miniatura|Alexander Hamilton, unul dintre Părinții Fondatori ai Statelor Unite, 1792. În 28 mai 1788, Hamilton a scris: „Independența completă a instanțelor de judecată este deosebit de esențială într-o constituție limitată.”
Independența judiciară este un principiu constituțional al sistemului judiciar, conform căruia un judecător care judecă o cauză este supus numai constituției și legilor, fiind liber de orice presiuni sau dependențe externe, în special din partea puterii executive. Independența reprezintă independența unui judecător în judecarea cauzei, dar nu implică lipsa de subordonare.
Independența judiciară constă în următoarele elemente: judecătorul trebuie să fie imparțial față de părțile din proces, nu trebuie să fie influențat de instituții din afara sistemului judiciar, nu trebuie să fie controlat de alte autorități sau de alte instanțe în modul de a judeca, nu trebuie să fie influențat politic (de partide sau politicieni), trebuie să fie liber în propriul raționament juridic, în interiorul rolului său.
Asigurarea independenței judecătorilor și a independenței instanțelor judecătorești este justificată de interesul societății în ansamblu pentru ca justiția să fie corectă și previzibilă, indiferent de presiuni politice sau sociale. În diferite state, independența judiciară este susținută prin modalități distincte de selecție a judecătorilor. Acordarea unor mandate de lungă durată, inclusiv mandate pe viață, constituie un mecanism de consolidare a acestei independențe, întrucât permite judecătorilor să soluționeze cauzele în conformitate cu statul de drept, indiferent de eventualele reacții politice sau de presiunea exercitată de grupuri de interese. Independența judiciară este o componentă importantă a separării puterilor în stat. Acest concept a apărut în Anglia în secolul al XVIII-lea.
Dezvoltarea conceptului Dezvoltarea independenței judiciare poate fi descrisă ca un proces evolutiv în care legislația națională și dreptul internațional se influențează reciproc. Inițial, conceptul se formează la nivel intern, prin reglementări și practici juridice naționale. Ulterior, aceste principii sunt preluate și dezvoltate în cadrul dreptului internațional, unde sunt consacrate prin standarde și instrumente juridice. În final, normele și standardele internaționale sunt integrate în legislațiile naționale, contribuind la consolidarea și uniformizarea principiului independenței judiciare.S Shetreet, ‘The Normative Cycle of Shaping Judicial Independence in Domestic and International Law: The Mutual Impact of National and International Jurisprudence and Contemporary Practical and Conceptual Challenges’ (2009) 10 Chicago Journal of International Law 275-332
Un exemplu ce ilustrează evoluția independenței judiciare este Regatul Unit. Prima etapă a avut loc în Anglia, odată cu consacrarea timpurie a principiului independenței judiciare prin Actul de Instaurare din 1701 (), care a stabilit garanții privind statutul judecătorilor și protecția lor față de intervenții politice directe. A doua etapă a constat în răspândirea acestui model la nivel internațional. Ideile dezvoltate în sistemul britanic au influențat teoria separării puterilor formulată de Montesquieu, iar ulterior au fost preluate de părinții fondatori ai Constituției Statelor Unite, unde Articolul III consacră independența puterii judecătorești.Alte țări ce folosesc drept comun, precum Canada, Australia și India, au adoptat sau adaptat modelul britanic al independenței judiciare. A treia etapă este una contemporană și reflectă influența dreptului internațional asupra sistemului britanic. În ultimele decenii, principiul independenței judiciare a fost consolidat prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Acest proces a început în 1990 când CEDO a inceput să analizeze cazuri din Marea Britanie, dar s-a acentuat odată cu aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în dreptul britanic prin Legea Drepturilor Omului din 1998, care a intrat în vigoare în Marea Britanie în anul 2000. În prezent, independența judiciară este recunoscută ca una dintre valorile fundamentale ale sistemului de justiție britanic.Human Rights Act (1998), ch 42 (UK), available online at <UK Human Rights Act - 1998Shimon Shetreet, Fundamental Values of the Justice System, 23 THE EUROPEAN BUSINESS LAW REVIEW 61-76, (2012).
Avantaje Independența judiciară servește drept garanție a drepturilor și privilegiilor față de un guvern limitat și previne încălcarea acestor drepturi de către executiv și legislativ.. Aceasta servește drept bază pentru statul de drept și democrație. Statul de drept înseamnă că toată autoritatea și puterea trebuie să provină dintr-o sursă de drept supremă. În cadrul unui sistem judiciar independent, instanțele și funcționarii acestora sunt liberi de intervenții necorespunzătoare în treburile judiciare. Astfel, sistemul judiciar poate proteja drepturile și libertățile oamenilor, ceea ce asigură o protecție egală pentru toți..
Eficacitatea legii și respectul pe care oamenii îl au pentru lege și pentru guvernul care o promulgă depind de independența sistemului judiciar de a lua decizii corecte. Independența sistemului judiciar este un pilon al creșterii economice deoarece companiile multinaționale și investitorii au încredere să investească în economia unei țări care are un sistem judiciar puternic și stabil, izolat de interferențe. Rolul puterii judecătorești în stabilirea validității alegerilor prezidențiale și parlamentare necesită, de asemenea, independența sistemului judiciar.
Dezavantaje Economia constituțională studiază aspecte precum distribuția corectă a bogăției naționale, inclusiv cheltuielile guvernamentale pentru sistemul judiciar. În țările în curs de dezvoltare, cheltuielile pentru sistemul judiciar pot fi controlate de către executiv. Corupția statului în sistemul judiciar (prin planificare bugetară și privilegii) poate împiedica creșterea întreprinderilor și dezvoltării unei economii de piață.Peter Barenboim, Defining the rules, The European Lawyer, Issue 90, October 2009
Interesul personal, dedicarea ideologică și chiar corupția pot influența deciziile judecătorilor și pot duce la abuz de putere.
Independența judiciară internă Independența judiciară internă reprezintă autonomia judecătorilor individuali față de influența nejustificată din cadrul sistemului judiciar astfel încât judecarea hotărârilor să se bazeze exclusiv pe lege și fapte, mai degrabă decât pe ierarhii intra-raport (cum ar fi presiunea din partea conducerii instanței sau a colegilor seniori cu privire la repartizarea dosarelor, componența completelor de judecată, promovările, transferurile, măsurile disciplinare sau îndrumările informale).
De exemplu, studii din Cehia au descris modul în care practicile informale ale judecătorilor superiori (de exemplu, în ceea ce privește numirile, structura completelor de judecată și repartizarea cazurilor) pot spori expertiza și uniformitatea, dar pot opri verificările interne, inventând termenul de „superjudecători”.
Garanții de independență juridică în Polonia Inamovibilitatea din funcție Un judecător din Polonia este numit în funcție pe viață și poate fi demis doar printr-o hotărâre judecătorească. Inamovibilitatea și numirea pe viață garantează că un judecător va fi independent de presiunile externe, liber să se pronunțe conform conștiinței, cunoștințelor, experienței de viață și literei legii. Numirea pe viață, înțeleasă ca un mandat fără termen, garantează, de asemenea, că un judecător nu „lucrează pentru un alt mandat” cu hotărârile sale, ceea ce înseamnă că nu emite decizii menite să obțină sprijin. Un judecător poate fi sigur că, chiar dacă emite o hotărâre nefavorabilă autorităților executive sau legislative sau persoanelor influente, nu va fi demis din funcție.
Netransferabilitate Pentru a preveni utilizarea amenințării transferului într-o altă funcție sau într-un alt loc ca mijloc de presiune asupra unui judecător, Constituția garantează că un astfel de transfer poate avea loc numai cu consimțământul judecătorului, iar în absența consimțământului, numai printr-o hotărâre judecătorească și numai în cazurile specificate prin lege, cu excepția cazului în care există modificări ale sistemului judiciar sau ale limitelor circumscripțiilor judiciare.Articolul 180, alineatele 2 și 5 din Constituția Republicii Polone
Imunitate judiciară În temeiul articolului 181 din Constituția Republicii Polone, un judecător nu poate fi tras la răspundere penală sau privat de libertate fără acordul prealabil al instanței disciplinare specificate prin lege. Un judecător nu poate fi reținut sau arestat, cu excepția cazului în care este prins în flagrant delict și dacă reținerea sa este necesară pentru a asigura buna desfășurare a procedurilor (de exemplu, în scopul identificării unui judecător, prelevării amprentelor digitale sau efectuării unui test de sobrietate).Articolul 181 din Constituția Republicii Polone
În ceea ce privește infracțiunile, aceasta se numește imunitate formală, ceea ce înseamnă că judecătorul nu poate fi tras la răspundere fără acordul instanței disciplinare.
În ceea ce privește contravențiile, un judecător beneficiază de imunitate materială, adică este exclus de la răspunderea penală pentru o contravenție. Judecătorul răspunde pentru contravenții exclusiv pe cale disciplinară. În consecință, refuzul de a accepta un proces-verbal de amendă este o obligație a judecătorului, iar neîndeplinirea acestei obligații poate indica intenția de a evita răspunderea disciplinară pentru contravenția respectivă, ceea ce în sine constituie o abatere disciplinară.
Imunitatea și inviolabilitatea garantează că un judecător va fi liber de presiuni și hărțuire, șantaj și provocare, în special din partea persoanelor nemulțumite de deciziile sale.
Interzicerea anumitor activități Un judecător nu poate aparține unui partid politic, unui sindicat sau se poate angaja în activități publice care sunt incompatibile cu principiile independenței și imparțialității judiciare.Articolul 178, secțiunea 3 din Constituția Republicii Polone
Un judecător nu poate desfășura un alt loc de muncă sau orice altă ocupație (inclusiv muncă neremunerată) sau activitate generatoare de venit care ar interfera cu îndeplinirea atribuțiilor judiciare, ar putea submina încrederea în imparțialitatea judecătorului sau ar discredita demnitatea funcției judiciare. Această regulă nu se aplică funcțiilor sau activităților academice și didactice care nu interferează cu îndeplinirea atribuțiilor judiciare. Judecătorul va notifica președintele instanței competente cu privire la intenția sa de a desfășura un astfel de angajare, care poate obiecta.
Un judecător nu poate fi membru al consiliului de administrație, al consiliului de supraveghere sau al comitetului de audit al unei societăți comerciale sau cooperative și nici nu poate fi membru al consiliului de administrație al unei fundații care desfășoară activități economice. Acesta nu poate desfășura activități economice, nici singur, nici în comun, nici nu poate gestiona o astfel de activitate și nici nu poate fi reprezentantul unui antreprenor. Un judecător nu poate deține mai mult de 10% din acțiunile unei societăți comerciale sau acțiuni reprezentând mai mult de 10% din capitalul social.
Indicatori ai independenței judiciare #ȚarăIndicele statului de drept10.9020.8930.8740.8550.8360.8370.8380.8290.82100.82110.80120.79130.79140.78150.78160.78170.78180.77190.74200.74210.73220.72230.72240.72250.71410.62420.62430.62440.61450.61460.61630.54640.54650.54660.54670.53680.53690.52700.52710.52720.52730.521350.351360.341370.341380.341390.331400.321410.311420.311430.26
Note
Vezi și Corupție judiciară Stat de drept Separarea puterilor
Legături externe Partea I. Independența Judecătorilor (Comisia de la Veneția, 2010) Partea II - Procuratura (Comisia de la Veneția, 2010)
Categorie:Drept constituțional Categorie:Filozofia dreptului