Balul de sîmbătă seara este un film românesc din 1968 regizat de Geo Saizescu. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Sebastian Papaiani, Mariella Petrescu și Ana Széles. Este o adaptare a schiței Peron de Dumitru Radu Popescu.

Rezumat

Papă, poreclit și Papă-Lapte, este un tânăr șofer care transportă alimente pentru cantina unui mare șantier. Vesel, visător și dornic să-și găsească iubirea, el își petrece zilele pe drumurile dintre șantier și localitățile din împrejurimi, iar serile de sâmbătă la petrecerile organizate pentru muncitori.

Tânărul trăiește, pe rând, două povești de dragoste. Prima este cu Raluca, o muncitoare la o fabrică de basmale, iar cea de-a doua cu Lia. Papă este atras de amândouă, însă nu știe care dintre ele îi este cu adevărat devotată. Relațiile sunt marcate de neînțelegeri, orgolii și promisiuni care nu se confirmă atunci când el are nevoie de sprijin.

Pentru a descoperi care dintre fete ține cu adevărat la el, Papă le supune unei „probe a devotamentului”. Le transmite că a suferit un accident și că urmează să sosească cu trenul, așteptând să vadă care dintre ele va veni la gară. Încercarea sa îi dezvăluie însă diferența dintre iubirea idealizată și sentimentele reale, iar tânărul rămâne dezamăgit de reacția fetelor.

În paralel cu aventurile sale sentimentale, filmul prezintă viața de pe șantier, relațiile dintre muncitori și dorința oamenilor de a găsi, dincolo de rutina zilnică, libertate și fericire. Balul de sâmbătă seara devine simbolul unei evadări trecătoare, în timp ce Papă înțelege că dragostea adevărată presupune mai mult decât farmec, distracție și promisiuni.

Distribuție Distribuția filmului este alcătuită din:Balul de sâmbătă seara pe site-ul All About Romanian Cinema (titlul este corect în text!)

Sebastian Papaiani — Stelian Papă, șofer pe camioneta șantierului Porțile de Fier Mariella Petrescu — Raluca, cântăreață amatoare din Craiova, iubita brunetă a lui Papă Ana Széles — Lia, dansatoare din Craiova, iubita blondă a lui Papă (menționată Ana Széleș) Octavian Cotescu — Toma Petecaru, șofer pe un camion „Tatra”, colegul de cameră al lui Papă Constantin Băltărețu — Zeno, șofer de camion, prietenul lui Papă Puiu Călinescu — țăranul pocăit Mișu Fotino — Gigi, fostul iubit al Liei (menționat Mihai Fotino) Coca Andronescu — asistenta medicală Nineta Gusti — autostopista în vârstă Ion Gheorghiu Jeny Petrescu Nucu Păunescu — cantonierul CFR Dorin Dron — nea Mitică, responsabilul cantinei de pe șantierul hidrocentralei Porțile de Fier Nicolae Ralea Octavian Cosmuță (menționat Octavian Cozmuță) Emil Bozdogescu Dumitru Chesa George Motoi (menționat George Mottoi) Andrei Bursaci Dragoș Mîrzan Elena Mihalache Elena Cristea Maria Varlam Emil Boroghină Octav Ioniță Sofrone Constantinescu Maria Boboiceanu Ștefan Oneci Mariana Cercel Cornel Patrichi Traian D.R. Popescu — copilul Ghiță

Primire Filmul a fost vizionat de 2.647.495 de spectatori în cinematografele din România, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 2014 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.

Note

Vezi și 1968 în film

Legături externe

Categorie:Filme din 1968 Categorie:Filme regizate de Geo Saizescu Categorie:Filme românești din 1968 Categorie:Filme în limba română Categorie:Filme de comedie românești Categorie:Filme cu acțiunea pe șantier Categorie:Filme de comedie din 1968