Corpul uman reprezintă întreaga structură fizică a ființei umane. Acesta este alcătuit din numeroase tipuri diferite de celule care împreună formează țesuturi, iar acestea, la rândul lor, alcătuiesc organe și apoi sisteme de organe.

La exterior, corpul uman este format din , păr, gât, trunchi (care include toracele și abdomenul), organe genitale, brațe, mâini, picioare și labe ale picioarelor. La interior, corpul include viscere, dinți, oase, mușchi, tendoane, ligamente, vase sangvine și sânge, vase limfatice și limfă.

Studiul corpului uman cuprinde anatomia, fiziologia, histologia și embriologia. Corpul prezintă cunoscute. Fiziologia se concentrează pe sistemele și organele corpului uman și pe funcțiile acestora. Numeroase sisteme și mecanisme interacționează pentru a menține homeostazia, asigurând niveluri sigure de substanțe în sânge, cum ar fi zahărul, fierul și oxigenul.

Corpul uman este studiat de profesioniștii din domeniul sănătății, fiziologi, anatomiști și artiști, pentru a-i ajuta în activitatea lor.

Alcătuire

Elementele chimice din corpul uman după masă. Oligoelementele reprezintă mai puțin de 1% combinate (și fiecare în parte mai puțin de 0,1%).480x480pxElementSimbolProcent masăProcent atomiOxigenO65,024,0CarbonC18.512,0HidrogenH9,562,0AzotN3,21,1CalciuCa1,50,22FosforP1,00,22PotasiuK0,40,03SulfS0,30,038SodiuNa0,20,037ClorCl0,20,024MagneziuMg0,10,015Oligoelemente< 0,1< 0,3 din elemente chimice, printre care se numără hidrogenul, oxigenul, carbonul, calciul și fosforul. Aceste elemente se regăsesc în trilioane de celule și în componentele acelulare ale corpului.

Corpul unui bărbat adult conține aproximativ 60% , ceea ce înseamnă în jur de . Această cantitate este formată din circa de (care include aproximativ de plasmă sangvină și în jur de de ) și aproximativ de lichid intracelular (aflat în interiorul celulelor). Volumul, aciditatea și compoziția apei din interiorul și exteriorul celulelor sunt menținute cu strictețe. Principalii electroliți din apa corporală aflată în afara celulelor sunt sodiul și clorul, în timp ce în interiorul celulelor predomină potasiul și diferiți fosfați.

Celulele Corpul conține trilioane de celule, unitatea fundamentală a vieții. La maturitate, în organism există aproximativ 30 de trilioane de celule umane și 38 de trilioane de bacterii, o estimare obținută prin însumarea numărului de celule din toate organele și ale corpului. Pielea găzduiește, de asemenea, miliarde de organisme comensale, precum și celule imunitare. Nu toate componentele corpului sunt formate din celule. Celulele sunt dispuse într-o matrice extracelulară constând din proteine precum colagenul, fiind înconjurate de lichide extracelulare.

Fiecare celulă a corpului uman suferă, în medie, zeci de mii de pe zi. Aceste leziuni pot bloca replicarea sau transcrierea genomului, iar dacă nu sunt ori sunt reparate incorect, pot duce la mutații sau alte alterări genomice ce pun în pericol viabilitatea celulei.

Genomul

miniatura|Genom Celulele din corp funcționează pe baza ADN-ului. Acesta se află în nucleul celulei. Aici, porțiuni de ADN sunt transcrise și trimise în citoplasmă prin intermediul ARN-ului. ARN-ul este apoi utilizat pentru a sintetiza proteine, care formează baza celulelor, a activității și a produșilor acestora. Proteinele dictează funcția celulară și expresia genetică; o celulă este capabilă să se autoregleze în funcție de cantitatea de proteine produse. Cu toate acestea, nu toate celulele conțin ADN; unele dintre ele, cum ar fi hematiile (globulele roșii) mature, își pierd nucleul pe măsură ce se dezvoltă.

Țesuturile miniatura|Diagrama diferitelor tipuri de din corp Corpul este format din mai multe tipuri diferite de țesuturi, definite ca grupuri de celule care îndeplinesc o funcție specializată. Studiul țesuturilor se numește histologie și se realizează de obicei cu ajutorul microscopului. În organism există patru tipuri principale de țesuturi: țesutul de acoperire/căptușire (epiteliile), țesutul conjunctiv, țesutul nervos și țesutul muscular.

Celulele epiteliale Celulele care căptușesc suprafețele expuse mediului exterior sau tractului gastrointestinal (epiteliile) ori cavitățile interne () au forme și dimensiuni diverse — de la straturi unice de celule turtite, la celule prevăzute cu cili microscopici vibratili în plămâni, până la celulele cilindrice care căptușesc stomacul. Celulele endoteliale sunt cele care căptușesc cavitățile interne, inclusiv vasele de sânge și glandele. Celulele de acoperire reglează pasajul substanțelor, protejează structurile interne și funcționează ca suprafețe senzoriale.

Organele

miniatura|Diagramă din anul 1905 care înfățișează organele interne ale corpului uman Organele sunt grupări structurate de celule și țesuturi care îndeplinesc o funcție specifică. Cu excepția pielii, majoritatea organelor se află în interiorul corpului. Exemple binecunoscute sunt inima, plămânii și ficatul. Multe dintre ele sunt adăpostite în interiorul unor , cum ar fi (care conține, de exemplu, stomacul) și (care conține plămânii).

Inima Inima este un organ situat în , între plămâni și orientat ușor spre stânga. Este înconjurată de pericard, o membrană care o fixează în mediastin, o protejează de traumatismele mecanice brute și de infecții, și îi facilitează mișcările de pompare prin intermediul . Inima funcționează ca o pompă a sistemului circulator, distribuind sângele în organism pentru a transporta oxigen, nutrienți, , hormoni și globule albe. miniatura|207x207px|Diagrama inimii umane Inima este compusă din și . Rolul principal al atriilor este de a permite fluxul venos neîntrerupt de sânge către inimă în timpul sistolei ventriculare. Acest lucru asigură pătrunderea unei cantități suficiente de sânge în ventricule în timpul sistolei atriale. Ca urmare, atriile permit obținerea unui cu aproximativ 75% mai mare decât ar fi posibil în absența lor. Rolul ventriculelor este de a pompa sângele: ventriculul drept trimite sângele către , iar ventriculul stâng către restul organismului (circulația sistemică).

Inima posedă un excitoconductor care controlează fazele de contracție și relaxare musculară. Impulsul pornește din , traversând atriile și determinându-le să . Semnalul ajunge apoi la , unde este încetinit ușor pentru a permite ventriculelor să se umple complet cu sânge înainte de a-l pompa mai departe, după care ciclul se reia.

Cardiopatia ischemică (boala coronariană) este , reprezentând 16% din totalul deceselor. Ea este provocată de acumularea de plăci de aterom în arterele coronare care hrănesc inima; în timp, arterele se pot îngusta atât de mult încât nu mai trece destul sânge către miocard. Această afecțiune acută este cunoscută ca infarct miocardic (atac de cord) și poate provoca insuficiență cardiacă, stop cardiac și deces. Factorii de risc includ obezitatea, fumatul, , tensiunea arterială crescută, lipsa de mișcare și diabetul. poate afecta inima, dar este extrem de rar și reprezintă, de regulă, o metastază provenită de la alte organe, cum ar fi plămânii sau sânul. Acest lucru se datorează faptului că celulele musculare cardiace își opresc rapid diviziunea după naștere, iar creșterea inimii se realizează prin mărirea volumului celular și nu prin diviziune celulară.

Vezica biliară

miniatura|Vezică biliară Vezica biliară (cunoscută popular și sub numele de „fiere”) este un organ cavitar în formă de pară, situat posterior față de partea inferioară de mijloc a . Aceasta prezintă variații de formă și dimensiune. Rolul ei este de a stoca și concentra bila înainte ca aceasta să fie eliberată în intestinul subțire prin , pentru a ajuta la . Vezica primește bila de la ficat prin , care se unește cu pentru a forma coledocul.

Vascularizația vezicii biliare este asigurată de artera cistică, care, la majoritatea indivizilor, se desprinde din .

(calculii biliari sau „pietrele la fiere”) este o afecțiune comună în care se formează calculi în interiorul vezicii sau în . Majoritatea persoanelor sunt asimptomatice, însă dacă un calcul blochează canalele biliare, apare o ; simptomele includ durere bruscă și intensă în partea dreaptă superioară a abdomenului sau în centrul acestuia, însoțită uneori de greață și vărsături. Tratamentul tipic constă în îndepărtarea chirurgicală a vezicii prin procedura numită . Prezența calculilor biliari constituie un factor de risc pentru , o afecțiune destul de rară, dar rapid fatală dacă nu este diagnosticată precoce.

Sistemele de organe

Aparatul cardiovascular

miniatura|Diagramă care prezintă sistemul circulator al corpului Aparatul cardiovascular (sistemul circulator) constă din inimă și vasele de sânge (artere, vene și capilare). Inima propulsează circulația sângelui, care funcționează ca un „sistem de transport” menit să transfere oxigen, combustibil metabolic, nutrienți, produși de deșeu, celule imunitare și molecule de semnalizare (adică hormoni) dintr-o parte în alta a organismului. Traseele circulației sângelui în corpul uman sunt împărțite în două circuite: , care pompează sângele către plămâni pentru a se oxigena și a elimina dioxidul de carbon, și circulația mare (sistemnică), ce transportă sângele oxigenat de la inimă către restul corpului. Sângele este format dintr-un element lichid care transportă celulele în sistemul circulator, incluzând celule care migrează din țesuturi în vasele de sânge și înapoi, fiind strâns legat funcțional de splină și măduva osoasă.

Aparatul digestiv

miniatura|Aparatul digestiv Aparatul digestiv este compus din cavitatea bucală (incluzând limba și dinții), esofag, stomac, (intestinul subțire, cel gros și rectul), la care se adaugă ficatul, pancreasul, vezica biliară și glandele salivare. Acesta transformă alimentele în molecule mici, nutritive și netoxice, pentru a fi distribuite și absorbite în organism. Aceste molecule iau forma proteinelor (descompuse în aminoacizi), grăsimilor, vitaminelor și (acestea din urmă fiind prezente sub formă de ioni). După ce sunt , alimentele parcurg tractul gastrointestinal prin intermediul peristaltismului: contracția și relaxarea sistematică a mușchilor pentru a împinge bolul alimentar dintr-o zonă în alta.

Digestia debutează în gură, unde alimentele sunt și mărunțite pentru a facilita digestia ulterioară. Apoi, acestea sunt înghițite și trec prin esofag în stomac. În stomac, alimentele sunt amestecate cu acidul gastric pentru a extrage nutrienții. Amestecul rezultat se numește ; acesta trece în intestinul subțire, care absoarbe apa și substanțele nutritive. Resturile trec în intestinul gros, unde sunt deshidratate pentru a forma materiile fecale; acestea sunt stocate în rect până când sunt eliminate prin anus.

Sistemul endocrin

miniatura|Sistem endocrin Sistemul endocrin este constituit din principalele glande endocrine: hipofiza, tiroida, suprarenalele, pancreasul, glandele paratiroide și gonadele, deși aproape toate organele și țesuturile secretă, de asemenea, hormoni endocrini specifici. Acești hormoni funcționează ca semnale transmise între sisteme pentru a regla o gamă uriașă de condiții biologice, determinând modificări variate ale funcțiilor celulare.

Sistemul imunitar

miniatura|Răspunsul imun primar Sistemul imunitar este format din globulele albe (leucocite), timus, ganglioni limfatici și vase limfatice, ultimele făcând parte și din sistemul limfatic. Sistemul imunitar oferă mecanismele prin care organismul își distinge propriile celule și țesuturi de structurile sau substanțele străine, neutralizându-le sau distrugându-le pe cele din urmă prin utilizarea unor proteine specializate precum anticorpii, citokinele și , printre multe altele. miniatura|236x236px|Straturile pielii

Sistemul tegumentar