miniatura|Insula Urșilor Insula urșilor (în ) este o insulă norvegiană situată în partea vestică a Mării Barents, la jumătatea distanței între Spitsbergen și Capul Nord. Face parte din Arhipelagul Svalbard, fiind cea mai sudică insulă a acestuia. Insula este situată la aproximativ la 450km nord de Norvegia și la aproximativ 225km de insula Spitsbergen. Relieful din zona se poate caracteriza printr-o zonă relativ plană, singura excepție fiind regăsită pe țărmurile din sud unde se regăsesc munți de joasă altitudine..
Cea mai înaltă zonă montană este Mysseryfjellet, fiind prezente trei vârfuri montane cu o altitudine de maxim 536 metri. Partea de sud este în general descrisă ca având pante foarte abrupte. În plus insula este acoperită de aproximativ 700 de lacuri care ocupă o suprafață de peste 18km². Din punct de vedere geologic, tot în partea de sud există dolomite, calcare și șisturi aparținând așa-numitei formațiuni de tip Hecla Hoek. În restul insulei Bjørnøya pot fi gasite gresii și calcare din perioadele Devonian și Carbonifer, fiind constatate și o mică cantitate de galenă.
Fauna și Flora Fauna terestră este destul de redusă, existând un număr redus de indivizi de vulpe arctică și urs polar, în trecut existând și alte specii precum: morse, foci și balene. Numărul acestor specii a scăzut dramatic în urma vânătorii extinse ale acestora. Flora este restrânsă de climatul polar, regăsindu-se mușchi, licheni și pe alocuri vegetație de tundră.
Totuși, se regăsesc colonii de păsări marine care trăiesc pe falezele înalte din sudul și estul insulei. Aproximativ 126 de specii au fost observate, printre speciile cele mai răspândite se pot regăsi: alca mică, pescăruș cu trei degete, presură de iarnă, pietruș, papagal de mare, notatiță cu cioc lat ,dar și gâscă neagră, gâscă călugăriță, gâscă cu cioc scurt etc.
La fel ca restul arhipelagului Svalbard, Insula Urșilor este acoperită de Legea privind protecția mediului în Svalbard. Toate vizitele fiind strict reglementate de normele legii. Întreaga insulă face parte, de asemenea, din rezervația naturală Bjørnøya. Insula poate fi vizitată doar cu o navă de croazieră, iar în zona înconjurătoare nu există aproape nicio activitate umană.
Activitatea minieră Între 1899 și 1900 zăcamintele de cărbune au fost investigate de ingineri mineri germani, insula fiind revendicată din partea Deutsche Seefischerei-Verein din 1898. Cazul a fost soluționat în 1925 prin transferul drepturilor către Bjørnøen AS pentru 200.000 NOK.Alte revendicări ulterioare au fost soluționate pe cale amiabilă, iar în vara anului 1916, a fost înființată tabăra Tunheim, iar 35 de muncitori au reușit să extragă câteva sute de tone de cărbune. În vara anului 1917, statul norvegian a înființat un oficiu poștal pe insulă.
Dezvoltarea ulterioară a orașului Tunheim a fost ajutată de cheresteaua provenită de la o navă de marfă britanică care s-a scufundat la sud de insulă în toamna anului 1917.Pentru a strânge mai mult capital pentru întreprindere, aceasta a fost transformată pe 3 iunie 1918 în societatea cu răspundere limitată Bjørnøen AS.
necesara stergerea Insula are o suprafață de 178 km2. Insula Urșilor posedă ca resurse naturale: cărbuni și gaze naturale. Temperatura medie anuală este de 4 °C, fiind cuprinsă între -15 °C și + 15 °C. Pe insulă se pot cultiva cartofi.
Bibliografie și legături externe Dag Kjelldahl, Bear Island: The story of an isolated arctic island – exploration, people, culture and nature Holthe, Halgeir & Klemetsen, Anders & Grotnes, Per & Kristoffersen, Knut. (1985). Bear Island Charr. Report of the Institute of Freshwater Research Drottingholm. 62. Norwegian Meteorological Institute, Bjørnøya and the island's meteorological station Norwegian Polar Data Centre Marea Enciclopedie a Norvegiei Bjørnøya (Bear Island) | The mysterious island between Svalbard and mainland Norway By Csilla Kiss Expediții oceanice Norwegian Polar Institute Societatea Ornitologică Română
Categorie:Insulele Norvegiei Categorie:Insule arctice