Convenția militară de la Belgrad din 13 noiembrie 1918

Convenția militară de la Belgrad din 13 noiembrie 1918 a reprezentat o convenție militară de armistițiu semnată între țările aliate câștigătoare în Primul Război Mondial – reprezentate de generalul Louis Franchet d'Esperey și guvernul ungar al contelui Mihály Károlyi, instaurat după Revoluția Crizantemelor. Aceasta a individualizat pentru Ungaria – în calitate de stat succesor al Austro-Ungariei, condițiile de armistițiu stabilite prin Armistițiul de la Villa Giusti din data de 3 noiembrie 1918.

Semnarea unui acord militar cu partea franceză a devenit o prioritate pentru Ungaria în momentul în care trupele Aliaților s-au aflat la granițele sale. După ce o serie de condiții prealabile care au vizat neutralizarea forțelor militare maghiare au fost acceptate de Ungaria, o delegație condusă de primul ministru Károlyi s-a deplasat la Belgrad pentru discuții, acestea fiind începute la data de 7 noiembrie. În tot acest timp, unitățile militare ale Aliaților din Balcani împreună cu armatele statelor succesoare ale Austro-Ungariei, și-au continuat ofensiva și au trecut granița ungară. După intrarea sârbilor în Banat și Voivodina însă, avansul cehilor în Slovacia precum și instituire unei blocade de către aceștia împreună cu polonezii în ceea ce privește resursele de cărbune german necesare Ungariei, a determinat sfârșitul politicii pacifiste maghiare.

Guvernul maghiar, urmărind cu predilecție menținerea pe cât posibil a integrității teritoriale a propriului stat, a încercat să joace cartea de reprezentare a unei țări neutre, ruptă de trecutul Dublei Monarhii și care a adoptat principiile wilsoniene. Dorind să dea viitoarei înțelegeri caracter politic, delegația s-a recomandat ca reprezentând poporul ungar, a solicitat sistarea blocadei asupra livrărilor de cărbune german și a cerut ca eventualele trupe de ocupație să nu fie sârbe, cehe sau române. De asemenea, a solicitat sprijin pentru noul guvern și recunoașterea diplomatică a noului stat, acceptând dreptul Conferinței de Pace de a decide în privința formării statului ceh și iugoslav, precum și în chestiunea naționalităților.

De cealaltă parte, prin intermediul comandantului șef al armatelor aliate din Orient, Consiliul Suprem Aliat a avut în minte în mod primordial posibilitatea de a ataca Imperiul German de pe teritoriul austriac. Francezii au dorit să dea înțelegerii un caracter exclusiv militar, să preia controlului asupra căilor fluviale și asupra celor ferate, precum și să protejeze aliatul sârb, acceptând că delegația reprezintă exclusiv poporul maghiar, nu și pe celelalte naționalități din Ungaria. Tratamentul asigurat Ungariei a fost acela al unei țari învinse, care fiind de aceeași parte cu Germania urma să împartă egal responsabilitatea și consecințele războiului.

Delegației venită să negocieze i s-au înmânat 18 condiții de armistițiu, considerate de către reprezentanții maghiari extrem de grele. Aceste condiții au fost modificate într-o oarecare măsură dar nu în mod fundamental, iar în seara zilei de 13 noiembrie 1918 convenția militară a fost semnată de ambele părți.

O linie de demarcație militară între trupele aliate și cele maghiare a fost stabilită în interiorul teritoriului ungar, trupele Budapestei trebuind să se retragă la nord de aceasta. Guvernul ungar s-a bazat pe ideea că linia de demarcație va rămâne în vigoare până la negocierea unui tratat de pace și că Budapesta a rămas în continuare autoritatea legală destinată pentru toate părțile țării, inclusiv a celor aflate la sud de linia de demarcație. Aliații urmau să nu se amestece în administrarea internă a statului ungar. A fost creată o comisie de supraveghere sub forma unei Misiuni Aliate la Budapesta, cu a cărei conducere a fost însărcinat locotenent-colonelul Fernand Vix.

Așa cum a fost întocmită, această convenție a reprezentat factorul determinant care a scos în evidență stările conflictuale dintre statele succesoare și Ungaria, precum și dintre Regatul României și Regatul Serbiei. Linia de demarcație stabilită satisfăcea complet revendicările naționale sârbe, în timp ce teritorile românești revendicate de Regatul României erau tăiate în două după o linie similară care nu respecta interesele românești și nici drepturile recunoscute de către Aliați românilor în anul 1916. Exercitarea autorității organelor naționale românești și cehoslovace a fost mult îngreunată, datorită faptului că administrația din teritoriul evacuat urma să rămână sub controlul guvernului budapestan. Pentru a-și păstra o mobilitate crescută în ceea ce privește capacitatea de intervenție militară în Banat, sârbii au folosit Convenția ca alibi și ca procedeu de legitimare. Textul negociat nu a inclus referiri la situația teritriilor slovace.

Pe fondul slăbiciunii militare a Ungariei, statele din jurul acesteia au ignorat semnarea convenției și au făcut demersuri diplomatice, politice și militare pentru a-și extinde controlul asupra tuturor teritoriilor pe care și le-au dorit incluse. Aceasta s-a făcut chiar dacă a implicat trecerea manu militari a liniei de demarcație și au atras neplăcerea puterilor occidentale în fața politicii faptului împlinit. Acordul militar de la Belgrad a căpătat astfel un statut de provizorat, statut căruia i s-a raliat în cele din urmă și Conferința de Pace. În nord prin Anexa Beneš-Foch zona slovacă a fost inclusă teritoriului ocupat de trupele aliate. Modificare a fost acceptată de către guvernul maghiar în urma stabilirii unei linii de demarcație în acest areal de către Consiliul Interaliat de la Versailles, la data de 22 decembrie 1918. La 26 februarie 1919, Conferința de la Versailles a trasat o nouă linie de demarcație ungară-română aflată mai la vest, comunicarea acesteia luând forma a ceea ce a fost cunoscut ulterior drept Memorandumul Vix. Decizia însă nu a fost aceptată de către oficialii maghiari.

Incapacitatea Antantei de a respecta acordurile încheiate precum și avansul pe teren al trupelor române au determinat guvernul ungar să ia în considerare posibilitatea de rezistență armată, iar cabineul Károlyi a demisionat în martie 1919, fiind proclamată Republica Sovietică Ungară. Politica Aliaților față de statul maghiar și relativizarea convenției alături de dezmembrările teritoriale ale Ungariei s-au asociat pe planul intern al acesteia unui haos economic, care a condus în timp la schimbarea alianțelor politice ale statului ungar și la comunism. Noul regim a căutat să colaboreze militar cu Rusia bolșevică printr-o alianță ofensivă și defensivă și s-a considerat în stare de război cu Cehoslovacia și România.

Context

Dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar s-a asociat cu o situație confuză din punct de vedere politic și administrativ, determinând ca expunerea și aplicarea clauzelor de încetare a ostilităților militare să se facă pe un fundal nedefinit.La France et le Banat..., Moscovici, 2013, p. 164 Din punct de vedere al Aliaților, Ungaria – deși declarată independentă de Monarhia Bicefală, a fost legată de acordul de încetare a focului semnat de fostul stat, acord care a specificat o reducere a armatei austro-ungare și a stabilit o zonă de ocupație militară. The Uprooted: Hungarian Refugees..., Mócsy, 1983, Chapter 2: Military Occupation of ...

Ca atare, deoarece prevederile Armistițiul de la Villa Giusti din data de 3 noiembrie 1918 nu urmau să fie aplicate pe Frontul din Balcani, Convenția poate fi considerată o anexă a respectivului document.

Ungaria

După Revoluția Crizantemelor, la putere a venit în Ungaria în data de 18/31 octombrie un guvern condus de Mihály Károlyi,Problema minorităților etnice din România în documente...; Iancu, 2002, p. 21 PDF iar la 16 noiembrie Hungary between Wilson and Lenin:..., Pastor, 1976, Chap. 3: The Peoples Republic... statul ungar și-a proclamat independența devenind republică. Este de menționat că pe parcursul negocierilor de armistițiu duse de Monarhia Austro-Ungară la Padova, guvernul Karolyi temându-se trădarea interesului Ungariei, a contestat încă din 1 noiembrie dreptul comandamentului militar al Austro-Ungariei de a negocia în numele statului maghiar, iar noul ministru al apărării, pacifistul Béla Linder, a ordonat retragerea imediată a trupelor ungare de pe toate fronturile și depunerea armelor. De asemenea maghiarii și-au exprimat intenția de a solicita ocuparea Ungariei de către trupe franceze și engleze. The Belgrade Armistice..., Krizman, 1970, p. 70 Ceea ce a ignorat însă guvrnul Károlyi, a fost însă faptul că armistițiul deja semnat în numele Austro-Ungariei în Italia oferise o asigurare a frontierelor deja existente ale Ungariei, fără Croația. Szekeres Lukács Sándor; A sóvidéki lázadás 1919 tavaszán (1919. márc 29.-április 6.) ; Hazanezo, XXII. évfolyam 1. szám 2011; p. 18 la 29 decembrie 2018; accsat

Guvernul maghiar a încercat să joace cartea de reprezentare a unei țări neutre, ruptă total cu trecutul Dublei Monarhii și care a adoptat principiile wilsoniene,Problema minorităților etnice din România în documente...; Iancu, 2002, p. 21 PDF emițând cu această ocazie pretenția unor noi negocieri de armistițiu din perspectiva unei națiuni tinere. Solictarea ungară a fost admisă de decidenții de la Paris și generalul Franchet d'Esperey a fost mandatat drept emisar negociator al Aliaților, pentru a adapta și a armoniza la context, clauzele de armistițiu conform celor parafate de generalul Armando Diaz pe Frontul din Italia. De asemenea, a fost nevoie de clarificări suplimentare legate de teritoriul pe care ar fi urmat să se retragă trupele germane comandate de August von Mackensen, în momentul începerii tratativelor Germania aflându-se încă în luptă.Problema minorităților etnice din România în documente...; Iancu, 2002, p. 22 PDF

Dorința lui Károlyi a fost aceea de a salva cât mai mult din teritoriul statului, amăgindu-se cu iluzia bunăvoinței Antantei față de noul său guvern antimilitarist și doritor de pace. De asemenea, primul ministru ungar s-a bazat pe pozițiile sale anterioare împotriva războilui și a alianței cu Germania, precum și pe dorința exprimată de alianță cu Antanta. În data de 1 noiembrie, noul guvern ungar a decis să trimită plenipotențiari la Praga, Belgrad, Viena și Zagreb, subliniind că noua Ungarie este neutră și prietenă cu Antanta. The Belgrade Armistice..., Krizman, 1970, p. 69 Este de menționat că la sfărșitul Marii Conflagrații, în Ungaria nu a existat o viziune realistă asupra ostilității cu care statul maghiar era privit, iar speranțele privind reevaluarea perspectivelor pe care Puterile învingătoare le aveau asupra regiunii, au fost alimentate de dizolvarea monarhiei habsburgice și de revoluția ungară. De asemenea, noua optică a cabinetului maghiar în ceea ce privește naționalitățile a alimentat speranța în șansa unor negocieri interne menite să conserve integritatea statului, negocieri care nu au dus la un rezultat palpabil.

Suplimentar, opțiunile de politică externă ale guvernului Károlyi au fost extrem de reduse, pentru a fi conservată integritatea teritorială putându-se alege doar între reluarea ostilităților împotriva Marilor Puteri precum și a aliații lor central și est-europeni și, încrederea în bunăvoința Occidentului. Prima variantă nu a fost o opțiune reală, deoarece armata ungară în câteva zile de la încheierea armistițiului de la Villa Giusti a încetat să mai fie o forță care să conteze. Aceasta s-a întâmplat deoarece soldații ei au dezertat cu miile și s-au întors acasă în debandadă, fie spre sate mânați de știrile privind iminența reformei agrare, fie spre orașe pentru a îngroșa rândurile revoluționarilor. În plus, chiar dacă o forță armată ar fi putut fi reconstituită, Ungaria ar fi trebuit să facă față unor inamici veniți din trei direcții.

Marile Puteri învingătoare