folosește o parte din din Illinois; vechiul drum este . folosește în Carolina de Sud; vechiul drum este . folosește în Oklahoma; vechiul drum este . US 412 utilizează și în Oklahoma; vechiul drum este .
Numerotare Drumurile americane cu două cifre urmează o grilă simplă pe teritoriul contiguu al Statelor Unite ale Americii, în care drumurile cu număr impare duc în general de la nord la sud și drumurile cu număr par duc în general de la est la vest. (US 101 este considerat a fi traseu de două cifre, „prima cifră” fiind 10.) Modelul de numerotare pentru drumurile americane a fost înființat primul: drumurile americane încep de la numere pare mici în nord la numere pare mari în sud și de la numere impare mici în est la numere impare mari în vest. Numerele care se termină în 0 sau 1 (și "Ask the Rambler: What Is The Longest Road in the United States?"), și într-o mai mică măsură, în 5, au fost considerate rute principale la începutul numerotării, dar diferite extinderi și întreruperi au făcut ca această distincție să își piardă în mare măsură sensul. De exemplu, a fost până la 1964 cel mai lung traseu (această distincție aparținând acum ).McNichol (2006), p. 71.
În anii 1950, a fost stabilită grila de numerotare pentru noul Sistem de Șosele Interstatale, ea fiind în mod intenționat opusă grilei drumurilor americane, prin direcția în care cresc numerele drumurilor. Șoselele interstatale au numere în creștere de la vest la est și de la sud la nord, pentru ca rutele cu numere identice să ramână departe unele de altele, din punct de vedere geografic, ca sa nu fie confundate unele cu altele.McNichol (2006), p. 71. Ambele sisteme de drumuri însă numără drumurile nord–sud cu numere impare și drumurile est–vest cu numere pare.
În Sistemul de Șosele al SUA, numere de trei cifre sunt atribuite ramificațiilor rutelor de una sau două cifre. , de exemplu, se desprinde din la , și se îndreaptă spre nord, către Canada.Rand McNally (2009). Nu toate ramificațiile duc în aceeași direcție ca și „părinții” lor; unele sunt conectate la părinții lor numai prin alte ramificații, sau chiar deloc, fiind însa doar amplasate în apropierea acestora. Cum s-a stabilit inițial, prima cifră a ramificațiilor crește de la nord la sud și de la est la vest de-a lungul părintelui; de exemplu, US 60 are ca ramificațiile, de la est la vest, denumite în Missouri, în Oklahoma, în Texas, și și în New Mexico.Secretary of Agriculture (18 noiembrie 1925). Ca și în cazul rutelor cu două cifre, rutele de trei cifre au fost adăugate, înlăturate, extinse și scurtate; relația „părinte-copil” nu mai este întotdeauna prezentă. De exemplu, mai multe ramificații ale drumului dezafectat US 66 încă mai există. duce de la o frontieră la alta, deși părintele său, , a fost înlocuit în mare măsură de către (I-15).Rand McNally (2009). Esso & General Drafting (1966).
În plus, , numerotat în 1970, nu este nicăieri în apropiere de .Rand McNally (2009). Arizona Department of Transportation. Scurtul drum , aprobat pe la 1970, se conectează cu din Mexic, și se află la vest de fostul .Rand McNally (2009).
Mai multe rute aprobate din 1980 nu respectă modelul de numerotare: , aprobat în 1994, nu are niciun „părinte”, deoarece nu există nici US 0, nici US 100.Rand McNally (2009). , aprobat pe la 1982, nu este nicăieri în apropiere de .Rand McNally (2009). , omologat în 1989, nu este nicăieri în apropiere de .Rand McNally (2009). În timp ce îndrumările AASHTO interzic în mod expres ca o șosea interstatală și un drum american să aibă același număr în același statAmerican Association of State Highway and Transportation Officials (January 2000). (din care motiv nu există drumuri interstatale între 50 și 60), numerotarea inițială a șoselelor interstatale aprobată în 1958 a încălcat această regulă cu și din Illinois și cu , , și din California (US 40 și US 80 au fost eliminate din California în ).Esso & General Drafting (1966).
Unele șosele recente sau propuse, unele aflându-se în poziții complicate în grilă, încalcă și ele, normele: și din Wisconsin (cu traseu ),Jones, Ben (18 decembrie 2006). și în Arkansas,Rand McNally (2009). "Ross (AR04) Newsletter—Interstate 49". și din Texas,Rand McNally (2009). Texas Department of Transportation. și și în Carolina de Nord (cu traseu concurent).Woodard, Johnny (8 octombrie 2008).
Unele numere de două cifre nu au fost niciodată aplicate vreunui drum american, între care se numără 39, 47, 86 și 88.
Drumuri de variantă și drumuri speciale Din 1926, au fost desemnate unele traseele divizate pentru a deservi zone conexe, acestea denumind variante aproximativ echivalente. De exemplu, US 11 se desparte în US 11E (est) și US 11W (vest) în Bristol, Virginia, rutele reunindu-se în Knoxville, Tennessee. Ocazional, numai una dintre cele două variante are sufix; US 6N în Pennsylvania nu duce înapoi în US 6 la capătul vestic. AASHTO încearcă sa elimine aceste ramificații din 1934;Weingroff, Richard F. (7 aprilie 2011). politica actuală este de a refuza aprobarea de noi rute de variantă și de a le elimina pe cele existente „atât de repede cât pot ajunge Departamentul Șoselelor și Comitetul Permanent de Șosele la un acord cu privire la acestea”.American Association of State Highway and Transportation Officials (January 2000).
—cele cu specificație suplimentară, cum ar fi „alternativ” sau „centură”—sunt și ele gestionate tot de AASHTO.American Association of State Highway and Transportation Officials (January 2000). Acestea sunt uneori desemnate cu litere sufixe, ca A pentru alternativ sau B pentru business.De exemplu, comparați următoarele pentru o rută alternativă prin Ohio:
Denumire Jurnalul oficial al rutelor, publicat ultima dată de AASHTO în 1989, a fost numit United States Numbered Highways de la publicarea sa inițială în 1926. În jurnalul rutelor, termenul „U.S. Route” este folosit în cuprins, în timp ce „United States Highway” apare ca titlu pentru fiecare traseu. Toate rapoartele Comisiei Speciale privind Numerotarea Drumurilor din 1989 folosesc „U.S. Route”, și legile federale referitoare la șosele de viteză folosesc denumirile de „United States Route” sau „U.S. Route” mai des decât „Highway”.Căutări Google pe thomas.loc.gov după "United States Route", "U.S. Route", "United States Highway" and "U.S. Highway" Utilizarea denumirilor de „US Route” sau „US Highway” la nivel local depinde de stat, unele state, cum ar fi Delaware, folosind „route” și altele, cum ar fi Colorado, folosind „highway”.Delaware Department of Transportation (2006). "2006 Traffic Count and Mileage Report" (PDF). Colorado Department of Transportation.
Istorie thumb|400px|Dezvoltarea istorică a indicatoarelor americane de autostrăzi folosind exemplul U.S. Highway 54 Primele trasee auto În 1903, a devenit prima persoană atestată care a condus o mașină de la San Francisco la New York, folosind o rută care cuprindea drumuri de pământ, poteci de vite, și terasamente de cale ferată. Călătoria lui, relatată în presă, a devenit o senzație națională și a dus la cereri pentru realizarea unui sistem de drumuri de lungă distanță.Duncan & Burns (2003), p. ix.