miniatura|Flotă de trireme (reconstituire) Trirema (din De la tri - „trei” + rēmus - „ramă” sau „vâslă” „cu trei rânduri de rame”), sau triera (din , triērēs,De la τρι - „trei” + ἐρέτης - „vâslaș”, „trei rânduri de vâslași”), era o navă de război din antichitate, cu trei rânduri de rame suprapuse, de tip galeră, care a fost folosită de vechile civilizații maritime din Marea Mediterană, în special de fenicieni, grecii antici și romani.
Numele triremei provine de la cele trei rânduri de rame din fiecare bord, cu câte un vâslaș la fiecare ramă.Diferența dintre vâsle și rame este aceea că vâslele sunt fixate simetric de o parte si de alta a ambarcațiunii, vâslașii ținând cu fiecare mână câte o vâslă pe care le manevrează simultan, pentru înaintare, în timp ce ramele sunt fixate asimetric pe furcheți de o parte și de alta a ambarcațiunii, fiecare vâslaș ținând câte o ramă cu ambele mâini. În contextul acestui articol, „ramă” (din ) este o vâslă manevrată pe un singur bord al navei. La început, trirema a fost o dezvoltare a penteconterei, o veche navă de război cu un singur rând de 25 de rame pe fiecare parte, și a biremei (în , diērēs), o navă de război cu două rânduri de rame în fiecare bord, de origine feniciană.Casson (1995), pp. 57–58 Fiind o navă rapidă și manevrabilă, trirema a dominat teatrele de luptă din Marea Mediterană în perioada dintre secolul al VI-lea î.Hr. și secolul al IV-lea î.Hr., după care a cedat rolul dominant unor nave cu tonaj mai mare („quadrireme” și „quinquereme”). Triremele au jucat un rol vital în Războaiele Medice, crearea imperiului maritim atenian, și decăderea acestuia în urma Războiului Peloponesiac.
Termenul „triremă” este uneori folosit și pentru referire la galera medievală cu trei rânduri de vâslași pe fiecare parte a navei.Morrison, John S. (2004). Age of the Galley: Mediterranean Oared Vessels since pre-Classical Times.
Istoricii moderni au opinii diferite cu privire la proveniența triremei, Grecia Antică sau Fenicia, și la datarea dezvoltării acestei vechi nave de luptă.Anthony J. Papalas (1997): The Development of the Trireme, in The Mariner's Mirror, Vol. 83, No. 3, pp. 259–271.
Istorie
Origini thumb|Navă de război feniciană cu două rânduri de vâsle, basorelief din Ninive, ca. 700 î.Hr. Reprezentări pe vase de ceramică, sau pe fragmente din acestea, ale unor nave cu două rânduri de vâsle (bireme), sunt frecvente începând cu secolul al VIII-lea î.Hr.
În secolul al II-lea, Clement al Alexandriei, bazându-se pe scrieri anterioare, atribuie în mod explicit inventarea triremei sidoniților.Clement al Alexandriei, Stromata ("The Miscellanies"), traducere: William Wilson, Ante-Nicene Christian Library, 1867, Book 1, Chapter XVI, accesat 8 mai 2017 Potrivit lui Tucidide, trirema a fost introdus în Grecia antică de către corintieni, în secolul al VIII-lea î.Hr. corintianul Ameinocles construind patru astfel de nave pentru cei din Samos.Tucidide, I.13.2-5 Acest lucru a fost interpretat de către autorii de mai târziu, Plinius cel Bătrân și Diodor din Sicilia, ca o dovadă că trirema ar fi fost „inventată” în Corint,Diodorus, Bibliotheca historica, XIV.42.3 dar cercetătorii moderni consideră că apariția triremelor este anterioară celor relatate de Tucidide, cel mai probabil acest tip de navă avându-și originea în Fenicia.
Utilizare timpurie și dezvoltare miniatura|Relief descoperit în 1852 la Acropole, reprezentând vâslași de pe o triremă ateniană, ca. 410 î.Hr. Herodot menționează că faraonul egiptean Neco al II-lea (610-595 î.Hr.) a construit trireme pentru navigația pe Nil, Marea Mediterană și Marea Roșie, dar această relatare este contestată de istoricii moderni și atribuită unei confuzii, deoarece în secolul al V-lea î.Hr. „triērēs” era folosit în sens generic de „navă de război”, indiferent de tipul acesteia.Morrison (2004). Age of the Galley, pp. 45–46. Prima referire certă la utilizarea triremelor în luptele navale datează din anul 525 î.Hr., când, potrivit lui Herodot, tiranul Policrate din Samos a fost în măsură să contribuie cu 40 de trireme la forța persană de invazie a Egiptului (Bătălia de la Pelusium).Herodot, III.44 Tucidide arată în mod clar că în perioada Războaielor Medice majoritatea navelor grecești aveau vâslașii așezați pe două niveluri (penteconterele și ploia makrá - „navele lungi”).Tucidide, I.14.1-3
Prima bătălie navală importantă în care au fost implicate triremele a fost (494 î.Hr.), din timpul , în care flota polisurilor ioniene a fost învinsă de către flota persană compusă din escadre feniciene, cariene, cipriote și egiptene.Peter N. Stearns (ed.), The Encyclopedia of World History, 6th Edition, Boston: Houghton Mifflin Company, 2001. ISBN 0-39565-237-5
În perioada războaielor persane miniatura|O triremă greacă La începutul secolului al V-lea î.Hr. flota ateniană nu poseda decât câteva trireme, ea bazându-se în principal pe pentecontere și triacontere.. Implicarea într-un conflict cu insula vecină Aegina, care poseda o flotă redutabilă, a făcut ca autoritățile din Atena să înceapă construcția a 200 de trireme, folosind în acest scop veniturile de la minele de argint nou descoperite din Laurion.
Prima ciocnire a noii flote ateniene cu forțele navale persane a fost Bătălia de la Artemisium (480 î.Hr.), în care ambele părți au suferit mari pierderi, lupta terminându-se indecis. Bătălia navală decisivă a avut loc la Salamina, unde flota de invazie a lui Xerxes a fost învinsă în mod decisiv, această bătălie marcând punctul culminant al celei de-a doua invazii persane a Greciei. Un an mai târziu, în august 479 î.Hr., simultan cu Bătălia de la Plateea, ultima bătălie terestră din cadrul Războaielor medice, flota aliaților greci repurta o victorie decisivă împotriva flotei persane în Bătălia de la Mycale. Dubla victorie din bătăliile de la Plateea și Mycale a marcat încheierea invaziilor Imperiului Persan în Grecia continentală, aliații greci reluând apoi ofensiva împotriva perșilor, dar de data aceasta în insulele Mării Egee și în Asia Mică.Chamoux (1985), vol. I, p. 105.
După victoriile navale de la Salamina și Mycale, orașele din Ionia au fost eliberate și în anul 478 î.Hr. a fost înființată Liga de la Delos, sub egida Atenei. Treptat, predominanța Atenei a transformat această ligă într-un eficient „imperiu atenian”. Sursa și fundamentul puterii ateniene consta din puternica sa flotă militară, compusă din peste 200 de trireme. Aceasta, nu numai că i-a asigurat controlul Mării Egee și loialitatea aliaților, ci și a protejat rutele comerciale și transporturile de cereale de la Marea Neagră, care asigurau aprovizionarea populației orașului. În plus, deoarece a oferit locuri de muncă permanente pentru cei mai săraci cetățeni ai orașului, flota a jucat un rol important în menținerea și promovarea noii forme de democrație ateniene. Puterea maritimă a Atenei este primul exemplu de „talazocrație” din istorie. Alte mari puteri navale ale epocii erau, în acea perioadă, Siracuza, Corfu și Corint.Piatkowski (1988), pp. 164-178.
În timpul războiului peloponesiac Triremele au jucat un rol crucial în timpul războiului peloponesiac, desfășurat în perioada 431-404 î.Hr. între Liga peloponesiacă (dominată de Sparta) și Liga de la Delos (în fruntea căreia se afla Atena), război determinat de lupta pentru hegemonie în Grecia antică.
Dacă Sparta se baza îndeosebi pe armata sa terestră compusă din redutabilii hopliți, puterea Atenei și a aliaților săi se datora flotei militare, triremele jucând pe atunci rolul navelor de linie din epoca modernă. Cu toate succesele spartanilor în luptele duse pe uscat, aceștia și-au dat seama că nu pot cuceri Atena, foarte bine protejată de zidurile sale. Nici o strategie de asediu pe termen lung nu avea sorți de izbândă, atâta vreme cât Atena rămânea „stăpâna mării”, iar prin dublele ziduri („zidurile lungi”) care o legau de portul Pireu avea acces neîngrădit spre căile navigabile care o uneau cu aliații ei.Chamoux (1985), vol. I, p. 113. Însă, după ce Sparta a reușit să atragă Imperiul Persan ca aliat, a avut fondurile necesare pentru a construi noi escadre de nave de luptă necesare pentru a combate flota ateniană. Bătăliile navale în care au luptat escadre de trireme au fost esențiale în echilibrul de putere dintre Atena și Sparta. Atena a fost învinsă în cele din urmă din cauza dezastruoasei expediții din Sicilia, când a pierdut atât o mare parte din hopliții săi cât și cea mai mare parte din flota de trireme. Bătălia finală a fost cea de Aegos Potamos, Sparta și aliații ei impunând condiții dure Atenei învinse.Donald Kagan, The Peloponnesian War, Penguin Books, 2003, ISBN 0-670-03211-5
Caracteristici miniatura|Carena navelor din lemn antice - detaliu constructiv. Dimensiuni Dimensiunile la care ajunseseră penteconterele (30-35 m lungime) reprezintă aproape un maximum pentru o navă obișnuită, construită din lemn: la o lungime mai mare exista riscul ruperii chilei din cauza eforturilor ce apar în timpul navigației pe o mare agitată (îndeosebi în momentul în care prova și pupa se află pe crestele a două valuri succesive, iar mijlocul navei pe talpa valului). Dar pentru a mări viteza navei era nevoie de mai mulți vâslași. Pentru a se realiza acest scop, dar fără a lungi și mai mult coca, constructorii navali au ales soluția suprapunerii rândurilor de vâslași, rezultând tipurile de nave cu câte două rânduri suprapuse de rame (biremele, sau dierele) sau trei rânduri (triremele, sau trierele).Chamoux (1985), vol. I, p. 169.
Săpăturile arheologice efectuate de Dragatsis și Wilhelm Dörpfeld, în 1880Piraeus: Cantharus, Zea, Munichia , from the Römisch-Germanisches Zentralmuseum of Mainz, în portul Zea din Pireu, care a fost principalul port militar al Atenei antice, au furnizat o descriere generală a triremei ateniene, care avea o lungime maximă de 40 m și o lățime maximă de 6 m. Aceste dimensiuni sunt confirmate de Vitruviu, care afirma că spațiul individual alocat fiecărui vâslaș era de 2 coți.Vitruvius, De architectura I.2.4; cum cotul doric era de cca 0,49 m, acest lucru conduce la o lungime a navei de aproximativ 37 m.Fields (2007), p. 8.
Construcție Metodele de construcție a navelor antice din lemn (printre care și triremele) diferă față de cele din la practica modernă. Construirea unei trireme era foarte scumpă, necesitând circa 6000 de zile de muncă/om pentru a o finaliza.Hanson (2006), p. 262. Practica mediteraneeană era aceea de a construi în primul rând coca la exterior, iar coastele navei ulterior. Pentru consolidarea carenei hull erau utilizate cabluri (hypozōmata) montate în chilă și întinse prin intermediul unor vinciuri.Fields (2007), p. 9.
Un factor important, care influența designul unei trireme, era materialul lemnos disponibil pentru construcție. Cele mai des folosite esențe lemnoase erau pinul, bradul și cedrul. În primul rând, alegerea lemnului depindea de locul unde se construia trirema. Astfel, în Siria și Fenicia, triremele se confecționau din lemn de cedru, deoarece pinul (care este mai rezistent la degradare) nu era disponibil. Lemnul de brad era de asemenea folosit, deoarece este mai ușor decât lemnul de pin. Utilizarea combinată a pinului și bradului, pentru cadru și structura internă, reprezenta un compromis între durabilitate și greutate.