„Manifestul „Crinului Alb”” este un manifest programatic scris de trei tineri intelectuali români (Sorin Pavel, Ion Nestor și Petre Pandrea) și publicat în numărul din august–septembrie 1928 al revistei culturale Gândirea (conduse de Nichifor Crainic)Vladimir Streinu, „Un «Fiu al Soarelui»”, 1968, p. 326.Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, 1972, p. 88.Z. Ornea, Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, 1980, p. 135.Adrian Popescu, Lancea frântă: lirica lui Radu Gyr, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, p. 22.Doina Ruști, Dicționar de simboluri din opera lui Mircea Eliade, Editura Coresi, București, 1997, p. 43 și urm. ca un ecou la seria de articole scrisă de tânărul Mircea EliadeLucian Boia, Capcanele istoriei: elita intelectuală românească între 1930 și 1950, 2012, p. 35. și publicată sub titlul Itinerariu spiritual, în perioada 6 septembrie – 16 noiembrie 1927, în ziarul Cuvântul (condus de profesorul Nae Ionescu).Corneliu Ciucanu, Dreapta politică românească. Politică și ideologie: 1919–1941, 2009, p. 93.
Cei trei tineri autori, care se autoproclamau „fiii Soarelui”,Sorin Pavel, Ion Nestor, Petre Marcu-Blaj, „Manifestul «Crinului Alb»”, în Gândirea, anul VIII, nr. 8–9, august–septembrie 1928, p. 316. condamnau cu vehemență „generația bătrânilor”, pe care o acuzau de pe pozițiile misticismului și ortodoxismului de situația dezastruoasă a țării din acea perioadă;Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, 1972, p. 104.Ioan Scurtu, Totalitarismul de dreapta în România: 25 iunie 1927 – 2 ianuarie 1931, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2000, pp. 10, 163.Marin Radu Mocanu, Cenzura a murit, trăiască cenzorii, Ed. EuroPress Group, București, 2012. ei nu examinau însă această situație sub aspect social, ci-și exprimau opoziția doar de pe poziția deosebirii dintre spiritele „tineresc” și „bătrânesc”. Idealul național trebuia să fie, potrivit autorilor, înlăturarea bătrânilor de la conducerea României și promovarea unor tineri energici și capabili să asigure dezvoltarea țării și creșterea prestigiului ei internațional.Ioan Scurtu, Istoria Românilor de la Carol I la Nicolae Ceaușescu, Ed. Mica Valahie, București, 2011, p. 52. Autorii manifestului îi îndemnau pe tinerii români să adopte o spiritualitate vitalistă și o mistică națională mesianică.Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. III, 1975, p. 384. Ortodoxia era ridicată la rangul de normă de bază a specificului național românesc,Z. Ornea, Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, 1980, p. 442. având misiunea de a canaliza și orienta energiile spirituale ale generației tinere.Z. Ornea, Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, 1980, p. 334.
Apariția manifestului a provocat reacții vehemente ce au dus la o polemică incisivă, chiar și în rândul colegilor de generație.Nichifor Crainic, „Cronica măruntă”, 1928, p. 421. Criticii literari au evidențiat tonul violent și pe alocuri vulgar al manifestului,Eugen Lovinescu, Critice, vol. 1, Editura Minerva, București, 1982, p. 22. propagarea unei filozofii tulburi de viață care se baza pe respingerea furioasă a principiilor raționalismuluiEugen Simion, Scriitori români de azi, Editura Cartea Românească, București, 1976, p. 404. și obrăznicia juvenilă a celor trei autori care și-au însușit idei ce apăruseră deja în alte publicații (fără a da credit precursorilor lor).
Autorii manifestului thumb|200 px|Revista Gândirea a atras în jurul ei numeroși intelectuali tineri. Autorii manifestului erau trei tineri care se aflau atunci la studii de specializare în Germania: filozoful Sorin Pavel, arheologul Ion Nestor și juristul Petre Pandrea,Z. Ornea, Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, 1980, p. 288.George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Minerva, București, 1982, p. 954.Ioan Petru Culianu, Mircea Eliade, 2004, p. 212. despre care Nichifor Crainic preciza că se găsesc „acasă” în redacția revistei Gândirea, deoarece multe dintre ideile lor coincideau cu convingerile publicației.Nichifor Crainic, „Spiritualitate”, 1928, p. 310.
Sorin Pavel și Petre Pandrea erau, din 1927, colaboratori ai revistei Gândirea. Pandrea, care a semnat manifestul cu pseudonimul Petre Marcu-Balș,Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române M–Z, vol. II, Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 860. se ocupase în patru numere ale revistei de „mistica statului”Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, 1972, p. 79. și își afirma apartenența la o generație care „s-a zbătut dramatic între autenticitate și anarhism”, mânată de „dorința de neant, de rebeliune și de pasiunea politică”.Vladimir Streinu, „Un «Fiu al Soarelui»”, 1968, p. 328. Articolele sale atacau furibund linia „raționalistă” și „sceptică” a culturii române și pe reprezentanții ei: Titu Maiorescu, I.L. Caragiale, Paul Zarifopol, Mihai Ralea, D.I. Suchianu etc. Sorin Pavel denunța raționalismul într-un articol din mai 1928, susținând că „raționalismul [...] a distrus misterul vieții și a mumificat pe Dumnezeu. Omul a pierdut contactul cu cerul și pământul, și a început să se usuce ca o plantă dezrădăcinată. Raționalismul e uscat și steril, viața e umedă și fecundă”.Z. Ornea, Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, 1980, p. 287.Sorin Pavel, „Krinonis sau treptele singurătății”, în Gândirea, anul VIII, nr. 5, 1928, p. 220.
Sorin Pavel (1903–1957) a urmat studii postuniversitare la Berlin și a pregătit o teză de doctorat în filozofie cu tema Valoarea politică a filozofiei, sub îndrumarea lui Eduard Spranger, fără să o mai susțină. Dora Mezdrea, Nae Ionescu: Leben, Werk, Wirkung, Karolinger Verlag, Viena, 2008, p. 279. A fost asistentul lui Petre Andrei la catedra de sociologie de la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.Nicolae Mărgineanu, Mircea Miclea, Daniela Mărgineanu-Țăranu, Mărturii asupra unui veac zbuciumat, Ed. Fundației Culturale Române, București, 2002, p. 104.Dumitru Cristian Amzăr, Jurnal berlinez, Ed. România Press, București, 2005, p. 601. În 1935 a fost unul dintre semnatarii, alături de Petre Țuțea, Nicolae Tatu, Petre Ercuță, Ioan Crăciunel și Gheorghe Tite, al „Manifestului Revoluției Naționale” (tipărit la Sighișoara), care susținea necesitatea modernizării statului român și a instituțiilor sale și restabilirea autorității statului pe principii naționaliste.Corneliu Ciucanu, Dreapta politică românească. Politică și ideologie: 1919–1941, 2009, p. 95.Lucian Boia, Capcanele istoriei: elita intelectuală românească între 1930 și 1950, 2012, pp. 57–58. A îndeplinit funcția de consilier de presă pe lângă Ambasada României în Germania (1940–1945), apoi a fost închis în lagărul de la Buchenwald,Petre Pandrea, Garda de fier: jurnal de filosofie politică : memorii penitenciare, Ed. Vremea, București, 2001, p. 213. s-a întors în țară cu o soție nemțoaică și cu trei copii și s-a stabilit în 1945 la Sibiu, iar în toamna anului 1947 la Sibiel.Valentin Popa, Vasile Băncilă: omul și filosoful, Ed. Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2006, p. 7. După preluarea puterii de către comuniști a fost învățător la Școala elementară săsească Sibiel (1947–1952) și muncitor la Întreprinderea „Independența” din Sibiu (1952–1956). Potrivit lui Petre Pandrea, Pavel a dus o viață zbuciumată: „Și-a pus tot geniul în viața de noapte și prea puțin talent în viața de zi”, participând la chefuri nocturne și sfârșind prin a deveni alcoolic; filozoful exilat Emil Cioran consemna astfel în Caietele sale, la 24 octombrie 1969, primirea veștii morții lui Sorin Pavel: „O.C. îmi povestește sfârșitul lui Sorin Pavel, omul care întotdeauna mă ducea cu gândul la Stavroghin. Vasăzică era la Sibiu, merge la doctor care-i găsește o pneumonie. Sorin Pavel se duce întins la cârciumă și bea douăsprezece halbe de bere de la gheață. În aceeași seară face o criză cardiacă și moare.”, iar acest eveniment l-a făcut să mediteze, încă o dată, cu privire la fenomenul ratării la români.Ionel Necula, Căderea după Cioran, Ed. Ideea Europeană, București, 2011.Gheorghe Grigurcu, Breviar Cioran, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2007, p. 154.
Ion Nestor (1905–1974) a absolvit cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității din București, secția Filologie Clasică (1926), obținând licența în filologie clasică – arheologie.Virgiliu Z. Teodorescu, „Pro memoria – Centenar Ion Nestor”, în Revista muzeelor, vol. 41, 2005, p. 97. A urmat studii de specializare în perioada 1928–1932 la Berlin și Marburg, participând totodată la cercetările arheologice care au descoperit cultura neolitică de la Goldberg și studiind materialele păstrate în cadrul Muzeului de Arheologie din Berlin, la secția preistorică, recoltate de pe teritoriul românesc în deceniile anterioare (culturile Cucuteni, Sărata Monteoru, Cernavodă ș.a.). A prezentat în 1932 o teză de doctorat la Universitatea din Marburg în care a făcut o analiză pertinentă a stadiului cercetărilor în domeniul preistoriei de pe teritoriul României. Lucrarea sa a devenit o laborioasă sinteză care a fost publicată în 1933 în limba germană (Der Stand der Vorgerschichtsforschung in Rumänien) și a fost distinsă ulterior de Academia Română cu Premiul „Vasile Pârvan”. A lucrat apoi ca profesor de arheologie și preistorie la Universitatea din București (1945–1973) și custode al Muzeului Național de Antichități din București (1947–1951) și a fost considerat drept una dintre cele mai proeminente personalități ale istoriografiei românești. Lucian Boia (ed.), Great Historians of the Modern Age: An International Dictionary, Greenwood Press, New York, 1991, p. 522.Lucian Boia, Capcanele istoriei: elita intelectuală românească între 1930 și 1950, 2012, p. 303.
Petre Pandrea (1904–1968) a urmat studii la Facultatea de Drept a Universității din București, pe care le-a absolvit în 1926, după care a fost în perioada 1926–1933 bursier al statului român la Berlin, specializându-se în enciclopedia dreptului sub îndrumarea profesorilor Gheorghe Mironescu, Mircea Djuvara și Carl Friedrich Rudolf Smend; a lucrat, în paralel, ca atașat de presă al Legației României de la Berlin și i-a oferit asistență juridică lui Gheorghi Dimitrov în procesul incendierii Reichstag-ului.Vladimir Streinu, „Un «Fiu al Soarelui»”, 1968, p. 327. A obținut doctoratul în drept cu teza Beiträge zur Montesquieu’s deutschen Rechtsquellen. Eine Untersuchung der hinterlassenen (1932) și a publicat pamfletul Germania hitleristă (București, 1933), o analiză lucidă a structurii regimului național-socialist recent instaurat în Germania și una dintre primele scrieri de pe plan mondial care atrăgea atenția cu privire la pericolul ascensiunii politice a lui Hitler;Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. III, 1975, pp. 384–385.Al. Piru, Istoria literaturii române de la început pînă azi, Editura Univers, București, 1981, p. 478. Legația Germaniei în România s-a oferit să cumpere manuscrisul, cu două milioane de mărci, pentru a nu fi publicat. Pandrea s-a retras ulterior din publicistică și a lucrat ca avocat penalist, aderând la ideologia marxistă. În ciuda faptului că a pledat ca avocat al PCR în perioada 1938–1944, salvând de la pedepse grele peste o mie de comuniști, și că a oferit ajutoare bănești deținuților comuniști de la Văcărești, a fost arestat după preluarea puterii de către comuniști, deoarece era cumnat cu Lucrețiu Pătrășcanu, și a fost deținut în două rânduri (1948–1952 și 1958–1964), fiind reabilitat post-mortem în 1968.
Contextul politico-cultural