Ludwig Hermann von Fabini (n. 6 iulie 1861, Mediaș – d. 11 decembrie 1937, Timișoara) a fost ofițer sas, unul din generalii armatei austro-ungare din Primul Război Mondial.
În 1914 a luptat pe frontul rusesc, iar în 1915 pe frontul italian.
În perioada 1916-1918 a îndeplinit funcția de comandant al Corpului VI Armată în campania acestuia din România, având gradul de general-locotenent.Alexandru Ioanițiu (Lt.-Colonel), Războiul României: 1916-1918, vol. 1, Tipografia Geniului, București, 1929
Familia și studiile Fabini a fost fiul profesorului gimnazial Johann Fabini (1825–1899) și al Josefei Fabini (1832–1901), născută Auner, fiica primarului orașului Mediaș. Tatăl său, Johann Fabini, a devenit ulterior paroh la Biserica fortificată din Brateiu.
Ludwig Hermann Fabini a fost elev la Liceul Evanghelic din Mediaș (în prezent Liceul Stephan Ludwig Roth), după care s-a înscris la Școala de Cadeți de la Praga.
Onoruri În 1898 Ludwig Hermann Fabini a fost declarat cetățean de onoare al orașului Mediaș. La 20 octombrie 1912 împăratul Franz Josef I al Austriei l-a înnobilat. În 2006 titlul de cetățean de onoare i-a fost reconfirmat post-mortem de Consiliul Local Mediaș.
Scrieri Die Feuertaufe des Eisernen Korps: Der erste Tag der Schlacht von Złoczów am 26. August 1914 in: Militärwissenschaftliche Mitteilungen, Heft September/Oktober 1930. Monte Priaforà. Ein Ruhmesblatt der Tiroler Kaiserjäger aus der Maioffensive 1916 in: Militärwissenschaftliche Mitteilungen, Heft November/Dezember 1931. Die Kämpfe um die Hochfläche von Bainsizza in der 10. Isonzoschlacht vom 12. bis 30. Mai 1917 in: Militärwissenschaftliche Mitteilungen, Heft Mai 1933. Tiroler Kaiserjäger 1914/15 am San in: Militärwissenschaftliche Mitteilungen, Heft Dezember 1934.
Note
Bibliografie Ioanițiu, Alexandru (lt.col.), Războiului României, 1916-1918, vol. I, Tipografia Geniului, București, 1929 ***, ''România în războiul mondial 1916-1919, vol. I-IV, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934-1936
Vezi și Participarea României la Primul Război Mondial Corpul VI Armată
Categorie:Nașteri în 1861 Categorie:Decese în 1937 Categorie:Generali austrieci Categorie:Comandanți austro-ungari pe frontul românesc (1916-1918) Categorie:Medieșeni Categorie:Decese în Timișoara Categorie:Nașteri pe 6 iulie Categorie:Decese pe 11 decembrie Categorie:Sași transilvăneni