Corpul Voluntarilor „Horia” a fost o unitate militară formată din voluntari români, constituită în principal din membri ai Gărzilor Naționale și din alți tineri, cu baza de recrutare în plășile Hălmagiu, Baia de Criș, Brad, Abrud, Câmpeni. La originea formării sale a stat decizia Consiliul Dirigent din Transilvania de a lua măsuri de organizare a unei rezistențe active la vest de Linia de demarcație stabilită în ianuarie 1919, decizie cu a cărei punere în practică au fost însărcinați deținătorul portofoliului Resortului Organizării Dr. Ioan Suciu și ofițerul Florian Medrea.

Nucleul viitorului Corp l-au constituit Gărzile Naționale din Țara Hălmagiului, împreună cu gărzile retrase din comitatul Arad pe valea Crișului Alb după stabilirea celei de-a treia linii de demarcație dintre trupele române și maghiare. Aceste gărzi depășindu-și mandatul primit de la Consiliul Național, au început să se transforme în instrument combativ cu scopul opunerii de rezistență trupelor ungare. Aflate în sfera de competență a trupelor Brigăzii a IV-a din Divizia 2 Vânători cu cartierul la Brad, gărzile au contribuit activ printr-un război de gherilă la frânarea înaintării inamicului.

Înființarea propriuzisă a Corpului s-a făcut pe 15-16 februarie 1919, efectivul acestuia ajungând la aproximativ 4.000 de oameni. Implicat activ în pregătirea Ofensivei din Aprilie a trupelor române, Corpul a fost reorganizat ulterior în Regimentul 86 Infanterie, intitulat Regimentul de Infanterie Beiuș după eliberarea orașului Beiuș – la care și-a adus contribuția

Istoric Scopul existenței acestei unități a fost acela de apărare a regiunii Munților Apuseni de atacurile armatei regulate maghiare.Petraș, Lucian; Aspecte ale activității militare și politice desfășurate de generalul Sabin Banciu; Armata și Societatea civilă - studii și comunicări prezentate la sesiunea științifică dedicată Zilei Arhivelor Militare și aniversării a 92 de ani de la înființarea Centrului de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice și a 145 de ani de la înființarea Serviciului Istoric al Armatei - Pitești, 28 iulie 2012; Ed. Istros; 2012; pp. 64-66 (p. 65) În contextul disputelor duse în vederea stabilirii viitoarelor granițe de stat ale României Mari, activitate sa în zonă a fost importantă.Autobiografia generalului Vasile Barbu..., Mircea și Bota, 2011, p. 102 (PDF)

Context Spre sfârșitul lunii ianuarie 1919, guvernul Ungariei a luat decizia de de a împinge trupele sale în contact pe linia de demarcație cu armata română.Ținutul Hălmagiului – V. IV, Mager, 1938, Garzile Naționale Române în Ținutul... Porniți spre aliniamentul preconizat soldații maghiari au înaintat pe două direcții spre depresiunea Hălmagiului, ajungând lângă aceasta la sfârșitul lunii ianuarie 1919. Deplasarea acestora s-a făcut dinspre Oradea pe calea ferată până la Vașcău și apoi pe șosea peste pasul de la Dealul Mare și dinspre Arad pe calea ferata Arad-Brad. Pentru a preîntâmpina stăpânirea întregii căi ferate (localitatea Brad fiind cap de linie), spre Brad au fost dislocate la 28 ianuarie batalioanele I si II din Regimentul 9 Vânători comandat de colonelul Gheorghe Rasoviceanu (aparținând Brigăzii a IV-a din Divizia 2 Vânători). În 31 ianuarie acestea au ajuns la Deva, de unde s-au deplasat spre Băița – unde s-a instalat în dispozitiv Batalionul I și mai apoi spre Brad, unde pe 1 februarie s-au instalat în dispozitiv Batalionul II împreună cu comenduirea regimentului. Un pluton de mitraliere și o companie, au constituit un avanpost la Baia de Criș. S-au luat măsuri de distrugere a căii ferate. thumb|left|200px|Gara Brad la începutul secolului XX Aflate în sfera de atracție a armatei române, Gărzile Naționale din Țara Hălmagiului s-au desprins mai întâi funcțional de centrul comitatens aflat încă în funcțiune de la Arad. După stabilirea celei de-a treia linii de demarcație dintre trupele române și maghiare, resturi ale Gărzilor Naționale au început să se retragă din comitatul Arad, urmate de intelectualii satelor. Izolarea de Arad devenind completă ca urmare a interpunerii unităților maghiare, gărzile din zonă au trecut sub comanda directă a trupelor române de pe valea Crișului Alb, cu cartierul la Brad.

Sub coordonarea căpitanului Vasile Barbu – delegat inițial de către Consiliul Dirigent să se ocupe de crearea unui corp de jandarmerie și retras de la Ineu spre Hălmagiu, s-a încercat pentru prima dată o ridicare a populației pentru a se împotrivi trupelor ungare prin crearea unui „Corp al Voluntarilor din Crișana”. Manifestul lansat de către acesta pentru ridicarea satelor a rămas însă fără un efect practic, deoarece înaintarea armatei ungare a împiedicat concentrarea efectivelor. Cu toate acestea, depășindu-și mandatul primit de la Consiliul Național gărzile retrase pe valea Crișului Alb împreună cu cele constituite în zonă, au început să se transforme în instrument combativ cu scopul opunerii de rezistență trupelor maghiare.

Preliminarii

Dezarmarea Gărzilor Naționale aflate dincolo de Linia de Demarcație și situția dificilă a conaționalilor români aflați în afara razei de acțiune a trupelor regulate române, au determinat Consiliul Dirigent să ia măsuri de organizare a unei rezistențe active la vest de Linia de demarcație. Cu scopul de a apela la populația Munților Apuseni pentru aceasta, deținătorului portofoliului Resortului Organizării din cadrul Consiliului Dirigent – Dr. Ioan Suciu a fost împuternicit să ia măsuri în consecință. Cu acest scop Suciu s-a deplasat la Brad, reorganizând mai întâi prin Ordinul rezervat Nr. 1. din Brad de la 9 februarie 1919 comanda Gărzilor Naționale de pe valea Crișului sub autoritatea căpitanului Florian Medrea, care urma să vină de la Alba Iulia pentru a prelua comanda efectivelor din zonă. Astfel, comanda a fost retrasă căpitanului Moise Rișcuția de la Arad. Primul act pentru recrutarea voluntarilor, în lipsa lui Medrea l-a iscălit căpitanul Barbu.

Prin Ordinul Rezervat Nr. 2 semnat de către Comandamentul instalat la Brad, însărcinat cu organizarea directă a corpului de voluntari a fost sublocotenentul Traian Mager. Acestuia i s-a recomandat să recruteze ca voluntari tineri născuți în anii 1896, 1897 și 1898 care aparțineau contingentelor mobilizate cu scop de înființare a unor regimente ardelene, prin Ordinul de chemare Nr. 167/1919 emis de către Consiliul Dirigent și apărut în „Românul” din 7 februarie (acesta privea numai teritoriile deja ocupate de Armata Română).

În seara zilei de 10 februarie 1919 Dr. Suciu împreună căpitanul Medrea și 2 secretari civili s-au instalat la Brad în pavilionul minelor de aur „Ruda 12 Apostoli”. Ca urmare a unei consfătuiri în aceeași seară, acest mic Stat Major a decis abandonarea planului inițial de a ridica populația la luptă și a decis formarea unei unități de voluntari organizată după principiile armatei regulate.Ținutul Hălmagiului – V. IV, Mager, 1938, Colonelul Florian Medrea despre ... Pe 11 februarie recrutările au fost astfel temporar sistate și concertarea voluntarilor – programată pentru data de 12 februarie revocată, la ordinul căpitanului Medrea. Acesta a luat respectiva decizie în așteptarea publicării unui ordin de mobilizare, prevăzut pentru ziua de 15 februarie.

Conform acestuia, urma să se facă chemarea la arme a „gloatei mici” (contigentele sub 21 ani) și al altor 11 contingente de la 25 de ani în sus din plășile Baia de Criș, Brad, Abrud, Câmpeni. Chemarea celor din cercurile pretoriale Hălmagiu și Sebiș urma să se facă ulterior – după asigurarea pe deplin a respectivelor teritorii în contra inamicului, iar contigentele intermediare urmau să rămână la dispoziția Ministerului de Război în vederea organizării armatei regulate ardelene. thumb|right|150px|Podul feroviar de peste râul Crișul Alb și tunelul feroviar de la Ciuci (Vârfrile) înainte de 1914 În scopul acoperiri și asigurării activității de concentrare, Gărzile Naționale de pe cele două văi ale Crișurilor au primit ordin să frâneze prin acțiuni de hărțuire înaintarea inamicului, cu executarea dispozițiilor fiind însărcinat căpitanul Vasile Barbu. S-au luat măsuri suplimentare pentru concentrarea cadrelor și a materialului de război, a organizării transporturilor, a legăturilor și propagandei, măsuri despre care prefecții din Hunedoara, Alba Iulia și Turda au fost informați, pentru a li se cere concursul. În tot acest interval Garda Națională din Hălmagiu – întărită atât cu efective retrase dinspre Arad cât și cu voluntarii care apucaseră deja să fie recrutați, majoritatea dintre ei foști soldați, repliindu-se treptat pe valea Crișului Alb s-a angajat progresiv în luptă cu trupele maghiare și la distrugerea lucrărilor de artă feroviară. Ordinele Comandamentului de la Brad au prevăzut ca gardiștii să se considere un avanpost al unității armatei regulate române din Baia de Criș, asigurând trupele de acolo împotriva oricărei surprize și având dispoziție de a respinge doar patrule sau cete mai mici ale inimicului. Cu toate că aceste ordine au prevăzut ca Gărzile din Ținutul Hălmagiului să se retragă spre liniile Armatei Române în caz că vor fi atacate de forțe superioare, efectivele de voluntari au rezistat progresiv pentru a împiedica accesul pe calea ferată spre Brad a inamicului prin defileul de la Aciuța, pe podul și prin tunelul feroviar de la Vârfurile () și pe podul de la Leasa.

Înființare Așadar la sugestia lui Ioan Suciu și cu ajutorul căpitanului Florian Medrea, înființarea propriuzisă a Corpului s-a făcut pe 15-16 februarie 1919.Armata regală română și voluntarii moți..., Petrescu, 2011, p. 255 Au fost recrutați moți din zona Munților Zarandului și a Munților Apuseni așa cum fusese convenit: din plășile Baia de Criș, Brad, Abrud, Câmpeni. Li s-au alăturat foști prizonieri reveniți din Rusia, precum și jandarmii de la Ineu retrași la Brad, ai căpitanului Vasile Barbu.Autobiografia generalului Vasile Barbu..., Mircea și Bota, 2011, p. 41 (PDF) Procesul de constituire al unității a fost încheiat pe data de 19 februarie.

Imobilizată de prevederile de armistițiu armata română a inspirat totuși populația prin prezența ei, dându-i curaj și încredere în victorie. Astfel chiar retras spre Brad, nucleul combativ al gardiștilor din Hălmagiu care a inclus elementele cele mai hotărâte din întreaga regiune a beneficiat din plin pentru acțiuni de hărțuire, de ajutorul activ al populației locale deja îndemnată anterior să opună rezistență unităților armatei ungare.Ținutul Hălmagiului – V. IV, Mager, 1938, Sub teroarea trupelor maghiare. Armata... Terorizate de acțiunile gărzilor (pe care ungurii le-au apreciat ca având un efectiv de 200-300 de combatanți) unitățile ungare au părăsit Hălmagiu, ocupat pe 31 martie 1919 de trupele colonelului Rasoviceanu, care a decis să depășească fără ordin Linia de demarcație. Două zile mai târziu trupele ungare au încercat reocuparea poziției, fiind respinse. Ancheta făcută de generalul Traian Moșoiu și un colonel francez a luat doar act de această insubordonare a trupelor Brigăzii a IV-a Vânători, care nu au putut asista ca simpli spectatori la suferințele populației române aflată în zona neutră.

Structură