Pușca mitralieră Lewis, model 1912 a fost o armă de infanterie de calibrul 7,62 mm, din categoria puștilor mitraliere, aflată în înzestrarea Armatei Marii Britanii și a altor armate, în perioada Primului Război Mondial și în perioada interbelică. Pușca mitralieră a fost utilizată și de Armata României, începând cu campania din anul 1917, fiind achiziționate din Franța, un număr total de 61 de bucăți. ***, România în războiul mondial 1916-1919. Volumul I. Documente-Anexe, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934-1940 Principii constructive Pușca mitralieră Lewis era o armă bazată pe principiul recuperării energiei de recul a gazelor arse. Avea țeavă ghintuită, zăvorâtă cu port-închizător mobil și închizător rotativ. Țeava era montată într-o cămașă de aluminiu prevăzută cu orificii, prin care era aspirat aerul rece ca urmare a depresiunii care se forma în momentul când glonțul părăsea țeava, realizându-se astfel răcirea sa. Sistemul de alimentare era automat, cu încărcarea cartușelor dintr-un încărcător de tip tambur. Evacuarea tuburilor trase se făcea printr-un orificiu din cutia culatei, cu ajutorul unui mecanism extractor cu gheară. Pușca mitralieră era portabilă, fără tripod, pe timpul acțiunilor militare fiind sprijinită pe două brațe montate în partea din față a țevii. Roger Ford, The World's Great Machine Guns from 1860 to the Present Day, Amber Books, London, 2005 Dezvoltarea

Primul Război Mondial

Note

Bibliografie

Vezi și Armamentul Armatei României în Primul Război Mondial Legături externe

Colonel Isaac N. Lewis, Operation and tactical use of the Lewis machine gun, D. Van Nostrand Company, 1917

Categorie:Armata României Categorie:Armamentul de infanterie al Armatei României din Primul Război Mondial Categorie: Arme din Primul Război Mondial Categorie: Arme din cel de-al Doilea Război Mondial Categorie: Puști mitralieră Categorie:Cioturi din proiectul România în Primul Război Mondial