miniatura|Intrarea Târgul de Carte de la Frankfurt (în ) este cel mai mare târg de carte după numărul de edituri reprezentate și al doilea cel mai mare târg de carte după numărul de vizitatori după Salonul Internațional al Cărții din Torino.
Târgul de la Frankfurt este organizat anual, la mijlocul lunii octombrie, în clădirea Frankfurt Trade Fair în Frankfurt pe Main, Germania. Primele trei zile sunt limitate exclusiv pentru vizitatori comerciali; publicul larg poate participa în ultimele două. miniatura|Târgul de Cărți cu Turnul Târgului (Messeturm, 2004) Târgul de Carte de la Frankfurt are o tradiție care se întinde pe mai mult de 500 de ani. În 1454, la scurt timp după ce Johannes Gutenberg a dezvoltat tipărirea cu litere mobile în Mainz, în apropiere de Frankfurt, primul târg de carte a fost organizat de către librarii locali.Weidhaas, Peter, Carolyn Gossage, and W A. Wright. Înainte aici era un târg de comercializare a manuscriselor. miniatura|Târgul de cărți Frankfurt 2025
Oaspeții de onoare, centrele de interes miniatura|Pavilionul Turciei ca oaspete de onoare în 2008 Începând cu 1976, câte o țară este numită oaspete de onoare sau centru de interes: An Oaspete de onoare Centru de interes Motto 1976 America Latină Literatura Americii Latine 1978 Kind und Buch (Copil și carte) 1980 Africa Subsahariană 1982 Religii 1984 George Orwell 1986 India Literatura indiană Wandel in Tradition (Schimbare în tradiție) 1988 Italia Literatura italiană Italienisches Tagebuch (Jurnal italian) 1989 Franța Literatură franceză L’Automne français (Toamnă franceză) 1990 Japonia Literatura japoneză Atunci și acum 1991 Spania Literatura spaniolă La Hora de España (Ora Spaniei) 1992 Mexic Literatura mexicană Ein offenes Buch (O carte deschisă) 1993 Flandra și Țările de Jos Literaturile flamandă și olandeză Weltoffen (Deschis la minte) 1994 Brazilia Literatura braziliană Begegnung von Kulturen (Întâlnire între culturi) 1995 Austria Literatura austriacă 1996 Irlanda Literatura irlandeză Und seine Diaspora (Și diaspora sa) 1997 Portugalia Literatura portugheză Wege in die Welt (Căi în lume) 1998 Elveția Literatura elvețiană Hoher Himmel – enges Tal (Ceruri înalte - văi înguste) 1999 Ungaria Literatura maghiară Unbegrenzt (Nețărmurit) 2000 Polonia Literatura poloneză ©Poland 2001 Grecia Literatura greacă Neue Wege nach Ithaka (Noi căi spre Ithaca) 2002 Lituania Literatura lituaniană Fortsetzung folgt (Va urma) 2003 Rusia Literatura rusă Neue Seiten (Noi perspective) 2004 Lumea arabă Literatură arabă Arabische Welt – Blick in die Zukunft 2005 Coreea Literatura coreeană Enter Korea 2006 India Literatura indiană Today's India (India zilelor noastre) 2007 Ținuturile catalane Literatura catalană Singular i Universal (Singular și universal) 2008 Turcia Literatura turcă Faszinierend farbig (Fascinant colorat) 2009 China Literatura chineză Tradition & Innovation ("Tradiție și inovație") 2010 Argentina Literatura argentiniană Kultur in Bewegung (Cultura în mișcare) 2011 Islanda Literatura islandeză Sagenhaftes Island (Fabuloasa Islandă) 2012 Noua Zeelandă Literatura Noii Zeelande Bevor es bei euch hell wird (Înainte să se lumineze) 2013 Brazilia Literatura braziliană Ein Land voller Stimmen 2014 Finlanda Literatura finlandeză Finnland. Cool. (Finlanda. Cool.) 2015 Indonezia Literatura indoneziană 17.000 Inseln der Imagination (17 000 de insule ale imaginației)2016Flandra și Țările de Jos Literaturile flamandă și olandezăDies ist, was wir teilen (Iată ce împărțim)2017FranțaLiteratură francezăFrancfort en français2018GeorgiaLiteratură georgianăMade by Characters2019NorvegiaLiteratura norvegianăDer Traum in uns2020/21CanadaLiteratura canadianăSingular Plurality – Singulier Pluriel2022SpaniaLiteratura spaniolăSprühende Kreativität2023SloveniaLiteratura slovenăWaben der Worte2024ItaliaLiteratura italianăVerwurzelt in der Zukunft2025FilipineLiteratura filipinezăFantasie beseelt die LuftDie Ehrengäste der vergangenen Jahre, Frankfurter Buchmesse, 20262026CehiaLiteratura cehăEin Land an der Küste„Tschechien – Ein Land an der Küste“, czechia2026.com, 20262027ChileLiteratura chilianăThrough the clear skies of literatureÜbersetzungsförderung für Literatur aus Chile, Börsenblatt, 1 iulie 20252028RomâniaSemnarea acordului oficial privind participarea României ca Țară Invitată de Onoare la cea de-a 80-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Frankfurt, Ambasada României în Republica Federală Germania, 20 februarie 2026Literatura română
Note
Vezi și Premiul pentru pace al Târgului de Carte germană Premiul Cartea Germană
Legături externe
Frankfurt Categorie:Frankfurt