Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron (; ) este președintele Franței. Din 2006 până în 2009 a fost membru al Partidului Socialist (Parti Socialiste, PS). Din august 2014 până în august 2016 a fost ministru al economiei în al doilea guvern Valls sub președintele François Hollande (PS). Pe data de 24 aprilie 2022, Emmanuel Macron a câștigat cel de-al doilea mandat la președinția Franței.
Născut în Amiens, Macron a studiat filozofia la Universitatea Paris Nanterre. A obținut o diplomă de master în afaceri publice la Sciences Po și a absolvit în 2004. A lucrat ca funcționar public superior la Inspecția Generală a Finanțelor și ca bancher de investiții la Rothschild & Co. Macron a fost consilier senior al președintelui Hollande, fiind numit secretar general adjunct al Élysée de către Hollande după alegerile prezidențiale din 2012. Ulterior a fost numit ministru al economiei în al doilea guvern Valls în 2014, conducând mai multe reforme favorabile afacerilor. A demisionat în 2016 pentru a lansa campania sa prezidențială din 2017. Membru al Partidului Socialist între 2006 și 2009, a candidat la alegeri sub bannerul En Marche!, un partid politic centrist și pro-european pe care l-a fondat în 2016.
Parțial datorită scandalului Fillon, Macron a fost ales președinte în mai 2017 cu 66% din voturi în turul al doilea, învingându-l pe Marine Le Pen de la Partidul Adunării Naționale. La vârsta de 39 de ani, a devenit cel mai tânăr președinte din istoria Franței. La alegerile legislative din 2017, partidul său, redenumit La République En Marche! (LREM), a obținut majoritatea în Adunarea Națională. În timpul președinției sale, Macron a supravegheat reforme ale legilor muncii, impozitelor și pensiilor; și a promovat o tranziție energetică regenerabilă. Numit „președintele bogaților” de oponenți, protestele tot mai mari împotriva reformelor sale au culminat în 2018–2020 cu protestele vestele galbene și greva reformei pensiilor. Din 2020, a condus răspunsul Franței la pandemia de COVID-19 și recesiunea ulterioară, inclusiv prin supravegherea campaniei de vaccinare. În politica externă, Macron a cerut reforme ale UE și a semnat tratate cu Germania și Italia. A semnat acorduri comerciale în valoare de €40 miliarde cu China în timpul războiului comercial China–SUA și a gestionat un diferend cu Australia și SUA privind pactul de securitate AUKUS. Macron a continuat de asemenea Operațiunea Chammal în războiul împotriva Statului Islamic și s-a alăturat condamnării internaționale a invaziei ruse în Ucraina din 2022.
Macron a fost ales pentru un al doilea mandat la alegerile prezidențiale din 2022, învingându-l din nou pe Le Pen și devenind primul candidat prezidențial francez reales din timpul Jacques Chirac în 2002. La alegerile legislative din 2022, coaliția sa centristă a pierdut majoritatea, rezultând un parlament fără majoritate și formarea primului guvern minoritar de la 1993 încoace. În 2023, guvernul prim-ministrului său, Élisabeth Borne, a adoptat legislația care majorează vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani; aceasta a dus la greve în sectorul public și proteste violente. În 2024, Macron l-a numit pe Gabriel Attal prim-ministru după o criză guvernamentală. Apoi a dizolvat Adunarea Națională și a convocat alegeri legislative anticipate în urma înfrângerii la alegerile pentru Parlamentul European din 2024, care au rezultat în alt parlament fără majoritate și o înfrângere pentru coaliția sa. Ulterior, Macron l-a numit pe Michel Barnier, un conservator și fost șef negociator Brexit, prim-ministru. La trei luni, Barnier a fost răsturnat printr-o moțiune de cenzură istorică, obligându-l pe Macron să-l înlocuiască cu veteranul centrist François Bayrou. După ce Bayrou a fost el însuși răsturnat printr-o moțiune de cenzură în septembrie 2025, Macron l-a numit pe Sébastien Lecornu, ministru al forțelor armate, prim-ministru. Lecornu a demisionat la mai puțin de o lună mai târziu în urma reacțiilor politice la componența guvernului său, dar a fost reînvestit de Macron la scurt timp după aceea. Formarea acestor guverne efemere a marcat o criză politică.
Biografie Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron s-a născut la 21 decembrie 1977 în Amiens. Este fiul lui Françoise Macron (născută Noguès), medic, și al lui Jean-Michel Macron, profesor de neurologie la Universitatea din Picardia. Părinții săi au divorțat în 2010. Are doi frați: Laurent, născut în 1979, și Estelle, născută în 1982. Primul copil al cuplului Françoise și Jean-Michel a fost născut mort.
Originea familiei Macron poate fi urmărită până în satul Authie, din regiunea Picardia. Unul dintre străbunicii săi pe linie paternă, George William Robertson, a fost englez și s-a născut în Bristol, Regatul Unit. Bunicii materni, Jean și Germaine Noguès (născută Arribet), proveneau din orașul pirenaic Bagnères-de-Bigorre, în regiunea Gascognia. Macron vizita frecvent Bagnères-de-Bigorre pentru a-și vedea bunica Germaine, pe care o alinta „Manette”. Macron atribuie bunicii sale pasiunea pentru lectură și orientarea politică de stânga; aceasta, provenind dintr-un mediu modest, a devenit profesoară și ulterior directoare de școală.
Deși a fost crescut într-o familie nereligioasă, Macron a fost botezat catolic la vârsta de 12 ani, la cererea sa; în prezent se declară agnostic. Părinții săi i-au ales prenumele ca referință la profeția biblică despre Iisus Hristos, Emmanuel.
Macron a fost educat în principal la institutul iezuit Lycée la Providence din Amiens, înainte ca părinții săi să îl trimită la Paris pentru a-și finaliza ultimul an de liceu la prestigiosul Lycée Henri-IV. A absolvit liceul cu bacalaureatul științific (Bac S), mențiunea „Très bien”. În paralel, a fost nominalizat la Concours général la literatura franceză și a obținut diploma pentru studii la pian a Conservatorului din Amiens. Părinții săi l-au trimis la Paris îngrijorați de relația apropiată pe care o dezvoltase cu Brigitte Auzière, profesoară căsătorită și mamă a trei copii, care avea să devină ulterior soția sa.
La Paris, Macron a încercat de două ori fără succes să intre la École normale supérieure. A urmat în schimb studii de filozofie la Universitatea Paris-Ouest Nanterre La Défense, unde a obținut un DEA (echivalent cu un master), cu o lucrare despre Machiavelli și Hegel. În jurul anului 1999, Macron a lucrat ca asistent editorial pentru filozoful Paul Ricœur, contribuind în principal la notele și bibliografia ultimei sale lucrări majore, La Mémoire, l'Histoire, l'Oubli. Ulterior, a devenit membru al colegiului editorial al revistei literare Esprit.
Macron nu a efectuat serviciul militar obligatoriu deoarece își continua studiile universitare. Născut în decembrie 1977, făcea parte din ultima generație pentru care serviciul militar era obligatoriu.
Ulterior, Macron a obținut un master în afaceri publice la Sciences Po, cu specializarea „Orientare publică și economie”, după care a urmat cursurile Școlii Naționale de Administrație (ENA). În timpul formării sale, a efectuat stagii la Ambasada Franței în Nigeria și la prefectura departamentului Oise, absolvind ENA în 2004.
Cariera profesională
Inspector al finanțelor După absolvirea Școlii Naționale de Administrație (ENA) în 2004, Macron a devenit inspector în cadrul Inspection générale des finances (IGF), o ramură a Ministerului Economiei și Finanțelor din Franța. Macron a fost mentorat de Jean-Pierre Jouyet, pe atunci șeful IGF.
În timpul perioadei ca inspector al finanțelor, Macron a ținut prelegeri de vară la cursul „prep'ENA” (o școală specială intensivă de pregătire pentru concursul de admitere la ENA) în cadrul IPESUP, o școală privată de elită specializată în pregătirea pentru examenele de admitere la Grandes écoles, precum HEC Paris sau Sciences Po.
În 2006, Laurence Parisot i-a oferit postul de director general al Mouvement des Entreprises de France (MEDEF), cea mai mare federație patronală din Franța, dar Macron a refuzat.
În august 2007, Macron a fost numit raportor adjunct în „Comisia pentru eliberarea creșterii franceze” condusă de Jacques Attali. În 2008, Macron a plătit 50.000 de euro pentru a-și răscumpăra contractul cu statul. Ulterior, a devenit bancher de investiții într-o poziție foarte bine plătită la Rothschild & Cie.
În martie 2010, a fost numit membru al Comisiei Attali.
Bancher de investiții În septembrie 2008, Macron a părăsit postul de inspector al finanțelor și a intrat la Rothschild & Cie. A părăsit administrația publică în perioada președinției lui Nicolas Sarkozy. Postul i-a fost oferit inițial de François Henrot. Prima sa responsabilitate a fost asistența la achiziția Cofidis de către Crédit Mutuel Nord Europe.
Macron a dezvoltat o relație cu Alain Minc, om de afaceri membru în consiliul de supraveghere al ziarului Le Monde. În 2010, a fost promovat asociat (partner) la bancă, după ce a lucrat la recapitalizarea Le Monde și la achiziția diviziei Siemens IT Solutions and Services de către Atos.
În același an, Macron s-a ocupat de achiziția diviziei de nutriție infantilă a Pfizer de către Nestlé, în valoare de 9 miliarde de euro, tranzacție care l-a făcut milionar.
În februarie 2012, Macron l-a consiliat pe omul de afaceri Philippe Tillous-Borde, CEO al Grupul Avril.
Macron a declarat că a câștigat circa 2 milioane de euro între decembrie 2010 și mai 2012. Documente oficiale indică venituri totale de aproape 3 milioane de euro între 2009 și 2013. A părăsit Rothschild & Cie în 2012.
Cariera politică timpurie
În tinerețe, începând din 1998, Macron a lucrat timp de doi ani pentru Mișcarea Cetățenilor (Mouvement des citoyens), fără a solicita vreodată calitatea de membru. În perioada studiilor la Sciences Po, Macron a fost asistent al primarului Georges Sarre din al 11-lea arondisment al Parisului.
Macron s-a înscris în Partidul Socialist la vârsta de 24 de ani, însă ultima reînnoire a calității de membru a avut loc pentru perioada 2006–2009.
În 2006, Macron l-a cunoscut pe François Hollande prin intermediul lui Jean-Pierre Jouyet și în 2010 s-a alăturat echipei acestuia. În 2007, a încercat să candideze pentru un mandat în Adunarea Națională în Picardia sub sigla Partidului Socialist la alegerile legislative din 2007, dar candidatura sa a fost respinsă. În 2010, i s-a oferit postul de director adjunct de cabinet al premierului François Fillon, dar Macron a refuzat.
Secretar general adjunct al Palatului Élysée (2012–2014) La 15 mai 2012, Macron a devenit secretar general adjunct al Palatului Élysée, o poziție senior în staff-ul președintelui François Hollande. A lucrat alături de Nicolas Revel, sub secretarul general Pierre-René Lemas.
În vara lui 2012, Macron a propus creșterea săptămânii de lucru de la 35 la 37 de ore până în 2014 și a încercat să blocheze majorările mari de taxe pe veniturile înalte; Hollande a respins propunerile. În 2013, votul său a fost decisiv împotriva reglementării salariilor directorilor generali. A intrat în conflict cu Revel privind pactul de responsabilitate bugetară susținut de MEDEF.
La 10 iunie 2014, Macron a demisionat și a fost înlocuit de Laurence Boone. Motivele au inclus dezamăgirea pentru excluderea din primul guvern Valls și frustrarea față de lipsa de influență asupra reformelor. A plecat pentru a-și urma aspirațiile personale și a crea o firmă de consultanță financiară; ulterior s-a vorbit de o firmă de investiții pentru proiecte educaționale. A devenit cercetător asociat la Universitatea Humboldt din Berlin cu ajutorul lui Alain Minc și a căutat o poziție la Universitatea Harvard. A refuzat o candidatură la alegerile municipale din 2014 în Amiens.
Ministru al Economiei și Finanțelor (2014–2017)