Eduard Кadlec (; întâlnit în textele istorice și cu prenumele de Edward sau cu numele de Kadlez, Kadletz sau Kadleț) a fost un general ceh, cunoscut ca fiind unul dintre liderii Legiunii Cehoslovace din Rusia. În Istoria României, este cunoscut în calitate de comandant cu gradul de colonel al Legiunii Române din Siberia, din noiembrie 1918 până în mai 1920.
Născut pentru a fi soldat, a debutat promițător în carieră, în anul 1900, în Armata Austro-Ungară , dar datorită unui conflict cu superiorii săi a fost marginalizat. După ce și-a dat, în 1908, demisia dintre cadrele active, s-a distins în armata colonială din Congo Belgian, în perioada 1909-1914. Începutul Primului Război Mondial l-a prins în concediu acasă, astfel că a fost mobilizat pentru a lupta în Galiția, unde a ajuns comandant al Fortul Nr. XI „Duńkowiczki” din Fortăreața Przemyśl.
Căzut după capitularea fortăreței, în 1915, în prizonieratul rus, a reluat, în 1917, lupta de partea Antantei , în cadrul Legiunii Cehoslovace, distingându-se ca unul dintre cei mai proeminenți ofițeri ai ei. În această calitate, a intervenit decisiv în câteva dintre momentele critice ale acesteia, precum Bătălia de la Bahmaci sau Ocuparea stației Mariinsk de către Legiunea Cehoslovacă. De asemenea, în cadrul cooperării româno-cehoslovace a reorganizat și condus, cu succes, Legiunea Română din Siberia (noiembrie 1918 - mai 1920).
Revenit în Cehoslovacia a suit treptele ierarhiei militare până la gradul de general de armată, fiind, însă, în 1937, pensionat forțat, ca efect atât al intrigilor, cât și al opțiunilor prosovietice ale politicii externe cehoslovace.
Asemenea altor legionari cehoslovaci, Kadlec s-a căsătorit în Rusia, luând de soție pe fiica unui comerciant, care l-a însoțit, ulterior, la reîntoarcerea în țara sa natală. După pensionare s-a retras din viața publică și a trăit, până la moarte, în Brno-Řečkovice. În perioada regimului comunist a fost evacuat din propria locuință și degradat la gradul de soldat, retrăgându-i-se și decorațiile date de către statul cehoslovac. A murit în sărăcie și uitare, fiind reabilitat de abia după Primăvara de la Praga.
Date biografice
Născut, așadar, în 16 martie 1880, în Ústí nad Labem (actual Cehia)Schildberger, Vlastimil; Brněnské vojenské osobnosti:Armádní generál Eduard Kadlec - cesta rakousko-uherského důstojníka ; Listy Univerzity Obrany, 05/2008; p. 20 dintr-o familie de clericiArmádní generál Eduard Kadlec, Vališ, 2001, p. 169 (tatăl numindu-se Vaclav Kadlec și mama numindu-se Marie Nee, născută Buršíková), împreună cu fratele său mai mic, Janem, a decis să urmeze o carieră militară. După finalizarea școlii generale și a studiilor liceale în limba germană, la Praga, s-a înscris, în 1896, la Școala pentru cadeți de artilerie din Viena, pe care a absolvit-o în anul 1900, pe 18 august. Părinții săi au trăit în Ústí nad Labem, în timpul Primei mari Conflagrații și, posibil, chiar în intervalul anilor '920.Houfek, Václav; Zapomenutý generál Eduard Kadlec; Ústecké Přehledy - nové, 01/2001
Asemenea altor legionari cehoslovaci, Kadlec s-a căsătorit în Rusia, la Irkutsk, luând de soție, la 15 decembrie 1919, pe Vera, fiica unui comerciant din Turinsk, numit Feodor Soloviev.Armádní generál Eduard Kadlec, Vališ, 2001, p. 171 Aceasta l-a însoțit, ulterior, la reîntoarcerea în țara sa natală.Ecce Homo - Eduard Kadlec; Český rozhlas, 16. března 2005
După pensionare s-a retras din viața publică și a trăit tot restul vieții în Brno-Řečkovice , împreună cu soția sa de origine rusă.
Cariera militară Primul eșec și perioada colonială din Congo thumb|left|200px|Hartă a teritoriului colonial Congo Belgian Și-a început cariera la Bateria Nr. 6 a Regimentului de Artilerie de cetate Nr. 1 „Împăratul Franz Joseph” din Viena. În 1903 și-a căpătat tresele de ofițer după absolvirea unui curs la Brigada de Artilerie Nr. 2, fiind încadrat în Batalionul III. Cariera sa promițătoare a primit o lovitură în toamna anului 1904, ca urmare a unei dispute cu superiorul său ierarhic, motiv pentru care a fost mutat disciplinar într-un post secundar, la un depozit al Batalionului de Artilerie de cetate Nr. 3 din Petrovaradin. Cu toate acestea, a reușit, totuși, să se facă remarcat, astfel că, în 1906, a fost transferat la Comandamentul de Inspecție al Artileriei Nr. 4 din Sarajevo, de unde, la cererea sa, la sfârșitul anului, a fost numit comandant al unui buncăr de artilerie de la Boričevci și, ulterior, promovat locotenent. În 1908 a fost, însă, sărit la avansare, astfel că a decis să părăsească armata.
Transferat fiind în rezerva armatei, în primăvara anului 1909 a mers la Bruxelles, unde s-a oferit voluntar pentru a intra în nou creata administrație colonială din Congo Belgian. După finalizarea unui curs pentru ofițeri de administrație, în toamna anului 1909 a mers în Africa, unde a lucrat, mai întâi, ca director regional în Ponthierville, Kasongo și Kilo. Abilitățile sale de conducător l-au făcut remarcat în timpul unor expediții împotriva populației băștinașe, astfel că a fost promovat pentru merite deosebite într-o poziție superioară, mai întâi ca șef al administrației din provinciile Mongala și, apoi, din Lika (aflată în estul Congoului). După cinci ani de serviciu și după primirea unor onoruri din partea guvernului belgian,Eduard Kadlec (1880-1961); Muzeum města Ústí nad Labem, nej.muzeumusti.cz s-a reîntors, la începutul verii 1914, pentru a-și petrece concediul în Boemia.
Asediul Przemyślului
Începutul Primului Război Mondial l-a găsit în concediu acasă, astfel că a fost încadrat în Armata Austro-Ungară ca ofițer de rezervă în Regimentul de Artilerie de cetate Nr. 3 din Nagykanizsa. De aici a fost trimis în Fortăreața Przemyśl, unde a preluat, mai întâi, comanda unei fortificații din Fortul Nr. XI. „Duńkowiczki”Boruta, M.; Modernizacja dwuwałowego fortu artyleryjskiego na przykładzie Fortu XI „Duńkowiczki” Twierdzy Przemyśl; Fortyfikacja, t.II, 1995 În luna noiembrie 1914, având gradul de locotenent major a fost numit la comanda podurilor Fortului X în timpul primului asediu al Przemyślului, ulterior, preluând, treptat, comanda întregului Fort XI (cu câteva zeci de guri de foc de artilerie grea), subordonat fiind Brigăzii 93 Landsturm.Armádní generál Eduard Kadlec, Vališ, 2001, p. 170
În noaptea din 21 spre 22 martie 1915, înainte de capitularea fortăreței, a distrus muniția și tunurile rămase, a aruncat în aer cazematele și depozitele armatei din fort, după care a ajuns prizonier de război al Armatei Imperiale Ruse.
Prizonieratul Până în vara anului 1915 Kadlec a stat într-un lagăr pentru ofițeri din Kiev, fiind, ulterior, transferat la Kazalinsk.
În primăvara anului 1916 a luat legătura cu asociațiile cehilor din Imperiul Rus, astfel că a fost eliberat din lagăr și a revenit la Kiev pentru a participa la efortul acestora. Aici a ajuns într-o poziție relativ importantă de redactor al unor reviste și al altor publicații și s-a implicat în activitatea politică. Deși a depus o cerere să fie primit în rândul trupelor cehoslovace, aprobarea acesteia a întârziat. De abia în iulie 1917 i-a fost recunoscut gradul de stabs-căpitan
Epopeea siberiană Născut pentru a fi soldat,The Czecho-Slovak Struggle for Independence..., Mueggenberg, 1980, p. 152 Kadlec s-a dovedit a fi unul dintre cei mai experimentați ofițeri ai Legiunii Cehoslovace. A avut reputația unui om aspru în ceea ce privește menținerea disciplinei și a fost recunoscut ca fiind un abil tactician,The Czecho-Slovak Struggle for Independence..., Mueggenberg, 1980, p. 129aflându-se, în același timp, printre cei care au supralicitat cel mai bine spiritul aventurier al legionarilor cehoslovaci.The Czecho-Slovak Struggle for Independence..., Mueggenberg, 1980, p. 152
Fiind repartizat la Regimentul 7 Infanterie, a luat comanda Batalionului III. Mai târziu, după încadrare și un proces de instrucție, a fost promovat căpitan. La începutul lunii ianuarie 1918 a predat un curs de tactici de infanterie pentru comandanți de companii și batalioane la Pîreatîn, întorcându-se la regiment, la începutul lunii martie 1918, într-un moment în care unitățile cehoslovace începeau să se pregătească de plecare din Ucraina. Colonelul rus Smuglov – în calitate de comandant al regimentului, arătând un interes scăzut pentru ofițerii acestuia, Kadlec a fost promovat comandant adjunct. În timpul evacuării efectivelor cehoslovace din Ucraina a primit, la începutul lunii martie 1918, comanda unui tren, având în subordine 2 companii de pușcași, secțiunea de mortiere, secțiunea de cavalerie de recunoaștere, muzica regimentară și o companie de mitraliere – în total, 500 de soldați pe care i-a scos din Berejanî spre Kursk.
Într-o cursă contracronometru, el a redirecționat trupele Diviziei a 2-a de Infanterie de la Bahmaci, spre care se îndreptau regimentele de infanterie cehoslovacă 1 și 6. A intervenit cu determinare și hotărâre în Bătălia de la Bahmaci, reușind să stopeze încheierea unui armistițiu și predarea trupelor cehoslovace germanilor. Aici, în lupta cu germanii, în după amiaza de 10 martie 1918, a fost grav rănit, dar, datorită lui, trenurile care purtau Divizia 1 de Infanterie cehoslovacă au putut trece de nodul feroviar.
Revenit după însănătoșire, a rămas adjunctul comandantului Regimentului 7 Infanterie, într-o perioadă în care, după înțelegerea de la Penza, în aprilie 1918, trenurile cehoslovace – aflate în drum pre Vladivostok, deși obstrucționate de către sovietele locale, s-au deplasat dinspre Volga spre Urali.
S-a distins, apoi, în timpul luptelor de apărare a căii ferate transsiberiene. La sfârșitul lunii mai 1918 – atunci când bolșevicii, în înțelegere cu Puterile Centrale, au încercat dezarmarea voluntarilor cehoslovaci, pentru ca aceștia să nu ajungă pe Frontul de Vest - a ordonat atacul și a salvat decisiv, pe plan local, situația. Dispunând, inițial, numai de 2 mitraliere și 170 de puști, a rezistat, astfel, cu 1.000 de oameni în orașul Mariinsk – stație a căii ferate transsiberiene, împotriva forțelor bolșevice care îl înconjurau de 20 de zile, până i-au venit alte forțe în ajutor. Bătălia s-a dovedit a fi un moment crucial pentru joncțiunea trupelor cehoslovace dintre Omsk și Krasnoiarsk.
În iunie 1918 căpitanul Kadlec a fost promovat în funcția de șef de Stat Major al Grupului de Est (Omsk Est) al trupelor cehoslovace. De aici a demisionat în iulie același an pentru a prelua comanda Regimentului 7 Infanterie „Tatra”. În 23 august 1918, după ce a fost promovat la gradul de colonel, a primit comanda trupelor cehoslovace aflate la vest de Vladivostok. În această calitate a reușit să domine zona strategică a tunelurilor transsiberiene din jurul lacului Baikal, primind, mai târziu, pentru meritele sale în această acțiune, decorații ruse, cehoslovace, franceze și românești. În 26 septembrie a fost transferat la sediul comandamentului central al trupelor cehoslovace din Vladivostok, de unde a demisionat, pentru o nouă funcție de comandă, la data de 10 octombrie.
Dovedit a fi un comandant excelent și știind limba franceză, a fost numit, în 25 noiembrie 1918, la Irkutsk, în funcția de comandant al Legiunii de voluntari transilvăneni și bucovineni din Siberia. În decurs de câteva luni, acesta a reușit să reorganizeze corpul de voluntari, astfel că acesta a fost folosit pentru paza unei porțiuni din Transsiberian. Sub conducerea sa, legionarii au dus lupte de asanare a teritoriului dominat de gherilele bolșeviceSigarteu, Ionel; Legiunea Română de Vânători transilvăneni și bucovineni în războiul civil din Rusia (1918-1920) ; Astra Salvensis, An III (2015) Nr. 6; pp. 68-69 și au câștigat lupta de la Șeragul și Kuitun.