Cetatea Camenița (în ; în ; în ; în ) este o fostă cetate ruteano-lituaniană și mai târziu polonezăWelcome to Ukranie: About Kamianets-Podilskyi MIBS TravelA trip to historic Kamianets-Podilskyi: crossroads of many cultures , Roman Woronowycz, Kyiv Press Bureau cu trei părți, situată în orașul istoric Camenița (Kameaneț-Podilskîi), Ucraina, în regiunea istorică Podolia din partea de vest a țării. Numele său este atribuit rădăcinii kamin', de la cuvântul slav ce înseamnă piatră.

Relatările istorice datează cetatea Camenița de pe la începutul secolului al XIV-lea, deși recente dovezi arheologice au demonstrat existență umană în zonă încă din secolele al XII-lea sau al XIII-lea. Inițial construită pentru a proteja podul care leagă orașul de restul țării, cetatea se află pe o peninsulă formată de un meandru al , ce formează un sistem natural de apărare pentru centrul vechi al Cameniței.

Locația sa pe o rută strategică de transport din Podolia a făcut din ea un obiectiv pentru invadatorii străini, care au reconstruit cetatea pentru a se potrivi cu nevoile lor proprii, adăugând la diversitatea arhitecturală multiculturală. Mai exact, complexul este format din orașul vechi, fortificat de către regele Cazimir al IV-lea; cetatea veche reconstruită de către regii Sigismund I și Ștefan Báthory; și cetatea nouă fondată de regii Sigismund al III-lea și Vladislav al IV-lea. Cu toate acestea, în ciuda multor modificări arhitecturale și inginerești ale structurii originare, cetatea încă formează un design arhitectural coerent, fiind una dintre puținele construcții medievale din Ucraina care este relativ bine conservată.

Împreună cu orașul vechi, cetatea este protejată ca parte a monumentului istorico-arhitectural de interes național Camenița și ca parte a . Complexul este candidat pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind nominalizat în 1989 de către reprezentanții RSS Ucrainene și, de asemenea, una dintre cele . Astăzi, cetatea Camenița este cel mai cunoscut punct de reper al orașului, și are rol de  de importanță națională și regională.

Istoria

Construcția și istoria timpurie miniatura|275x275px|Hartă franceză din 1691 ce ilustrează cetatea și orașul vechi Camenița În mod tradițional, se crede că cetatea Camenița a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, întrucât primele relatări istorice exacte despre cetate datează de la mijlocul secolului al XIV-lea, când cele mai multe dintre teritoriile vestice ale Ruteniei Kievene erau sub controlul Marelui Ducat al Lituaniei. Un document scris de  în 1374, de exemplu, menționează că locuitorii interiorului cetății se bucurau de drepturile Magdeburgului. În timpul săpăturilor arheologice din anii 1960, însă, s-au scos la iveală dovezi care sugerează că această cetate ar putea data chiar de mai demult, de la sfârșitul secolului al XII-lea sau de la începutul celui al XIII-lea. Este clar și din mărturiile istorice și arheologice că în zonă a existat o cetate de pământ în timpul statului slav răsăritean Rusia (Rutenia) Kieveană, dar nu pe același loc ca actuala cetate.

Cetatea era învechită, dar a rămas vitală pentru apărarea Cameniței și a rutelor comerciale din apropiere; ca urmare, voievodul Cracoviei, , a început modernizarea complexului în secolul al XV-lea.Pyaterikov, Sergey "The old fortress on the Smotrych River", , № 24 (399), 28 June—5 July 2002 (in Russian , Ukrainian) În timpul reconstrucției, vechile turnuri au fost renovate și s-au mai construit alte zece turnuri noi. Un secol și jumătate mai târziu, cetatea a fost actualizată din nou, de data aceasta de către inginerul militar și arhitectul , care a construit turnurile noi de vest și de est, zidul de est al cetății și o galerie subterană, precum și porțile și locuințele pentru starostele comunității.

Atacurile continue ale invadatorilor thumb|Veche litografie reprezentând zidurile cetății cu o așezare sub ele, care încă mai există și astăzi Între mijlocul secolului al XIV-lea și cel al secolului al XV-lea, cetatea Camenița era situată pe una din principalele frontiere ale Uniunii Polono-Lituaniene. Din 1434 și până la anexarea de către Imperiul Rus în anul 1793, ea a jucat un rol important în apărarea împotriva invaziilor căzăcești, otomane și tătărești; între secolele al XV-lea și al XVII-lea, cetatea a fost atacată de  tătare de 51 de ori. Invaziile tătarilor din 1448, 1451, 1509 și 1528, precum și asediul otoman din 1533 au produs grave avarii cetății și orașului, dar toate aceste invazii au fost respinse cu succes.

Cetatea Camenița a jucat un rol important în timpul Răscoalei lui Hmelnițki între 1648-54, atunci când cazacii zaporojeni conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki s-au aliat cu tătarii din Crimeea și cu țărănimea ucraineană locală împotriva oștilor polono-lituaniene. În timpul răscoalei, cetatea a fost asediată fără succes de către cazacii locali și de insurgenții conduși de comandantul . În 1651, cetatea a fost apoi supusă unui alt asediu căzăcesc condus de , înainte ca un neașteptat contraatac al insurgenților polonezi în frunte cu Aleksandrenka și Ciuika să restabilească prezența polonă în zonă și să ridice asediul. O forță armată de 60.000 de oameni în frunte cu Hmelnițki a reafirmat controlul căzăcesc asupra cetății în 1652. Un an mai târziu, ea a fost atacată din nou, de data aceasta de o hoardă de 40.000 de tătari din Crimeea.

thumb|left|upright|. Vasili Tropinin, c. 1820 ulei pe pânză. Galeria de Stat Treteakov, Moscova. La începutul lunii august 1672, o armată de de otomani, condusă de Mehmed al IV-lea, și o forță combinată de 40.000 de tătari și cazaci conduși de hatmanul  a asediat cetatea. După negocieri cu atacatorii, liderii orașului au predat cetatea turcilor pe 18 august. În semn de protest, comandantul cetății, Michał Wołodyjowski, și maiorul Hejking au aruncat în aer restul de praf de pușcă din cetate, explozie în care au murit cei doi împreună cu 800 de apărători. Timp de 27 de ani după atac, cetatea a servit ca bază a dominației otomane în Podolia. În 1699, tratatul de la Karlowitz a consemnat revenirea zonei sub control polon după ce Imperiul Otoman s-a retras.

De la cetate la închisoare De la începutul secolului al XVIII-lea, cetatea Camenița și-a pierdut rolul defensiv, și a fost folosită mai mult ca închisoare militară decât ca fortificație. Numeroase persoane au fost executate sau încarcerate aici, între care starșine (lideri) și haidamaci (haiduci) cazaci, și chiar și pretendentul la tronul Poloniei, Stanisław August Poniatowski, în vârstă de trei ani.

Chiar dacă și-a pierdut rolul defensiv, a fost una dintre cele mai puternice cetăți ale Coroanei Regatului Poloniei până la a doua împărțire a Poloniei din 21 aprilie 1793, când atât cetatea, cât și orașul Camenița au fost transferate sub suveranitatea Imperiului Rus. În aceeași zi, comandantul cetății a predat cheia cetății și a jurat credință țarului în catedrala orașului. 101 salve de tun au salutat apoi evenimentul în interiorul cetății. În timpul invaziei franceze a Rusiei din 1812, Armata Imperială rusă a fost staționată în cetate. În 1815, , care mai târziu avea să devină un bine-cunoscut poet și scriitor, a fost detașat ca ofițer în cetate. În 1846, poetul  fost staționat în cetate, timp în care el a înființat o organizație pro-decembristă de ofițeri progresiști.

Din 1816 până în 1914, cetatea a fost transformată din închisoare militară în închisoare pentru , infractori și deținuți politici. În 1831, lexicologul Vladimir Dal a lucrat în cetate, pe când scria un dicționar al limbii ruse. Cetatea a fost centrul mișcării anti-feudale din Podolia secolului al XIX-lea, mișcare condusă de veteranul de cavalerie al războiului ruso-francez din 1812  (1787-1835), astăzi considerat de ucraineni un .

Muzeul și conservarea miniatura|275x275px|Curtea interioară și vedere a muzeului După o serie de schimbări politice de după revoluția din 1905, partidele politice și organizațiile politice au fost permise de către lege pe întreg teritoriul Imperiului Rus. În 1906, un total de 67 de organizații politice au avut sediul în cetate. Printre ele s-a numarat ziarul Partidului Social-Democrat al Muncii din Rusia, Iskra (Scânteia). Un decret emis de Sovnarkomul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a declarat în 1928 complexul cetății Camenița monument istoric.. În anii 1930, s-au făcut planuri pentru a transforma cetatea în muzeu, și lucrările de reconstrucție a clădirilor au început în 1937. Printre atracțiile adăugate muzeului s-a numărat o scenă reprezentându-l pe Karmaliuk în celula lui din cetate în Turnul Papei, unde a fost ținut în timpul detenției sale. Numărul vizitatorilor cetății ajunsese în anii 1930 la 300.000 pe an.

În 1947, cetatea Camenița a fost trecută pe lista pan-sovietică de monumente istorice. O placă memorială și un basorelief cu chipul lui Karmaliuk au fost amenajate în apropierea expoziției Karmaliuk la 18 aprilie 1958. Lucrările arheologice și de restaurare au fost efectuate în cetate începând cu 1962, sub supravegherea arhitecților I. Plamenîțka și A. Tiupîci. Pe 18 mai 1977, s-a înființat Rezervația Națională Istorico-Arhitecturală Camenița. Pe 13 septembrie 1989, guvernul RSS Ucrainene a pus Camenița pe lista de propuneri pentru locuri în patrimoniul mondial UNESCO.

În 2004, rezervația a fost ridicată la rangul de district național de conservare. În 21 august 2007, complexul a fost declarat unul dintre cele , ieșind pe locul 3 într-un concurs la nivel național. La 1 august 2011, o furtună puternică a distrus parțial Turnul de Vest; primăria orașului nu a negat că integritatea structurală a turnului a fost slăbită în timpul ultimei reconstrucții din 2007, deficiențele lucrărilor de atunci deschizând calea pentru prăbușirea sa, doar patru ani mai târziu.

Arhitectura

Cetatea Camenița se sprijină pe o formațiune calcaroasă înconjurată de valea . Prin urmare, fundația i-a fost construită folosind calcar, precum și cărămidă și piatră locală și de import. Ca urmare, numele cetății provine din radicalul kamin''', de la cuvântul slav pentru „piatră”. Cele două părți principale ale cetății, Cetatea Veche () și Cetatea Nouă (), au fost construite în perioade diferite. Cetatea Veche protejează zona dinspre orașul vechi Camenița, și a fost construită pentru a proteja împotriva atacurilor directe ale oștilor inamice. Cetatea Nouă a fost ridicată în timpul numeroaselor modernizări ulterioare; scopul său a fost de a oferi protecție față de armatele inamice de câmp și a fost concepută pentru a sprijini invențiile mai noi de tehnică militară, cum ar fi tunurile cu rază lungă de acțiune.

Cele douăsprezece turnuri Mare și important complex de fortificație, cetatea Camenița a avut chiar și 12 turnuri, dintre care unele s-au adăugat mai târziu în timpul modernizărilor. O parte din turnuri s-au situat pe peninsula pe care stă cetatea principală; alte turnuri s-au situat pe pantele abrupte peste râul Smotrîh. Există și alte turnuri, cum ar fi Turnul Mic de Sud, un turn daco-roman, în timp ce un alt turn daco-roman se afla imediat în afara pereților de est și un alt semiturn situat la capătul vestic al podului cetății. De aceste turnuri, cu toate acestea, doar câteva aveau să rămână neatinse până astăzi. Cele 12 turnuri au fost: Turnul Papei (denumit și Turnul lui Karmeliuk, Turnul Iulian) a fost ridicat în secolele al XV-lea–al XVI-lea; în turn se aflau un arsenal de artilerie, un depozit de praf de pușcă, o vistierie și o moară, interconectat cu bastionul sudic; Turnul Kovpak (denumit și Turnul Șleahtei) un turn mai vechi, din secolele al XIV-lea–al XVI-lea, unde erau găzduiți nobilii șleahtici; Turnul Tęczyński, din secolele al XIV-lea–al XVI-lea, denumit după ; Turnul Alb (denumit și Turnul Laska), construit în secolul al XV-lea, ce găzduia un alt arsenal de artilerie;