Catedrala „Nașterea Domnului” din Suceava, cunoscută și sub denumirea Catedrala ortodoxă din Suceava este un lăcaș de cult ortodox construit în perioada 1991–2015 în municipiul Suceava. Edificiul religios este situat pe bulevardul George Enescu nr. 2A, în apropiere de intersecția acestuia cu strada Mărășești, în cartierul Mărășești–Zamca, și are hramurile Nașterea Domnului, sărbătorit la data de 25 decembrie, și Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătorit la 21 noiembrie.

Catedrala din Suceava reprezintă o construcție impunătoare, cu o înălțime de peste 80 de metri, fiind al treilea cel mai înalt edificiu religios din România, după Catedrala Mitropolitană din Timișoara (90 de metri) și Catedrala Mântuirii Neamului (130 de metri) din București.

Așezare Catedrala „Nașterea Domnului” este localizată în zona Mărășești–Zamca, în apropiere de rondul format de trei importante artere de circulație ale orașului: strada Mărășești, prin care se realizează accesul cu cartierele Areni (către sud) și Zamca (spre nord), bulevardul George Enescu, ce permite accesul către cartierul omonim, respectiv strada Mărăști, ce reprezintă legătura directă cu Centrul Sucevei. Perimetrul construcției este cuprins între strada Grigore Ureche la vest, bulevardul George Enescu la sud și strada Mărășești la est. Prin dimensiunile sale, edificiul reușește să domine peisajul zonei în care se află, deși în imediata vecinătate există mai multe blocuri-turn de locuințe. Deoarece este poziționată într-un loc cu altitudine ridicată, pe platoul dealului Zamca, catedrala reprezintă un reper al orașului,Tudorel Rusu - „10.000 de credincioși și 4 ierarhi, la sfințirea catedralei din Suceava”, Doxologia.ro, 4 octombrie 2015 fiind vizibilă din toate cartierele acestuia, dar și din împrejurimile Sucevei.Cosmin Romega - „Catedrala de pe Mărășești, a doua ca mărime din țară, se pregătește de sfințire”, în „Monitorul de Suceava”, 4 septembrie 2015

Istoric Construirea de biserici în Suceava după 1990 La momentul Revoluției din 1989 în municipiul Suceava existau 20 de edificii religioase: 15 lăcașuri de cult creștin-ortodoxe (între care patru înființate de comunitatea armenească), două biserici romano-catolice și una luterană și două sinagogi. Toate aceste edificii religioase au fost construite înainte de Al Doilea Război Mondial, 11 dintre ele (8 biserici și 3 mănăstiri) fiind monumente istorice ce datează din perioada medievală,E.I. Emandi, V. Cucu, M. Ceaușu - „Ghid de oraș. Suceava” (Ed. Sport Turism, București, 1989), p. 73-82 iar celelalte 9 fiind ridicate în secolul al XIX-lea și în primele decenii ale secolului al XX-lea. După ce în perioada regimului comunist pe teritoriul orașului nu a fost construit nici un lăcaș de cult, începând cu anul 1990 au apărut biserici noi pentru a deservi populația locală, ce a crescut de peste zeci ori în intervalul de timp scurs de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial.Recensământul general al populației României din 29 decemvrie 1930, Vol. IIInstitutul Național de Statistică - „Populația după etnie la recensămintele din perioada 1930-2002, pe județe” Astfel, după 25 de ani de la Revoluție, numărul lăcașurilor de cult din Suceava a crescut la peste 60, între care aproape 50 de biserici ortodoxe.Dănuț Zuzeac - „După Revoluție bisericile s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie în Suceava. Numărul lor a crescut de la 15 la 56, în doar 25 de ani”, în „Adevărul Suceava”, 18 octombrie 2015 thumb|right|250px|Biserica „Sf. Vineri” (1991–2001)

În cartierul Obcini au fost construite Biserica „Sfântul Mina” (1998–1999), Biserica „Sfânta Cruce–Obcini” (1995–2011) și Biserica „Cuvioasa Parascheva–Obcini” (2001–2005), toate trei în zona de blocuri, cărora li se adaugă alte trei edificii ortodoxe situate în vecinătatea cartierului: Biserica „Buna Vestire” (ridicată în 2003 la șoseaua ce face legătura cu satul Șcheia), Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” (ridicată între 2004–2013 în partea nouă a satului Sfântu Ilie),Daniela Micutariu - „Sute de credincioși, prezenți ieri la sfințirea Bisericii «Sf. Petru și Pavel» din Sf. Ilie Nou, comuna Șcheia”, în „Monitorul de Suceava”, 17 iunie 2013 respectiv Biserica „Sfântul Gheorghe” (pe strada Traian Țăranu, în zona de case de la ieșirea din oraș către Fălticeni). Alte două lăcașuri de cult ortodoxe au fost ridicate în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”: Biserica „Sfânta Cruce–Spital” (1993–2009) în curtea Spitalului Nou,Biserici.org - Biserica „Sf. Cruce Spital” Suceava respectiv Biserica „Sfântul Nicolae și Izvorul Tămăduirii” (2000–2007) în curtea Spitalului Vechi. Pentru locuitorii din cartierul George Enescu au fost construite bisericile: „Sfânta Vineri” (1991–2001), „Sfinții Trei Ierarhi” (2001–2007),Biserici.org - Biserica „Sf. Trei Ierarhi” Suceava „Sfântul Spiridon” (2005–2016),Parohia Sfântul Spiridon Suceava - Despre noi „Sfântul Ioan cel Nou de rit vechi” (în cimitirul cartierului) și „Sfântul Antonie cel Mare” (ridicată din lemn în anii 1995–1996, inițial ca paraclis universitar). În proximitatea patinoarului artificial din zona Areni funcționează două edificii ortodoxe: Biserica „Sfânta Treime–Oituz” (1998–2007) și Biserica „Sfântul Nicolae de rit vechi” (1991).Biserici.org - Biserica de Stil Vechi Suceava thumb|left|190px|Biserica „Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș” (2000–2010)

În Suceava există cea mai mare biserică militară din România, Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”. Aceasta a fost construită în perioada 2000–2010, fiind amplasată în Areni, vizavi de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina”.Constantin Ciofu - „Cea mai mare biserică a Ministerului de Interne, sfințită la Suceava”, Doxologia.ro, 18 septembrie 2013 Între 1996–2004, în spatele Palatului de Justiție, pe locul unde la mijlocul secolului al XX-lea a funcționat închisoarea din Suceava, a fost înălțată Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, numită și „In Memoriam”, deoarece este dedicată memoriei celor care s-au jertfit și au murit în temnițele regimului comunist.„IPS Pimen va sfinți duminică Biserica Nașterea Maicii Domnului din orașul Suceava”, Basilica.ro, 11 septembrie 2004 Pe dealul Tătărași, unde în ultimii ani s-a dezvoltat un cartier nou de case, a fost construită Biserica de lemn „Sfântul Pantelimon–Tătărași” (1999–2000). În imediata apropiere a complexului medieval fortificat al Mănăstirii Zamca din cartierul omonim au apărut Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (1996–2011)Daniela Micutariu - „Zeci de credincioși, prezenți la sfințirea Bisericii «Sf. Constantin și Elena» - Zamca”, în „Monitorul de Suceava”, 16 mai 2011 și Biserica misionară ucraineană „Sfinții Apostoli Petru și Pavel de rit vechi” (2002).Constantin Ciofu - „Zece ani de la înființarea parohiei ucrainene din Suceava”, Doxologia.ro, 17 august 2012 thumb|right|270px|Biserica „Sf. Trei Ierarhi” (2001–2007)

În cadrul Muzeului Satului Bucovinean funcționează Biserica de lemn „Înălțarea Domnului–Vama”, monument istoric construit în anul 1783 în satul Vama din județul Suceava și strămutat în 2001 în incinta muzeului.Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015 Lângă Muzeul Satului Bucovinean se află Cimitirul Pacea, cel mai mare al orașului. În zona intrării în cimitir există impunătoarea Biserică „Sfântul Gheorghe–Pacea” (sfințită la 13 mai 2012),Adrian Popovici - „Sfințirea Bisericii «Sf. M. Mc. Gheorghe», de lângă Cimitirul Pacea”, în „Crai Nou”, 15 mai 2012 iar în partea nouă a cimitirului funcționează Biserica „Înălțarea Domnului–Pacea Nou” (zidită între 2009 și 2013)Constantin Ciofu - „Sfințirea bisericii din Cimitirul Pacea-Nou din Suceava”, în ziarul „Lumina”, 16 iulie 2013 și Capela romano-catolică „Divina Îndurare” (ridicată în anii 2013–2014 și sfințită la 12 aprilie 2015).Biserici.org - Capela catolică „Divina Îndurare” SuceavaTarciziu Erdeș - „Suceava: Sfințirea capelei mortuare din cimitir”, Episcopia Romano-Catolică de Iași, Ercis.ro, aprilie 2015

Prima biserică apărută după 1990 în cartierul Burdujeni (cel mai populat cartier al Sucevei) este Biserica „Sfântul Andrei”. Aceasta a fost construită în perioada 1992–1997 pe Calea Burdujeni, în Cuza Vodă II, și în prezent reprezintă cel mai mare edificiu religios al cartierului.Biserica Sfântul Andrei Burdujeni - Istoric construire biserică parohială și biserică filială Ulterior au fost înălțate bisericile: „Sfântul Gheorghe–Burdujeni” (1996–2006, în zona gării, pe strada Jean Bart),Ștefan Mărculeț - „Viața parohiilor: Cea mai săracă parohie din Suceava construiește o biserică”, în ziarul „Lumina”, 15 aprilie 2008 „Acoperământul Maicii Domnului” (2001–2009, în Cuza Vodă I, pe strada Lt. Mircea Damaschin),„Resfințirea paraclisului Bisericii «Acoperământul Maicii Domnului» din Burdujeni, Suceava”, Doxologia.ro, 25 septembrie 2015 „Izvorul Tămăduirii” (2002–2008, lângă fostul cinematograf, pe strada 22 Decembrie),Parohia Izvorul Tămăduirii Suceava-Burdujeni - Istoric parohie „Sfântul Haralambie” (2003–2004, în curtea Spitalului de Psihiatrie, pe strada Ecaterina Teodoroiu),„Hramul bisericii «Sfântul Haralambie» din Suceava”, Basilica.ro, 10 februarie 2013 „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (în Cuza Vodă II, pe strada Tineretului). La ieșirea din Burdujeni către orașul Salcea, în zona Laniște–Dealul Mănăstirii, există două biserici vecine amplasate la drumul național DN29: „Sfântul Vasile cel Mare” (ridicată în perioda 2006–2010) și „Sfântul Ilie” (începută în 2007, lucrările fiind reluate în 2015).Cosmin Romega - „ÎPS Pimen a sfințit terenul pe care vor fi ridicate o biserică și un cămin de bătrâni, în Burdujeni”, în „Monitorul de Suceava”, 16 iunie 2015 În extremitatea nordică a cartierului Burdujeni-Sat, lângă pădurea Adâncata a fost construită între 2006–2014 Biserica „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”. Ea se află pe strada Făgetului din zona Gropi și reprezintă o replică la Biserica Coconilor (monument istoric ce datează din 1643).Dan Pricope - „O biserică cu hramul Stefan cel Mare și Sfânt va fi sfințită duminica viitoare”, în „Obiectiv de Suceava”, 4 iulie 2014

În afară de bisericile ortodoxe, după 1990 în Suceava au mai apărut circa 15 lăcașuri dedicate credincioșilor de confesiuni neoprotestante (penticostali, adventiști, baptiști, creștini după Evanghelie, nouapostolici, martorii lui Iehova).Neculai Roșca - „Suceava, orașul cu 50 de biserici”, în „Obiectiv de Suceava”, 6 octombrie 2015

Construirea catedralei