Bazinul carbonifer Comănești

Bazinul carbonifer Comănești este cel mai mare bazin sedimentar din Moldova, situat la extremitatea estică a catenei Carpaților Orientali, în zona flișului,Vasile Florea și Lucia Antohi, Evoluția mișcării muncitorești din bazinul Comănești, Revista Carpica, nr. XIV, 1982, pag. 247 pe cursul mijlociu al râului Trotuș,Țabără, Daniel & Chirilă, Gabriel; Palaeoclimatic and palaeoenvironmental interpretation on the sarmatian deposits of Șupanu formation from Comănești Basin (Bacău county) ; Acta Palaeontologica Romaniae , v. 7 (2011), pp. 315-333 (p.315); accesat la 10 martie 2017 în interiorul depresiunii intramontane Comănești. Din punct de vedere al vechimii face parte din grupa neogenă. La nivelul său s-au identificat 47 de straturi de cărbune brun,European Commission & DG Energy; European Coal resources: a geographical database and map of EU coal basins including potential sources of coal bed methane based on a harmonised typology - Final report 22 nd December 2011 – 22 nd November 2012; ec.europa.eu; p. 58; accesat la 10 martie 2017 din care doar 7 exploatabile.

La începutul secolul al XX-lea activitatea de exploatare s-a intensificat, devenind una din cele mai importante bazine carbonifere din țară.

În timpul Primului Război Mondial bazinul Comănești a rămas singura sursă de alimentare cu combustibil a transportului feroviar din România.

Istoric Datorită existenței cărbunilor în zona Comănești, domeniul Ghika a deschis primele băi de cărbune. Exploatarea industrială a cărbunelui brun de Comănești a început în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în 1804. Pentru început, în schimbul a 400 de galbeni pe an, doctorul Chihac, profesor de istorie naturală Ia Academia din lași și Anton Wincler exploatau cărbune, nelimitat de alte obligații, pentru vapoarele „Companiei austriece de navigație pe Dunăre” de la Galați, și pentru funcționarea morii cu aburi Queldry din Iași unde în 1849 s-a folosit un milion oca de cărbuni. În extracție se folosea forța de muncă locală.

Preocupările în vederea intensificării exploatării cărbunelui a determinat Ministerul lucrărilor publice să deschidă o baie de fier și cărbune la Comănești. În anul 1865 cărbunele de Comănești a fost premiat la Paris iar în 1895 au existat aprecieri favorabile cu privire la calitățile de ardere.Vasile Florea și Lucia Antohi, Evoluția mișcării muncitorești din bazinul Comănești, Revista Carpica, nr. XIV, 1982, pag. 248

După Unirea Principatelor, în 1877, s-a elaborat legea „Măsurilor generale pentru a veni în ajutorul industriei naționale”, ce a stimulat și extracția de cărbuni din bazin.

Istoricul Constantin Turcu a sesizat asupra extracției de cărbune pe moșia Grozești tot din bazinul Trotușului (în 1807-1808) iar Iulian Antonescu (1967) în descrierea orașului Comănești a menționat că minele alimentau încă din anul 1928 primele vapoare cu aburi pe Dunăre. Munca în mine era istovitoare: „muncitorii lucrează 12 ore în continuu în niște galerii în care cu cea mai mare greutate pot pătrunde. Ei nu pot lucra liber în picioare sau în genunchi, ci totdeauna numai pe brânci, culcați pe spate, amenințați din moment în moment în surpări. Proptelele în multe locuri lipsesc cu desăvârșire, apa curge din toate părțile în torente mari ceea ce produce umezeală ca în fundul bălților”.Vasile Florea și Lucia Antohi, Evoluția mișcării muncitorești din bazinul Comănești, Revista Carpica, nr. XIV, 1982, pag. 249 Cărbunele se transporta anevoios cu care trase de boi sau cu cai orbi. Situația grea din mine a constituit principala cauză a grevei din 1906 a minerilor de la Asău, culminând cu greva din anul 1907, reprimată de o armată de 400 infanteriști și două baterii de artilerie.

În anul 1893 a fost elaborat regulamentul cu privire la măsuri de siguranța muncii în zonele petrolifere iar în 1895 Legea minelor, ce conținea unele măsuri de ocrotire a muncii. miniatura|stanga|Intrarea în mina „Joseph Rotter” (1900) În 1910, situația grea a minerilor a fost descrisă de politicianul Ion C. Frimu: „La gura minei Iosef Roter din Comănești, jud. Bacău, lucrează 80 de muncitori împărțiți pe echipe de zi și de noapte, lucrând de la orele 6 la 6 și câștigând între 4 și 7 lei (după declarația Direcției minei), după cantitatea cărbunelui extras. Munca e grea și neigienică și nu oricine o poate face. Umezeala, întunericul și praful din galerii se resimt asupra lucrătorilor din care cauză au o figura puhavă și mulți suferă de reumatism și tușesc”.

Greutățile de exploatare și transport fac ca până în 1898, când se termină construcția căii ferate Adjud-Palanca, dinamica producției carbonifere să fie foarte slabă. După aceasta, posibilitățile de distribuire și valorificare pe piața internă și externă a cărbunilor extrași cresc, fapt care duce la impulsionarea acestei industrii. Astfel s-au deschis rând pe rând galerii și puțuri de exploatare în punctele: Pertenie, Ciobănuș, Șupan, Asău, Lăloaia, Vermești, Leorda, Lapoș, Livada, Chiricel, etc.

În anul 1901 existau deja trei mine deschise la Galion, Asău și Lăloaia. În 1912, la mina Galion se descoperă stratul de cărbune Maria, gros de 1,8-2,2 m. Concomitent cu acesta se exploatează și cele mai groase strate din minele Vermești și Leorda, respectiv 0,8-1,20 m. Întreg bazinul se acoperă de exploatări, ajungând în această unul dintre cele mai importante din țară.

Intrarea României în Primul Război Mondial a impus sarcina sporirii extracției de petrol și cărbune. Ca urmare a acestui fapt, extracția de cărbune de la Comănești, care în 1916 a fost de 14.222 tone a crescut la 54.469 tone în anul 1918.Vasile Florea și Lucia Antohi, Evoluția mișcării muncitorești din bazinul Comănești, Revista Carpica, nr. XIV, 1982, pag. 250 În 1916, Societatea „Minele Unite Comănești” a preluat majoritatea concesiunilor miniere și a deschis o nouă mină la Șupan. Între 1917–1918, minele Rafira, Asău, Leorda, Vermești, Dăr­mănești, Lapoș, Leorda, au contribuit la susținerea războiului cu o producție de 93.403 tone cărbune iar alte surse documentare în timpul Primului Război Mondial minele Comănești, Asău, Galeon, Vermești, Maria și Leorda, furnizau zilnic 350-380 tone, sublinindu-se astfel că în lipsa bazinului carbonifer Comănești și a celui petrolifer Moinești nu ar fi fost posibilă susținerea frontului de la Mărășești.

În perioada următoare s-a înregistrat o creștere rapidă a producției de cărbune, care în 1930 a ajuns la 215 000 t. Erau urmărite îndeaproape stratele groase și cu grad ridicat de incarbonizare. miniatura|stanga|Grupaj de articole din ziarul „Bacăul” din perioada 1925-1926 referitor la situația muncitorilor și țăranilor de pe Valea Trotușului, în josul paginii despre abuzurile societății miniere „Petroșani” În anul 1942, la mina Șupan sunt puse în exploatare cele mai bogate strate de cărbuni și tot în acest an încep mecanizarea și electrificarea minelor din bazin. Încep exploatările din cuvetele mici din vestul depresiunii și intră în plină producție minele de la Livada și Lapoșul de Sus.

Cărbunii extrași se trimiteau la Iași pentru funcționarea unei mori (1949) și la Galați pentru vapoarele „Companiei Austriece de transport”. Exploatarea cărbunelui s-a intensificat în urma unei decizii ministeriale prin care se încuraja acțiunea de cercetare și descoperire a rezervelor carbonifere.

S-au deschis mine noi la Asău, Lăloaia, Leorda, Vermești, Șupan, fără să se schimbe fizionomia rurală a localităților miniere.

Producția de cărbuni s-a menținut la un nivel scăzut: 68 000 tone (1910), 99 000 tone (1920), 27 000 tone (1933) și 266 000 tone (1939).

Bazinul carbonifer Comănești alimenta în principal traseele feroviare Ghimeș - Războieni, Comănești - Adjud - Galați spre Dunăre și Adjud - Pașcani - Suceava, Iași din partea centrală și de nord a Moldovei.

În perioada de apogeu a exploatărilor din perioada interbelică a avut loc unificarea Societății „Minele Unite Asău-Comănești” cu minele de la Leorda și Vermești și formarea cele mai mari societăți din bazin, „Creditul Carbonifer”, societate de tip monopolist, cu capital român și belgian, cea a exploatat până în 1948, cu excepția minei Lapoșul de Sus, care în 1928 a fost cumpărată de Societatea Lupeni, întreg bazinul carbonifer Comănești. miniatura|Peisaj industrial în Comănești, Termocentrala II În total, zăcămintele de cărbune brun s-au exploatat în bazinul Comănești din pe opt perimetre din cele 28 din întreaga țară.Prof. drd. Ionela Nițu, prof. dr. Dan Ovidiu Pintilie; Societatea minieră „Creditul Carbonifer” (1920-1948), în „Acta Bacoviensia”, Anuarul Arhivelor Naționale Bacău, X, Editura Magic Print, Onești, p. 301-314, 2015, pag. 4

Societatea „Minele unite de cărbuni Asău-Comănești” consta din următoarele concesiuni:Prof. drd. Ionela Nițu, prof. dr. Dan Ovidiu Pintilie; Societatea minieră „Creditul Carbonifer” (1920-1948), în „Acta Bacoviensia”, Anuarul Arhivelor Naționale Bacău, X, Editura Magic Print, Onești, p. 301-314, 2015, pag. 5

Mina „Galeonul” în suprafață de 293 ha obținută prin Decret Regal nr. 559 din 1902; Mina „Lăloaia” în suprafață de 730 ha obținută prin Decret Regal nr. 560 din 1912; Mina „Lăloaia-Ciobănuș” în suprafață de 275 ha și 525 mp obținută prin Decret Regal nr. 2.078 din 1900; Mina „Fântâna lui Tranole” în suprafață de 475 ha și 2.300 mp obținută prin Decret Regal nr. 4.863 din 1912; Mina în indiviziune cumpărată de la N.D. Ghika prin actul transcris la nr. 1.464 din 1906, precum și cumpărarea de la A. Ionescu de 9 ha și 1.200 mp și drepturile asupra unui teren de 17 ha; Mina „Șupan”, în suprafață de 101 ha și 1593 mp obținută prin Decretul Regal nr. 1.258 din 1915. g) Permisul de explorare de 49 ha și 7.208 mp obținut prin decizia ministerială nr. 7.993 din 1918; Mina „Lapoșul” în suprafață de aproximativ 162 ha, obținută prin Decretul Regal nr. 2.700 din 1910. Minele „Partenie”, „Subscaune”, „Șupanul Mare”, „Șupănelul” și „Coasta Luminei” în suprafață de 553 ha obținute prin Decret Regal nr. 558 din 1902;Prof. drd. Ionela Nițu, prof. dr. Dan Ovidiu Pintilie; Societatea minieră „Creditul Carbonifer” (1920-1948), în „Acta Bacoviensia”, Anuarul Arhivelor Naționale Bacău, X, Editura Magic Print, Onești, p. 301-314, 2015, pag. 6 Concesiune de 29 ha de la locuitorii din Comănești obținută prin Decret Regal nr. 3.825 din 1914. Întreg acest aport de concesiuni, împreună cu toate instalațiile și materialele ce se găseau la mine, conform inventarelor depuse și care făceau parte integrantă la actul de constituire erau evaluate la 25.000.000 lei pentru care cei patru primeau 50.000 de acțiuni a câte 500 lei bucata.

Proprietarul David N. Anavi deținea următoarele mine și instalații:

Mina „Vermești” și „Hliza Șipoteni” în întindere de 635 ha obținute prin Decret Regal nr. 2.304 din 1902; Mina „Plopul” în întindere de 200 ha obținut prin Decret Regal nr. 702 din 1910;

Întreg acest conținut de concesiuni împreună cu toate instalațiile și materialele care se găseau la mine, conform inventarelor depuse și care făceau parte integrantă din actul de constituire se evaluau la 6.000.000 lei din care David Anavi primea 12.000 acțiuni a câte 500 lei bucata.

Inginerii C. Reschowsky, P. Lustgarten și M. Băduleanu dețineau următoarele:

Mina „Leorda” concesiunea „Fâstea” din cătunul Leorda, comuna Văsiești, în întindere de 114 ha și 8.740 mp obținută prin Decret Regal nr. 2587 din 1916; Permisul de explorare „Runcu” în întindere de 50 ha obținut prin Decret Regal nr. 158 din 1918;

Permisul de explorare „Hângan” în întindere de 56 obținut prin Decret Regal nr. 159 din 1907; Întreg acest aport de concesiuni împreună cu instalațiile și materialele ce se găseau la mine conform inventarelor depuse la constituirea actului se evaluau la suma de 5.000.000 lei pentru care cei trei ingineri primeau 10.000 acțiuni în valoare nominală de 500 lei bucata.